Monthly Archives: Martie 2013

Ca o baterie

… a fost ziua de azi. Un capăt minus, unul plus, doar că plusul nu era chiar capăt, era undeva pe la jumătate.

Ajunși într-un ambulatoriu în care nimeni nu știe nimic, doar cei cu halate albe care oricum nu te știu și nu au timp, sentimentul de neputință, așteptarea aia care te face să calci pe politețe, pe compasiune, să te bagi în fața oricui ca sa afli ce dracu se întîmplă cu tine, sau să afli cînd/ dacă o să afli ce dracu se întîmplă cu tine și asta în timp ce conștientizezi că toți pentru asta sau, ca o mică turmă rebegită în șoaptele ei, n-ai cum să nu-i percepi pe ceilalți, pe cei cu însemne (halate, ecusoane, crocși, stetoscoape, orice e un însemn în spațiul ăla, pănă și privirea dreaptă) ca pe niște dușmani care îți ascund informația, care te desconsideră fiindcă ei sunt mai importanți, tu ești ca atîția alții, fără individualitate, dar ei sunt unici, prin însemnele și informațiile lor! Și te enervezi pe neputința ta, ești vinovat că te-ai îmbolnăvit, nu mai vrei să stai acolo, doar să pleci din nebunia aia fără cap și coadă și brusc apare cineva care te liniștește, care reușește, naiba știe cum, să fie uman și calm și să te calmeze și să te facă să mai ai răbdare încă o jumătate de oră. Nu ca și cum ar fi văzut mii de oameni panicați și au psihologia-n ele. Nu, ca și cum tu ești un individ unic cu o problemă unică pe care vor să te ajute s-o rezolvi ca să îți fie ție bine. Fără să te cunoască și fără să le dai nimic.

Le mulțumesc celor două doamne asistente de azi care au fost umane și calde, într-un spital de stat, asaltate de telefoane fixe, mobile, pacienți de internat, de externat, de programat, cunoștințe, cunoștințe ale cunoștințelor, studenți, acte de ștampilat, rezidenți, profesori și singur încă vreo două-trei categorii pe care nu le știu.


Situația stă

… cam la fel peste tot: din cauză că există niște presiuni financiare foarte mari în toate domeniile de activitate, toată lumea e înnebunită și  agitată. Așa că după ce am discutat cu mai mulți oameni, am avut o revelație: nu e nimic cu mine, sunt în regulă. Asta ne-a zis doctorul de familie azi la consult. Și a continuat: efectiv nu mai înțelegeam ce naiba se petrece cu mine! Mă urmărește careva? Vor să-mi facă un tușeu rectal și io nu stau??

Iep. Mi-a făcut ziua!


În +

…pe azi e că discutăm idei lucrative. Între fete. Și tre să iasă ceva.


Plusul de zi de primăvară…

… curu meu! N-o adus nici măcar tangențial a zi de primăvară cînd am belit ochii, în sensul în care pe marginea balconului era ditai stratul de zăpadă, idem pe copaci, pe ciori, pe muguri, pe blocuri, pe muncitorii săpăcioși, în cana de cafea ș. a. m. d. Asta avem, cu asta defilăm, ne centrăm pe aspecte pozitive. Noa și dă-i și luptă, mînă-te post spa-ul de la job  cu lactoapă + geantă + plăsău de cumpărături spre casă, macină-te care franțu o fi aspectul pozitiv al zilei, unde oare șade mărunțenia sau mărenia aia care te calmează, impulsionează, șterge rămășițele zilei, care… mna bine, fie, hai că om vedea, că nici programu ăsta de decis chestia mișto a zilei nu-i fix ușor la psihic, că noa, te obligă, mă apuc de tradus și zbang. Ăl mai mișto site (asta am vrut eu mai de mult s-o sui pe unealta Facebook sub denumirea de ”ăl mai mișto și bogat site”, așa, de sîc) îmi afișează o delicatesă. Aia mi-o făcut ziua. Am și știut care-i detaliul pozitiv al zilei.

Upovăință. Ăla e cuvîntul! Care înseamnă speranță. Așa mi-o zis ăl mai mișto site. (Care e cel de-aci). Așa bogată m-am simțit gustînd cuvîntul ăsta onctuos că aproape mi-am recuperat juma de tinerețe petrecută în Litere Cluj!


Revenind

…de la postarea anterioară, unde am zis că tre să decid ce m-o mînat în față azi. O fost simpatică și faza cu domnul care ne-a adus acasă căci preluase un comision de la Oradea Mare și era să plece cu tot cu rucsacul nostru situat în portbagajul dumisale (simpatică simpatică da era să rămînem fără tocană!) DAR a fost surclasat de faptul că am găsit agățat de clanța ușii de intrare un pliant.

Pe clanță se ivesc două categorii de pliante, din experiența mea: ori pachete de 700 de canale TV + 1548 Mb internet + 23645 de minute de telefonie toate la uimitorul preț de, ori pizza.  Noa ăsta de azi nu e nici, nici. Că îi o campanie de reciclare care m-o uns pe cord fiindcă privește electronice și electrocasnice. Și că se petrece doar în București și în Cluj (și-n București doar în sectorul 2 silvuple). Acilea se spune ce și cum. (Mi-aș dori să fie articol plătit, da nu-i).

Și bonus, au început înscrierile la TEDx Eroilor, unde tare vreau să, căci e o aproape incredibil de bună întrebuințare dată unei zile.


Sumar

…de mici delicii pozitive pe ultimele zile. Adică:

vineri, în urma unei efuziuni creative și emulații artistice am creat un artefact (concepție și parțial realizare – colegul Dan, ailată parte de realizare – subsemnata). El este:

Ala micu

Mă amuză megalitic de cîte ori mă uit spre poza asta! Tot vineri am văzut din tren două căprioare în zăpadă, care au fost ca un soi de bonus, nu se compară nimic cu privirea și pășirea unei căprioare în libertate.

sîmbătă a fost o altă sîmbătă de gătit și dormit de dup-amiază, cu plusul că am rîs suculent cu capul (intelectual adică) citind din Morții incomozi (aici detalii)

duminică cel mai fain a fost că am rămas la Oradea, urmând să plecăm luni de dimi, în contul unei jumătăți de zile de mi-am luat-o liberă. (Pe ea, pe jumătatea de zi) Și treaba asta a dus la un sentiment de concediu pe seara de duminică încât m-a ocolit somnul ca un cal nărăvaș.

Acu e luni. Pozitivismul zilei urmează mai pe seară, că trebuie să decid. 🙂


M-am gîndit la o chestie azi:

ar fi oare mişto să fiu un artist atît de bun încît să-mi permit să fiu un om de căcat?

 


%d blogeri au apreciat asta: