Roadtrippin’

by Laura

Noa cã merem la chef. În Floreşti, la buna mea prietenã M. Yeah! Îmi dau seama cã n-am fost niciodatã la ei, de cînd s-au mutat. 2 ani şi ceva. Tulai sóre!  Vorbesc cu buna mea prietenã S. , “Mergem cu vãru-meu cu maşina, cã şi el stã acolo”, zice S., “atîta cã noi avem de mers la un eveniment îninte de asta. Da’ te sun cînd ieşim”. “Bine”, zic, “super, şi eu am a mã foi prin capãtu’ ãla de oraş, deci la fix”. Bun, zis şi fãcut, vine ziua de sîmbãtã, încep sã mã foiesc organizat. Organizarea se deterioreazã pe parcurs din varii motive, rãmîn cu nişte timp în plus, mã tîrãsc prin mall-ul din capu’ ãla de sat pînã îmi vine sããã… Mã rog. Sã. Cu vreo juma’ de orã înainte de estimarea întîlnirii cu restul echipei mã pornesc, organizatã şi uşor jenatã la pantofi, pe jos înspre un punct mai în drum, sã nu intre oamenii cu maşina în parcarea de mall, sã nu pierdem din timpul preţios de chefuit. Apus de soare tomnatec, eu pe jos, la ieşirea din Cluj, prin praf şi raze. Frumos, ce mai.

Sun S., cã am gãsit o ieşiturã din şosea (doar nu sîntem atît de naivi sã facem trotuar pe-acolo!)  pe direcţia de mers, şi îi aştept acolo. Uit sã întreb ce culoare, marcã, numãr are maşina cu care vin – dar, în definitiv, doar mã vãd ei, cine mai stã pe marginea drumului sîmbãta la apus? Aprind o ţigarã şi mã uit în jur, amuzatã de claxoanele şmecherilor – nici nu-i bag în seamã. În jur cam mizerie.

Şi o domnişoarã cu un rucsac imens şi o plãsoacã, postatã în arealul meu de aşteptat. Un pic pare nervoasã. Eu o compãtimesc, cã ştiu cã dupã mine vin ai mei, ea sãraca, o fi la autostop, nu ştie pe cine ia. Deh… Se mai iveşte un nene. Stã şi el în areal. Hm. Brusc am o revelaţie – e staţie de autobus de Floreşti. Nu era chiar evidenţiatã.

Se pare cã obişnuiţii locului ştiu. Mã înfãşor în eşarfã, ca devine rãcoare. Mai vin douã doamne. Stau şi ele în areal. Apare autobusul. Mã plimb în direcţie opusã, ca sã fac evident faptul cã eu nu de aia stau. Pleacã autobusul. În staţie trage un break. Crem. Cu numãr KNT. Mã umflã rîsu’ – V., vãrul lui S., a absolvit Filosofia, ce drac de alt numãr sã poatã avea, hehe! Pe scaunul din dreapta, breton drept şi ochelari. S.  Bine c-o ajuns! Deschid voioasã portiera din spate şi, cu emisfera dorsalã stîngã aproape aşezatã, emit un “Seeeeruuuus!… da’ mã …” şi vãd lîngã mine o domnişoarã blondã în trening. N-o ştiu. O fi ceva pretenã de-a lui M. Lîngã ea o altã persoanã de sex feminin. N-o cunosc nici pe ea. De pe scaunul din dreapta se întoarce o altã fiinţã de sex feminin. Cu breton drept şi ochelari. Da’ n-o cunosc nici pe ea. Cu atît mai puţin pe şoferul cheluţ. Emisfera dorsalã stîngã rãmîne în aer, relativ incomod, cã piciorul drept mi-e încã afarã. În afarã de “Ioi…” nu pot emite nimic. Şoferul mã întreabã amabil “În Floreşti veniţi?”. Mã precipit. “Da! Dar v-am confundat cu prietenii mei! Îmi pare rãu! Vai ce fazã!” “Haideţi, cã vã ducem. Unde trebuie sã ajungeţi?””Mpãi sã vedeţi… mnu ştiu!”

(M-am dat jos, am mai tras nişte poze, ş-apoi o venit ş-ai mei şi ne-am dus şi ne-am chefuit)

Anunțuri

6 responses to “Roadtrippin’

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: