Liberte, Egalite, Beyonce

By Pan Tofu’

Lungã pauzã. Da’ lungã cu motive! Locale, naţionale şi internaţionale. Le luãm femeieşte – ca sã nu zic bãbeşte, cã nu-i cazul.

Locale: fulãu de evenimente la Cluj. S-a dat în folosinţa publicului Cinema Mãrãşti, recondiţionat şi cu proiecţii gratuite. Fiind la doi paşi de locuinţa-mi, n-am apucat sã ajung. Zilele oraşului istoric – cred cã e ceva noutate, cã nu reţin sã fi fost mai d-anţãrţ. Cert e cã în centrul Clujului nişte profesionişti s-au îmbrãcat, cîntat şi dansat medieval. Dovezi nu posedãm cã pe cînd sã-i tragem în chip au iniţiat o implicare a publicului la tarantelã. Şi splionggggfşşş! (sunet de picioare luate la spinare. Ale mele picioare.). Mai fu Octombrie Fest+/- Sãrbãtoarea recoltei. Zic “+/-“ fiindcã pe cînd am ajuns la celebrare recolta consta în comerţ cu obiecte gonflabile, colorate ţipãcios, zburãtoare şi fosforescente. Toamna muzicalã clujeanã. Am vrut la duelul viorilor (Stradivariul cu Guarnierul) şi intrînd eu cu tot cu tenişi în agenţia de bilete sã întreb de – evident – bilete, am rãmas nereperatã la discursul al doamnei responsabile cu – evident – biletele, care mi-a sacadat (cam cum i-ar zice bunicu-sãu lu’ Heidi fetiţa munţilor, pe cînd respectiva se afla în leagãn): “De concertul de luuuni ne ocupãããm luniii, azi-ne-ocupãm-de-concertul-de aaaazi!”.  Era vineri. Poate merem la ãla de miercuri. A, şi s-a inaugurat şi Cluj Arena. Îi maaaare, impresionant de mare, te gîndeşti la filme americane în care se întîmplã chestii pe stadioane. Lume multã clar cã a fost, foialã, un soi de pelerinaj, vorba Licuriciului, poze fãcut, artificii vãzut, toaletã cãutat, gãsit una deschisã dupã foooo’ juma de orã. Fãrã hîrtie. Detalii, en fin. Frumos, deşi unii spun cã ar fi fost mai bine în afara oraşului, şi mã întreb eu cam cum o sã fie cu poluarea fonicã, dar ce e cert cã e acolo, e uriaş, e al clujenilor. Şi galeria U a fãcut chiar spectacol. Cred cã încep sã am tendinţe de microbism.

Internaţionale: în Egipt e cald. Foarte cald. Şi uscat. Dacã te încui pe dinafarã din cauza unei mîţe obraznice şi n-ai pe tine decît costumul de baie e de dorit sã ai agrafe în pãr. Ca sã poţi deteriora plasa contra-insecte în mãsura în care sã îţi inserezi mîna şi sã descui drugul care ţine încuiate geamurile dindãrãtul plasei susmenţionate, pentru ca apoi sã sari în camerã şi sã descui uşa. (Ca norocu’ cã în Egipt sãtucul turistic are doar nivelul parter). În Egipt înveţi sã zîmbeşti în loc de rãspuns, cam pe la a 15-a oarã cînd aceeaşi persoanã te abordeazã cu “Hello my friend! Where are you from?”. Mai înveţi sã negociezi pînã te simţi Hagi Tudose, pentru ca în duty free ca sã afli cã de fapt ai fost Mafalada, începi sã te obişnuieşti sã nu vezi/ auzi/ miroşi cîini sau femei (oricît de peiorativ sunã, nu asta e intenţia, pur şi simplu lipsesc din peisaj, şi mai aiurea e cã nu îţi dai seama de chestia asta decît pe la jumãtatea sejurului). Marea Roşie are diverse nuanţe de albastru (din cauza coloniilor de corali), are nişte scoici demenţiale şi nişte vietãţi de începi sã-ţi doreşti o chelie ca a lui Cousteau. Wind surfing-ul şi kite-surfing-ul şi snorkeling-ul şi scooba-diving-ul sînt la fel de frecvente cam ca spãlatul vaselor la noi. Per total, meritã.

Naţionale: dacã veţi urmãri ştirile de la ora… pfff, de la orice orã, veţi înţelege de ce n-am performat.

Toate bune şi-o toamnã parfumatã! Ne-am întors.

P.S. Titlul nu are nici o legãturã cu conţinutul, dar bãnuim cã nu e mare supriza.