Luţu şi conexiunile cinefile

Reţetã de tartã cu jambon şi roşii cherry

by Pan Dişpan

Ca mereu cînd îs capsatã cu virozã îs cam botoasã şi înfundatã, bonus îmi trebuie tot soiul de chestii cu moţ şi stea în dungã, important e sã fie greu de gãsit, ca sã am o compensaţie la faptul cã-i fizicu’ defect.  Probabil vag sãtul dupã o sãptãmînã de virozã de-a mea, Luţu recurge la soluţia la care apelãm doar în momente de crizã: “Tu mixi, hai sã ne uitãm la un film”. “Biiine”, zic, cu un rînjet diabolic sub nasul roşu şi pişcãcios de la atîta suflat, “hai sã. DA’… aş vrea sã vãd cevaaaa, aşaaaa…, sã nu fie mainstream, ştii? Da’ nici ceva obscuritate!”. Luţu dã ochii peste cap şi mormãie ceva ce n-am înţeles, cã suflam nasu’. “Ioi”, zic în batistã,”sã vezi, am citit eu un articol la Blo, hiiihihi” (tuse) “ihiiiii vai ce tare o fost! Un film cu Javier Bardem la 23 de ani, cicã apare gol…” (tuse, de data asta nu a mea) “Jamon îi zice la film, hai sã îl cã…” da’ nu apuc sã gat cã al meu se ridicã cu ochii tare lucioşi şi sare-n frigider. Hopa. “Da’ ce cauţi mãtãluţu?” se vag ofuscã stimabila eu. “Aaaam o idee!” se aude din sertarul cu legume “Auzi fixiche, noi mai avem roşii din alea… alea mãrunte, cherie?” “Tu mã drãgãleşti ori întrebi de roşiile ciorchine?” punfnesc eu în rîs, cã mereu mã sparge cu pronunţatu’ englezei, instant mã hlizesc. “Da tu, alea!” şi deschide şi dulãpiorul de condimente cu stînga în timp ce cu dreapta îi tot în frigider la mezeluri. Opa… “Avem roşii cherry, maestre!” mã bucur eu, cã presimt ceva de bun augur la papile. Bãiatu’ ãsta îi ca taifunu’! Pînã sã mã extrag din vîrful patului sã-mi bag şi eu înfundãciunea de nas în problemã, deja aliniase fãina albã (o canã jumate, cã nici nu are nevoie de cîntar, deja ştie cantitãţile pe UM cãni de apã), juma’ de pachet de unt, aşa, sã fie cam 100 de grame, şi un pic de apã. “Da’ ce o sã faaaci?” fornãi eu ca un furnicar pe lîngã umãrul lui. Fredonînd “Cînd s-o-mpãrţit norocu’” Luţu trînteşte fãina şi untul mãrunţit într-un bol şi bagã mixerul cu paletele de aluat şi mã lumineazã: “Apoi tu, cînd ai zis de film mi-am adus aminte de tartã cu jambon şi roşii cherie şi am zis cã… “.“Tuuuuu di ce nu zici drept cã n-ai vrut film cu Bardem în ţuţu nud, timidule?” îi scot eu limba. “Noa cã fix mã şi intereseaza pe mine ãla!” se burzuluieşte tînãrul partener, da’ l-am prins, cã se uitã aţintit în bolul unde deja e gata un aluat tare. Ca sã-şi puncteze probabil totalul dezinteres vis-à-vis  de Javier Bardem în costumul lui Adam, smuceşte uşa frigiderului şi bagã bolul cu aluat înãuntru. “Da di ce-l pui acolo? Sã fie şi mai tare…?” mustãcesc. “Pã da, aşa e reţeta” îmi ridicã el inocent mingea la fileu, numa bine sã sar din bucãtãrie înapoi între plãpumi chicotind “Noa atunci sã te bagi şi tu în frigi aaahahahahahihi!”. Dupã care mã apucã crizã de strãnut. Strig dupã batiste da’ Luţu prinde o vitezã în plus (post-aluzia mea finuţã, sper) şi deja amestecã într-o tigaie fierbinte vreo 50 de grame de unt, trei linguri de fãinã şi cum fãina începe sã se rumeneascã, intervine şicu nişte boabe de porumb şi pãtrunjel şi busuioc verde, dupã care se apucã sã toarne treptat, sã nu facã cocoloaşe, în zama aia o canã juma’ de lapte. În concluzie trebuie sã mã ridic şi sã-mi iau singurã batiste, ocazie cu care mã fac eu cã ma uit ce-i prin tigaie, da’ de fapt e motiv de îndesare şi chicoteli.  “Tuuu, hai cã îţi pun de un ceiuc bun, numa sã gat cu asta” se înduioşeazã le chef. “Da’ – ‘pciu! ‘pciu!– ce-i mai faci?”. Pînã emit eu întrebarea condimentatã de strãnut, taifunul Luţu deja e cu tigaia cu sos luatã de pe foc, tava de tartã împodobitã cu cea mai mare invenţie a omenirii care n-are chef de spãlat tãvi – hîrtia de copt, şi tocmai întinde aluatul scos din frigider într-o foaie de vreo 5 cm grosime. “Imediat o bag, tu!” zice al meu, concentrat. “Ahahahaaaaa!” mi se curãţã mie brusc sinusurile.  Luţu, punînd sosul din tigaie peste aluat, se hlizeşte tare bine şi îmi dã peste nas cu o felie subţire de jambon Pãdurea Neagrã de la Reinert, luat la ultimul shopping spree pe criteriul “Sã fie şi din ãsta în casã” . Tare delicat el cînd are dispoziţie! Cu aceeaşi delicateţe înfãşoarã cite o roşie cherry în jumãtate de felie de jambon tãiatã pe lung şi le aşeazã frumos peste aluat şi sos, şi drãguţu’ de el mai face din douã roşii şi ultima felie de jambon ş-un smiley face!

“Gata!” zice, în timp ce bagã tarta la cuptorul deja fierbinte, “o las la foc potrivit pînã se rumeneşte frumos deasupra, şi tu între timp îmi eşti în pãtuc cuminte şi vin cu ceaiu’, şi-l bei pe tot da?” “Bineeee… daaaaa’… musai sã fiu şi cuminte?” “Mnoa acuma… nu le lua  şi tu aşa literal…”

Tare bunã treaba asta! Tarta, zic.

(Cine naiba îi Javier Bardem??)

Anunțuri

14 responses to “Luţu şi conexiunile cinefile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: