Monthly Archives: August 2010

Schimbarea la fata

by Laura

Cind te uiti in sus dupa-amiaza e asa de clar cerul, si asa de limpede se contureaza frunzele verzi pe senin, incit aproape te doare. Parca nu vrei sa fie chiar atit de verde pe chiar atit de albastru, parca e prea pur. Aproape ca te gindesti la rostul lucrurilor. Si vintul are un alt parfum. Si iti rascoleste altfel parul, mai adinc. Te face sa te gindesti la vie, la focuri, culori molcome, haiduci, nopti care au sa urmeze, un pic reci, cu stele inalte, cind te indesi linga cine-i aproape si oftezi zimbind. Si mirosul de coaja de nuca verde, mai ca te umfla risul ca iti vezi degetele innegrite, si e si un pic de mindrie acolo, de parca ai fi cucerit cine stie ce pisc. E un dor de-a hoinari cu ochii larg deschisi, un neastimpar de-a sedea de vorba gospodareste, de a asculta cum picura, de-a tacea lung. De-a alinta. La luminare. Ca si cum lucrurile s-ar fi asezat. Foamea vine altfel, uneori ai vrea sa simti gusturile si cu pielea. Diminetile au o consistenta de catifea si serile au un iz de asteptare, nestiind ce astepti si bucurindu-te ca nu stii. Uneori iti vine sa organizezi, sa socotesi si sa planifici, si brusc iti doresti sa maninci o cireasa, doar una, si in visul carnii ei se pierd toate cifrele si termenele si planificarile. Si ramii pe ginduri, intr-un un soi de melancolie a limbii care simte simburele. Si ai vrea doar sa tii pe cineva in brate.  Nu marea, ci padurile si muntii iti colinda ochiul cind il inchizi, si iti suni prietenii vechi vechi, doar ca sa-i auzi. Si deja stii ca din gene iti clipesti trecerea.

In curind o sa vina toamna.

Anunțuri

Cautarea moarte n-are, da nici prostu’ n-are stare! (pseudo-poll)

by Echipa

  • Pentru aia de cauta  “imi aduc aminte de-o poveste veche” cu varianta “imi aduc aminte vasile” si ajung pe 3fmi: na-va (dragutilor) linkul cel cautat. Il cheama Ducu Bertzi, ii roman, din Maramu’, si voi aveti memoria pe termen scurt scurta. (Got it?)
  • Pentru categoria “am uitat ce caut pe gugal” cu submeniurile “nu-mi aduc aminte”, “caut google” si, mai dastept “ce caut pe google” si “am cautat pe google” – venim cu solutii, aici.
  • Pentru duduile filosoafe romanesti varianta slim, care cauta ele cum sa se mentina in forma in toate detaliile sezind cu dorsalul ore intregi vis-à-vis de monitor (hai ca merge s-o Cola ca e cald), pentru cautari de soiul “tae bo ingrasa”, “muzica tae bo”, “dupa tae bo m-am ingrasat”, “ce mincare iubesti?” – detinem reteta succesului, o gasiti in cele ce urmeaza. (Just click. Adica dati cu buton dreapta soarec).

Si, ultimii dar nu cei dintii, in ordine:

  • “daca ea nu vine eu ma mai duc?” – nu citi Romeo si Julieta. Niciodata.
  • “cum caut si eu referat mai repede” – decit?
  • “repede da bine” – Duracell.
  • “ce gen muzical mi se potriveste” – genul proxim.
  • “joc sa io tragi scufitei rosi” – lupule!

Acum, pentru cititorii care stiu unde au ajuns si de ce: va rugam votati cu un efort scriptic cea mai imaginativa varianta prin care altii au ajuns acilea


Cu pioşenie, de Sfînta Maria

by Laura

Eu de felul meu am fost copil cuminte. Decît cuminte, doct, şi mai ales decent (asta e citat din Moniku, da acuma ea e răcită, deci punem de-o licenţă poetică, sau de-o licenţiozitate profetică. Depinde de perspectivă). Aşa. Revenind: genu ăla de copil care recită la musafiri Treceţi batalioane române Carpaţii, vorbeşte foarte corect fără a stîlci şi împletici cuvintele, un pic rîrîit, bonus ochelari din clasa numero 1. Mai sunt copilaşi d-ăştia, aşa am auzit, pionieri de frunte, cărora învăţătorii, profesorii, părinţii, vecinii le prevăd un viitor strălucit, dar care îşi asigură invidia întregii clase din ziua numero 2 de şcoală cînd se descoperă că ei ştiu deja să citească, fiindcă au învăţat singuri.

Primele mele casete au fost cu Dr Alban, Sandra, Roxette şi Pet Shop Boys, pe care boys i-am iubit la nemurire, cu accent romantic pe Neil Tennant, pînă m-am făcut mai mare ş-am aflat că-i gay (chestiune care de altfel s-a dovedit a fi premonitorie pentru… ah, dar să nu intrăm în soiul ăla de detalii). N-am înţeles niciodată, în întreaga mea adolescenţă de copil crescut pe betoane animozitatea dintre roackeri şi depeşişti, deşi fiind mereu tunsă scurt eram clar încadrată la depeşişti. N-am înţeles fiindcă habar n-aveam ce-i aia Depeche Mode. Cînd m-am făcut mai mare am aflat. Fire romatică şi sensibilă fiind, n-am prea rezonat la de’ alde G’n’R (decît, evident, alea cu „Ploua infernal în noiembrie” şi „Nu plînge în noaptea asta”), Queen era cam zgomots şi mă enerva groaznic nasul ascuţit al lui Mercury, U2 hai că mai erau cumva da tot alea lente, nu că Sunday Bloody Sunday!

Într-o tabără am auzit ceva melodie care tare mult m-o mai încîntat, mai ales bucata „and the forests will echo with laughter”. De pe acolo a început, şi uite-aşa, din una-n alta, (printre altele m-am apucat şi de fumat) am ajuns la momentul „dar ce hardare agitată rasare? Nu-i a mea!… A mea e oare?” Cu raspuns: îhîm, al meu şi capul bretonat care executa mişcări de aruncat pleata ba-nainte ba-napoi şi mîna care se preface a chitări şi picioarele cu detentă de NBA – spre oripilarea duduii blonde şi uşor deranjate de decibelii foarte conştiincios emişi de Dickinson. Am încercat noi acolo cu Anku să răcnim un Run to the hiiiiiills ruuuuun for your liiiiiiiife ca să antrenăm masele din jur ca să biseze băieţii, da ne-o pleznit în urechi organizatorii cu ceva cîntec din ala de reclame la tranzit intestinal cu „viaţa e minunată”, în semn ca gata, cătă căşi, o mai zis lumea prin jur că „în Bucureşti o fost mai mare show-ul”, că „sonorizarea proastă” şi altele, dar în momentul ăla jurul meu era aşa de mare că nu o prea contat.

Deci fost, plăcut, plus, vorba lui Gonga „Mers acasă fuguţa la Youtube să ne mai satisfacem”. Check.

Şi uite-aşa, deşi în tricou alb cu Tweety şi blugi de Busta Rhymes, participă subsemnata la mult comentatul concert al lui Iron Maiden, Cluj, 15 august, anul de graţie 2010. Numa că acuma mă cam doare gîtu, pe exterior, că nici să pogoleşti nu-i uşor.

A, şi la mulţi ani Mariilor, Marioarelor, Marinilor, Marinei şi se cuvine să urăm şi Fosei Marianelor, ca să avem totuşi o legătură cu titlul.


Leaves of Grass. (Optional, Leaves the Country)

by Laura

Una la mina ca m-am efectiv saturat sa vad numai postarea lu Dodo cu norocu cel presbiteric.

A doua la mina, peste asta m-am si luat de capsorul meu cel fain si destept, care cu toate ca evita din rasputeri sa urmareasca cu minunatii ochisori si delicatele urechiuse din dotare tot ce inseamna stire si TV in general, iaca a fost ajuns de mare tam-tam: brandul Romaniei. Nu ne place frunza. E plagiata, e de canabis, e d-a lu Adam si Eva, e costisitoare, e asa, e pe dincolo, huo, ba ne-huo ca totusi.  Discutii pe toate canalele mass media (prin canal inteleg chestia subterana pe unde se scurg reziduuri, cu mirosul aferent), hectolitri de analisti care isi dau cu parerea pe teme de orice (ca-n reclama la nush ce banca cu piticii de gradina – oribile creaturi – “Chiar orice??” – “Orice orice!”) de la filonul mioritic al spiritualitatii romanesti pina la cantitatea de bere per cap de locuitor. Nu mai mentionez semafoarele 3D.

In schimb doresc sa mentionez, in postura de cetatean roman cu drept de vot: garile din Romania (aia din Timisoara par example – buna de filmat. Bleak House. Sau, optional, Final Destination, Predator, Friday XIII, Any Chainsaw Massacre. Chiar si concomitent). Aeroporturile din Romania (aterizezi la Aeroportul International Consiliul Judetean Cluj: Star Trek, the Next Generation, optional, Solaris, District 9 – In ce parte a orasului te afli? Unde e statia de mijloc de transport in comun? Unde ai putea dormi in zona? – aci e simplu: nicaieri, da te prinzi repede). Autogari (niet comment). Indicatoare rutiere cu directii (1D neica, da sa fie, sa stii pe unde o iei presupunind ca nu stii limba noastra cea comoara). La categoria “Infrastructura, Servicii, Igiena, Dotari” nici nu ma bag: nu-mi ajunge world wide web-ul.

Deci noi promovam turismul. Adica sa vina oamenii din alte tari in Romania.

“Frunza verde s-un 3D/ Minca-mi-ati! C-aveti de ce!”


%d blogeri au apreciat asta: