Postul despre uitare pe care n-am uitat să-l scriu

Mi-am dat seama zilele trecute de unul dintre motivele pentru care refuz (cu încăpățînare, ar spune Luțu)  cuptorul cu microunde. Peste tot unde mă uit sînt ceasuri. În stația de MTC (mijloace de transport în comun), la telefon, la calculator, în magazine, la serviciu pe-un perete, la TV, în orice instituție, în stradă, ceasuri ceasuri ceasuri. Îmi feliază timpul și mi-l arată exhibiționist: ”Ce-ai făcut tu între 17:18 cînd ai plecat din stație și 17:43, cînd ai ajuns? Ha? Aud? Nimic, așa-i?”.  Trebuie să fii mereu prezent și activ în ceva care nu e prezentul. Că așa trăiesc, am mereu ceva de făcut, de găsit, de completat, de bifat. E pentru mine și pentru ai mei, pentru toți ai mei trebuie să fac performanță. Dar măcar ceasurile astea mari nu-mi arată implacabil, așa cum face ceasul de la microunde, cît de inutil îmi trec timpul. De-aia nu vreau microunde, că îmi arată cît de subiectivă e precepția timpului și cum îl folosesc – și cu microundele n-ai cum să-l folosești decît așteptînd. Deci ești degeaba. (Mă rog, presupunînd că nu faci pui rotisat care să se zbenguie circular vreo oră).

Plec de-acasă și nu mai știu dacă: am luat cu mine tot ce trebuie? am încuiat ușa-gazul-lumina-apa? Și la vîrsta asta mai am coșmaruri în care plec la școală cu ghoizdanul făcut pe ziua precedentă. De fapt e mereu o proiecție în avans: cînd ajung trebuie să fac asta și asta, înainte de a pleca trebuie să verific asta, după ce plec trebuie să ajung la adresa asta și să fac asta, și abia înainte de a intra între pături pot să zburd cîteva minute pe coclaurii mentali, înainte de a programa, evident, ce am de făcut mîine, începînd cu prima oră.

Sîntem crescuți să nu greșim. O uitare e o greșeală. Dacă nu mai reții închisul au ba al ușii, e greșeală. Dacă uiți unde ai pus biletul de troleu e greșeală. Dacă nu mai știi unde ți-e pixul din geantă greșești, că nu ești atent. Dacă uiți să trimiți un mail… pfai! Oribil! Ăsta e gremlinul. Timpul e apa lui. Ajung să mă gîndesc, la finalul zilei, oare ce NU am făcut azi. Pe cine am uitat să contactez, ce am uitat să cumpăr, ce n-am scris, ce mi-am propus și am uitat să fac… Și mi le promit pe mîine. Trăiesc mereu proiectată într-un viitor imediat în care încerc să nu mai uit. Încep să mă feresc de chestiile care mă abat de la Planul Zilei. Și nici măcar nu mă mai întreb ce pierd, ferindu-mă atîta. Mă gîndesc doar că-i protejez pe-ai mei.

Uitarea mică e cea care erodează. Uitarea mare nu-ți permiți s-o ai, căci ține de lucruri care nu sunt pentru tine, ci pentru ”bunul mers al vieții”, ca să te încadrezi în societate, la locul de muncă, în cercul de prieteni, lîngă partenerul de viață, în sînul căminului părinților… Pînă la urmă singura chestie de care uit de-a binelea sînt eu.

Anunțuri

2 responses to “Postul despre uitare pe care n-am uitat să-l scriu

  • ch3815h

    asa e. cu uitatul, uitarile, mentalismele, naturalul si gresitul. insa a te culpabiliza din uitat, nu privit, ci pentru omisiuni fara voie, cred ca e o greseala mare. la inceput mica, dar care asa cum ai spus-o deja erodeaza interior si nu e bine mai incolo deloc.
    unde si microunde faina discutia despre timp asteptat sa ti se invarta lichidul acolo pana s-o coace, in care degeaba esti ca stai, dar vad aici doar un ton concordant acestei hurry-up obisnuinte induse de mersul trepidant ocidental globalizant, roboid. ca oameni, nu preiau ideea gogului mentalist prefabricat de protv sa ia bani mincinosi pe talente inchipuite („putem noi oare, ca oameni”- parca asa imi zicea cineva ca spunea manzul ala, eu nevizionand emisiunea, nici pe aia, da!), dar spun ca un minimal control in care nu timpul eficientizat, adica gasirea raspunsului imediat la intrebarea, ce-am facut pana adineauri si/sau ce voi fi facand maine de cu zori, trepidant si mereu autoadresata, ci o usoara detasare de aceasta presiune lasa deschisa trapa creativa a disponibilitatilor viitoare si o supapa de defulare prin care stresul, fie si cel temporal vadit sta departe.
    alta saptamana buna, de cu zori incepand. nu e planificare, nu 🙂
    toate bune!

  • 3fmi

    Jos planificările! Domnul Gog e un om care a înățat să facă ceva foarte bine și care poate să dea masei doza de inexplicabil de care au nevoie în gurăcăscarea lor, poate e bine și asta, că-i depărtează de imediat și de capra vecinului. Tare bine ai zis, nu timpul porționat e miza, ci detașarea aia, atîta că nu e ușoară. O săptămînă vioaie cu pupeze, nu cuci!
    Le bonjour!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: