Perna

… conține un mănunchi de vise, pe care eu sigur nu mi le amintesc întotdeauna, de fapt mi le amintesc foarte rar, îmi place așa, nu mă trezesc copleșită întrebîndu-mă de unde naiba oi fi scos detaliile alea, oamenii ăia pe care nu-i cunosc sau la care nu m-am gîndit veci, dă-i cu subconștientul, dă-i cu auto-analiza de un leu kila, e minunat fără memoria viselor, chestiunea mai percutantă este însă următoarea: cînd vrei s-o speli pe ea, perna cu pene naturale și husă idem, recipientul care dacă ar putea vorbi ar ști mai multe despre visele mele, fără etichete atîrnate pe tema temperaturii, conținutului, metodelor de curățare – cum dracu faci? Aștept opinii, experiențe la limită, destăinuiri.

În altă ordine de idei, e hăpt vară. Fluturii nu stau la poză, macii da, lacurile da, cerul da.

A, uitam să specific: pozitiv e aia că e plin de culori oriunde te uiți și mai e și aia că am decis să spăl pernele.  Și să scriu.

Anunțuri

8 responses to “Perna

  • B.

    Spală-le, nu sta pe gânduri! Apă multă+detergent puţintel and go. Noi din cauza asta am trecut pe pernuţe (se spală+uscă mai easy).

    • 3fmi

      Uelcom Bi! 🙂
      Ei bine, deloc n-am șezut pe gînduri și am spălatără una de probă. Guess what! 1) A plouat de cînd am pus perna la uscat, cu scăderea aferentă a temperaturii. 2) Perna a căpătat un miros nou, pe care nu-l avea înainte. De naftalină și dulapul străbunicii. Swell!

      • B.

        Glad to see you! 🙂 (da’ te citesc de foarte mult timp, să ştii)
        Să spun drept şi-adevărat, am spălat o singură dată pernă umplută cu pene. Şi, am văzut cum a spălat altcineva: a scos penele şi le-a spălat separat, desigur, în multe ape, şi le-a uscat cu chiu cu vai, că le cam lua vântul dar le-a însirat pe un carton mare şi le-a învelit cu tifon – şi le tot întorcea, de mai multe ori pe zi. Când le-a pus înapoi în pernă, a folosit material/doc nou, cel vechi a luat drumul gunoiului. Eu n-am avut curaj să m-apuc de atare operaţiuni şi-i drept că perne cu pene nu prea mai am, aşa că pernuţele mele cu umplutură sintetică se spală cât ai zice pic-poc, apa se scurge în doi timpi şi trei mişcări şi p-ormă le mai întorc de câteva ori pe zi întru rapidă uscare. O pernă spălată cu tot cu penele în ea ar trebui atârnată de-un cărlig, ceva, şi întoarsă cu susu-n jos de foarte multe ori pe zi, să iasă repede apa din pene şi să nu se ‘înfoace’ că atunci clar face mucegai şi alte ‘bunătăţuri’ izvorâtoare de mirozne. Scriind aci mi-am amintit cum am spălat perna cu tot cu penele în ea, asta a fost în urmă cu mulţi ani şi ştiu că am tot sucit-o, să iasă apa şi să nu prindă miros. Se uscă la umbră, nu la soare, dar, dacă se poate, pe vreme bună, când plouă e umed aerul aşa că sunt şanse să nu iasă treabă bună. Mi-aduc aminte că în anul ăla am şi trecut vajnic la cumpărat pernuţe din supermarket, tocmai din cauza spălatului. Tot pe-atunci am început să pun câte două feţe de pernă, săptămânal le schimb pe cele din exterior şi ceva mai rar pe cele de dedesubt, care sunt vechi şi nu întotdeauna corespund dimensional, uneori sunt foarte mari deci le aşez cumva îndoite/împăturate, numa’ bine vine materialul în mai multe straturi pentru o protecţie sporită – vai, dar ce text publicitar am ‘produs’ aici! (iată, aşadar, cum dau din casă!).Poate reuşeşti mai bine cu următoarea/~le. P-aia cu mirosul eventual o mai speli o tură, nu păţeşte nimic, doar factura la apă va suferi o creştere evidentă! Succesuri!

      • 3fmi

        I bow to you! Pentru toate informațiile împărtășite! Acu mi-e cam groază să-mi bag nasu-n pernă – ad litteram, că tocmai ce-a fost o perioadă ploioasă, am mai întors eu ce-am mai întors, dar nu am un sentiment prea bun. Evenimentul cu scosul penelor și spălatul lor separat mi s-a părut mult prea imens de teribil de dificil pentru posibilitățile spațio-temporale din dotare – balconul nefiind închis și fiind și la parter, puteam să ne trezim cu un cuib de mîțe direct inter-penate. Dar ideea cu 2 fețe chiar nu îmi cășunase pîn-acu!

  • 3fmi

    B. uitai săz zic: am luat perna de la uscat. Pare rezonabilă deocamdată, n-am mai folosit-o, am depozitat-o. Dacă nu iese nimic mișcăcios dintr-însa. posibil să fie reabilitată! Dar la iarnă.

  • abisurile

    Eu le-as spala dar nu le-as stoarce. Sau mi-as cumpara altele. Perne vreau sa zic. ca astea au imbatranit si-mi imatranesc si mie gatul.

    • 3fmi

      Bine ai venit pe la noi 🙂
      Apăi nu le-am mai pus în funcțiune, am constatat că dormim imens de mult mai bine fără ele, așa că lada le-o-nghițit! Oricum cert e că nu mai repet isprava, prea consumantă, din toate punctele de vedere!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: