Monthly Archives: Februarie 2010

Toti oamenii presedintelui

by Anku

Ca de obicei trebuie sa fiu de acord cu mult votatul nostru presedinte care a spus ca 99% din populatia Romaniei asculta manele. Asa e, desi eu as merge catre un procent de 100%. Eu ascult manele toata ziua in mijloacele de transport in comun, furnizate de la vecinu’ de la 2 sau din masinile dotate cu boxe de discoteca mare care tin geamuri deschise la -10 grade.

Ma intreb doar: cand a debitat astea purtatorul flacarii violet unde i-a plasat pe prietenii domniei sale: Cartarescu, Liiceanu &co?


Mersul gandacului

by Am

Sunt un gandac. Nu va ganditi la Kafka, va rog! Ganditi-va la cum merge un gandac.

Ca sa va ajut am sa va spun ca exista un specimen de barbat care se misca asemenea unui gandac. Iarasi, va rog sa nu va ganditi la cine stie ce comportamente sau tratamente pe care le-am suportat eu sau altele/ altii, ci efectiv la modul in care individul merge fizic pe strada: capul va fi tot timpul putin aplecat spre inainte ascuns intre umeri iar mainile le tine la distanta de corp, cu pumnii stransi, usor flexate din antebrat. In miscare individul isi va misca intotdeauna mainile si picioarele iar restul corpului va ramane nemiscat. ( Initial, ii comparam pe acesti indivizi cu motanii vagabonzi din Tom si Jerry, dar acum mi-am dat seama ca greseam fantastic, ei se misca precum gandacii!)

Gandacul e „fix”, inainteaza miscandu-si numai picioarele. Isi trimite inainte antenele si apoi decide daca se misca in directia respectiva sau nu, dar nu isi traieste miscarea. La faza asta pot spune ca sta mai bine decat mine, eu sunt un gandac prost si auto-distructiv: imi trimit inainte antele dar uneori fac miscarea respectiva oricum chiar daca ea ma poate „sinucide un pic” si o traiesc…din plin.

Inaintez prin viata din inertie, am pornit-o cu munca apriga dintr-o saptamana de ianuarie anul trecut si nu ma mai pot opri, inertia miscarii creeaza la randul ei miscare si o aura de „om de sacrificiu”; m-am saturat sa tot iubesc fara limite si fara conditii si acum inaintez in viata prin NESIMTIRE, am inceput sa gatesc si cred ca mancarea mea e cea mai buna, merg incontinuu si am inceput sa merg plangand dar nu ma mai pot opri, merg ca sa merg.

Sunt un gandac foarte prost!

Am senzatia ca toata tara asta este un gandac chior: toti stim ca nu e bine cum si incotro mergem dar daca mergem inseamna ca „inca mai merge”, la ce sa ne plangem si sa ne stresam in plus? nu mergem?! si mergem, sigur mergem!


Surogate, toate!

by Anku

După foarte multă vreme m-a reapucat mania (să fim îngăduitori și să nu-i zicem obsesie) filmelor. Că nu puteam găsi altul mai slăbuț, m-am prins după 5 minute, dar o să vedeți mai în colo că nu prea am avut de ales dacă vroiam să mă eschivez de la munci și obligații.

Pe film îl cheama Surrogates și zice așa: în lumea viitoare oamenii, ca să nu se mai îmbolnăvească, rănească, surmeneze, machieze și să stea frumos acasă în celebrul halat american de interior, sunt înlocuiți de roboței-surogate care poartă amprenta lor neurologică (cred că aia era, da nu-s sigură, că io când dau de chestii științifice prin filme încep să mă gândesc instantaneu cum voi curăța faianța într-una din zilele astea). Și oamenii stau cuminți în pat, conectați la aparate, conducându-si surogatele pe străzi, baruri și birouri, să muncească în locul lor, să le plătescă renelu’ și cheltuielile de bloc și să socializeze cu vecinu’ manelist pe care de fapt nu-l supoartă. Și pe surogat, robot fiind, poate să-l calce mașina, să-i explodeze butelia, să-l taie bormașina, să-l jefuiască infractoru’, să cadă cu elicopteru’ efbiaiului (că am uitat să vă spun cum eroul principal e de la poliția aia a lor și e jucat de eternul salvator/greumuritor/umorist Bruce Willis) da’ tu ca om nu pățești nimica-nimicuța. Toate astea până când niște oameni foarte răi inventează arma cu care, omorând surogatele, să-i omoare și pe oameni în numele civilizației infectată și dependentă de roboței. Mai are rost să vă spun că Bruce Willis salvează ÎNTREAGA umanitate? Nu o scară de bloc, un avionaș sau cine știe ce batrân rătăcit cu cadrul pe lîngă trecerea de pietoni! Nuuuuuuu! TOATĂ PLANETA! De la Beijing la Vascăuții din Deal și din Alaska în Bora Bora, nimeni nu scapă de forța salvatoare a lui Bruce Willis (deși unii reușesc să se sinucidă numa’ să-i facă lui în ciudă). Și la final când toate surogatele pică deconectate pe străzi ca muștele lovite de flit, oamenii ies afară să vadă cât s-o mai îngrășat vecinu manelist și dacă vânzătoarea de la abc e la fel de sexi cum era  înainte. Că am uitat să vă spun că surogatele arată ca vedetele în pozele sfîntului photoshop. Că dacă omu’ în halat e grăsuț, nebărbierit, nespălat, cu păru vâlvoi, plin de bube, riduri și cearcăne, surogatu’ are tenu’ perfect, perucă rezistentă, kile ca Barbie sau Ken, ochii precum două mărgici, cearcăne ioc….într-un cuvânt arată mai bine decât originalul. Bine, în afară deeeee….. Bruce Willis (bravo! ati ghicit!) care, pierzându-și bucățele din surogat până la rătăcirea totală a agregatului, trebuie să presteze în carne și oase, care carne și oase sunt incomensurabil mai interesante decât surogatul în rulmenți și cipuri.

Vă recomand filmul dacă îndepliniți următoarele condiții (deși nici așa nu vă garantez că nu vă veți plictisi):

  1. Sunteți blocați în casă.
  2. E singurul film la care aveți acces.
  3. Vi s-au terminat episoadele din Lost.
  4. Vă plicitsiți de moarte.
  5. Sunteți fani Bruce Willis. Da, fani din aia adevărați care visau în adolescență tot a doua noapte că Bruce Willis vine să le ceară rețete de prăjituri.

Districtu’ 9 jumate

Episode I The Phavel Menace

By Anku

Discuție în troleu între el și ea, cam la 60 de ani fiecare:

Ea (timid): Biblia spune….

El (răstit): Lasă Biblia că nu mai contează! L-ai auzit pe Pavel Coruț la Dan Diaconescu aseară??

Ea (tot timid): Eu nu mă uit la….

El (imperativ): Să te uiți! Că Pavel Coruț ăsta…. zice bine, dom’le…îs niste chestii… bine dacă nu crezi, da să crezi!, că prea are dreptate…că dimineața de exemplu trebuie să ne trezim cu fața la răsărit…sau la sud…nu mai știu exact…în orice caz e foarte important, dacă crezi, dar e bine să crezi…și mai zicea el ceva… avea dreptate cu îngropatu’… ca dacă acuma ne apucăm să ne îngropăm toți, nu mai avem destul pământ, că doar sîntem mulți… are dreptate… știe ce vorbește…

Ea: Păi în Biblie…

El: Ce Biblie, femeie! Lasă Biblia!! Gata, s-a terminat cu Biblia!! N-ai auzit ce am spus? PA-VEL CO-RUȚ!!! Ăsta e noua Biblie!

Episode II Attack of the Clonuţes

By Laura

Discuţie în taxi:

Şoferul (senzaţional!!!!): Hm… oare ce să fie luminile alea acolo??? (pe cer, respectiv).

Laura (miserupist):  Îhîm, ceva avion, ori elicopter…

Şoferul (insistento-prăpăstios): Nu, să ştiţi că nu e! (imbatabil) Că avionu’ nu întoarce pe loc!

Laura (căscînd): Atunci n-o fi avion.

Şoferul (ezoterico-şoptind cu ochii-n patru): Da chiar… apropo… ce ziceţi de ozeneuri??? Credeţi în extratereştri???

Laura (atitudine de focă ironică da’ cultă): Eu nu cred până nu văd! Ihiiihihi!

Şoferul (pătruns de taina profundă a momentului): Să ştiţi! Mie mi-o spus un domn, şi dacă vă zic cine o să ziceţi că îs nebun, şi io şi domnu’!

Laura (morgă britanică):  Fiecare cu-ale lui, domnule, cine-s eu să judec??!

Şoferul (neluînd în seamă nuanţa, dar gata să rateze o curbă): … să ştiţi! Mie mi-o zis că treburile astea există! Că acuma ar fi culmea să fim (creştere volum voce, nu ne mai temem de nimic! Dăm pe faţă totul!!) numa noi în – vă daţi seama??? – Univers! Adică nu mă refer numai la sistemul nostru solar!

Laura (vocea împăciuitoare a raţiunii venite de la concert Urma): Apăi ştiţi ce? Noi să ne obţinem pita de zi cu zi, dup-aia mai vedem ce şi cum cu extratereştrii…

Şoferul (conspirativ, tremurînd, mai-mai să treacă de destinaţie): Să ştiţi că domnul ăla … el mi-o şi zis… că deja comunicăm cu EI!

Laura (ochii mari de emoţia revelării unor secrete cosmice): Cît mă costă cursa?

Şoferul (transpirat, bucuros să împărtăşească, temător de măreţia secretului): 9 lei vă rog! Da ştiţi cine e domnul ăla????? PAVEL CORUŢ!


Cine a spus ca sunt blocate posturile in administratie?

by Anku

Am găsit un job în administrație și m-am gândit să mă reprofilez. Mi-e puțin frică de interviu: dacă mă ascultă din transhumanță?


Things You Need to Be Aware of Before Booking a Hotel in Amsterdam

by Laura

Browsing the World (too) Wide Web in search of accomodation for 2 persons in Amsterdam, The Netherlands, I came across some reviews of tourists who have stayed in different hotels in Amsterdam. For obvious reasons, we are not going to reveal the names of the hotels or of the users who have sent their personal opinions, but we are going to mention the source because we are a transparent and fair structure.

So here they go:

  • No toilets in rooms is a negative. Had to change room after 2 nights of a 4 night stay. No kettle in first room and hairdryer broken.” – kettle is a MUST!
  • the room was extremely small and badly freestanding” – are you sure you were not in Haiti?
  • „no hot milk for breakfast” – how about cold milk?
  • Bed linen very nice. Rooms spacious and had nice balconies.” – hm… are you really talking about the rooms?
  • Friend described lights in toilet as frightening and found a bit of pasta in bed Strong smell of marijuana – didn’t you also see a huge fiery reddish ball rushing across the sky every now and then? Or it was not you, sorry, I meant your „friend”!
  • The hotel seems so far ,but not ever, only in the nigth, when the people are tired – I’ve heard that hotels in Amsterdam have this peculiar habit of strolling to and fro the city during the night, just to annoy tired people…
  • steep windy stairs cannot get internet connection in the room” – not even the internet connection can climb steep Dutch stairs!
  • „we ear evrything around us” – oh that is really terrifying! I’d rather not ear anything, I have very sensitive ears! But maybe you are just curious people…
  • „- poor, ‘economy’ breakfast. We needed to ask salami and cheese, it wasn’t automatic. Bad taste of coffee. – the room painting on 4th floor is ugly” – bad food & coffee is bearable, but bad room painting is totally outrageous!!! Keep away from the 4th floor!
  • Tell the staff that if a foreigner trys to speak Dutch, it is not always necssay to reply in English.” – I should say it depends on the foreigner’s tongue skills.
  • „no any live activities in this hotel.” – aren’t you a lazy one?
  • „I hate to be negative but there is one thing. The gentleman who takes care of the breakfast room was so unpleasant it made me uncomfortable. There was no chance to get a smile or even a hello out of him. I wondered what I had done wrong. Maybe because I was an American.” – American tourists! Always upsetting the natives! (Maybe you mentioned words such as „unobtainium” ?…)
  • „Kind people at the reception except a never smiling lady, asking abruptly for leaving the key !” – what inclination degree did the slope have? Apparently Dutch people do not smile, except for extremely good reasons, get used to that, people!
  • „Only minor matters: The pillow was too hard (too high) maybe the pillow case was just too small. Nice breakfast buffet, but the eggs were hard boiled! ” – all in all, things have the tendency of being hard in Amsterdam. Get used to that too! (Not TOO used, though)
  • „A very old and grubby looking bath for which we bought a rubber mat.Some lack of privacy due to no blinds or curtain on the overhead window at the back and guests could look down from floors above and wave” – don’t we all just love well-raised dedicated tourists? I bet you waved back!
  • „We found a hair in the bed…it was bad!! But in general, it was looked clean.” – bad bad hair! You stay where you was said or you was be punished!
  • No smoking rooms. Come on, that what amsterdams about” – You were mislead, dear…

Draw your own conclusions!


Ofensiva norvegiană (II)

By Anku

Recunosc fără rușine că până la cărțile defunctului Cotidianul nu prea știam mare lucru despre literatura norvegiană (bine, în afară de piesele lui Ibsen care e atât de mare că mi-e și frică să-i scriu numele)….dacă stau bine să mă gândesc nu știam prea multe nici despre Norvegia (cum îl cheamă, oare pe președintele lor… că tot îmi scapă…?…)

Așa că, pentru a suplini lipsa de informații geo-politice și statal-organizatorice am zis să citesc ceva de prin zonă, iremediabil impresionată fiind eu de literatura nordică de când am citit „Cum simte domnișoara Smilla zăpada” a danezului Peter Hoeg.

În acest context, „Beatles”-ul lui Lars Saabye Christensen suna bine (Beatles întotdeauna sună bine!) mai ales că îmi fusese recomandată de cineva plusând cu o traducere de Sanda Tomescu Baciu care predă la Litere în Cluj și despre care auzisem doar lucruri bune.

Cartea merge pe rețeta de succes pentru mine: adolescență-neadaptare-ratare stropită cu mult alcool pe fundalul acordurilor băieților din Liverpool (nu ăia care joacă mâine cu Unirea, ăialalți!) Mda…pentru mine așa a fost și nu am mai avut impresia aceasta cu nici o carte: că muzica e dominantă, că o aud din momentul în care deschid cartea așa cum auzi o cutie muzicală. Dar muzica celor 4 prieteni din roman, Kim (naratorul), Gunnar, Seb și Ola, se aude din ce în ce mai încet pe măsură ce aceștia merg către maturitate și drumurile lor nu mai urmează aceeași potecă  pe care uneori mergeau la pescuit (știu că sună a clișeu, da chiar era o potecă acolo!), dovadă a faptului că muzica trăiește în noi mult mai intens la o anumită vârstă, că idolii mor în rutina și resposabilitatea lui „m-am făcut mare”, că uneori visele nu mai cresc o dată cu noi, că lumea merge înainte orice ai face tu. Și când nu se întâmplă așa rămâi, la fel ca și Kim, un refugiat în afara societății, client de manual al azilurilor.

Romanul rămâne o mărturie a emancipării (politică, socială, culturală) începută în anii 60, a deschiderilor postbelice (uneori șocante) întrezărind primele trăsături ale culturii pop.

Vă recomand să citiți cartea: vă turnați un pahar de vin, vă așezați confortabil, deschideți cartea și așteptați să cânte. După aia vă uitați la meci!


%d blogeri au apreciat asta: