Monthly Archives: Ianuarie 2011

„Tangled”

by Anku

Ea în turn, el pe cal alb; nimic nou sub soare. Numa’ că ea mai deține și o tigaie cu care îl altoiește pe el (până se prinde că poate să-l rezolve în cel mai femeiesc fel posibil), el e genul infractor și egoist (rezultat al unei copilării traumatizante, normal), calul alb e nevrotic de justițiar, iar baza turnului e la o aruncătură de păr. Căci părul lui Rapunzel (ciudat nume pentru o prințesă, nu?), folosit pe post de coardă de bungee jumping din turn, scripete, arme de luptă și funie de legat intrușii, mai are și calitatea de a vindeca răni, plus niște chestii de care am mai auzit noi, gen furnizor de tinerețe veșnică și viață fără de moarte. Combinația clișeelor basmelor cu obsesiile hollywoodiene (acțiune plus umor egal succes) se regăsește perfect în Tangled. Probabil că tocmai parodierea acestor locuri comune asigură succesul filmului (da, e un film pentru oameni mari): raufăcători fioroși sunt îmbunați cât ai zice „reconversie profesională”, prilej de mărturisiri dansante cu tema I have a dream, cameleonul (personajul meu preferat) face fețe-fețe și la figurat, nu doar la propriu, amintindu-mi (cel puțin mie) de scene clasice ale cinematografiei. E un film relaxant, cu foarte mult umor, de văzut când supărările sau oboseala se adună. Aaaa … și v-aș sfătui să nu vă uitați insistent în ochii de desen animat japonez ai eroinei principale. S-ar putea să vă ia cu amețeli.

Anunțuri

S.O.S sexul parental

by Dodo

Pe majoritatea probabil că titlul ăsta îi duce cu gândul la imaginea oripilantă a unui copil (nu bebe strumf, aşa, mai degrabă către teenager) care intră în cameră peste ai săi părinţi, în timp ce aceştia exersează procesul prin care fusese el creat, ca să spunem aşa.

Ei bine, nu! De data asta vorbesc (mă rog, scriu) din perspectiva părintelui, posesor a două bucăţi pişpuci, de 3, respectiv 1 an (neîmplinit nici ăla). Şi aş începe cu o întrebare pentru cei care sunt sau au trecut prin aceeaşi situaţie : “When the fuck do you **** ?” ( era să mă repet). Sigur, răspunsul ar putea părea foarte la îndemână: 1.“cănd dorm copiii”, sau 2.“lăsaţi-i la bunici” sau 3.“când se uită la desene, colorează sau se joacă”.

Să le luăm pe rând:

1. Copiii mei nu dorm !!! Mă rog, am minţit un pic. Dar dorm foarte puţin şi foarte prost. Şi iepureşte! Şi oricum, programul zilnic (rutina, bat-o soarele s-o bată, trăzni-o-ar şi mânca-o-ar cânii) este după cum urmează:

6 :20 – trezirea soţului să meargă la serviciu. Eu sunt mai şmecheră. Sunt în concediu, deci ar trebui să dorm mai mult. Numai că, după primii paşi prin casă se trezeşte cel puţin unul dintre cei doi bin-Ladeni. A ! De aia specifică ăştia ca e  « concediu pentru îngrijirea copilului », să  nu care cumva să înţelegi altceva şi să te scapi prea mult la hodină ! Odată trezit un inamic, are de grijă, în maxim 10 minute, să-l trezească si pe al doilea. Şi apoi, începem dansul : fetiţa trebuie dusă la grădiniţă şi, deci, spălată şi îmbrăcată. Prin acelaşi proces trece şi cel mic care işi cere dreptul şi la sticla de lapte. Şi tot aşa, mai un scutec la unu’, mai o pereche de ciorapi la altu’… pardon, un crac, că era să se rostogolească ăla micu’ din pat ! Pe când mă întorc să-i dau şi cracul 2, fetiţa nu mai e lângă mine. O aud vorbind singură ca o babă nemulţumită că i s-a tăiat pensia : ‘Nu-mi place asta! Veau lochiţa loz!’ Încerc să-mi păstrez calmul şi o strig mieros, că poate uită şi se întoarce la îmbrăcat. Şi se întoarce… cu tot cu o ‘lochiţă loz’ de plajă şi cu sandale asortate, declarând autoritar : « Cu astea mă-mblaci ! » Urmează muncă de convingere şi, în cele din urmă desene animate, timp în care pitesc sub plapumă rochiţa de vară şi sandalele şi o înfofolesc înainte să se prindă cu hainele călcate şi pregătite de cu seara, de parcă aş fi ştiut cum avea să se desfăşoare dimineaţa. Apoi urmează pieptănatul. Trasă puţin de păr, se dezmeticeşte, îşi mută ochii de la desene şi începe : « veau la oghindă ! Nu veau codiţă, veau aglafe ! Nu astea, cu ielău Kitty ! »

Pe la 8 fără 20 apare mama, să rămână cu cel mic până fug eu la grădiniţă. E bine. Mai am şi eu 5 minute în care să mă spăl şi să mă îmbrac. Deşi jur că mi-a trecut prin cap cel puţin o dată să-mi trag pe mine o pereche de blugi şi să-mi închei bine paltonul să nu se vadă bluza de pijama ! Ei bine, n-am facut-o încă. Mă îmbrac frumos, că de ! sunt 5-10 minute de socializare la grădi şi nu ştiu dacă o să mai ies în ziua respectivă.

După ce mă întorc, fac curăţenie, mâncare şi mă joc cu piticul. Apoi doarme vreo oră, timp în care nu pot să mişc, că se scoală. Şi dacă aş vrea să mişc, n-aş avea cu cine, că soţul e plecat.

În jur de ora 15 vine consortul acasă, îi dau să mănânce lui şi piticului şi apoi fug din nou la grădiniţă, să-mi recuperez copilul 1. Apoi ne ocupăm fiecare de căte un copil, făcând schimb din când în când, să nu se simtă vreunul neglijat de mami sau de tati. Aşa, un fel de « păsărică mută-ţi cuibul ».

Seara spăl, schimb, hrănesc, culc un copil, după care spăl, schimb, hrănesc, culc celălalt copil, că nu vor decât cu mami… Lucky me ! De multe ori, până să adoarmă al doilea, ţipă din te miri ce cauze la spălat sau îmbrăcat şi-l trezeşte iar pe primul. Apoi, odată ce se aşterne liniştea, pregătesc haine pentru a doua zi, încercând să nu mişc prea mult şi meditez în timpul ăsta dacă mai mănânc sau e prea mare efortul. Apoi mă târăsc spre pat, unde mă aşteaptă soţul, ceva mai odihnit decât mine. Şi el recunoaşte că la serviciu se relaxează faţă de cum e acasă… Adesea nici nu-mi mai amintesc drumul spre pat, cred că adorm din mers. Dacă soţul face greşeala să mă mângâie puţin pe spate, dorm cu atât mai adânc,  sforăi cu atât mai tare. Daca mă trezeşte, Dumnezeu cu mila, că eu VREAU SÃ DORM !!! , ştiind că, nu peste mult timp se trezeşte iar mezinul sau visează senioara ceva urât  sau vrea la baie…

Dacă nu adorm din prima, suntem oricum prea sleiţi de puteri. Unul dintre noi zice: “Ar merge un masaj…” Celălalt răspunde: “Îhîîîîîîî…..” Şi adormim cu gândul la ce-ar fi putut să fie şi cu un zâmbet tâmp pe faţă, cam ca al lui Arnold în « Gemenii », după ce a facut-o întâia dată. Alteori, mai rar, încercăm să ne apropiem mai mult, dar de obicei sfârşim prin a înjura printre dinţi (şi neaparat în şoaptă) patul care scârţâie sau copilul care s-a trezit, deşi, nu-i asa ?, e al nostru şi-l iubim nespus… Adevăru-i că tot mai mult îi iubim când dorm…

2. Având în vedere că bunicii stau chiar sub noi ar fi destul de comod să-i cadorisim cu 2 nepoţi, dar cum să le spui : « Ţineţi voi o juma de oră copiii că noi vrem să ne… jucăm ?! Şi gândiţi-vă bine acum dacă mai e nevoie de ceva, să nu carecumva să urcaţi… »

3. Am încercat şi să ţinem copiii ocupaţi : cea mare la desene, cel mic dormea în pătuţ în camera lui. Când era mai bine, auzim : « Aaaaa ! aaaaaaaa….. eeeeeeeeeeeeeee ! » Şi nu eram noi, ci mezinul, care cică a dormit destul. Ne uităm unul la altul şi spunem : « Lasă-l, încă nu plânge ! » Apoi aud tropăieli în spate. Acopăr rapid cu plapuma ce se putea acoperi şi o simt pe fetiţă în spatele meu, călare pe taică’su, strigând : « Diiiiii ! Diiiiii ! Diiiiiiiiiii, tati ! » Cine spune că cea mai sigură metodă contraceptivă este prezervativul să încerce abstinenţa sau copiii sau ambele.

Concluzie : cred că ar trebui să scriu ca ziarele care aşa scuză orice : « Acest articol este un pamflet şi trebuie luat ca atare », să nu se interpreteze că-s vreo disperată dupa pu….terea masculină. Anyway, mesajul ar fi : « Salvaţi balenele, planeta şi sexul între părinţi (nu neaparat ai aceluiaşi copil :)).

 


Idei de afaceri

by Pan Rumburak

Trebuie gîndit creativ, clar! Altfel te suguşazã naibii realitatea şi te iriţi ca bãbuţa aia de i s-o furat un un milion de euroi (cifra 1 urmatã de şase de zero – din “tranzacţii imobiliare”) cã scad pensile. Aşa cã inaugurãm rubrica de business cu douã idei pe care urmeazã sã le prezentãm la emisiunea aia cu plante, Gura leului o cheamã sau aşa ceva (dar asta cînd punem la punct aspectele de marketing online şi print, cã alea mai lipsesc. A, şi sã ne luãm din banii fãcuţi din blogãrealã nişte deux-pieces-uri mai acãtãrii).

Ideea numãrul 1:

Ciorapi cu pãr sintetic pe dinãuntru.

Public-ţintã: doamnele de rit pocãit cãrora le interzice religia sã se epileze.

Avantaje: secretul actului interzis va fi pãstrat faţã de comunitatea respectivã, în timp ce natalitatea va creşte simţitor, de unde rezultã mai multã forţã de lucru, implicit o economie mult mai bunã. În timp afacerea va avea posibilitãţi de extindere în America (mã rog, ãsta e un beneficiu pentru board-ul managerial al afacerii), servind astfel la minimalizarea efectelor crizei economice, prin generarea de populaţie autohtonã cu drept de vot, consumistã şi pasibilã de muncã.

Dezavantaje: probleme legate de fire naturale sau sintetice, de crearea unei reţele de distribuţie şi costuri legate de sondaje de opinie privind paleta coloristicã de folosit (şi la ciorap ca atare, şi la firul interior).

Ideea numãrul B:

Storcãtor de fructe. De mare.

Public ţintã: oricine cu un venit peste medie, dar cu studii medii.

Avantaje: “consumul unei surse de proteine cu puţine grãsimi “rele”, reducerea unor boli cardiovasculare şi posibile beneficii legate de dezvoltatea creierului şi sistemului vizual la copii” (sursa aici, în special partea cu “dezvoltatea creierului”). Nefiind în mod deosebit naţie acvaticã, obişnuitã cu gãtitul unor asemenea feluri, românul va prefera în mod cert aceastã variantã comodã şi rapidã pentru a îşi asigura o viaţã sãnãtoasã şi a da cu flit rudelor şi prietenilor. Avantajul maxim şi incontestabil al acestui aparat este acela cã, dacã pretenţia culinarã nu a fost îndeplinitã sau dacã existã un exces de cantitate produsã, rezultatul stoarcerii poate fi folosit cu success în hidratarea tenului sau în activitãţi casnice cum ar fi lipiri sau orgii.

Dezavantaje: costul mare al facturii la electricitate.


O dimineaţã

by Pan Dora

La ABC-ul din bloc e o vînzãtoare nouã, o nouã stãpînã a margarinelor Fruştiuc şi Vizana, a pîinilor feliate care se stricã repede, a jeleurilor şi napolitanelor vãrsate, care stau alãturi de batoane de ciocolatã de casã, şosete bleumarin, becuri de 50, castraveţi, ţigãri, pixuri, brichete, ketchup, tãieţei, bere şi lipici atotputernic – o altã mînã micuţã, cu unghii puţin roase şi traumatizate de pusul cartofilor în pungi gata cîntãrite, oferind restul cu ferealã, dupã ce a rostit ca pe-o poezie cu vers alb, cu voce tare, pe lei grei, costul total, suma luatã şi suma de dat. Îi cer ţigãrile şi mã întreabã zîmbind: “Nu merge cafeaua fãrã?”. Îi întorc zîmbetul, puţintel uimitã, neştiind pe moment ce sã-i rãspund, apoi emit un “Da! Da!” cu gura pînã la urechi, şi se creeazã între noi un fel de complicitate caldã, care explodeazã ca focurile de artificii în dimineaţa geroasã . Apoi o iau la fugã spre casã, deşi distanţa nu e mare, doar pentru plãcerea de a simţi aerul rece biciuind obrajii încã puţin palizi de somn.

Ca şi cum ne-am cãuta fãrã a voi sã ne gãsim, ca într-o turmã zimbrii.


Jurnalul mamei în concediul de paternitate (2)

Ziua 3. Azi când am intrat în casă era suspect de liniște. Soțul se uita siderat la niște desene animate, iar când l-am salutat a sărit rapid în picioare „Adunam jucării și am găsit televizorul deschis!” „Bine, bine, da’ unde-i infantul?” am întrebat eu încercând să par liniștită și degajată. Nu eram. Moment în care ne-am uitat disperați unul la altul și am început să alergam ca bezmeticii prin casă. Pe jumătate intrat în debara copilul desfăcuse telefonul mobil al socră-mii pe care-l adusese lu’ fi-su să-i repare nu știu ce. (Good luck with that!) și fericit ne tot arăta butoanele (doi, tei, patu, țațe) care pluteau liniștite prin borcanul cu castraveți murați. Tot de la soacra. Bucătăria….ah… bucătăria, perla calităților mele de gosodină,…. coji de ouă călcate în picioare ar fi făcut invidios un ansamblu specializat în dansul Ciuleandra, laptele vărsat pătase fața de masa cu tematica Paște pe care nu o mai văzusem în ultimii 3 ani, iar într-o farfurie spanacul și dulceața amestecate pictaseră ușa frigiderului. „Am făcut omletă”, zâmbea tâmp soțul. „Prima dată în viața mea am făcut omletă!” La cum rânjea cred că aștepta și o medalie! (good luck with that, too!) Chiuveta devenise invizibilă, iar coșul de gunoi vădea aspirații înalte începând să crescă inundând 99% din spațiul destinat borcanelor goale.

Ziua 4. Urletele le-am auzit de la parterul blocului. Am fugit disperată spre apartament încercând să mă liniștesc singură… nu e nici o ambulanță în fața blocului….nu miroase a ars…nici a gaz…. Când am deschis ușa mi-au fugit sub picioare 3 mașinuțe care se roteau bezmetic urlând made in China anțiuțihaaaa, anțiuțihaaaaa, anțiuțihaaaaaaaaaaaaa. Le-am scos bateriile și le-am aruncat. Pe geam. Vroiam să le arunc la coș, dar zona destinată resturilor menajere era total nedelimitată. Urletele nu au încetat din păcate. În fața televizorului copilul striga de neoprit „dutie, dutie, a poata, goooooooool, goooooooool”. M-am uitat interzisă la teve unde Discovery ne lumina cum să ambalăm un tort de ciocolată.  Am mutat privirea către soț. „Mai devreme ne-am uitat la meciul Liverpool- Everton pe care nu l-am putut vedea în weekend și de atunci tot strigă..”. Știam eu că ar fi trebuit să-mi reziliez contractul cu RDS! Pe lângă achizițiile lingvistice, copilul reușea o tot mai bună imitare dansantă a lui Angus Young, cu un plus constând într-o oliță pe cap. Ca norocu, goală. Bucătăria devenise invizibilă în procent de 78%.

Ziua 5. După primii pași în casă am ieșit convinsă că iar intrasem la vecina de la 2. M-am uitat atentă la numărul apartamentului scris pe ușă. Era ca în buletinul meu. În casă liniște. Suspect de curat. Bucătăria prezentă în toată strălucirea ei, 3 oale aburinde pe aragaz și miros de vanilie venea dintr-o farfurie plină ochi cu clătite. Oglinda din hol strălucea, paturile aranjate (Albă-ca-Zăpada, was that you??), nici o jucărie printre picioare… M-am liniștit când mi-am dat seama că venise soacră-mea să-l ajute pe fi-su cu…”paternitea asta”. Când am intrat pescuia zambitoare butoanele dintre castraveți murați. Doi…tei…patu…țate…

(sper că nu va mai urma)


Jurnalul mamei în concediul de paternitate

Exilat de la creșă, copilul de 2 ani a trebuit să rămână o săptămână acasă cu tatăl. Acesta e jurnalul mamei, încercările ei repetate de a înțelege ceva din propria-i casă, regăsirea civilizației pe care o lăsase acasă dimineața, drumul încrezător spre începuturile fericite ale familiei în trei.

Ziua 1. Când am intrat în casă copilul a fugit fericit spre mine, dar călcând atît de strâmb și atât de împiedicat încât și vizualizam o vizită fulger la doctor. M-am liniștit după juma de oră când mi-am dat seama că bietul copil era încălțat cu papucul stâng în piciorul drept și invers și se împiedica frecvent în pantalonii cumpărați din timp pentru vârsta de 4 ani. Dădea ușor nevrotic din cap și vorbea fără oprire. Pe jos erau împrăștiate  inclusiv niște chestii despre care nu știam că fuseseră inventate. Mi-am găsit, cu această ocazie, cercelul pe care îl căutam de azi-vară. În chiuvetă tronau vreo câteva vase murdare, iar în baie se prelingeau într-o simbioză perfectă șamponul, fondul meu de ten și niște resturi de salată de vinete. Hârtia igienică se terminase fiind folosită la confecționarea de mingi în jocul celebru Să nimerim oglinda cu hârtia igienică umedă, dar prin nu știu ce minune, totuși uleioasă. Frigiderul era gol. Coșul de gunoi plin.

Ziua 2. Mi-a trebuit vreo oră să-mi revin când, încercând să cânt renumitul „În pădurea cu alune”, am fost agresată de vocea tânguitoare a copilului care cerea insistent „Number of the Beast” și uneori „Thunderstruck”. Soțul privit acuzator (laser, frate!) susținea la rîndul lui că singurele audiții pe ziua respectivă fuseseră Mozart, Bizet și Cutiuța muzicală. Datul nevrotic din cap se transformase în unul ușor isteric, iar copilul făcea dovada învățării unor cuvinte precum ofsaid, tromf, snucăr, haștemele, sudoku, usebe, și puțin peltic, chiar și eschiuel pe care le urla în gura mare spre oripilarea vecinei care venise să vadă ce pățise copilul. Aaa, iar a ramăs cu taică-su… a comentat ea înțelegătoare, fericită că nu trebuie să sune la Protecția Copilului. Peretele dinspre nord era pictat cu markerul verde într-o tentativă de redecorare feng-shui. Vasele aproape cuceriseră complet chiuveta. Frigiderul, tot gol. Coșul de gunoi erau două.

(va urma)


Poiezie urbana redivivus

Sau despre folosirea antonimelor in scopuri stilistice

by Pan Ika

Va rugam sa fiti atenti cind treceti pe Calea Turzii, Cluj: Obiectivul (un teren viran) este pazit BINE de paznici RAI. Banuim ca sint chiar in stare sa fie atit de RAI incit sa nu pape tot!

Paza buna trece... (paznicii rai ramin?)


%d blogeri au apreciat asta: