Foaie verde de mărar/Iar am fost la aprozar

by Anku

Aprozarul de la coada blocului e ca tărâmul interzis. Sau măcar ca un club exclusivist în care intrarea depinde de acordul din privirea vânzătoarelor. Pentru că peste tot le simți și le mai și auzi incantațiile prohibitive. Nu deranjați minolele! Nu încâlciți frunzele de țelină! Nu priviți prea insistent ardeii grași! Pe ăia capia nici atât, nu vedeți ce slabi sunt de la stresul expunerii?! Nu încercați să cântăriți din ochi conopida! După două minute te simți ca un obsedat legumicol, ceea ce nu știai despre tine că ai fi. Fiind pe punctul de a fi declarată persona non-grata după un episod care a implicat niște alune de pădure, o lopățică și un copil și care episod s-a soldat cu tragica pierdere a unei alune sunt mai mereu exilată spre sectorul cartofi. La cartofi e voie. Sunt murdari, sfrijiți, neimportanți. Nu interesează pe nimeni nici dacă i-ai da cu tuberculii de pământ. Poți să-i critici, poți să-i privești cu scârbă, poți să-i discriminezi. Nici o problemă, cartofii se cumpără oricum. La polul opus sunt strugurii. La prețul chilipiric de 12 lei kilu nu-i atinge nimeni nici măcar cu o privire. Mai ales că politica strugurilor e una nemiloasă. Ori alegi ciorchinele din vârf (ăla de 2 kile jumate), ori pa și pusi. Să nu tulburați strugurii! a devenit motto-ul cerberilor de la aprozar. Poți să-i privești cum se scofâlcesc, da’ nu are rost să-i întrebi de sănătate. Sunt prea prețioși. Vestimentația are o importanță uriașă la aprozar. Dacă te duci în trening sau ai tras pe tine fața plicitisită de bugetar ești malițios condus spre raftul cu „trecutele”, fructele și legumele alea care mai au puțin și decedează prin deshidratare, dar care au prețuri cuminți. La casă e altă distracție. Trebuie să ai viteză, că doar mersul la aprozar nu e o plimbare prin parc. Dacă nu reușești să pui în plasă în ritmul nebunesc cu care îți sunt cântărite și trântite cumpărăturile ești invitat puțin mai încolo că mai așteaptă și alții. Și privirea aia care te face să te simți vinovat că exiști și prin asta tulburi echilibrul universului își aduce rapid ajutoare în persoana angajatei care așează pe rafturi. Orice-orice numa’ să ieși mai repede de acolo. Pleci împovărată de vinovăție și conștientă de stigmatul repudierii care însoțește fiecare vizită la aprozar. Te gândești să mănânci numai carne, dar de fapt toti ce îți dorești e să rămâi vegetariană și să fii și tu binevenită și acceptată în paradisul fructelor și legumelor. Măcar din când în când…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: