Monthly Archives: decembrie 2010

Anu’ nou

Anul Nou să vă fie aşa cum vă doriţi!

Mulţi ani frumoşi! Mulţămim că ne-aţi citit în 2010.


Serban

In seara asta tremuram.

E tirziu, am vorbit la telefon juma’ de ora despre nebunia sarbatorilor, despre somn, despre asigurari, Boc, Vonnegut, terminam conversatia si ne reintilnim pe Y! Messenger si pe cind ne distram, usor obosite la gindul unui Nou an, de emoticoanele de la Audibles (mai ales de ceva melc indian care mormaie nazal cu o moaca bleaga „Lambat macam siput„), Anku scrie ceva. Credeam ca e o cioaca, o farsa, vreun banc nou pe care nu l-am auzit.

„Huidu e in coma”.

„Ce?? WTF?”

„Uita-te pe Realitatea sau Antena 3. Io tremur”

Serban Huidu a avut un accident la schi si se afla in stare grava, cu hemoragie craniana si politraumatism, intr-o clinica din Innsbruck.

In seara asta tremuram si ne trimitem gindurile spre un pat de spital din Innsbruck. Hai ca poti!

Publicitate

Greu cu sărbătorile astea…


Vineeeeee Crăciunuuuuuuuuul………

FIE CA!


Spectacol de Crăciun. Sau nu?

Instituţie mare şi celebră. Spectacol de Crăciun. Din program:

  1. Incredibil dar adevărat, colinde. Vreo 3, să nu avem pretenţii.
  2. Dans indian. (grupa de vârstă 4-6 ani). Da, ştim cu toţii despre importanţa Crăciunului în cultura indiană.
  3. Dans contemporan. Aceeaşi grupă de vârstă. Celebra melodie de Crăciun „Latino Lover”.
  4. O voce de 16 ani. Prezentarea cântecului (extrem de inspirat ales!) de către interpretă. „Acest cântec simbolizează cam ce îşi doresc toţi adolescenţii de Crăciun, adică maşini,… blănuri,…etc….” Ha???! 🙄

Program auto-întrerupt. În ritmul ăsta mă aştept să văd în 1 iunie un dans la bară. Tot la grupa de vârstă 4-6 ani.

Și o dedicație pentru organizatori…


Dacă doriți să revedeți

Azi, Star Wars.


Marele bang

Nu-ți poți închipui așteptarea Crăciunului fără marele bang. Auzi din depărtare cum vine tot mai aproape ca și cum un un cor afon, pe multe voci defazate care mai sus, care mai jos aruncă-n aer bang!, bang!, bang! Cu fiecare saptămână bang-urile se întețesc. În week-end-ul dinainte Crăciunului nici nu mai apuci să le numeri la cât de repede fug: ban-ban-ban-ban-bang… Aștepți bang-ul final care nu mai vine. Dar râzi în barbă știind că se va termina curând. Sezonul de bătut covoare e pe sfârșite. Aleluia!

 

 


Despre greu si organe genitale

by Laura

Axiomatic vorbind, la tati ni-i greu. Cliseu, evident. In perioada sarbatorilor cele 3, respectiv 5 cu posibilitati de 7 spre 9fmi, sint in mod cliseistic prinse ca musca in hirtia aferenta cu tot soiul de activitati care necesita cliseistic diverse talente si concentrari de energii si care nu intotdeauna rezulta in mincare, rugaciune si iubire.  In concluzie multumim prietenilor care ne zic una-alta, care sint ei asa, in esenta lor, foarte mistoci si ne dau voie sa-i citam, cu „ia ce vrei de acolo, dar pastreaza-mi anonimatul, sa nu ma fac de mandra minune, ca am scris numai de-alea„.

Deci urmeaza, de sezon, cu ingerasi, clinguituri de clopotei, parfum de iubire de aproapele si cadouri sub brad, relatare de la concert Rammstein:

„o sa rezum concertul metalelor grele intr-un cuvant: monumental! 🙂 sunt grozavi baietii, au facut tot ce trebuie, au dat cu capul, au pornit cu barca gonflabila prin public, si-au dat foc, l-au imitat pe hitler, (omisiune la montaj, nota redactiei, din motive de pastrare anonimat autor) au niste coaie (scuzati-mi expresia) cat n-au toti wanna be astia noi, nu s-au dezmintit absolut deloc. a, si publicul de aici e minunat, nu ca ametitii din romania, pe care i-am mai vazut eu pe la concerte… acuma sa-ti spun si de partea neplacuta. noi am avut locuri undeva sus-sus-sus si cum concertul se desfasura intr-o sala care e dedicata meciurilor de hockey :), sunetul a fost oribil, in sensul ca era ecou si am avut piese pe care le-am recunoscut dupa 1 minut… 😦 in fine, nu am avut posibilitatea sa alegem, biletele s-au terminat intr-o ora
de cand s-au pus in vanzare si cand a raspuns aia la telefon si a zis ca are 2 locuri, le-am luat fara sa ma gandesc. pe viitor, stiu 🙂
am coborat un etaj mai jos spre final si am auzit vreo 2 piese cum trebuie. am fost cam ciufulita pe tema asta, ca na, iti dai seama ca e enervant sa-i vezi pe aia jos la gloata spargandu-si capul si rupandu-si textila intr-un extaz maxim si tu nu prea pricepi nimic….

no, una peste alta, eu o sa-i urmaresc sa-i mai vad o data 😀 si daca ai ocazia, nu-i rata, ca se tin bine tare. mie inca imi bubuie timpanele! :)”

Avem si poza, tot cu copyright-ul aferent:

 

A tous les amis (pe care asteptam cu nerabdare a-i vedea la niste beri, ori acolo ori aci, ori la mijloc, oriunde)


Live by your heart

Stand and fight
Live by your heart
Stand and fight
Say what you feel
Born wïth a heart of steel


Întortocheate sunt căile cardului

by Anku

Dacă s-ar uita cineva în portofelul meu ar zice ca sunt falsificatoare de carduri la câte am. Goale toate, normal! Cum schimbam locul de prestat munci, cum pac! alt card că „noi avem contract numa cu ăia”. Şi îmi făceam card că în România încă nu s-a auzit de legea competiţiei. Ultimul foileton cu banca durează de o lună jumate. Încă n-am reuşit să văd şi cardu că deh, e greu să te mişti repede cînd nu e vorba de credite pe care le ai de plătit. Dacă atunci nu eşti rapid, e bai. Şi în rest e bai şi tot pentru tine. Să vă povestesc. Întîi m-am dus la sucursala X să-mi deschid cont şi să îmi fac card. Am completat 3 formulare, am dat specimen de semnătură, am dat buletinul la xeroxat, am lăsat bani. După o jumătate de oră m-au sunat de la bancă să mă reinvite pe la ei să-mi facă şi copie după buletin. Nu, nu îmi făcuseră. Îmi luaseră puţin buletinul să-l ţină în copiator şi să uite să facă şi copie. N-am zis nimic. M-am isterizat în schimb la serviciu că de ce trebuie să plătesc pentru alt card. Au încercat să mă liniştească învăluindu-mă în promisiunea unui acord cu banca şi invitându-mă la sucursala Y „că doar e aci aproape de noi”. La sucursala Y mi-au zâmbit binevoitor şi mi-au spus că nu au cum să mă ajute pentru că nu apar în acordul pe care angajatorul îl are cu ei. M-am reîntors la serviciu să întreb de acord. Angajatorul mi-a spus că să stau liniştită că ei m-au introdus în baza de date şi sigur-sigur până la ziua de salariu voi avea card. Aaaah, de ce naiba nu am pus pariu??! Între timp mă sunau de la sucursala X să-mi spună să vin cu buletinul. M-am dus. Mi-au făcut copie, am văzut-o cu ochii mei! Am întrebat de card. Mi-au spus că nu îl ridic de la ei, că poate de la Y că parcă acolo ramasese cererea mea de card. Mi-au cerut, totuşi, numărul de telefon (da, ăia care mă sunau de 3 ori pe zi) să-mi comunice când e gata cardul. După două săptămâni am zis să intru la sucursala Y (de fapt, sediul central) să întreb de card. „Care card?? Dar dumneavoastră aţi făcut doar cerere de deschidere de cont.” Pauză. Blank în capul meu. „ Aş mai fi făcut şi cu nervii dacă îi aveam” vroiam să-i raspund, dar am luat-o logic: de ce mi-aş fi deschis cont de salariu fără card? de ce aş fi bifat nişte opţiuni despre ce tip de card doresc? de ce aş fi dat specimen de semnătură şi aş fi scris negru pe alb ce nume să-mi apară pe card DACĂ NU VROIAM CARD??? Şi de ce naiba vorbeam cu ea, aceeaşi cu care mai vorbisem, angajata de la departamentul carduri?? Izbită în plin de multitudinea argumentelor raţionale doamna/domnişoara de la carduri a reacţionat ca orice român get-beget care a semnat un contrat că nu jigneşte/nu urlă/nu înjură clienţii: a dat vina pe angajata de la sucursala X. Nu şi-a cerut scuze, probabil şi din cauză că eu nu rostisem cuvintele magice „protecţia consumatorului” şi „reclamaţie” (chiar, oare de ce nu le-oi fi rostit?!), dar m-a invitat peste fix o săptămână după card. Azi fiind luni, deci miercurea viitoare. Noroc că pe mine nu mă întreabă nimeni cu cine fac banking. Mi-ar trebui vreo jumate de ora doar să înşir nume…


%d blogeri au apreciat: