Daily Archives: ianuarie 15, 2010

Liceu, alogen al tinereţii mele

by Laura

Ca orice elev eminent de liceu, în clasa a XII-a e ca ochiu’ (adică limpede, dacă nu cunoşteaţi sintagma) că trebuie să îţi conservi cît mai mult energiile pentru bacalaureat. Ai obligaţia morală şi civică să profiţi de orice ocazie – şi chiar să creezi ocaziile – de a lipsi de la orele de curs normale. Sub impulsul acestei axiome am acceptat să particip în anul al doisprezecelea de şcoală la un concurs între clase. Concurs de geografie, organizat de studenţii de la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii orădene. “Doamna profesoară, ştiţi… ăăă… vă rog… ne scuzaţi azi de la muzică/ educaţie/ chimie? Că trebuie cu Steli şi Alex să învăţăm că ne-o luat dom’ profesor de geografie… ştiţi, cu concursu… studenţii… Universitatea… şi eu dau Bacu’ din geogra’…” – totdeauna dau bine chestiunile astea extracuriculare, aşa că efectul scontat a fost obţinut în mod repetat cam o săptămînă.

Vine ziua concursului. Decor: clasa a XII-a A (a noastră). Personaje: studentele de la geogra’ preocupate de aspectul logistic (cronometre, cartonaşe, liste), profu’ de geogra’ preocupat de studente disciplină, 4 bucăţi elevi XII B dintre care 3 în concurs şi 1 galerie, 29 bucăţi elevi XII A dintre care 2 + eu concurează, restul se foiesc, şoptesc, pîsîie, sîsîie, foşnesc toate manualele şi enciclopediile de geografie găsibile în biblioteca şcolii, pasează bileţele, vociferează pe principiul “HaideAujoscuBeu”, rînjesc la studentele vag alarmate.

Începe. Întrebările curg, răspunsul trebuie scris în decurs de 3 minute pe cartonaşe. Transpiraţiile curg, colegii şoptesc de prin bănci ce se pricep, profu’ sugerează răspunsuri, ăla din B joacă avioane cu o colegă de-a nostră, studentele se agită vis-à-vis de lipsa completă şi făţişă de sportivitate, echipa clasei XII A (eu cu Steli şi cu Alex) jubilează şi vede deja laurii şi podiumul şi excursia cu studenţii. Şi atunci cade, grea ca un pai pe umerii unui somalez ţinut la carceră, Întrebarea! Se lasă o linişte şi mai grea, aproape post-atomică. Îngheţăm. Clasa nu mai suflă. Profu’ tratează ceva cu una dintre studente. De afară se aud nişte păsărele naive şi a X-a de sport la educaţie fizică – sărituri la groapa cu nisip. Pe jos cade o foaie dar nimeni nu are energia să o ridice. Studenta şatenă repetă întrebarea, cadenţat, ca o sentinţă, şi adaugă cu un ton care se vrea încurajator dar frizează bucuria răutăcioasă a celui care se răzbună: “Haideţi, nu e greu! Gîndiţi-vă la un academician, geograf şi geopolitician român care…” şi nu mai aud restul, mă uit cu disperare la Steli care îmi face pe muţeşte “E din partea de materie a lui Alex!!” şi ne uităm amîndouă la Alex “Haide, aminteşte-ţi!!!!” şi în momentul ăla profu’ rînjeşte şi hăhăie încîntat (de rezultatul tratativelor) “Hai mă că este şi judeţ cu numele ăla ce vă tot mocăiţi!” şi toată clasa începe să dea foi repede repede la lista cu judeţele României şi să urle din amintiri “Satu Mare! Brătescu-Voineşti! Raionul Ocniţa” … 30 de secunde… studentele încearcă să ţină situaţia sub control, dar brusc realizăm că există un calm în aer, că ei, colegii noştri ŞTIU, şi încearcă să ne arate prin semne!! “Steli uită-te un pic la Silviu de ce dracu îşi indică dinţii??” “Aştia îsi bat joc!” … 20 de secunde… şi în momentul în care îmi pică fisa şi îmi tremură pixul în mînă scriind “Mehedinţi” Alex se ridică brusc de lîngă noi, toate se derulează cu încetinitorul ca în filme cînd se deschid cerurile şi apare raza sau cînd tocilaru clasei bagă în ultima secundă coş de la 3 puncte, Alex emite din virful buzelor privind undeva prin tavan “Ştiu…! (10 secunde… oftat general de satisfacţie ) DINŢESCU!”

Publicitate

%d blogeri au apreciat: