Daily Archives: aprilie 16, 2013

Quantum Leap…șa

… o preiau de la Corina. Iată prin ce căutări s-a ajuns pe la noi:

cena trimalchionis = detașat cel mai bun tag al tuturor timpurilor pe 3fmi (deși postarea e despre un vis și mă gîndeam că va fi foaaarte ezoterică și absconsă și nu va ateriza nici franțu pre dînsa). Traducere, comentariu, oamenii se interesează în draci  despre această minunată scriere!

filme adulți – cîtă inocență trebuie să ai ca să nu cauți direct ”porno”?

reproducerea la mamifere – hmmmmm… să zic, să nu zic??

stiu ceva despre autorul fratii grimm – în mod evident, nimic!

poze cu compunere despre piticii albei ca západa – poze? cu compunere????? păi și cum mai copiezi? în Photoshop?

fursecuri oana cuzino – ăăă, cred că le face din fandare. Și termenul corect e ”furscuri”, că ale ei nu conțin E-uri.

i.s.t.h. oradea – cadea – retur, destinatar necunoscut

legare de prietenii pe net , găsirea marii iubiri şi întâlniri – mmmm de Facebook bagsama că n-ați auzit!

cum sa scriu -semnele de punctuatie – mda, nu-i ușor.

analizati adjectivul aparusera – se acordă în gen, număr și caz cu substantivul ”ei, ele”

bloggerilor culinari nu au autoritate – aci e altă mîncare de pește!

expresii ale totalitarismului in filmul animal farm – wow! respect, bro!

cand nevasta nu-i acasa ma du cu capul de masa – ăă, bine, te duc.

vopsirea hainelor cu sfecla rosie – permanentă.

ginecodenta –  wow! respect, bro!

the detectiv adjectiv – For Chrissake, please be a foreigner!

ce sa faci la toti nii greu – unora chiar mai mult decât altora!

vreau si eu prezentarea subiectului d’ale carnavalului – cine o mai vrea? hai că dăm, s-ajungă pînă-n fund la taxatoare!

Și leapșa goes on…

Publicitate

Nasul

… meu începe să semene cu un bot de furnicar, de la atîta suflat. Dar passons, că nu sîntem acilea să ne lamentăm. Pe ziua de ieri a fost un plus faptul că mi-am dat seama, într-o discuție cu buna și colega mea prietenă că:

– există o categorie de oameni care ființează cu convingerea că ei nu mai pot învăța nimic de la cei inferiori (ca vîrstă, ierarhic, financiar, ca intelect, număr de țări vizitate, perechi de pantofi posedate, etc. ș.a.m.d.). DAR tot ei ”învață” și se hrănesc din știința unora mai tari ca ei, superiori lor pe un anumit domeniu (în genere legat de afaceri) și musai cu un renume dacă nu internațional, măcar la nivel de țara noastră. Acuma nu că asta ar fi cine știe ce revelație, dar pe mine una mă ajută să merg înainte și s-o iau mai lejereanu.

– trebuie să avem grijă de limba română. Din punctul meu de vedere e o necesitate, nu mai e (doar) un motiv de virale și de ”vai ce ne-am rîs de ăla că nu știe scrie”. Nu e deloc de rîs.

Azi a fost absolut megalitic că, trebuind să ne programăm la analize decontate de CAS, ne-am plimbat la 8 dimineața, pe jos, prin soare și căldură, în sfîrșit căldură, cu un suc și patiserii în brațe și ciripeli în jur, mirîndu-ne ca niște micuțenii. Și toate astea în timpul săptămînii. Ma-xim! (Tind să cred că oamenii nu au fost făcuți ca să șadă în birouri în timpul zilei, zic!)

 


%d blogeri au apreciat: