Daily Archives: aprilie 4, 2011

Umbra lui Ștefan

by Anku

La Putna e capăt de linie. Adică drumul pe care am venit din fascinantele chei ale Bicazului se termina brusc la Putna în curtea mănăstirii. Era luni, ploua și căutam cazare. În fața unei pensiuni doi ochi bulbucați bat în geamul mașinii: Doriți cazare? Cam dorim… Și ne-am cazat. La început doar noi în toată pensiunea, iar apoi încă o familie. Era liniște ceea ce de fapt căutam în orice concediu. Eeee… dar mai întai trebuie să stai în curte la o poveste cu proprietarii și apoi să cauți liniștea. Și uite așa a început distracția cu bucla timpului:

–        Auzâț aișea, ați vinit să vidieț mormântu’ lu’ Știefan.

–        Păi…

–        Auzâț aișea, di douăzășâșinși di ani îs profesoară die istorie șî jiografie. Auzâț aișea: isto-rie șî jio-gra-fie! Apăi să vă spui ieu șinie o fost Știefan șiel mare! Șie Sfânt, domnă?! Șie Sfânt?! Aista ave câtie-o iubită pi fiecari deal, aista o fost curvar, nu sfânt, domnă!

–        …

–        Auzâț aișea! Să vă spui ce am pățât di vo doua zâlii. Auzâț aișea. Di douăzășâșinși di ani îs profesoară die istorie șî jiografie. Da di la o vremie nu mai mere capu. Auzâț aișea. Știț șie am făcut acu doua zâlii?

–        Evident că nu, am apucat eu să gândesc dar aveam să aflu că în 24 de ore soarta îmi va pedepsi crunt condescendeța.

–        Am dat așieiaș camiră la doua familii difiriti!! Să viez încurcăturî! Auzîț aișiea mă strâc di cap!

–        Se mai întamplă. Frumos peisaj aici la dumneavoastră, o încercare timidă de a deturna discuția.

–        Auzâț aișea. Știț șie am făcut acu doua zâlii?

Deja ochii mei deveniseră mai bulbucați decât ai ei. Speram să nu fie adevărat.

–        Am dat așieiaș camiră la doua familii difiriti!! Așa-i di la o vreme…

După încă vreo 3 relatări în 5 minute ale incidentului 2 familii – o singură cameră am decis, pentru liniștea aia pe care o căutam în concediu că îl dau dracu’ de peisaj și de țigara și intru în cameră. Da’ la 10 seara nu mă mână michiduță să cobor la o țigara?! Ba mă mână! Și unde oare dacă nu la parter în sala de mese liniuță bar liniuță fumoar. Eram ferm convinsă că proprietarii obosiți fiind (simțisem mirosu’ îmbătător al oboselii de fiecare dată când profiesoara se apleca spre mine conspirativ să-mi povestescă despre Ștefan) se vor fi retras întru odihnă. Amarnic mă înșelam!

–        Șie fașieț, domnă?

–        Uitați… și eu cu viciu ăsta…

–        Apâi lăsaț că suntiț tinăra, da io… Auzâț aișea. Știț șie am făcut acu doua zâlii?!!

–        Nuuuuuuuu….

–        Am dat așieiaș camiră la doua familii difiriti!! Auzâț aișe! Așieiaș camiră la doua familii difiriti!! Vă vini să crediț?

–        Nu, doamnă, chiar nu îmi vine să cred!

–        Așa-i di la o vreme. Ti strîși di cap. Da dumnivostră suntieț încă tinără. Da io, io di la o vreme…Că la vârsta me nu ti mai dușie capu, nu ti mai dușie curu, iești kaput mașânist!

Era, credeți-mă…

(acestă poveste,

întru totul adevărată

a fost foarte mult scurtată)

 

 

 

Publicitate

%d blogeri au apreciat: