Cum m-am îndrăgostit virtual

by Eclectical Storm

Dragostea în vremea tehnolerei

Tehnica fie cu noi, aliluiia x 3.

Fiindcă toți sîntem ocupați și la vîrsta asta, dacă nu ești persoană pub(l)ică, cercul de cunoștințe e din ce în ce mai restrîns și toți îs cu consorți, copchii și alte schelete în dulap, zic hai fie, dăm o șansă tehnicii. Îmi fac cont pe Tinder.

Foarte interesant în primele zile, tot felul de matchuiri & shit, povești și abureli, cîteva unmatchuri că deh, îs finuță, per total să zicem că e un mod nou de a îți petrece timpul pe care nu-l ai păstrîndu-ți impresia că ai o viață socială relativ plină. Online, but still.

Mbun. Match cu un tip prin iulie, 5-6 replici vioaie la început de august, apoi dispare că are treabă, apoi mă adaugă pe Facebook.

Tehnica e cu noi, lăudat fie numele.

Mă extaziez, prefir profilu omului pînă la cel mai mic fir al pînzei albe, mă și mai extaziez. De energizată ce eram, pictez și două sticle. Nu una, fucking DOUĂ! (proiect personal, detalii mai încolo). Mult mi-o plăcut mie la băiatu ăsta ceva. Nu mi-o mai plăcut de un tip, gen like-like him, de priiiin vara lui 1998 și nu exagerez deloc. Omul nu zisese nimic despre viața personală și nici nu dorise „să vorbim pe Whats App, că nu prea stau pe Tinder” (notă de subsol: majoritatea bărbaților „nu prea stau pe Tinder”, cer Whats App – adicătelea un număr de telefon cum ar veni, cam cum era înainte cu ID-ul de Yahoo Mess). Am tras eu o concluzie în urma căutării pe net și rețele de socializare (căci nu se există să nu știm cu cine stăm de vorbă, doar lucrăm în IT, ce frasu) cum că ar fi proaspăt ieșit din ceva care l-a marcat la modul romantic și acu e avid să cunoască, circule și zburde, dar nah, pînă nu vezi nu știi.

Doar că nu vedeam. Omu nu mai zicea nimic. Gen ni-fucking-mic. Nada. Silentium lugubrum. Noa, nu-i bai, e serios și ocupat. Zic eu ceva, nu cumva să-mi uite ochii, nevăzîndu-i. Mă bag finuț în seamă pe Facebook Mess cu referințe culturale, urări de bine și alte măsline. Omul răspunde politicos, bagă și un zîmbet – ocupat. Nu-i bai, doamne ajută sîhii primit maică. Apoi iar tăcere.

Mărturisesc tehnica întru iertarea păcatelor.

Deja dînd vag din picioare că nu mă invită nicăieri (după vreo lună juma de matchuire pe două rețele socializaristice), observ că are și Instagram. Mă mai dau și pe ăla, da nu dau follow să nu par ceva stalkeriță opsedată. Și așa bărbațile are egoul cît casa, nu tre să-l mai și gîdilăm. Dau discret un laic acolo, să vadă că văd. Nimic, nu-mi dă follow pe contul meu de Insta. Plusez în social media: îmi schimb poza de profil pe Facebook. Da, atît de nasoală situația. Nimic, no bloody reaction. Încep dilemele. Sigur și-a găsit pe cineva. Fiind eu atît de minunată și făr‘ de pereche, altă explicație nu e. De ce foszu fuckingului te-ai băga pe rețele cu tematică matrimonială dacă de fapt nu ai chef să te vezi cu oamenii?? Sau poate… -etc. șamd, orice femeie știe cam ce scenarii sunt pasibile în așa context.Acuma știu și bărbații, mulțumită acestui fucking articol.

Într-o zi mă dau pe Tinder să mai unmatchuiesc tot soiul de fenomene, văd că omul (era să zic „meu”, because it‘s that fucking grav) și-a schimbat pozele și descrierea. Fără să cuget (un obicei recurent, se pare, these days) sar și îi scriu că whoa schimbare? Îmi răspunde cam sec că da, s-a schimbat. Eu, neștiind nici cum era înainte de a se schimba, nu mai am idei cum să continui discuția. Cert e că noile poze funcționează cam ca și faza aia din desene cînd aprinde Road Runneru un chibrit sub artifică. Jbeng. Ăsta-mi trebe. Ăsta și altul nu. Nici un motiv fucking pragmatic. Numa mi se pune mie pata. Urmează din nou, ăvfuckingcors, tăcere.

Tehnica noastră carele ești în unități de bază

După un city break plin de evenimente decid că așa nu se mai poate (adică eu să văd pe rețele de socializare ce face – nu multe, destul o poză de profil nouă, da cum să dau io laic, cînd el nu umblă după mine, ce-s eu, groupie??) și îi scriu omului, ca o politicoasă ce mi-s, că eu consider că nu are rost să stăm prekini dacă nu avem nimic de vorbit (bătut eu șaua, iapa nem tudom) așa că unfriend pe Facebook (Tinderu era deja delete la revedere per total) și îi urez o viață frumoasă și să găsească ce caută și să fie happy. No reaction. Noaptea visez că îmi zice ceva de genul „nu te-am căutat că nu ești prea interesantă”. Nici în februarie la proteste nu am avut dracii pe care i-am avut la trezire. De-a dreptul m-am pus să îmi verific pozele publicate pe freaking rețelele de fucking socializare. Acu oricum era degeaba, fiind unfrienduiți. Pe la prînz primesc totuși finally o reacție. Că înțelege punctul meu de vedere și că nah, fiind ocupat, se mai întîmplă și situații de-astea. Eu deja regretam unfriendu, da nici nu era să nu las loc de întors, că doar poți vorbi cu oamenii pe FB Mess și dacă nu ești frienduit. Și oricum trecuse efectul berii pe baza căreia am rupt pisica-n două în seara precedentă. Zic ceva din inimă, la modul „stimate, îmi doream atît de mult să ne întîlnim încît devenise deja frustrant”. Omul zice că îi pare rău cu punct la final de propoziție. Deci eu îi zic „man, I am kinda interested in you”, el zice că îi pare rău. Noa, bad timing, ce să zici. Plusez. „E vina mea că m-am ambalat așa”. Gen AMBALAT (bells ringing, alo iapa e acasă?). El că să nu îmi fac griji. Noa fosz. Nu am mai zis nimic că eram ca în aia cu musca de intrase în gura calului care o și închisese pe gură, și bătea musca de nebună cu pumnișorii în dinți ajutor ajutor, da degeaba, calu plecase. Așa ș-al meu (acuma pot să zic că e deja de rîs), el deja plecase (presupunînd optimist că și fusese acolo).

Prea Sfîntă Tehnică, miluiește-ne pre noi

Greșeală monumentală – mai dau un ochi pe Instagramul omului. Și mai multe poze cu el. Fucking hell. Curăț mobilu de bale. Mai visez cu omul și-n noaptea trecută (bloody premieră istorică, două nopți la rînd, grav rău mîncațaș și la famelie idem), mă tîrăsc la job, ascult toate labele de muzici romanțioase de tăiat diverse vene în diverse direcții și, ca să nu fiu totuși complet nesprijinită în toată căderea, la sosirea acasă doresc să îi trimit prietenei mele o poză de-a omului de pe Instagram, să zică și ea dacă îs mega-penibilă sau doar vag penibilă. Mai jos conversația cu pretenă-mea:

Eu:„Stai

of în puii puilor mei

ca o vită încălțată în Sneakers

am apăsat de două ori pe fucking poză

și pe Instagram aia e fucking Like

eu voiam să o fac mai fucking MARE

și o să vadă

în foszu foszului tuturor foszurilor!!!!

voiam să zic că îmi place corpu

acuma nu mai zic ni-fucking-mic

Căcat și iubire.

Și nici nu l-am întîlnit veci.

Bonus”

Ea: „Tu

să nu te superi

dar îți mulțumesc”

Eu: „Ai rîs cu lacrimi?”

Deci da.

Prounca a 11-a: Iubește-ți virtual aproapele că nu are el habar ce filme îți faci prin cap.

Amin x 1

Anunțuri

Numărul 1. Mondial!

by Anku

În fiecare an la începutul verii FB-ul se umple de poze încântate de diplome și premii. Copii care zâmbesc la comandă abia cuprinzând în brațe diplome, premii, trofee, insigne, medalii și alte cele care ne demonstrează tuturor că ce bine e să fii cel mai bun.  Iubim locul 1 și doar locul 1, iubim premianții, iubim clasamentele și din ele doar pe cei mai buni dintre cei buni. Restul, mii de copii și oameni merituoși, nu contează pentru că, nu-i așa, nimic fără locul 1 nu răzbate în vitrina Facebook-ului. Pfaaaai ești al 2-lea din clasă?? Inadmisibil, sigur ești cel mai mare loser care a existat pe fața pământului. Ai media generală 8? Sorry, dar nu putem să ne lăudăm cu tine! N-ai 10, nu exiști. Nu ești primul, degeaba mai ești.

Ce ai muncit cu adevărat, ce faci tu zi de zi, ce lupte duci, pe noi nu ne interesează pentru că noi avem cultură. Cultura premiantului pentru că noi suntem oameni de valoare maximă și apreciem doar valoarea maximă. Asta ne valorizează, înțelegi tu?  Suntem cei mai cei când dăm like-uri cu nemiluita olimpicilor internaționali („nu distribuiți că nimănui nu-i pasă” – ah, sfântă psihologie inversă cum devii tu vedetă pe Facebook!). Ba ne pasă, ne simțim mândri că suntem români, inutil de menționat că totodată deștepți, frumoși și cei mai cei dintre traci. De fapt, pun pariu că eram locul 1 printre traci.

Vezi, de aia nu putem să o înțelegem pe amărâta aia de Simona Halep. Cum să nu-ți dorești să fii tu locul 1? Cum, fată? Cum adică să te bucuri de tenis? Cum adică să conteze drumul pe care-l faci? Cum adică să te menții printre primele de ani de zile? Dacă nu ești „prima mondială”, dacă nu te cocoți în vârf în timp ce-i împingi cu putere pe ceilalți în jos, apăi, dragă Simonucă, nu ești tu româncă și, prin analogie, nici bună. Că, vezi tu, dragă, noi suntem cei mai perfecți. Mondial!


Cum vreau eu să fiu cînd oi fi mare

by Eclectical Storm

În Malta, în piscina hotelului. Subsemnata conversează cu englezul Alan. Subsemnata, cum o știți (dacă nu o știți, încercați să, rezultate garantate), englezul în vîrstă. Multă vîrstă. Am renunțat să mai încerc să identific anii persoanelor de cînd tot universul e cu minimum 10 ani mai tînăr decît mine. Sau cu 20 mai în etate. Not an issue, age is just a number, you are as old as you feel, (Insert here ~more motivational crap~) etc. Discutăm despre vreme și despre mări. Cu un braț atîrnînd de salteaua gonflabilă îmi explică ș-anume că azi nu merge la mare că e vînt de răsărit și nah, el doar cu salteaua înoată și să nu-l poarte cine ști pe unde – deși, preventiv, învață araba, în cazul în care, să se descurce cît de cît. Apoi îmi povestește cum făcea el sumedenie de scufundări și snorkeling (ăla de ai numa niște ochelari subacvatici mari și un tub de respirat), dar l-au pus doctorii să „give it up, Alan, it’s high time you should, with your sinuses, the pressure and all. Of course, I was 75 at that time”.

Eu cînd o să cresc mare vreau să fiu ca Alan.

Și da, relansăm blogul.

 

 

 


Semn că tehnologia iaşte

Din varii motive, noi aci n-am mai scris. Că viaţa, vînturile, valurile, alte bloguri, alte glasuri, alte încăperi (ăsta e un titlu de carte pe care n-am citit-o, dacă aţi, please do comment) alea alea, cert e că ăsta e un blog cam la fel de părăsit ca oraşul italian Balestrino (detalii acilişa).

Mno şi vorbesc pe fugă cu Ankul care zice „am intrat nu mai ştiu de ce pe adminul de la 3fmi, numa de aia te-am sunat, deci numa uită-te, îs 55 de comentarii, am murit de rîs, nu mai pot vorbi, uită-te, pa!”. Şi mă uit. Crucire neică!

De cînd toate îs interconectate cu toate, iaca spamurile cum arată, de pe profile de Facebook (evident, cei mai savvy şi mai activi online nu-s surprinşi şi nu  li se pare cine ştie ce, dar noi, cu ochii formaţi de Facultatea de Litere şi smîcîit vîrful nasului la virgule şi cratime plasate aiurea, avem o reacţie mai la piele, la nervură. Ştim şi noi că-s spamuri , but it is still so damn  funny!).

Mo(n)stre:

Jose: „Hello there! I know this is kinda off topic but I was wondering which blog pftrloam are you using for this website? I’m getting sick and tired of WordPress because I’ve had issues with hackers and I’m looking at alternatives for another pftrloam. I would be awesome if you could point me in the direction of a good pftrloam.”

Damn hackers!  Go West! Follow the pftrloam brick road!

Mirza: „Irinel Mitrea•la multi ani !!!#Rod Cris•La mulţi ani, Alteţă!#Olivia Dragnea•La multi ani fericiti si plini de imnpiliri!#Ted Galerie• ..LA MULTI ANI !!! .#Bichis Lucia ElenaLa Multi Ani!#Crina-alexandrina Argitis-zaharescuLA MULTI ANI ALTETA#Nicoleta BrufaniLa multi ani fericiti si multa sanatate Alteta!#Gabriel Cristian VatavuLa Mulţi Ani !!!#Petra EdutanuLa Multi Ani Fericitiiiiii!!!!#Radu CartianuLa Multi Ani, Alteta !#Socaciu AnaLA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI !#Andreea MalancioiuLA MULTI ANI!!!#Lucian NutaLa multi ani!#Ovidiu PavelLa Multi Ani !#Bratosin MirelaLa multi ani!!!#Sefora SanaLA multi ani!#Pop AdrianLa multi ani Alteta!#Cezar PopescuMulti ani !#Bulacu AnisoaraLa multi ani , Alteta !#Delia StaniloiuMulţi ani fericiţi, din toată inima.#Dan SuciuLa multi ani fericiti!”

Aleluia ş-un praz verde, la mulţi ani, neamule!

Ubah: „La multi ani! Multe bucurii sa aveti in viata, sa va daisrauca Dumnezeu sanatate si implinirea tuturor bunelor dorinte, sa fiti fericit alaturi de toti cei ce va sunt dragi sufletului Dv., durerea in lume sa nu va ajunga, sa va fie scurt necazul si fericirea lunga .Va spuneam si alta data ca nu sunt un monarhist ; am fost ,sunt si voi fi un republican. Mi-ar fi placut insa sa fiti Presedintele acestei tari .din pacate , poporul acesta pe care il iubesc si din care fac parte ,este f usor de manipulat si se vinde nici macar pt un blid de linte .La multi si fericiti ani va doresc.”

Ubahkewl! 3fmi preşedinte! Fie ca!

Raymond: „Nu ştiu unde să pun comentariul ăsta, aşa că-l pun aici, la cel mai recnet post. Am văzut că de la o vreme comentariile-spam de pe wordpress sunt din ce een ce mai elaborate, unele chiar een rome2nă (evident, aproximativă). Faptul m-a amuzat, dar nu i-am dat mare importanţă. Pe2nă azi, ce2nd am avut surpriza să găsesc een spam un comentariu de la Gică. Nu m-a lăsat inima să-l şterg, aşa că-l aprob la mine şi eel pun şi aici. Gică, o vedetă a blogosferei! Bună ziua, domnu’ Gică Sunt. Matale eşti vreun latin după numele de faimile se pare, ceea ce pe mine mă onorează. De mult, parcă de niciodată, nu mă ştiu să fi stat de vorbă cu un latin, care mai e şi filosof pe deasupra, cum, citindu-ţi opera de pe blogul megieşului Lăzărescu Florin, simt eu că eşti matale. Acum, cu desenele alea animate: ele erau făcute pentru nefilosofi. cen cel mai bun caz, pentru filosofi rome2ni. Dar sigur nu erau pentru filosofi latini, ca matale, aşa că eenţeleg de ce n-ai rees.Cu filmele, lucrurile stau aşa: numai de asta m-am şi apucat, ca să fac filme cu bătaie. Şi-ncă din aia lungă. Dacă eeţi plac deci matale filmele cu bătaie lungă, atunci o să am măcar un spectator. Da’ nu mă-ntrebi de ce m-am lăsat de ceentat şi m-am apucat de filme? Că asta aşteptam, la drept vorbind, de la matale”.

Now this is fucking meta-spam!!!  Ask me no questions and I will tell you no lies. Raymond un filosof, de altfel.

Cliff: „utente anonimo svrice:Prova a darti come obiettivo quello di svricere un nuovo manuale magari dal titolo: Come smettere di fumare senza fumarsi il cervello .Io non ho mai fumato ma ti sono molto vicino resisti!Angelo”

Antonio, fa caldo! Mulţumim că ne eşti alături în treaba cu fumatul, dragă Cliffe!

Noah: „Cristinacand am plecat in prima zi la seiricvu, cu greu m-am dat iesita din casa, aproape ca m-a impins sotul pe usa afara. piticul n-avea nicio treaba, era linistit la tati in brate. cand am revenit si m-a vazut, a zambit stirb, cu gura pana la urechi si ne-am jucat si ne-am pupat, ca si cum nici n-as fi fost plecata. asa se intampla de peste 4 luni si jumatate. singurul lucru care s-a schimbat, a fost ca vrea sa fie alaptat mai des noaptea.o sa fie bine Ada, ai sa vezi! tinem pumnii!”

Poeeetic frate! Ada, chill, o să fie bine!

Rachel: „Nu cred ca e nici o rusine sa rogi pe ceniva sa nu te sune atat de mult. nici noi nu vorbim excesiv de mult la telefon, numai cat trebuie. si apoi solutia ti-ai dat-o tu singura. si inainte de epoca telefoanelor mobile traiau oamenii, si comunicau intre ei, si isi dadeau intalniri, si apareau situatii nepravazute, dar ne descurcam si fara. cred ca e mult mai importanta sanatatea, iar pritenii, daca asta iti sunt, sunt sigura ca te vor intelege. sanatate multa sa ai!si sa comunici usor cu prietenii tai si fara telefon!”

Coreeeect!  Bine, Rachel, ai prins esenţa, nota -10, adu carnetul!

Aggy: „I susoppe that sounds and smells just about right.”

Abscons. Dar adevărat. We have a winner!

Unity: „The abtiily to think like that shows you’re an expert”.

D’oh! Gee, thanks for being redundant.

Terrell: „LA MULTI ANI ALTETA! Va doresc multa satnaate,fericire si implinirea tuturor dorintelor alaturi de intreaga Familie Regala pe care o reprezentati cu cinste si daruire. Va multumesc ca ati ramas alaturi de poporul roman in asemenea momente tulburi si sa va dea Dumnezeu putere multa pentru a reprezenta Romania pe intreaga planeta.”

Apoteotic, so the mouth of the simpleton spoketh the truth: 3fmi rege!

Notă: nici un spammer nu a fost rănit  în această  desfăşurare de forţe 3fmi-eşti.  Tehnologia e bine mersi, merge înainte.

Ne-am bucura să vă fi distrat cu noi.


Die prin Cluj

La Cluj se mai joacă jocuri pe pedepse. Sperăm.

Varianta B ar fi predicatorii, varianta C proteste eco.

Dar, cum nu dorim să strivim corola de minuni a Clujului, mai bine vă găsiți singuri explicațiile pentru apariție:


Veșnicia s-a născut la…

…desigur, sat. Desigur, pentru Blaga. Zice că astea e cele mai frumoase sate de pe mapamond. Ezit între Hobbiton și Faroe. Adică între astea două și restul, ia vedeți și voi și ziceți unde-ați vrea să diverse.

 

 


(PA) Everesturile alea mici

De prin clasa I, în urma unei rețete greșite cumulate cu oareșce ereditar, m-am pricopsit cu ei. Au urmat, normal de altfel, etichetele: ești așa, ești pe dincolo, niiii la aia, he he, ha ha. Mbine. Las că v-arăt eu cînd mă fac mare.

Nu le-am mai arătat, sau cel puțin nu programat, m-am obișnuit cu situația cum te obișnuiești cu orice ș-am și uitat, făceau parte din mine și asta era și gata. Cu privațiunile de rigoare, pe care pînă la urmă le privești ca pe-o normalitate, cu avantaje către zero, în afară de cel medical. Au trecut vreo 23 de ani.

Pornită, din cauza unei eșuări (amoroase, dar vă prindeați oricum în următoarele secunde) pe fapte mari și schimbări radicale și culmi noi, intru în instituția acreditată și-ntreb: „Sărna. Am această chestiune pe care aș încerca s-o rezolv. Mă puteți ajuta?”. ”Ah, nu, pentru ce aveți dumneavoastră nu se poate”. Bine, măcar am încercat. Ies din instituție și trec drumul, la concurență. Aceeași întrebare. „Da, sigur că se poate, trebuie doar să faceți un control specializat și apoi rețeta și se rezolvă”. Uuuha! Gata, dați-i drumul. Se face consultul, se comandă, se achită avansul, vine produsul, se achită restul, țuști acasă cu produsul îndesat în geantă și inima-n vîrf de băț.

Pregătiri: țigările de-a dreapta, berula de-a stînga, oglinda-n față. La desfacerea ambalajului mîinile tremură. Să nu stric, să nu scap. Oare cum arată? Arată ca din altă lume. Mbun. Se citesc de vreo 5 ori instrucțiunile pînă gată mîinile de tremurat. Tentativa 1. Nu iese. Polii se resping reciproc. Tentativa 2. Idem. Bă, nu se poate! Trebuie să-mi iasă! Da ce-s io, proastă? Nu-s, deci va ieși. Nu iese. Trecem la al doilea ambalaj. Poate poziția, poate lumina… Al doilea iese, cam pe la tentativa 9. Victorie! Revenim la produsul din primul ambalaj, care acum, inevitabil, al doilea fiind instalat, cam are obligația de a se supune și de a intra (dreaq!) unde trebuie. Pare că are o voință proprie. Nu și nu. Încep să apară lacrimi de nervi și din ele o și mai mare îndîrjire. Da ce-s io, bleagă? Nu, nu-s. Tentativa 27. E acolo! A intrat!

Care e sentimentul de a te privi în oglindă fără intermediere și de a te vedea așa cum arăți realmente, FĂRĂ OCHELARI, cu lentilele de contact inserate în niște ochi apoși și roșii? E ăla că ai dormit o sută de ani și acum te-ai trezit. Că dacă ai făcut asta singură, nu-ți mai poate sta nimic în cale. Că ești atît de liberă încît de acum încolo te vei căca pe dispensa de părerea celorlalți. Că e un Everest pe care l-ai cucerit. Revelația că ”pfai să-mi bag, de fapt nu doar ochiul respingea invazia! Nici degetul nu avea deloc chef să se bage acolo, nu știa, nu era obișnuit, deci respingea!”.

Nu toate călătoriile de inițiere implică deplasarea fizică stil Eat, Pray, Love. Nu toate Everesturile au 8848 m. Nu toate eșecurile îți spun că nu poți și nu toate refuzurile sunt de acceptat.

(PA) ăla din titlu e acolo fiindcă înseamnă Personal Advertising, adică mă promovez eu pe mine însămi în direcția Blogal Initiative pentru campania legată de călători social-mediatici alimentați de hameiuri literate. Dacă sună ezoteric, intrați pre dînsele linkurile și sigur înțelegeți. Inclusiv ce fac eu acum aici și pentru ce o fac e o călătorie – inițiatică, ăvcors. Așa că dați și voi bice, zic.


%d blogeri au apreciat asta: