Daily Archives: mai 27, 2013

Muie…

… rești chestii am mai performat în cele 5 zile trecute de la ultima scriere: văcsitul podoabei capilare, căutat cadouri, planificat trasee, visat cu ochii deschiși, făcut blog de, pentru și despre firmă (eh, asta nu e chiar muierească, dar la cum știu eu să scriu – despre policarbonat, în speță, poate deveni).

Energii pozitive le-am cules din frînturi în perioada asta, toate legate de ochi – deși în mod straniu am auzit discursuri (pe la știri, bucăți din filme străvăzute străveziu, documentare, carte citită) legate de exact lipsa acestui simț – după cum urmează: trei boboci de trandafiri rupți cu 1 cm de tijă, unul galben, unul roșu și unul rozaliu – așezați pe pervazul unui geam de parter, al grădiniței, după gratiile care probabil protejează copiii de la săritul pe geam. Frumos.

Apoi, tot vizual, drumul Cluj – Oradea și retur, în tren. Momente cînd te gîndești că totul e simplu, că sunt așa de multe frumuseți pe care nu că nu le-ai vedea, dar nu-ți/ sau nu-mi acorzi/ acord timpul de respiro în cap să le vezi/ văd realmente, în efemeritatea lor, ca fiind efemere fără alte încărcături. Mostră:

IMG_5590

Apoi faptul că am mîncat ceva ce am prins cu mîna noastră (mă rog, ale Luțului) prima noastră cină prinsă manual: fish & chips. (Minus chipșii, fișul a fost pescuit de mîinile mai sus menționate). Un sentiment excelent după ce ai prăjit toată grămada, deși e al dracului de tîrziu, dar mănînci din ce ai prins.

Apoi faptul că există un adevăr în ideea că, dacă vrei să crești însuți, nu trebuie să adaugi, ci să scazi, trebuie să dai jos balastul care te blochează, să te eliberezi de un bagaj auto-impus ca să fii Adevărat.

Apoi am văzut (azi) o joacă de copii. În primă fază am rîs și cu dorsalul. În a doua m-am cam speriat, deși aluzia la formația Kiss m-a înveselit din nou.

IMG_5592

Apoi să ridice mîna sus cine a citit articolul din cauza titlului.

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: