Category Archives: Diverse

Numărul 1. Mondial!

by Anku

În fiecare an la începutul verii FB-ul se umple de poze încântate de diplome și premii. Copii care zâmbesc la comandă abia cuprinzând în brațe diplome, premii, trofee, insigne, medalii și alte cele care ne demonstrează tuturor că ce bine e să fii cel mai bun.  Iubim locul 1 și doar locul 1, iubim premianții, iubim clasamentele și din ele doar pe cei mai buni dintre cei buni. Restul, mii de copii și oameni merituoși, nu contează pentru că, nu-i așa, nimic fără locul 1 nu răzbate în vitrina Facebook-ului. Pfaaaai ești al 2-lea din clasă?? Inadmisibil, sigur ești cel mai mare loser care a existat pe fața pământului. Ai media generală 8? Sorry, dar nu putem să ne lăudăm cu tine! N-ai 10, nu exiști. Nu ești primul, degeaba mai ești.

Ce ai muncit cu adevărat, ce faci tu zi de zi, ce lupte duci, pe noi nu ne interesează pentru că noi avem cultură. Cultura premiantului pentru că noi suntem oameni de valoare maximă și apreciem doar valoarea maximă. Asta ne valorizează, înțelegi tu?  Suntem cei mai cei când dăm like-uri cu nemiluita olimpicilor internaționali („nu distribuiți că nimănui nu-i pasă” – ah, sfântă psihologie inversă cum devii tu vedetă pe Facebook!). Ba ne pasă, ne simțim mândri că suntem români, inutil de menționat că totodată deștepți, frumoși și cei mai cei dintre traci. De fapt, pun pariu că eram locul 1 printre traci.

Vezi, de aia nu putem să o înțelegem pe amărâta aia de Simona Halep. Cum să nu-ți dorești să fii tu locul 1? Cum, fată? Cum adică să te bucuri de tenis? Cum adică să conteze drumul pe care-l faci? Cum adică să te menții printre primele de ani de zile? Dacă nu ești „prima mondială”, dacă nu te cocoți în vârf în timp ce-i împingi cu putere pe ceilalți în jos, apăi, dragă Simonucă, nu ești tu româncă și, prin analogie, nici bună. Că, vezi tu, dragă, noi suntem cei mai perfecți. Mondial!

Anunțuri

Veșnicia s-a născut la…

…desigur, sat. Desigur, pentru Blaga. Zice că astea e cele mai frumoase sate de pe mapamond. Ezit între Hobbiton și Faroe. Adică între astea două și restul, ia vedeți și voi și ziceți unde-ați vrea să diverse.

 

 


(PA) Everesturile alea mici

De prin clasa I, în urma unei rețete greșite cumulate cu oareșce ereditar, m-am pricopsit cu ei. Au urmat, normal de altfel, etichetele: ești așa, ești pe dincolo, niiii la aia, he he, ha ha. Mbine. Las că v-arăt eu cînd mă fac mare.

Nu le-am mai arătat, sau cel puțin nu programat, m-am obișnuit cu situația cum te obișnuiești cu orice ș-am și uitat, făceau parte din mine și asta era și gata. Cu privațiunile de rigoare, pe care pînă la urmă le privești ca pe-o normalitate, cu avantaje către zero, în afară de cel medical. Au trecut vreo 23 de ani.

Pornită, din cauza unei eșuări (amoroase, dar vă prindeați oricum în următoarele secunde) pe fapte mari și schimbări radicale și culmi noi, intru în instituția acreditată și-ntreb: „Sărna. Am această chestiune pe care aș încerca s-o rezolv. Mă puteți ajuta?”. ”Ah, nu, pentru ce aveți dumneavoastră nu se poate”. Bine, măcar am încercat. Ies din instituție și trec drumul, la concurență. Aceeași întrebare. „Da, sigur că se poate, trebuie doar să faceți un control specializat și apoi rețeta și se rezolvă”. Uuuha! Gata, dați-i drumul. Se face consultul, se comandă, se achită avansul, vine produsul, se achită restul, țuști acasă cu produsul îndesat în geantă și inima-n vîrf de băț.

Pregătiri: țigările de-a dreapta, berula de-a stînga, oglinda-n față. La desfacerea ambalajului mîinile tremură. Să nu stric, să nu scap. Oare cum arată? Arată ca din altă lume. Mbun. Se citesc de vreo 5 ori instrucțiunile pînă gată mîinile de tremurat. Tentativa 1. Nu iese. Polii se resping reciproc. Tentativa 2. Idem. Bă, nu se poate! Trebuie să-mi iasă! Da ce-s io, proastă? Nu-s, deci va ieși. Nu iese. Trecem la al doilea ambalaj. Poate poziția, poate lumina… Al doilea iese, cam pe la tentativa 9. Victorie! Revenim la produsul din primul ambalaj, care acum, inevitabil, al doilea fiind instalat, cam are obligația de a se supune și de a intra (dreaq!) unde trebuie. Pare că are o voință proprie. Nu și nu. Încep să apară lacrimi de nervi și din ele o și mai mare îndîrjire. Da ce-s io, bleagă? Nu, nu-s. Tentativa 27. E acolo! A intrat!

Care e sentimentul de a te privi în oglindă fără intermediere și de a te vedea așa cum arăți realmente, FĂRĂ OCHELARI, cu lentilele de contact inserate în niște ochi apoși și roșii? E ăla că ai dormit o sută de ani și acum te-ai trezit. Că dacă ai făcut asta singură, nu-ți mai poate sta nimic în cale. Că ești atît de liberă încît de acum încolo te vei căca pe dispensa de părerea celorlalți. Că e un Everest pe care l-ai cucerit. Revelația că ”pfai să-mi bag, de fapt nu doar ochiul respingea invazia! Nici degetul nu avea deloc chef să se bage acolo, nu știa, nu era obișnuit, deci respingea!”.

Nu toate călătoriile de inițiere implică deplasarea fizică stil Eat, Pray, Love. Nu toate Everesturile au 8848 m. Nu toate eșecurile îți spun că nu poți și nu toate refuzurile sunt de acceptat.

(PA) ăla din titlu e acolo fiindcă înseamnă Personal Advertising, adică mă promovez eu pe mine însămi în direcția Blogal Initiative pentru campania legată de călători social-mediatici alimentați de hameiuri literate. Dacă sună ezoteric, intrați pre dînsele linkurile și sigur înțelegeți. Inclusiv ce fac eu acum aici și pentru ce o fac e o călătorie – inițiatică, ăvcors. Așa că dați și voi bice, zic.


Mare lucru nu-i

… dar azi am stat cîteva minute, poate doar unul singur, întinsă pe-un tobogan, privind norii, m-am bucurat că am lăsat lucrurile-n suspensie vreme de minutul ăla sau cîte-or fi fost și că mi-a-ncăput dorsalul pe toboganul de copii și apoi după ce am plecat de-acolo nu mi-am mai găsit bricheta roșie în buzunarul din spate al blugilor și m-am întors la tobogan s-o caut, dar nu era nicăieri. Partea bună e că nici n-o luasem cu mine, ea era acasă, roșie, partea mai puțin bună e că, pe lîngă că nici nu concepeam că ar putea fi în altă parte decît în buzunarul din spate sau pierdută, m-am mai și uitat urît la niște copchii de la alte leagăne cum că ar fi găsit-o ei ș-ar fi luat-o, cine știe la ce activități răutăcioase s-o folosească, că bune n-aveau cum fi. Pfuh!


Chintale

…de idei, gînduri care nu devin idei, chestii de citit (cărți fizice, articole online, bloguri), hectolitri de muzici noi de ascultat, iar gînduri, iar idei. Cam așa se desfășoară zilele astea de vară (sau similar verii).

Am citit multe articole mișto (din punctul meu de vedere, mai neofit) via LinkedIn, pe care îl recomand cu căldură ca sursă de scrieri cu cap și bun simț pe o sumedenie de teme. Mostre: PR = aici, Advertising Technology (freaky, dude!)=  aici, Client Service = aici, self-advertising = aici. Pe de altă parte m-am pleoșcăit ca un pinguin ud cînd am realizat cîtă informație conține online-ul și în consecință m-am cărat afară, la aer, să fumez și să mai prioritizez una-alta din viața în carne și mai ales oase. Am prioritizat în principal facturi.

Oly, pe de altă parte, se descurcă minunat, atinge perfecțiunea chiar (face poze 3D, believe it or not), atîta că n-am eu mare chef de pozat. Pun totuși o poză cu rață, pînă prind una cu pisică și-i gîndesc un caption care va deveni viral internațional, eu celebră și faimoasă. Vorba bancului, rață trebuia să cumpăr! (Dacă nu-l știți, ziceți și vine. Bancul, nu rața).

Rață

Rață


Cel mai…

… tînăr membru al familiei, ochios, luminos și tare fițos. Meet Oly:

OLYMPUS DIGITAL CAMERAAcu să vă țineți la poze!


Smart…

… – chestii (cum ar fi telefon, tabletă sau alt element de-ăsta de unde postezi tot ce-ți trece prin cap, retină sau urechi) neposedînd, toată fenta cu plusul zilei depinde ca și cronomentrare de cheful subsemnatei de a deschide laptopul și de a formula. Care chef, avînd în vedere c-afară beneficiem de 100 de grade cu plus, soare și alte flori a căror izbucnire sfidează orice soi de program conștiincios, organizat și responsabil, e uneori nul. În plus am mai dat și-n boala Game of Thrones care se manifestă prin urmărirea serialului online de la sezonul 1, cu ochii pișcăcioși și complet complet dezinteres față  de ideea responsabilă, organizată și conștiincioasă ”mai ai 5 ore pentru somn… mai ai 4 ore pentru somn”.

Concluzionând, reluăm aspectele și ideile pozitive pe zilele de:

– sîmbătă = expo Agraria. Mirosul de grajd, faptul că undeva, cîndva, poți efrectiv să guști rodul muncii tale = priceless. Animalele de casă, de fermă, porcii de Mangalița cu schema aia creață pe ei pe post de blană, vacile albe cu pete fine de culoarea cafelei cu lapte, caprele agitate, oile mițoase, taurii cu gușa pînă aproape-n pămînt – privirile alea a lor – incomparabile!

IMG_5437IMG_5438

– duminică: plimbare pe jos până-n centru ș-o carte-n geantă (Taverna Dogelui Loredan)

– luni: ideea că săptămîna de lucru se termină marți. Cam sec așa, dar destul de energizant cît să apară aici. Lîngă o plimbare ș-o șaormă consumate ambele în Parcul central clujean, mult prea mic. Bonus, am reușit să produc pentru Hyperliteratura.ro un articol. Promis prin 3 aprilie. Mdeh.

– marți: ideea că nu toți cei care vorbesc de sus, apăsat și foarte siguri pe ei au și ceva de spus. Trebuie doar să asculți cu toate urechile deschise.


%d blogeri au apreciat asta: