Stimată audiență,…

by Anku

… groaznicul incident a avut loc zilele trecute și a constat în inundarea propriei genți cu conținutul propriei sticle de cafea. Proprie și cafeaua. Marii perdanți ai acestei calamități au fost după cum urmează: agenda, dosar cu chestii de serviciu pentru care m-am amăgit că nu am stat nopți să le întocmesc  și, ce-i mai rău, cartea care nu e a mea. Părțile bune ale acestui incident: am prieteni excepționali care nu se supără că eu nu fac diferența între carte de citit și carte de colorat imprimându-le tutuor, fără discernământ, o culoare bej, iar agenda are o aromă de îmi vină să o mănânc. Bonus: un drum la cea mai apropiata papetărie să îmi cumpăr vreo 50 de folii de plastic că zăpăciților le trebuie protecție. Bonusul bonusurilor: prilej de rememorări hilare ale altor evenimente aiuristice de-a lungul celebrei mele vieți: prin școala generală am plecat spre stabilimentul educațional încălțată în papuci de casă. Abia cînd a început să-mi intre zăpadă în șosete (oare am menționat că era iarnă cu cel puțin -10 grade?) m-am prins și m-am reîntors către casa care îmi găzduia cizmele. Acum vreo câțiva ani, grăbită spre serviciu, am aruncat în geantă și telecomanda, crezând că e telefonul mobil (erau vremurile telefoanelor-cărămidă, am deci măcar o juma de scuză). Partea drăguță a fost că în mijlocul de transport în comun a început să-mi sune telefonul (îl luasem și pe ăla!!) și eu am scos, binențeles, telecomanda. Problema a fost că m-a și bufnit rîsul. De una singură, normal. Alea culinare sunt însă nenumărate. Memorabilă rămâne operațiunea cartofi piure care s-a soldat, din motive de carte polițistă care m-a ținut captivă și uitucă în cameră, cu: una bucată gaură în oală, una bucată mâner de oală lipsă (l-am găsit carbonizat după două zile), 3 grămăjoare de carbon care am bănuit că reprezentaseră cândva cartofii puși la fiert (restul până la 10 cartofi au fost dați dispăruți până în zilele noastre), cantitate impresionantă (și credeți-mă că i-au impresionat pe cei care au dat alarma!) de fum.

Concluzia? De acum îmi pun reminder pe telefon când pun ceva la fiert, când trebuie să pun dopul la sticla de cafea și, în general, când trebuie să fac ceva. Problema e că, deși sună, nu îmi găsesc întotdeauna telefonul.

Anunțuri

11 responses to “Stimată audiență,…

  • Pana Cotta

    🙂 🙂 🙂 Să îmi vii cu cartea cît e caldă! 😛 Literatura poliţistă e … criminală! (Cel puţin pentru barabule…)

  • arcadia

    Ai plecat de-acasă încălţată în papuci de casă?
    Se poate mai tragic!
    Adică să stai pe perioada instruirii şcolare la o gazdă care ţi-a specificat foarte clar că nu ai voie să laşi la uşă decât una bucată pereche de încălţări. Tu, ignori avertismentul şi cartonaşul galben, drept pentru care, în ziua examenului, te trezeşti că în toată casa nu mai există nici umbră de încălţăminte de-a ta, oricum s-ar numi ea, iar gazdele sunt plecate de-acas’.
    Ai o singură opţiune, aşa gătită cum eşti, să te încalţi cu nişte gumari mărimea 39 şi să purcezi la examen.
    De asta ce zici? =))

    • 3fmi

      Adică ți-au confiscat încălțările??? Le dădeam cu gumarii în cap când veneau acasă!
      Examenul nu era la educație fizică, așa-i? Că nu prea te văd alergând în gumari.

  • arcadia

    Adică da, mi-au confiscat toate încălţările =))
    Am să dezvolt subiectul, stai pe-aproape! ;D
    Nu mai ştiu ce examen era, dar nu la educaţie fizică, asta e sigur 🙂

    • 3fmi

      Aaaa… și eu am stat vreo 2 ani în gazdă, perioadă în care am vrut să-mi tai sistematic venele. Dacă în bucătărie se vărsa vreun picur nevinovat de apă era prilej de spălat, șters și dezinfectat pe o rază de 2 metri. Și într-o duminică (zi de baie pentru gazdă care aplica regula curățeniei doar bucătăriei, nu și corpului personal) găteam fericite (locuiam împreună cu o prietenă) că măcar pentru o zi vom scăpa de anumite mirosuri dătătoare de dureri de cap și grețuri. Și dintr-o dată auzim ușa de la baie trântindu-se de perete și o vedem pe gazdă (din păcate am închis ochii prea târziu!) în plinătatea celor 120 de kile, acoperită cu un prosop format A4 urlând disperată. CE SE AAAAAAARDEEEEE AICI? CĂ AM SIMȚIT MIROS DE MÂNCARE DIN VANĂ???? Normal că nu se ardea nimic, dar nici mâncare nu ne-a mai trebuit vreo câteva zile…
      Oh, haaaaappy daaaaaaaays….

  • arcadia

    Gazdele mele au fost oameni de aur! Am trăit ca-n rai patru ani incheiaţi, la ei.
    domnul mai ales, avea un simt al umorului ascuţit ca un brici!
    O tempora! 😀

  • Pan

    Cumintele gazde avurati neica! A mea era rezonabila, asa, in esenta ei, da fie-sa… uuuuu baby! Mostra: copila (eu anu I, ea clasa VIII-a) „N-ai sa imi imprumuti un sutien negru?”. Eu, timida „Am unul in sertar, mi-e mic, ti-l fac cadou”. Ea „A, ala nu mi-e bun, l-am incercat deja”.

  • pazvante

    „Problema” ta trebuie tratata ori cu reminder ori cu lecitina. Recomand lecitina caci e posibil sa uiti sa pui reminder. 🙂

    • 3fmi

      Oh, nu! Oh, nu! Dacă uit ceva frecvent, păi aia e să iau medicamente. Cum îmi spunea un medic: „Dumneavoastră nu aveți disciplina medicamentelor!” Știa el ce știa, săracu…

  • pazvante

    He he, sunt o frunza cu ochi si antene. He he he he.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: