Daily Archives: ianuarie 11, 2010

N-am visat cu Avataru’

by Laura

A fost frumos, în momentul ăla. Ochilor mei le-a plăcut ce-au văzut, culorile, formele, mişcarea plutindă ca prin vis a seminţelor de Ar… stai că poate nu l–a văzut toată lumea, să nu anticipez şi să stric surpriza.

Încerc să scriu despre film şi îmi amintesc cu claritate o singură treabă: cum scotea cuţitul din teacă tipa albastră (hai că pe ea sigur aţi văzut-o în trailer) şi făcea “chhhhhhhhrrrr” cînd se apropia careva de bărba-su căzut la pãmînt. Şi mi-o mai plăcut de ea că îi era frică, mai şi recunoştea asta, şi că îşi exprima durerea. Urlînd. Extratereştri complet atipici! A, şi mi-o mai plăcut că băiatu bun era pe bune în scaun cu rotile – nici din ăştia n-am mai prea văzut. Nu putea în schimb lipsi mama alienşilor, Sigourney – a fost acolo. În ailaltă extremă. Încerca să îi înţeleagă/ protejeze, fiindcă ea a fost cea care şi-a dat seama că nu metalu’ ăla (americăneşte) denumit “unobtainablo” sau aşa ceva era adevărata bogăţie a planetei, ci comunicarea cu marele flux de energie a naturii la care extratereştrii (ăia albaştri – respirau normal – oamenii erau ăia de respirau greu) se conectau prin… da’ nu zic, cã iar stric surpriza.

Academic vorbind, deci da, merită văzut,fără discuţie. Subliniez “văzut”. Cumva, de la un punct încolo (după ce am prins ideea conflictului), nu am făcut altceva decît să văd filmul ăsta. Şi am ţinut-o aşa pînă la final – l-am văzut, nu l-am trăit. Oricum era clar că binele cîştigă, iubirea învinge, natura e mai puternică decît omul/ metalul/ armele (a se vedea pentru completări poemu’ ăla cu “Tot ce mişcă-n ţara asta, rîul, ramul, mi-e prieten numai mie iară ţie duşman-ţi este/ Duşmănit vei fi de toate făr’ a prinde chiar de veste”), comuniunea extraterestru – natură (a se vedea poemu’ cu “Şi la avatarirea mea/ A căzut o stea”), bonus filosofic omul care alege să îşi nege rasa şi să îşi transpună spiritul în avatar – pe bază de îndrăgosteală, doar nu aţi crezut că…

În concluzie am visat în noaptea de dupã vizionare cu Dira – fosta mea dirigintă – şi cu două găşti de prieteni de facturi diferite care mă chemau fiecare la băute.

Publicitate

Despre noi

LAURA – a.k.a Eclectical Storm

Femeie. 30. Caucaziană. Maramureşancă. Ochelari. Litere. Cluj. Assistant Business Developer. Tatuaj. Muzică. Alcool. Poze. Ţigări. Prietene. Blog. Tanaaaa!

ANKU

… e veterana trupei, “jumpy” şi încăpăţânată, hotărâtă să te ducă la exasperare ca să te convingă că deţine adevăruri absolute (până la urmă cedezi şi recunoşti orice numa’ să nu o mai auzi; îi bănuim arborele genealogic adânc înfipt în inchiziţia spaniolă). Nu face poze artistice şi nici reţete sofisticate cu sosuri al căror nume se termină în “shire”, computerul i se pare o chestie ezoterică şi complotistă inventată împotriva ei şi habar nu are despre ce o să scrie, dar pentru că într-o noapte fiind sub influenţa nurofenului o lansat ideea cu blogu… tre’ sa scrie…

AM – CINE SAU CE SUNT EU

Sunt fericită. Sunt fericită când văd copii, căței, flori care străpung asfaltul învingându-l, când văd lucruri simple pe care eu le socotesc frumoase sau pline de umor sau chiar magice.

Sunt o femeie.

Plec și vin din/în viața altora.

Cel mai adesea scriu în gând și nu pe hârtie sau la calculator.

Vizualizez. Când mă gândesc la o femeie care scrie, mă gândesc la o japoneză în kimono care pictează în pergament. Grație și feminitate.

Nu, japoneza nu sunt eu și pergamentul nu se leagă deloc cu blogul… dar eu nu am ce să fac, ar însemna să lupt cu realitatea.


%d blogeri au apreciat: