by Ex Pan Ded
(en passant)
by Pan Adol
Cică se duce un cuplu de americani normali din Carolina de Sud să-și mai cumpere și ei una alta de la Walmart, așa, mai pe listucă și buget că deh, e a doua criză, merg ei cu cumpărăturile acasă, mai trec niște zile, tipul se uită pe podea și țac! Apare Iisus. Pe bonul de casă de la cumpărăturile susmenționate.
Eu am văzut știrea la ora 19:00 și am comunicat linkul Ankului, după care am dezbătut: eu am fost de părere că figura aparentă pe acest modern Giulgiu din Torino aduce mai degrabă a infamul Bin Laden, iar Ankul a opinat că a Hemingway.
(sursa aici)
Mie mi s-a părut azi că văd barba lui Sînt Ilie Prooroc. Într-un nor.
by Pan Da
Nu v-am mai povestit de tanti care face curat în birourile noastre, drept? Na ia fiţi cu atenţia-n 4.
Tanti care face curat vorbeşte. Care în sine nu-i o informaţie ieşitã din comun. Cã s-ar lipsi mai degrabã de aer decît sã tacã, nici asta nu e hãpt de nemaivãzut. Cã ştie cam totul despre orice (fotbal, politicã, modã, istorie, filme şi seriale, personalitãţi, descoperiri, literaturã, medicinã, ş.a.m.d.), dar exclusiv prin prisma mass-media – nici asta nu-i în mod deosebit o chestie aparte. Cã e curioasã la tot ce mişcã în toatã clãdirea aia şi aspirã informţia precum o suricatã cu limbrici şi urechi de elefant, nu-i o trãsãturã aparte la neamul feminin. Ce e absolut, dar absolut spectaculos este felul în care emite şi leagã informaţiile!
Zic exemplu 1: luni la ora 8, cu ochii mijiţi, mã apuc sã deschid compiutãr sã intre mailurile pînã produc cafeiu. Vine tanti. “Laura…?” zice. “Ãhîmchîmmda?”. Pauzã dramaticã. “O venit vineri un plic.” “Da?” zic, uşor nelãmuritã, “la noi?”. Şi începe un tir palpitînd de parcã mi s-ar fi anunţat cã o murit mãtuşa din Australia şi mi-o lasat canguri: “Da! Da! O venit un plic şi am crezut cã eşti tu!”. Pauzã eu. Drept cã nu-s foarte împlinitã la forme, da amu chiar plic?? Involuntar ochii mi s-au dezmijit întru ceva asemãnãtor cu ochiul boului. La poarta nouã. “Cum?” “Da! Cã o venit la poartã şi era scris Georgiana şi am crezut cã eşti tu, da acuma îmi dau seama cã tu eşti Georgeta! Da nu era Laura, alt nume era, Mihaela parcã. Sau Elena”. A! Nu mã pot abţine sã nu mã gîndesc cã am prieteni buni cu care vorbesc des şi care NU ştiu cã mã cheamã şi Georgeta… Mda.
Exemplu 2: Coleg nou, pe la 40 ş-un pic de ani, unul dintre cei mai de bun simţ şi politicoşi oameni pe care i-am întîlnit, îmi povesteşte despre fiica lui şi cã sînt scumpe manualele pe care trebuie sã i le cumpere pentru şcoalã, vag iritat. Înainte sã pot zice ceva tanti intervine: “Da, pentru şcoalã!”. Se face tãcere. Colegul continuã cu o afirmaţie privind faptul cã nu ştie de ce le cer profesorii copiilor sã cumpere manualele noi, în loc sã le trasmitã mãcar de la o generaţie la alta. Tanti (mopuind): “Da! Şi fiicã-mea, aia mare, e profesoarã”. Colegul îşi anuleazã brusc dilema. Tanti (storcînd cu stropi mopul): “Fiicã-mea e la ciclu…”. Atmosfera îngheaţã. Colegul îşi face de lucru cu nişte coli A4, eu mã cufund brusc în monitor, ne umflã ceva asemãnãtor cu rîsul, dar nu ne permitem. “… La ciclul primar” continuã tanti sã mopuie. Decidem sã ne cãlcãm în picioare spre ieşirea din birou, cu trebi.
Mai este şi exemplul 3, dar lãsãm pe altã datã.
By Pan Aș Curcanul
Țin minte că imediat după revoluție, posedînd eu o vîrstă cu ștaif și idei, apăruse la librăria de peste drum de blocul nostru un sistem convertibil în buy-back. Adicătelea îți cumpărau cărți vechi și de banii ăia îți puteai lua altele noi, dar nu musai de la ei. În concluzie, în drumurile mele după gumă Turbo (surprize cu mașini) și Cin-Cin (surprize cu fotbaliști) mi-au aterizat ochii pe-o tarabă lîngă cofetărie, pe care tarabă se lafăia și sclipea un volumaș îngust de Conan Doyle. Avînd în vedere planul meu secret de a mă face (cînd voi fi mare, evident) detectiv particular sau măcar polițist, rotițele s-au pus în mișcare întru achiziționarea materialului didactic absolut indispensabil în viitoarea carieră. Rezultatul a fost vînzarea la librăria sus-menționată la preț de dumping a celor trei volume din colecția Biblioteca de artă, Vechi maeștri europeni de Viktor Lazarev, trecerea în fugă a drumului și achiziționarea de la tarabă a Aventurilor lui Sherlock Holmes la prețul (oribil de mare) de 70 de lei.
După cum probabil bănuiți, în decursul timpului traseul meu profesional a deviat cîteva grade de la destinația inițială. Însă am rămas cu pasiunea pentru detectivistică, la nivelul foarte pasiv de vizionat filme și lecturat cărți despre/ cu. De unde și sentimentele de mare angajament vis-a-vis de calupul C.S.I., unde seria C.S.I. Las Vegas pornește ca favorită. Însă și ca rara avis, cea mai difuzată fiind seria C.S.I. New York. Pe marginea căreia simt nevoia acută de a menționa cîteva aspecte din volumul
Ce foloase obținem dacă urmărim asiduu la serialul C.S.I. New York:
Concluzia mea folositoare este că nu voi deveni veci detectiv în filme americane.
… vecinii de perete-n perete i-au cumparat fetitei pian!
(Postata in categoria „Amu ascultam”)