Monthly Archives: Martie 2011

După amiază de primăvară

by Pan Ettone

„Să nu uit să iau apă. Ioi, şi hîrtie! Hîrtiehîrtiehîrtieee!!” îmi repet în gînd în timp ce încerc să mă fofilez printre babele în capoate care s-au oprit la un mic schimb de informaţii de seară, exact în faţa aleii ce duce spre magazinul de la parterul blocului, lăsînd în drum găleţile de gunoi tapate cu ziar. Încă mă frapează chestia asta, cum preferă unii să îşi pună un ziar pe fundul găleţii şi să arunce resturile de-a valma, ca să nu dea bani pe sacii de gunoi, probabil. Patronii ABC-ului fac o investiţie în amenajare interioară, deci totul e înghesuit în a doua încăpere, nu chiar claie peste grămadă, dar tot îmi ia un pic să mă uit după ce-mi trebuie. Un fel de laie peste grămadă…

Aştept să termine domnul din faţa mea, cu o geantă chinezească grea în spate, tăindu-i umărul gecii din imitaţie ţeapănă de piele, roasă şi pe alocuri plesnită la cusături: „Noa dă-mi nişte Winchester, nişte bere, nu, nu din aia că din aia mică, la pet, şiii… noa stai să văd dacă-mi ajung, zece -doişpe -trişpe… noa bun, taie-mi de vreo doi lei nişte salam din ăla ieftin”. „Da’ la lucru cum îi mă Nelule?”, îl întreabă vînzătoarea în timp ce îi feliază inegal un salam plin de noduri cu un cuţit vişiniu de bucătărie, “Mai mere? Aveţi ce lucra? Amu vii?”. “Ieste, da-o-ar dracu’-n ei! Amu mă duc!” pufneşte omul în timp ce-şi îndeasă petul Neumarkt în geanta chinezească.

Ies şi îmi dau seama că soarele o să apună curînd.

Anunțuri

Multe dulce und frumoase

By Pan Zer

Şi cum stãteam noi ‘colo cu Moniku foooaaarte concentrate la ea-n bucãtãrie, cã doar aveam a doua zi examen la English Literature, cu “Moll Flanders” (de n-o citisem) şi de-alea, la ore înaintate din noapte, cu cafea şi cu minus (ca de obicei) de ţigãri, de ne-am şi pornit sã ne luãm din staţie ţigãri Maro (aromate de pişcau la buze mai ceva ca limba neamţã), ne sunã pretenu’ Radu, student la Regie pe vremea aia, cu o întrebare de concurs România, te ador (pe vremea asta, cã pe aia nu era cazul. De emisiune, nu de sentiment!), ş-anume: “Care este cel de-al patrulea cuvînt din limba românã care se terminã în –zdã? Hehe”. Noi, ocoşe, dã-i cu “brazdã”, dã-i cu “gazdã”, dã-i cu altele, ne ies doar trei. Atîta se fãcu şi ora. Şi noi… noi într-o stare de silenţium lugubrum perplexum, aruncînd cîte-o privire furişã pe pereţi, în mod mai mult decît evident complet extrase din peisajul nenorocirilor şi noroacelor stimabilei Moll şi mormãind aceleaşi litere printre pufãiri de Maro: “…mmm… hmm.. –zdã… -zdããã… mmm… tu!… mnu…”.

N-am rezolvat-o în noaptea aia, dar îmi amintesc perfect conversaţia de dimineaţã, dupã ce am decis cã totuşi sã şi dormim o ţîrã înainte de examenul la literaturã englezã fixat la ora 8 a.m.

Laura: “Moniku, trezeşte-te. E ora 7,30”

Moniku: “Cît?? Avem timp de cafea?”

Laura: “Nu.”

Moniku: “Îs gata. Hai.”

Am luat examenul. Şi dacã bine reţin l-am asaltat pe Radu trei zile cu soluţionarea misterului, dupã care l-am înjurat douã. AMÎNdouã.


Dragostea în vremea alimentării

by Anku

Iar poveste de dragoste, dar de data asta auzită în troleibuz.

El vorbind la telefon îngenuncheat de iubire: Cum poți să spui că nu te iubesc când ție ți-am dat alimentarea de la laptop?!!

Gata, îmi fac rubrică de auzite pe străzi!


Zilele trecute…

by Anku

… vreo 5 adulți se chinuiau să rezolve tema la limba română, clasa a 2-a: Găsește un cuvânt din 3 silabe în care a 2-a silabă să fie ea. Noroc că după scremete prelungite și neuroni pierduți pe frontul excelenței în educație a apărut și soluția salvatoare. Cred că n-aș fi dormit în noaptea aia…

…am auzit un banc fain: Primul ministru britanic a declarat că va rezista în Libia până la ultimul francez.

… am pus pariu cu alter-ego-urile mele că timp de o lună voi scrie cel puțin 5 zile pe săptămână. Păzea că vin! (P.S. N-am spus că voi scrie și bine. Sau mult.)


Altă vorbă să-ți mai spun

by Anku

Încă o zicere celebră. Familial vorbind.

În timpuri imemoriale cînd admiterea la facultate  dădea nişte bătăi de cap  „nesemnificative” din motive de concurenţă acerbă, locuri limitate şi examene, băiatul nostru (pe bune, habar nu am cine e, atât de veche și legendară e istorisirea) trecut printr-o muncă sisifică  pe care scria 8 pe-un loc, încheiată apoteotic (cum altfel?) cu citirea listei de admiși și respinși se hotărăște să sune acasă să comunice mult așteptatele rezultate. Știind că în așteptarea aia taică-su calcula câți bani se duseseră pe apa meditațiilor, câți nervi și câte emoții zgâlțâiseră echilibrul familiei, băiatul hotărî că o introducere nu ar strica deloc în economia veștii:

–        Tată, am știut!

–        Bine, mă!

–        Și am scris, tată!

–        Bravo, mă! Ț-am zîs io că poțî!

–        Și ai aflat și tu ce concurență e la Drept…

–        Știu, mă, știu.

–        Da, io am scris, tată, deși ne-o dat mult și greu…

–        Bravo, mă! Știam că poțî!

–        Am știut bine și la gramatică și la istorie și am scris mult și chiar am văzut prin sală că nu toți s-or descurcat, da io am facut bine…

–        Bravo, mă! crescu exaltarea în tatăl furnizor al capitalului meditațiilor

–        Șî s-o intrat cu medie mare, da io am știut și am scris bine, șî concurența o fost mare, sî alțî dau deja a 5-a oară examen, șî io am știut, șî am scris mult, șî…

–        BRAVO, MĂ!

–        Da, am picat, tată. Primu’ sub linie!!!!

–        NO, VEZI CĂ POȚÎ??!!!

Și uite așa ajunse îndemnul „vezi că poți?!” visul oricărui trainer motivațional…


Patetisme: de ce nu am mai scris

by Anku

Mi-e dor de blog. Undeva pe drumul de început al blogului mi-am zis că dacă tot îl fac în glumă, apoi vesel să fie. Dar în jurul meu parcă toate o iau razna cu o viteză pe care eu nici măcar nu mai pot să o urmăresc. Aș fi scris despre oamenii ăia pentru care mi se strânge sufletul ca un măr scofâlcit, despre neputința mea și demnitatea lor și despre cum oamenii, în general, uită că au în ei puterea să ia totul de la capăt. Despre cum îmi vine literalmente să vomit când văd că niște părinți fac ping-pong pe internet și în presă cu un copil de 4 ani într-un divorț în care fix interesul copilului e lăsat în voia sorții. Și unde justiția din România e exact așa cum mă așteptam să fie. Idioată, aberantă și avidă de bani. Aș mai fi scris despre criza morală a unei țări care tremură de sărăcia prezentă, dar nu-i pasă de viitorul societății în care niște adolescenți își doresc doar să trăiască în afara legii și în lene, dar înveliți în bani. Despre goana asta a noastră pentru tot în care nu te alegi cu nimic de fapt, despre stresul care ne ucide lent și perfid. Despre aparențele pe care toată lumea le ridică la rang de standarde obligatorii, despre răutate și oboseală, despre înstrăinare și egoism, despre tânguirea și lipsa de acțiune tipic românești. Despre speranța care dusă e pe veci, iar noi nu mai avem puterea nici măcar să o salutăm în trecerea ei rapidă. Și am vrut să scriu mai ales că mi-au dat lacrimile când am înțeles că până la urmă totul se cumpără. Dar nu totul se plătește.

Sursa foto


Decît un copac pribeag uitat în cer

By Pan Teism

Iubesc natura.

Moda nu e chiar subiectul meu preferat.

Din cînd în cînd apuc să mă mai plimb pe lumină şi să pozez.

Natura şi moda

Natura şi poza

Cu susu-n jos

Concluzie de miercuri: lumea e cu susu-n jos! Da rău de tot neică!!

Ci eu în lumea mea mă simt


%d blogeri au apreciat asta: