Pe Vișeu în sus și-n jos

by Anku

Bate vânt de concediu. Așa de bine bate că parcă a venit toamna. Și pentru că bate cam de mulțișor eu trăiesc din amintirea unor vacanțe „curat de vis” că doar criza asta ne-a împins concediile doar în zona oniricului.

Nu mai țin minte dacă în vara aia sau în alta ne-am dus în Maramureș.  Din șoseaua spre Sighetul Marmației am cotit-o pe un drum de țară, pe valea Vișeului, așa ca să vedem locuri unde, vorba aia, mâna omului n-a pus piciorul. După ce trecurăm de un sat am mers și-am mers pe un drum pe lângă care doar calea ferată ne amintea de lumea civilizată. După vreo câțiva kilometri un personaj în uniformă ne oprește:

–        Încotro?

–        Tot înainte, au strigat reminescențele comuniste bine împlântate în subconștientul nostru. Tot înainte, spre Sighet!

–        Mda, tot înainte e Ucraina. Kindly invite you to go back, ne-ar fi spus personajul dacă ar fi fost un vajnic supus al Reginei. Nu era așa că ne-a somat să ne întorcem că de nu…

Pentru că perspectiva că de nu nu ne interesa, iar Ucraina nu era pe lista noastră de puncte turistice vizitabile, ne-am întors. Pe drum, înainte de sătucul (bine, avea ditamai casele, da’ sătuc se numea) prin care trecusem am hotărât că peisajul e prea frumos ca să nu-l admirăm noi vreo câteva zile. Un-doi am ridicat corturi în soare și ne-am apucat să respirăm aer curat printre fumul de țigara. Totul ar fi fost frumos dacă seara nu începeau mugetele.

–        Știți că ursul nu face de fapt mor-mor ca în cărțile cu desene din copilăria noastră, ci muge ca o vacă? – ne-au încurajat băieții.

Nu știam. Adevăru-i că am fi putut trăi și fără informația aia. Hmm, poate totuși sunt vaci, ne-am spus noi fetele încercând să ignorăm mugetul. Nu puteam pentru că între timp mugetul căpătase inflexiuni metalice. Mda, se putea și mai sumbru decât fusese.  În mijlocul nopții când urletul metalic încetase, iar pe șira spinării începuseră să se topească sloiurile și să plece ușor-ușor la vale de nicăieri apare lângă noi o lanternă care se prezintă drept Agent de frontieră 1 + Agent de Frontieră 2. Și care, nici una, nici două, ne cer actele la control. Acum, mai fusesem noi cu cortu’ prin țară da’ de buletine nu ne verificase nimeni, da’ nu te pui cu obiceiurile ospitaliere ale diferitelor zone mai ales dacă au haine oficiale.

–        Da’ țigări aveți?

–        Cum să nu, domn’ polițist, am sărit noi toți să-l servim pregătiți să atacăm și rezervele de țuică.

–        Da’ timbre aveți?

Brusc au năvălit peste mine toate amintirile cu schimburile agresive de timbre din copilărie și goana după exemplare neștampilate din Guinea Bissau și am blestemat clipa în care nu avusesem inspirația să-mi car și clasoarele după mine.

–        Nu din alea, bă, pachetele voastre de țigări sunt cu timbru, nu? Nu de alta, da, pe aici cam trec traficanții de țigări.

Ooo și cum ni s-au umflat sufletele de fericire că ne plătisem toate accizele și taxele și extra-taxele, și da, noi eram corecți și onești și neinfractori și ne distrugeam plămânii corect, civilizat și cu spirit civic!

Între timp Agentul de Frontieră 2 se retrăsese ceva mai încolo ca să urle în stație la un Ghiță invizibil: Hai, mă, și tractează-ne că iar nu pornește mașina. Și după vreo oră când Ghiță trăgea la greu mugetul metalic dătător de fiori metamorfozat în Aro-ul Poliției am știu că nu mai aveam de ce să ne facem griji că dacă nu erau urși, nu prea credeam să fie nici traficanți de țigări. (Acum când scriu îmi dau seama că nu există nici cea mai mică urmă de logică în deducția asta, dar atunci simțisem că odată pericolul urșilor dispărut alte pericole nu mai aveau cum să existe.)

A doua zi, prietena Adriana, rămasă fără țigări și cu un pregnant spirit de corectitudine care o împiedica să împrumute de la noi, a făcut o plimbare până în satul cu case impozante ca să cumpere țigări s-a întors fără țigări, dar veselă după discuția cu vânzătoarea-patroană de la unicul magazin de „detoate” din urbe:

–        Țigări aveți?

–        Vaaaai, dar cum puteți crede așa ceva? Noi nu avem țigări fără timbru! Noi nu facem așa ceva! Noi…

–        Nu, doamnă, țigări cu timbru!

–        A, din alea nu avem oricum!

Bine că nu sunt urși, ne-am spus noi și am mai stat pe Valea Vișeului vreo 2 zile până ne-a gonit ploaia că Doamne tare frumos mai era și Agenții de Frontieră urmăreau acum traficanții de țigări în cel mai ecologist și silențios mod posibil: pe jos.

Anunțuri

4 responses to “Pe Vișeu în sus și-n jos

  • a-z

    ursi care fac ca vaca si agenti 1 si 2 care cauta timbre, patroana-vanzatoare imbarligacioasa si voi cu peripetiile voastre spre un departe, sau macar drept inainte, de initial nici voi nu stiati exact unde, in satucul cu ditamai casoaiele!
    amintiri de concedii!

    • Anca

      Amintirile astea din concedii sunt printre cele mai frumoase tocmai pentru că sunt croite pe rețeta fără stres și fără grabă! Uite, să știi că mă chinuiam și eu să-mi amintesc cum se numea sătucul de copii blonzi-blonzi, cu ochi albaștri și unde țigările nu întâlniseră timbrele. Era departe, da… 🙂

  • Teodora

    Pfui, pe-acolo ne-au umblat şi nouă condurii astă-vară. Şi ce frumos e!
    Dar aventuri ca ale voastre nu avuserăm! (Ce bine! :))

    • Anca

      Faine locuri, faini oameni! Deși eu am rămas cu un gust amar din concediul ăla, pentru că la Sighet am vizitat Memorialul, m-am îmbolnăvit de ce am putut vedea acolo și nu m-am mai putut bucura de nimic câteva zile bune…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: