Monthly Archives: Octombrie 2012

Una scurtă…de memorie

Într-o minunată dup-amiază, când soarele arămeşte blînd vîrfurile încă înfrunzite ale copacilor unde încă mai triluie vrăbii vioaie, iar străduţa îngustă de cartier e înviorată de vestele verde-fosforescent ale muncitorilor care învîrt lopeţi, discuri de tăiat asfaltul şi alte vrednice unelte aducătoare de zglobiciune şi veselie şoferilor care pot circula doar pe un sens, zigzagînd veseli printre deluşoarele formate de pămîntul extras de deasupra conductelor ce trebuie schimbate şi pietoni, minunăţia de mine, după o zi serenă de comunicare plenară, fără iritări şi mai ales fructuoasă în frumosul şi liniştitul decor al locului de muncă, decide să îşi potenţeze zenul zilei prin inserarea minunatului fizic din dotare într-o curte mică, liniştită, în care o familie, alcătuită dintr-o doamnă simpatică (cu păr negru, lung aproape ca-n poveşti, pînă-n pămînt, norocoasă căci pămîntul este relativ aproape de vîrful creştetului ei, conform fermecătoarei vorbe „mai repede o sari decît o înconjori”)  şi un domn vioi cu un polar pătat cu ceva semuind a bomboane topite, expun spre vînzare genţi, geci, fulare, jucării şi alte ţesături indispensabile omului ferit de efortul de a-şi întoarce finanţele cu lopata. Încăperea aferentă curţii nu e mare, dar e un spaţiu de vis, unde spiritul ţi se delectează cocomitent cu culori şi mirosuri variate, cu texturi de o diversitate ameţitoare şi cu o utilizare pragmatică şi maximală a oricărui colţişor care poate depozita ceva. Un loc plin de inspiraţie de unde experienţa şi gustul deosebitei făpturi care sunt extrage două genţi absolut delicioase.

Cînd să plătesc zice doamna cea simpatică „Noa aşa o făcut şi ăsta (n.r ăsta fiind un gentleman de la vulcanizare care îşi căuta o bluză de training cu fermoar, pentru lucru) ca o doamnă – io am mai văzut-o aşa, săptămînal, mai trecea prin faţă, bună ziua – bună ziua, şi vine o dată că n-am ceva geacă pentru bărbatu-său? Şi eu întreb că noa da cam ce număr şi ea „Da NU-L cunoaşteţi pe bărbatu-meu??”… noa, vă daţi seama că m-o pufnit rîsu, apăi ce să-i zic, că io de unde doamne iartă-mă să ştiu cine-i bărba-su? „Doamnă, matale cum ai prefera, să-l cunosc sau să nu-l cunosc? ”

 

Anunțuri

Milioane de-ncântări sau o scurtă discuţie cu cameleonul

(Ca reporter la Comedy Cluj 2012 ai şansa să poţi scrie, printre altele, şi aşa ceva: )

Adevărul e că a trebuit să umblu destul de mult până să-l găsesc, destul de ocupat fiind onorabilul logo zilele astea în pendulări zâmbitoare prin cele şase locaţii ale festivalului. Mă tem că la un moment dat mi-a chair tras paiul pe la nas şi a luat culoarea scaunelor din Cinema Victoria. Dar cu insistenţa, tactul şi cuvintele meşteşugite cu care sunt dotaţi toţi membrii redacţiei Ziarului Festivalului, l-am prins în Cafe Florin Piersic şi am reuşit să obţin pentru dumneavoastră următorul interviu:

Stimate Cameleon, anul acesta aţi fost selectat, pentru foarte mulţi ani de acum încolo, să reprezentaţi Festivalul Comedy Cluj. Spuneţi-ne câte ceva despre procesul de selecţie. A fost obositor? Care au fost atu-urile dumneavoastră în faţa celorlaţi candidaţi?

Fleorp! Mă scuzaţi, văzusem o aluzie. Aşa. Desigur, nu a fost uşor, dar am avut în primul rând avantajul numelui şi al faptului că juriul care a selectat este unul cosmopolit şi cu un ochi foarte atent la nuanţe. Poate nu sunteţi la curent, dar numele meu în engleză vine de la cuvintele „charm” + „million”, prin contragere devenit „chameleon”. În mod cert cu un aşa nume, care înseamnă „milioane de lucruri fermecătoare”, aveam un avanataj faţă de calmar (squid, foarte scurt şi irelevant pentru festival), de leneş (sloth – foarte riscant, dacă se pronunţă sau scrie greşit… mă rog) sau de Smiley (care a fost o concurenţă serioasă, dar am câştigat la nuanţe). În plus despre mine există şi cântece carismatice – Boy George a fost foarte inspirat când m-a văzut! Însă fost într-adevăr destul de solicitant, primele etape au avut loc de la distanţă, a trebuit să dau teste scrise, video şi de ascultare, căci toate aceste lucruri fac parte din procesul de creare şi susţinere a efectului comic, însă la proba fizică am fost cel mai bun, m-am adaptat şi mulat pe toate contextele pe care le-am avut! Sunt mândru de mine, fiindcă nu ştiu dacă vă daţi seama cât de dificil e să te susţii Eddie, canibalul somnambul şi în următoarele 2 minute să te recolorezi pentru 2 night!

Ce ne puteţi spune despre atmosfera festivalului?

Aici mă ajută teribil de mult calitatea mea fizică de a privi concomitent în două direcţii. De multe ori m-am camuflat şi am putut observa nerăbdarea oamenilor de la coadă concomitent cu bucuria celor care se aflau deja sala de cinema! E ceva cu totul special! Sliurp! Scuze, era o ironie acolo în colţ. Aşa. Deci e foarte antrenant, cel mai tare mă distrez când mă camuflez pe tricourile voluntarilor, unde, desigur, nu stau mult căci ei sunt foarte activi.

Stimate domnule Cameleon, cum veţi susţine dumneavoastră Comedy Cluj pe viitor?

În primul rând sunt foarte recognoscibil, aşa că lumea va şti mereu despre ce e vorba când mă va vedea pe tricouri, plăsuţe, badge-uri şi afişe şi se va binedispune pe loc! În plus, trebuie să recunoaşteţi că zâmbetul meu şarmant e capabil să crească inima tuturor! Şi să ştiţi că am o capacitate fantastică de a mă fixa (am nişte ventuze pe membre) – mai ales în inimile oamenilor. Aşa că voi folosi tot acest mănunchi de calităţi şi voi face viaţa oamenilor mai bună, prin râs!  Zlorp! Mă iertaţi, am văzut că zâmbiţi!

 

Apărut şi în numărul 4/15.10.2012 al Chameleon, publicaţia oficială a festivalului


Dileme darwiniene

El – Ioai…

Ea – Ce e??

El – Nimic… mă sîcîie un pic măseaua.

Ea – Păi hai să facem programare la dentist!

El – Nu, nu, lasă, o să-mi treacă. Iau un Algocalmin și gata.

 

 

Ea – Ieși așa? Doar în bluză? Sunt 5 grade!

El – A, n-are nimic! Nu merg mult pe jos și înăuntru e cald. NU pățesc nimic!

 

(după 8 ore) El – Mmh… ehîmchehî… mă doare capul. Cred că am răcit. Vai ce rău mă simt. Mi-e înfundat și nasul…

Ea – Faci o inhalație? Mai avem soluție de-aia mentolată de pus în…

El – A, nu, nu, lasă, iau o aspirină și gata.

 

Ea – Îți faci și tu analizele alea generale, gratuite?

El – Nu! Mă simt bine, nu mă doare nimic.

 

Ea – Nu ți-ai pus nimic de mîncare la lucru??

El – Păi nu… n-am avut timp.

Ea – Și ce ai mîncat azi?

El – A, păi un pic de prăjitură… da nu-mi trebe acuma nimic, n-am poftă.

 

În mod logic, bărbații ar trebui să fie specie pe cale de dispariție.


Părerea mea!

Văd o ştire (TV, 16/10/2012, post naţional) despre cîte 2 milioane jumate de euro a făcut Biserica în urma prăznuirii moaştelor Sfintei Parascheva. Din icoane, acatistiere, alea, alea. Îmi amintesc cum m-am simţit azi, cînd în biroul nostru a intrat un copil, să fi avut vreo 13 ani, un copil cu ochelari şi îmbrăcat ca orice copil, cu o folie cu foi albe şi roz în mîna stîngă, dar ţinută lîngă corp, nu întinsă – să ceară bani. Şi nu i-am dat. Citesc un articol de Cătălin Ştefănescu în Dilema Veche, plus comentariile, şi le dau dreptate – şi lui, dar şi comentariilor. Mă gîndesc doar că aşa e societatea de azi, toţi au dreptate, aşa sînt trataţi bătrînii, dar aşa sînt trataţi şi copii şi mamele cu sugari, în corporaţii e naşpa şi te pierzi pe tine pentru bani, şi în IMM la fel, dar fără bani, la stat eşti batjocorit, pe cont propriu îţi bagă statul pumnul pe gîtlej. Vreau şi înţelegerea asta, a mamei, dar vreau şi să mă feresc de ea. Vreau şi să fiu isterică, cînd simt, dar mă mulţumesc cu a şterge petele de fund de pahar de pe bibliotecă. Citesc mult. Despre asta şi despre altele. Vreau să citesc şi alte articole online pe Dilema, dar trebuie să îmi fac cont. Şi nu mai vreau să îmi fac alte conturi. Ca să am acces la informaţii multe faţă de care, pînă la urmă, trebuie să am o părere. Ca să ies în evidenţă (online? Vreau asta? am nevoie de asta? probabil, dar nici la asta nu mai vreau să mă gîndesc prea mult), ca să fac dovada implicării (în ce? În problemele neamului? Într-o comunitate virtuală unde oricum apare cineva care îţi scuipă că eşti prost şi n-ai chef să-ţi pierzi vremea în controverse derizorii, deşi oricum nu e ok nici dacă nu te bagi în controversele alea?), ca să fiu mai activă decît cei care se pierd tăcînd deşi au opinii care merită ascultate (că aşa am învăţat din cele un hectolitru de citate motivaţionale din reţelele sociale, că trebuie să fiu eu însămi şi să spun, chiar dacă e o banalitate, ce şi cum simt, căci cine spune este mai prezent decît cine tace- aici vin implicaţii ramificate, ţin de găsirea unui job, de cercul de prieteni, de imaginea suficientă pe care o capeţi despre tine etc. Şi apoi citesc un articol pe Think Outside the Box şi sînt foarte de acord şi cu ăla)?  Mă uit şi la blogul nostru şi-mi dau seama că nu e traficat că nu e onest, nu înjură, nu tratează subiecte de interes general, e prea cult, e haotic, n-are suculenţa deconspirării personale, n-are răceala unei teme unice, nu pune poze şi linkuri şi în principal habar nu am de ce intră lumea aici. Ce găsiţi voi aici?

Cînd oare am ajuns să mă plîng atîta? Cînd am ajuns obsedată că trebuie mereu să am o părere, despre orice, la orice oră, cu oricare dintre oamenii cu care vorbesc/ scriu? Cînd am ajuns să am cutii mentale şi liste scrise puse cu obstinaţie pe frigider fiindcă altfel simt că nu mă voi putea ocupa – nu de toate, ci măcar de cele necesare din primele două baze ale piramidei lui Maslow aspecte? Cînd am decis că trebuie să fac mereu ceva lucrativ, chiar dacă cu bătaie lungă, doar să nu îmi permit să Pierd Timpul şi să mă mai şi (ptiu!) bucur că îl pierd? Cînd am început să mă joc programat şi cu un scop? Cînd am trecut de la viitorul ca opera aperta la un prezent inexistent sub forma lui ou sont les neiges? Cînd mama dracului am învăţat atîtea şi am pierdut atîtea?

Nu mai am chef să am opinii. Şi desigur că o să pun link cu articolul pe Facebook şi mîine o să mi se pară lacrimogen. Ca şi cînd bei prea mult în timpul săptămînii şi a doua zi te simţi vinovat că ai făcut un nou exces, complet neproductiv.


Diversitati

Dincolo de faptul ca unele povesti sordide continua pina la a ma face sa cuget la  strategii de Popa Tanda prin bloc, ca a fost al dracului si muma-sii de frig, ca ultima saptamina inaintea salariului e (lunar) un Styx cu Stevie Wonder in sosete ude pe post de Charon, ca o fi sefu sef si-n sant (da’ santu lui ori are incalzire-n pardoseala, ori room service, ori e pe ecuator), ca am niste taste blocate lipicios si enervant din motive de varsat bere pe tastatura (posibil si cimentate cu scrum), ca, desi mi se pare un monument de kitsch, ma uit a cincea oara la clipul fiintei PSY cu al sau Gangnam Style, partea foarte splendida a saptaminei asteia e urmatoarea: miine am intrunire sedintomaniaca de-a dreptul cu onorabila comitie care va face, desface, des face, informa, dezinforma, comenta, poza, scrie, descrie, des scrie nimic altceva decia Festivalul de Film Comedy Cluj! Ridendo jactum est!


%d blogeri au apreciat asta: