Particula nespusă

În fiecare toamnă se așează în straturi poveștile nespuse, cuvinte n-am să le înviu pe toate, fiecare an trecut năvale și mai multe fragmente, vezi întîmplările ca pe particulele de praf în soarele care-ți intră-n cameră prin jaluzele în  dup-amiezele de duminică, ca și cum lumea devine în jurul meu un puzzle și bucățile sunt din ce în ce mai mici cu fiecare toamnă, nu e un cerc, dar e de-a dura, durează mai puțin, aproape doare. Toamna își întărește culorile cînd îți aduni în jur prietenii vechi, atît de vechi că deja se știu între ei fără Facebook, cînd știi că atunci cînd cineva zice de vin vechi în oale nouă știți cu toții despre ce e vorba, cînd faceți planuri adaptate vremurilor tocmai fiindcă, subteran, știți că sunteți cu toții din alte vremi, cînd vă unește cunoștința punerii murăturilor fără a citi procedura de pe bloguri și cînd, cu ochii deschiși larg unul spre celălalt, știți cum arătați cu ani înainte. E un soi de bucurie molcomă, amuzată, melancolică și călătorind.

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: