România. Instantanee.

(Întîmplări adevărate cu români în secolul XXI)

1. Personaje: Ea (româncă, 30 şi ceva de ani, mamă a unui copil sub 2 ani), Şeful de echipă (român, aproape 50 de ani), Corul antic (românce, babe)

Decor: curtea bisericii în construcţie

Mijloc de comunicare: viu grai şi gesturi

Ea (calmă, politicoasă, ton egal): „Bună ziua. Nu vă supăraţi, locuiesc într-unul din blocurile din apropiere şi am o întrebare: ştiu că lucraţi şi … noa, dar este posibil nu folosiţi drujba între 1 şi  4 sau măcar 3 după-masa? Doar drujba, atît. De o săptămînă copilul meu sare din somn de la zgomot şi abia reuşesc să îl liniştesc pînă seara”

Şeful de echipă (şterge jumătatea inferioară a feţei cu dosul palmei, şterge dosul palmei de salopetă, scuipă, împinge gospodăreşte cascheta mai spre ceafă): „Ntz. Nu să poate doamnă! Noi lucrăm aci! Măăăăă! Bă Mărine! Unde mama dracu’ aţi pus mă cărămizile???” (pleacă)

Baba 1 (se uită pieziş la Ea, în timp ce prefiră un rozar): „Da îi BISERICĂ! Cum să nu mai lucre???”

Ea (stăpînită): „Al meu e un COPIL!”

(apar alte babe, toate în negru, cu baticuri şi batiste şi cu diverse obiecte de cult)

Corul antic (voci amestecate, pline de revoltă): „… venim în fiecare zi…. să nu lucre??…. trebă să gate! … biserica noastă! …matale doamnă SIGUR nu eşti ortodoxă! … De aia ai ceva cu noi!”

Cortina.

2. Personaje: El (român, aproape 30 de ani, tată al unui copil de 1 an), o ea (asistentă cabinet pediatrie, vîrstă incertă, uşor sîsîită)

Decor: El – în bucătărie, cu mobilul ţinut între umăr şi ureche, pregăteşte mîncarea copilului; ea – la birou, în cabinet.

Mijloc de comunicare: telefon

El: „Bună ziua, vă sun pentru o programare…”

Ea (mestecînd): „Îhîm” (înghite) „Doamna doctor e în concediu”

El (un pic panicat): „Păi… fiţi amabilă, cînd revine doamna doctor?”

Ea: „Da. La revede…”

El (agitat): „Numai un pic… să vedeţi… noi avem o trimitere decontată care e valabilă doar o lună, de asta aş vrea să….”

Ea (ton profesionist spre agresiv): „Deci atîta e valabilă, o lună. La revedere” (închide)

3. Personaje: Ea (româncă, aproximativ 30 de ani, profil: fără partener), un el (român, 40 şi ceva de ani, profil: căsătorit)

Decor: site internaţional de „online dating”

Mijloc de comunicare: mesaje scrise

El: „Hi”

Ea: „Salut :)”

El: „putem povesti pe yaho mess?”

Ea: „Nu prea, sunt la job”

El: „adaugă-mă şi pe mine în listă cînd ai timp cu id xxxxx, da?!”

Cortina.

4. Personaje: necunoscute

Decor: oricare

Mijloc de comunicare: spam

„Bună ziua,

Prin prezentul e-mail subsemnatul Mihai-Mircea va rog să-mi

comunicaţi mai multe informaţii referitoare la domeniul dv. de activitate,

domeniul de activitate şi specificul site-ului dv. şi eventual dacă este

cazul vă rog să-mi comunicaţi oferta actuală de bunuri sau servicii a dv,

sau ori ce informatie pe care o consideraţi dv. necesară pentru o mai bună

informare.

Prin prezentul e-mail sunt de acord şi ACCEPT COMUNICARI COMERCIALE DIN PARTEA DV. pe viitor ori de cate ori considerati dv. Necesar”

LATER EDIT, cu multumiri catre comentatorii inteligenti 🙂

„Personaje: un el cu ochelari gen matrix; o ea cu multe cumparaturi, un copil zglobiu, babe, multe babe

Decor: un autobuz cu etaj

Mijloc de comunicare: viu grai

Autobuzul ajunge in statie. Urca ea, cu plasele intr-o mana, cu copilul in alta. Cere doua bilete dus pana la statia X. Ii da o bancnota soferului si ii spune copilului, care era deja la jumatatea scarii, sa nu urce la etaj. El ii da doua bilete si un rest. Ea, uitandu-se la bilete: cel mic nu are reducere? El, enervat de intrebare: nu mi-ati specificat ca are reducere. Ea (gandindu-se: asta e nebun, e un copil de sase ani!): dar nu se vede ca e un copil? El, impasibil, un sfinx cu ochelari negri: eu nu vad nimic. Ea: va mai trebuie o pereche de ochelari. Tot ea: bine, acum sper ca ati vazut, imi schimbati biletul? El: nu. Vi l-am dat pe acela, de ce sa il anulez? trebuia sa specificati ca e vorba de un copil; asta sa va fie de lectie pentru data viitoare. Ea, printre dinti: cum va numiti domnule, sa stiu cine m-a servit asa de politicos? El: eu nu am un nume. sunt un numar: 183.

Respectiva se retrage pe un scaun plina de nervi, asteptand sa ajunga la destinatie. Parca pentru prima oara cele 15 minute dureaza cat o ora. Primeste cuvinte de consolare de la babe (ale lor nu e ca ale noastre) si recomandari neaparat sa faca reclamatie. Cand autobuzul ajunge aproape de casa, apasa pe butonul care ii indica soferului ca trebuie sa opreasca in urmatoare statie. Coboara cu multele-i plase intr-o mana, cu copilul in cealalta, abtinandu-se sa spuna obisnuitul “Multumesc!”

Cortina se lasa.”

by Morringain, pe Pandora’s

Anunțuri

One response to “România. Instantanee.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: