Daily Archives: Noiembrie 12, 2010

„About a Boy”

by Anku

“About a Boy”,  Nick Hornby


Will Freeman trăiește bine mersi fără să muncească, fără griji financiare, cu program zilnic bine organizat pe unități în care se uită la tv, merge la cumpărături, iese prin cluburi și alte activități din astea epuizante. Ce mai, un pierde–toate-anotimpurile sau un “rolling stone” cum ar zice Nick Hornby. Și când se plictisește și i se termină femeile potențiale din viața lui se gândește să-și inventeze un copil ca să intre într-un grup al mamelor singure să aibă de unde alege la agățat. Și uite așa (bine, nu chiar așa simplu, cu mai multe povești) se trezește pe cap cu Marcus un pre-adolescent, un aerian care ascultă numai muzică „bună”, terorizat de colegi la școală, pierdut în relația cu mama nevrotică (și mama și relația sunt nevrotice) și în general un copil aflat în afara realității (binențeles că lumea, frumoasă ce-i drept, pe care i-o construiește mama se potrivește ca nuca-n perete cu ce trebuie să suporte Marcus zi de zi). Și atunci toate pică pe capul lui Will pentră că Marcus, într-un acces al instinctului de supraviețuire, se prinde de el și nu vrea să-i mai dea drumul (ăsta e dezavantajul când stai toată ziua acasă și ai o sonerie care sună îngrozitor de sonor combinată cu un deget de copil ambițios). Totul se termină cu bine (c-așa-i în romanele lui Nick Hornby), dar un “bine” credibil și până la urmă realizabil și altundeva decât în cărți. Tot romanul mi-a cântat în cap Nirvana (cred că v-am mai spus că mie îmi cântă cărțile) și mi-a părut rău că filmul (cu Hugh Grant, de ce nu mă mir?) se ține strâns de acțiunea cărții până la un moment dat când se deturnează și o ia în sens opus. Așa că în film Nirvana e tăiată la scenariu și înlocuită de o poveste dulceagă made in hollywood. Ideile sunt însă aceleași, filmul e hilar, iar actorul care îl interpretează pe Marcus e deosebit de creativ și talentat, iar gestica lui, aparent redusă la câteva mișcări, absolut fenomenală.

De mult vroiam să vă povestesc de cartea asta relaxantă pe care am citit-o acum vreo câțiva ani când apăruse la Humanitas și pe care am recitit-o de curând și de Nick Hornby care mă binedispune aproape de fiecare dată, dar ieri am zis că trebuie musai-musai. Că m-am gândit la Will și la cum trăia el, din drepturile de autor, bogat și nestresat doar pentru că tatăl lui scrisese cândva un super-comercial și popular cântec de Craciun, Santa’s Super Sleigh, cântec pe care Will îl ura din toată inima. Și care-i declanșa depresia, care nu trecea decât după revelion, de îndată ce începea să fie difuzat. Și, din păcate, cu fiecare an cântecul era difuzat din ce în ce mai aproape de mijlocul toamnei. “Fucking 26th November!! (sau cam așa ceva, că citez din memorie) se isterizează Will în anul în care îl cunoaște pe Marcus sperând că poate să stea în liniște până la 1 decembrie. Nu poate. Și la Will m-am gândit ieri când am văzut prin oraș afișe care anunțau colindele lui Ștefan Hrușcă în 22 noiembrie. Beat this, Nick Hornby!

P.S. Nick Hornby are și blog, unde am citit, râzând cu lacrimi, cum o doamnă încerca să-l convingă, în momentul în care îl întrebase ce meserie are și mai apoi ce cărți a scris, că High Fidelity e doar un film, iar cartea nu există …

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: