Monthly Archives: Februarie 2011

Codu’

by Pan Fried Chicken

Nu despre peşte, nici despre Dan Brown. Nici despre Iona al lui Sorescu – deşi ãla era cu chit. Hm, şi totuşi, e ceva despre oareşce înghiţire în cheie cam ironicã. Ori îs io defectã profesional. De Codul Muncii zic. Proiect(il)u’ ãla nou.

Ia sã spicuim onlainu’.

“Proiectul stabileşte cã un contract individual de muncã este suspendat pentru participarea la grevã.” (Sursa) I-auzi! Acu’ nu cã am fi în Caraibe unde ţac pac! grevãm cã nu primim cafea vinerea, nu cã s-ar rãscula românul organizat şi semestrial pentru a-şi susţine drepturile pe care nu le cunoaşte trãgînd nervos înapoi economia naţionalã… dar, hm, chiar aşa?

Alta. “Revizuirea perioadelor de probã instituite pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncã” (explicaţia aici). Revizuire  în plus, darã! Numa’ bine îmi aduc aminte de începuturile mele cu flamurã în cîmpul muncii. Tare fain o fost! Multã experienţã am acumulat. Toatã în perioade din astea “de probã”. Uiiiiii ce bine cã acu’ îs mai lungi, sã te poţi mãcar obişnui cu adresa apartamentului unde se aflã SRL-ul! (în mod absolut surprinzãtor, în România nu existã doar firme serioase sau multinaţionale).

Sã mai frunzãrim. A! Super! “Va fi menţinutã propunerea privind aplicarea contractelor colective de muncã la un întreg sector doar dacã este semnat de cel puţin jumãtate dintre cei acoperiţi de acest contract” (aşa scrie). Noa foarte bine! Deci sã se aplice contractul colectiv pe ramura comerţ, de exemplu, cînd or semna jumãtate din doamnele, duduile şi domnişoarele bãtrîne şi domnii vînzãtori din ţara asta. Pãi şi ce dacã lucreazã “la patron” care nu le-o fãcut carte de muncã (chiar dacã le-o zis cã le-o)?? Sã semneze, dacã vor contract colectiv! Şi lãsaţi minerii sã vinã la mine. Sã semneze şi ei, vorba aia.

Ne mai uitãããm. Aha! Ceva super!  “Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor”. Mnoa aia-i! … sã ştim şi noi! Foarte bine! (Deşi nu prea înţeleg eu mare lucru, dacã zici chestia asta urmatã în alineatul numãrul doi de o schemã de soiul “Locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detaşarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă” mie nu-mi tare sunã a comun acord, dar mai ştii? O fi ca-ntr-o cãsnicie… un compromis, o mãslinã…)

Ce mai gãsim? Oh damn! “Este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, încheierea unui contract individual de muncă în scopul prestării unei munci sau a unei activităţi ilicite ori imorale”. Mna poftim! Şi eu acu’ de unde sã îmi dau seama dacã job-ul meu numãrul doi drept hostessă videochat în scop de întreţinere mãtuşã bolnavã şi frãţior şcolar e ilicit ori imoral???? Cã oricum lucrez numa’ pe comision!

Aşa de protejatã mã simt cã mai caut. O!  Splendid! Se propune concediul neîntrerupt scãzut de la 15 la 10 zile!  URA! Chiar simţeam cã îi prea mult! 15 zile una-ntr-una sã te tãt odihneşti! Cã ‘nebuneşti naibii 3 sãptãmîni consecutive sã nu faci ce faci în restul de 51/ 53 sau cite îs în an.

Noa fain, de acu’ pot dormi liniştitã, cã l-o şi aprobat Guvidu’ amendînd pe ici pe colo varianta din 2003! Ioi!  GUVERNU’ am vrut sã zic! Damn fishy stuff!

Anunțuri

Luţu şi conexiunile cinefile

Reţetã de tartã cu jambon şi roşii cherry

by Pan Dişpan

Ca mereu cînd îs capsatã cu virozã îs cam botoasã şi înfundatã, bonus îmi trebuie tot soiul de chestii cu moţ şi stea în dungã, important e sã fie greu de gãsit, ca sã am o compensaţie la faptul cã-i fizicu’ defect.  Probabil vag sãtul dupã o sãptãmînã de virozã de-a mea, Luţu recurge la soluţia la care apelãm doar în momente de crizã: “Tu mixi, hai sã ne uitãm la un film”. “Biiine”, zic, cu un rînjet diabolic sub nasul roşu şi pişcãcios de la atîta suflat, “hai sã. DA’… aş vrea sã vãd cevaaaa, aşaaaa…, sã nu fie mainstream, ştii? Da’ nici ceva obscuritate!”. Luţu dã ochii peste cap şi mormãie ceva ce n-am înţeles, cã suflam nasu’. “Ioi”, zic în batistã,”sã vezi, am citit eu un articol la Blo, hiiihihi” (tuse) “ihiiiii vai ce tare o fost! Un film cu Javier Bardem la 23 de ani, cicã apare gol…” (tuse, de data asta nu a mea) “Jamon îi zice la film, hai sã îl cã…” da’ nu apuc sã gat cã al meu se ridicã cu ochii tare lucioşi şi sare-n frigider. Hopa. “Da’ ce cauţi mãtãluţu?” se vag ofuscã stimabila eu. “Aaaam o idee!” se aude din sertarul cu legume “Auzi fixiche, noi mai avem roşii din alea… alea mãrunte, cherie?” “Tu mã drãgãleşti ori întrebi de roşiile ciorchine?” punfnesc eu în rîs, cã mereu mã sparge cu pronunţatu’ englezei, instant mã hlizesc. “Da tu, alea!” şi deschide şi dulãpiorul de condimente cu stînga în timp ce cu dreapta îi tot în frigider la mezeluri. Opa… “Avem roşii cherry, maestre!” mã bucur eu, cã presimt ceva de bun augur la papile. Bãiatu’ ãsta îi ca taifunu’! Pînã sã mã extrag din vîrful patului sã-mi bag şi eu înfundãciunea de nas în problemã, deja aliniase fãina albã (o canã jumate, cã nici nu are nevoie de cîntar, deja ştie cantitãţile pe UM cãni de apã), juma’ de pachet de unt, aşa, sã fie cam 100 de grame, şi un pic de apã. “Da’ ce o sã faaaci?” fornãi eu ca un furnicar pe lîngã umãrul lui. Fredonînd “Cînd s-o-mpãrţit norocu’” Luţu trînteşte fãina şi untul mãrunţit într-un bol şi bagã mixerul cu paletele de aluat şi mã lumineazã: “Apoi tu, cînd ai zis de film mi-am adus aminte de tartã cu jambon şi roşii cherie şi am zis cã… “.“Tuuuuu di ce nu zici drept cã n-ai vrut film cu Bardem în ţuţu nud, timidule?” îi scot eu limba. “Noa cã fix mã şi intereseaza pe mine ãla!” se burzuluieşte tînãrul partener, da’ l-am prins, cã se uitã aţintit în bolul unde deja e gata un aluat tare. Ca sã-şi puncteze probabil totalul dezinteres vis-à-vis  de Javier Bardem în costumul lui Adam, smuceşte uşa frigiderului şi bagã bolul cu aluat înãuntru. “Da di ce-l pui acolo? Sã fie şi mai tare…?” mustãcesc. “Pã da, aşa e reţeta” îmi ridicã el inocent mingea la fileu, numa bine sã sar din bucãtãrie înapoi între plãpumi chicotind “Noa atunci sã te bagi şi tu în frigi aaahahahahahihi!”. Dupã care mã apucã crizã de strãnut. Strig dupã batiste da’ Luţu prinde o vitezã în plus (post-aluzia mea finuţã, sper) şi deja amestecã într-o tigaie fierbinte vreo 50 de grame de unt, trei linguri de fãinã şi cum fãina începe sã se rumeneascã, intervine şicu nişte boabe de porumb şi pãtrunjel şi busuioc verde, dupã care se apucã sã toarne treptat, sã nu facã cocoloaşe, în zama aia o canã juma’ de lapte. În concluzie trebuie sã mã ridic şi sã-mi iau singurã batiste, ocazie cu care mã fac eu cã ma uit ce-i prin tigaie, da’ de fapt e motiv de îndesare şi chicoteli.  “Tuuu, hai cã îţi pun de un ceiuc bun, numa sã gat cu asta” se înduioşeazã le chef. “Da’ – ‘pciu! ‘pciu!– ce-i mai faci?”. Pînã emit eu întrebarea condimentatã de strãnut, taifunul Luţu deja e cu tigaia cu sos luatã de pe foc, tava de tartã împodobitã cu cea mai mare invenţie a omenirii care n-are chef de spãlat tãvi – hîrtia de copt, şi tocmai întinde aluatul scos din frigider într-o foaie de vreo 5 cm grosime. “Imediat o bag, tu!” zice al meu, concentrat. “Ahahahaaaaa!” mi se curãţã mie brusc sinusurile.  Luţu, punînd sosul din tigaie peste aluat, se hlizeşte tare bine şi îmi dã peste nas cu o felie subţire de jambon Pãdurea Neagrã de la Reinert, luat la ultimul shopping spree pe criteriul “Sã fie şi din ãsta în casã” . Tare delicat el cînd are dispoziţie! Cu aceeaşi delicateţe înfãşoarã cite o roşie cherry în jumãtate de felie de jambon tãiatã pe lung şi le aşeazã frumos peste aluat şi sos, şi drãguţu’ de el mai face din douã roşii şi ultima felie de jambon ş-un smiley face!

“Gata!” zice, în timp ce bagã tarta la cuptorul deja fierbinte, “o las la foc potrivit pînã se rumeneşte frumos deasupra, şi tu între timp îmi eşti în pãtuc cuminte şi vin cu ceaiu’, şi-l bei pe tot da?” “Bineeee… daaaaa’… musai sã fiu şi cuminte?” “Mnoa acuma… nu le lua  şi tu aşa literal…”

Tare bunã treaba asta! Tarta, zic.

(Cine naiba îi Javier Bardem??)


„Decât o vorbă să-ți mai spun”

by Anku

În familia/grupul nostru extins există câteva expresii pe care le repetăm obsedant și care sunt probabil cam bizare pentru cei din jurul nostru și care trag un semnal de alarmă asupra sănătății nostre mentale. Că le folosim prea des sau că se potrivesc ca nuca în pereți. Dar pe noi ne fac să râdem. Pentru că unora le știm povestea…Altele nici nu mai știu de unde vin. O să vi le povestesc pe rând pe cele pe care mi le amintesc.  Azi clișeul No, spune, dragă! No, ce bineee…

În vremuri vechi cînd, lăsând în urmă veșnicia satului ca să construiască socialismul în fabrici și uzine, femeile vorbeau precum arătau (păr scurt și permanentat ca o creastă de câlți, fuste de lungimi standard și în culori nedefinite, nelipsita bluză albă etc) una dintre aceste femei avea drept răspuns în orice conversație expresia de mai sus. Binențeles parte a unei viziuni contemplativo-metafizice asupra universului. Binențeles. Într-o zi femeia noastră (să-i zicem Femeia 1) se întîlnește cu o cunoștință (să-i zicem Femeia 2) și purced la următorul dialog care s-a încheiat cu o tăcere care mai durează și în zilele noastre:

Femeia 1: Vai, dragă, ce mai faci?

Femeia 2: Uite, tu, tot alerg de azi dimineață.

Femeia 1: No, spune, dragă…No, ce bineee…

Femeia 1: Da, tu…îs…

Femeia 2: No, spune draga…No, ce bine….

Femeia 2: Îs tare năcăjită, tu…

Femeia1: No, spune, dragă…

Femeia 2: Căă…

Femeia 1: No, spune, dragă…

Femeia 2: (cu lacrimi țâșnind din ochi): Mi-i bărbatu rău bolnaaaaav în spitaaaaaaaal…

Femeia 1: No, ce bineeeeeee…


Prigonirea garoafelor

by Anku

AVERTISMENT: Acest text este o aberație. Dacă aveți timp de pierdut, nu vi-l irosiți citindu-l. Dacă aveți chestiuni stringente de rezolvat…puteți arunca o privire…

Decăderea garoafelor (sau dianthus caryophyllus pentru cei care au avut 10 la botanică) a avut loc cu precădere în ultimele două decenii ca rezultat al unei distrugătoare invazii florale străine. Cotropitoarele cosmopolite viu colorate, dar, oh, atât de artificiale, dotate cu accesorii capitaliste de apă, miros îmbuteliat și prafuri de rezistență (și nu este oare aceasta o proliferare subliminală a drogurilor de mare risc?!), ba chiar și dotate cu simboluri obscene înfipte strategic în mijlocul buchetului au răpit și demontat malefic rezistența seculară a garoafelor. Să ne amintim zilele de 8 martie când duceam mamei 3 fire de garoafe…ușor ploștite, ce-i drept, dar accesibile tuturor celor care aveau pile la florărie… garoafele date tovarășei învățătoare și îmbrăcate în falduri mari de hârtie de o culoare incertă pentru îmbunătățirea imaginii buchetului…cele 4 fire anemice de garoafe din care împleteam coronița mult prea mică pentru capetele noastre mari de premianți în clasa I! Și acum, acum cu nerușinare ne dezicem și aruncăm la coș valorile florale atât de bine reprezentate de, cândva, omniprezentele garoafe alegând nume cu sonorități vestice precum Streliția sau Orhideea. Nici nu vreau să-mi imaginez chinul marginalizării ei în ultimii 20 de ani, suferința pe care noi, ființe nestatornice și ingrate, i-am provocat-o cu bună știință acestei atât de încercate flori, cum i-am întors spatele în vremuri bune și, cu cinism, am ales proliferarea florilor de import.

Cetățeni, vă conjur, să milităm pentru reinstaurarea garoafei drept Floare Oficială, pentru repunerea în drepturi a atît de încercatei flori. Să ieșim pe străzi și să strigăm într-un glas: Cum nu vii tu Seră Codlea, ca punând mâna pe ele, să le-mparți în două grupe: în garoafe și-n mișele! Să întoarcem spatele valorilor capitalismului alegând din nou Garoafa. Și când vom înființa Sindicatul Întru Respectarea Garoafelor (SÎRG) cred că sunt îndreptățită să-mi revendic rolul de lider sindical. Vă mulțumesc!


Tehnici de evitare a unei Valentine’s Day dulcici (II)

by Pan Ama

Anul trecut a fost într-un fel. Dar nu-mi fu dat sã rãmîn repetentã şi anul acesta.

Etapele în crescendo care duc spre climaxul valentinesc şi nepetrecerea sa în mod tradiţional (ursuleţi, inimuci, felicitãrele, cine la lumînare, flori, tangouri, un “film bun” şi adormire linã) în anul de mare graţie 2011 decurg cam aşa:

  1. Operativã şi hotãrîtã cum o ştiţi, Laura renoveazã bucãtãria (mã rog, reconstrucţie ar fi un concept mai aplicabil, dar passons). Înainte de perioada de maxima bîntuire cupidonicã, sã fie treaba oablã şi elegantã. Meşterii ca meşterii, “Venim, da nu azi cã poimîine, da da, sîntem pe drum, acuşi acuşi ajungem, ah mai dureazã juma’ de orã” etc. Vin. 10 dimineaţa?? N-ai înţeles tu bine, am zis doişpe FĂRĂ zece! Buuuuun. Începe. Ca şnuru’ se mişcã echipa! Ţac! blatul decupat loco, pac! plita montatã ţuşti! dulãpioarele urcate pe pereţi! O mãslinã, o alunã şi treaba-i pe trei sferturi gata. Deja anvizajez tava de sandwichuri la cuptorul ãl nou cu care o sã-l întîmpin pe tata! Dar meşterii, ca meşterii! “Laura noi merem sã mîncãm, venim peste foooo … douã ore”. Trãznete şi pureci! Suav: “Hat nu trebe, vã dau eu sã mîncaţi, hai sã terminãm!”. Mucalit, meşterul şef “Apãi poatie cã, numa vezi… tre’ sã aducem şi uşile şi sistemul de glisare şi ãlalalt dulãpior..”. Mda. Vin. Peste 3 ore. Între timp eu cu tata rãmînem fãrã mãsline, alune şi alte beri pentru ritmurile necesare. În douã ore treaba-i gata. Minus “ãlalat dulãpior”, care nu-i defel gata aşa, în esenţa lui, minus racordarea scurgerii la chiuvetã şi minus racordarea plitei la gaz. Nu-i hãpt utilã bucãtaria, da cîtu-i de fainã!
  2. Peste douã rãsãrituri. Vine instalatorul sã racordeze chestii. Plita: nu-i bun racordul de tip A cumpãrat de mine, nu e potrivit pe context – noroc cã are domnul tipul B de racord, deşi el cînd îmi zisese ce sã iau era convins cã e de tip A. Noa şi mai tre’ tãiat un pic din blat cã bãieţii cînd o pus cuptoru’ o scos ţeava AIA de la conducta de gaz şi dacã nu-i AIA…  Bine, tãiem din blat. Verificãm rezultatul. Un ochi nu stã aprins. Nici cu aprindere clasicã, nici cu aia electricã, nici cu dragonu’ cãlcat pe coadã. Asta e, caut garanţia, la ora asta nu mai e nimeni, sun mîine, sper (Laura e idealistã) cã nu trebuie demontatã plita şi cã vin ãia s-o vadã la locul fãpţii. Trecem la pasul Chiuveta. Hã?? Apoi nu din ãsta furtun trebe! Aci trebe aşa: douã coturi de nouãzeci, o mufã dublã, şi o ţeavã de patruzeci. Laura, hotãrîtã şi rapidã, ţac la sanitare la douã strãzi mai jos, douã minute înainte de ora închiderii, lista bifatã şi tanaaa, se pot spãla vase în chiuvetã! Splendid! Laura, care pe lîngã restul adjectivelor e – bonus – încãpãţînatã, dupã plecarea instalatorului se agaţã de butonul lu’ ochiu cel neascultãtor şi-l fîcîie în toate poziţiile posibile. Şi tanaaa, merge ş-ãla! Cu o fineţe cam ca la cãutarea unui post de radio pe ultrascurte în vîrfu’ muntelui într-o noapte fãrã lunã, dar merge, aia e principalul.
  3. Peste trei zile. Vine şi ultimul dulap în bucãtarie. Meşterii, ca meşterii. Proiectul e totuşi finalizat, cu cîteva capete trase în dulapul cel ultim (Laura mai e şi uitucã, uneori) la fiecare trecere prin bucãtãrie. Curãţenia finalã dureazã. (Încã mai dureazã)

Decorul a fost pregãtit pentru celebrarea zilei internaţionale a sentimentelor cãlduţe şi sincere în cuplu. Programul a fost stabilit: se va ieşi cu gaşca în oraş la o şedinţã de cooperativã, la întoarcere se va gãti ceva de mare angajament, se va face spa, se va viziona/ citi ceva de mare angajament. (Dupã cum se poate observa targetul Laurei pentru 14 februarie este relativ mundan, lipsit de complicaţii şi antren şi mai ales constant).

PATRU. 11-13 februarie: teambuilding.
5. 14 februarie: se adoarme în mod organizat la orele 19:37 (mã rog, prãbuşire ar fi un concept mult mai aplicabil, dar passons…)


Educația continuă…

… și după terminarea orelor.

Pe stradă, un grup de fete de clasa I strigă către alt grup de colege:

–        Fetelor, haideți că Dana știe pe unde intră spermatozoidul și o să ne explice și nouă.

Nevoia  de cultură generală nu se termină niciodată …

 


La bibliotecă, în capu’ satului…

by Anku

Citind postarea Smillei (să vă uitați și la reportajul de pe BBC. Nu e lung, dar e intens. Și revelator.) mă gîndeam că e ca în bancu’ ăla:

La noi: mă trezesc, beau o țuică, mă duc la vite, mai beau o țuică…

La ei: mă trezesc, citesc o pagină, mănânc, mă duc la scoală, mai citesc un capitol…

Finnish.

 


%d blogeri au apreciat asta: