Category Archives: Pozitivismul zilnic

Cum vreau eu să fiu cînd oi fi mare

by Eclectical Storm

În Malta, în piscina hotelului. Subsemnata conversează cu englezul Alan. Subsemnata, cum o știți (dacă nu o știți, încercați să, rezultate garantate), englezul în vîrstă. Multă vîrstă. Am renunțat să mai încerc să identific anii persoanelor de cînd tot universul e cu minimum 10 ani mai tînăr decît mine. Sau cu 20 mai în etate. Not an issue, age is just a number, you are as old as you feel, (Insert here ~more motivational crap~) etc. Discutăm despre vreme și despre mări. Cu un braț atîrnînd de salteaua gonflabilă îmi explică ș-anume că azi nu merge la mare că e vînt de răsărit și nah, el doar cu salteaua înoată și să nu-l poarte cine ști pe unde – deși, preventiv, învață araba, în cazul în care, să se descurce cît de cît. Apoi îmi povestește cum făcea el sumedenie de scufundări și snorkeling (ăla de ai numa niște ochelari subacvatici mari și un tub de respirat), dar l-au pus doctorii să „give it up, Alan, it’s high time you should, with your sinuses, the pressure and all. Of course, I was 75 at that time”.

Eu cînd o să cresc mare vreau să fiu ca Alan.

Și da, relansăm blogul.

 

 

 

Publicitate

Die prin Cluj

La Cluj se mai joacă jocuri pe pedepse. Sperăm.

Varianta B ar fi predicatorii, varianta C proteste eco.

Dar, cum nu dorim să strivim corola de minuni a Clujului, mai bine vă găsiți singuri explicațiile pentru apariție:


Dincolo de

… timpi și spații. Întotdeauna există un dincolo de, doar să ai ce-o fi necesar (că nu știu ce trebuie să ai, o fi putere, o fi cultură, altruism, destupare, habar nu am și nici n-am chef să mă gîndesc) ca să poți conștientiza că nu exiști doar tu, nu doar acum și nu doar aici. Present tense is not the only, dar și carpe diem e oareșcum just.

Am găsit azi, pe jos, în Mărăști-capătul-lumii, dimineața devreme, într-o iarbă care știa c-are să plouă cu sete azi, asta:

Fata Verso

Care sunt cele două povești, una din Bistrița lui  1958 și una… în nemțește, cu o mamă? Pare că oamenii erau mai sinceri pe vremurile alea.


Chintale

…de idei, gînduri care nu devin idei, chestii de citit (cărți fizice, articole online, bloguri), hectolitri de muzici noi de ascultat, iar gînduri, iar idei. Cam așa se desfășoară zilele astea de vară (sau similar verii).

Am citit multe articole mișto (din punctul meu de vedere, mai neofit) via LinkedIn, pe care îl recomand cu căldură ca sursă de scrieri cu cap și bun simț pe o sumedenie de teme. Mostre: PR = aici, Advertising Technology (freaky, dude!)=  aici, Client Service = aici, self-advertising = aici. Pe de altă parte m-am pleoșcăit ca un pinguin ud cînd am realizat cîtă informație conține online-ul și în consecință m-am cărat afară, la aer, să fumez și să mai prioritizez una-alta din viața în carne și mai ales oase. Am prioritizat în principal facturi.

Oly, pe de altă parte, se descurcă minunat, atinge perfecțiunea chiar (face poze 3D, believe it or not), atîta că n-am eu mare chef de pozat. Pun totuși o poză cu rață, pînă prind una cu pisică și-i gîndesc un caption care va deveni viral internațional, eu celebră și faimoasă. Vorba bancului, rață trebuia să cumpăr! (Dacă nu-l știți, ziceți și vine. Bancul, nu rața).

Rață

Rață


Cel mai…

… tînăr membru al familiei, ochios, luminos și tare fițos. Meet Oly:

OLYMPUS DIGITAL CAMERAAcu să vă țineți la poze!


Dimineața…

… nu-i făcută ca să dormi. Nu aia de duminică. E făcută să te trezești fără strîmbături, fără zăboveli și fără tras de timp ca Progresu’n deplasare, cum zice tata (notă: ”Progresu” = echipă de fotbal), să sari vioi dintre pătură, să culegi echipamentele în timp ce sorbi niște cafea rece și să îți muți fizicu’ la pescuit. Plecarea din casă la 5:45. Ante meridian. Sau înainte de Cristos.

Ajungi pe baltă. Pe baltă suflă vîntul mai tare ca-n restul universului, lumea e jovială, te saluți frumos ca-n sat, treci peste bețe de fund, peste scăunele, găleți cu pești, recipiente cu momeală, femei, etc. și te așezi la locul desemnat. Timpul trece altfel pe baltă. Lișițele nuș ce au, dar piuie și ținguie și sunt absolut mortale – se scufundă într-un loc și ies în ailaltă parte de lac, moțatele. Mai trage peștele, mai schimbi o vorbă, mai schimbi momeala, mai modifici montura, mai muți locația, la 10 mai scoți o carte (eu), mai ațipești înfășurat în pelerina de ploaie (tot eu), apoi pregătești foc + grătare + mici + salată, apoi te pocnește somnul, te împachetezi iute și fugi acasică, că vine ploaia.

Peștele ca și captură nici nu-i așa crucial.


(Paranteză:

să-mi explice și mie cineva care știe ce doamne s-o întîmplatără pe Twitter, că ieri am avut 12 (doișpe) accesări de pe el înainte de a posta articolul nou, în condițiile în care eu nu twittirez. Din varii motive. N-am zmartfon, nu checkinez pe 4square, nu pun poze cu shortlink, nu retwittez, nu scriu absolut nimic interesant acolo, nu mai dau falău, folosesc doar publiciazu din WordPress. Deci wow? Why on Earth did they? Caznic update: perna tot neuscată e, mirosul de naftalină persistă. Acuma începe să aducă a miel la naftalină.)


Ploaia…

… dă o stare anume a orașului.


Perna

… conține un mănunchi de vise, pe care eu sigur nu mi le amintesc întotdeauna, de fapt mi le amintesc foarte rar, îmi place așa, nu mă trezesc copleșită întrebîndu-mă de unde naiba oi fi scos detaliile alea, oamenii ăia pe care nu-i cunosc sau la care nu m-am gîndit veci, dă-i cu subconștientul, dă-i cu auto-analiza de un leu kila, e minunat fără memoria viselor, chestiunea mai percutantă este însă următoarea: cînd vrei s-o speli pe ea, perna cu pene naturale și husă idem, recipientul care dacă ar putea vorbi ar ști mai multe despre visele mele, fără etichete atîrnate pe tema temperaturii, conținutului, metodelor de curățare – cum dracu faci? Aștept opinii, experiențe la limită, destăinuiri.

În altă ordine de idei, e hăpt vară. Fluturii nu stau la poză, macii da, lacurile da, cerul da.

A, uitam să specific: pozitiv e aia că e plin de culori oriunde te uiți și mai e și aia că am decis să spăl pernele.  Și să scriu.


Lungă

fu lipsa, motivată și de lene, recunosc, dar și de evenimente care au cerut deconectarea de la rețea. Unul ar fi concertul Sofa Surfers unde am cîștigatără o invitație onor Blogul TIFF, colegii mei de anul trecut. Nu îmi amintesc de cînd nu m-am mai livrat dansului în halul ăla! Megamișto complex și de-un ritm demențial! NU prea străbate din poze, dar credeți-mi cuvîntul.

Sofa Surfers #TIFF A Good Day to Die by Sofa Surfers Sofa Surfers Hotel Continental #TIFF

Alt eveniment a fost ăla că ne-am apucat să răzuim tavanu-n baie, întreprindere de mult planificată și cauzată de inundații constante ale retarzilor vecinilor de deasupra. Ocazie cu care ne-au picat aprox în cap două bucățoaie de ciment care abia se mai aținea p-acolo, în tavan cum ar veni. Eram noi destul picați în cap și-nainte, acu suntem cu tot cu patalama. Dar a fost bine că am rezolvat-o, temporar, desigur, urmează zidarii.

Cel mai de anvergură eveniment a fost însă deplasarea în Muntenia, la capitală, în scopuri nupțiale. Eh ș-acu începe povestea. Dincolo de amănuntul că drumul de 9 ore a durat 11 și s-a derulat prin 3 autocare, ajungem vineri vag paradiți, servim niște ceva cu grade deh ca tot călătorul ajuns la destinație și țuști la somn că urmează nuntă. Drept, nu avea cum fi o oră rezonabilă aia la care ne-am însomnurat. Sîmbătă băgăm o plimbărică prin aerul parfumat cu tei și alte specii al Bucureștilor, ne hăhăim la metroul din Drumul Taberei care e splendid în afară de faptul că lipsește cu desăvîrșire, cafeluțim și de-astea, după care hai să ne pregătim. Ne pregătim, vine furtuna cu tunete, mergem spre biserică, furtuna cu tunete continuă, se termină slujba, tragem învățămîntul că toate cuplurile care nu merg la biserică divorțează, ieșim și hai cu împărțirea în mașini spre restaurant. Aterizăm în mașina unor rude de-ale miresei. Tată. mamă, fiică 11 ani.

Tatăl călcînd pedalele: Uoaaaaaaiiiii voi sînteți ăia de la Cluj?

Noi: Ăhîmda.

Tatăl călcînd acelerația și vorbind în crescendo: Uuuu păi hai să vă ducem, să v-arătăm, că avem timp hehe!

Mama in sottovoce: Mștii că noi nu voiam să mergem acuma la restaurant, ce faci cu mașina, n-o lași??

Noi timid: Nu vă deranjați, e ok dacă ne lăsați în apropiere…

Mama, mai tare: Lasă dragă, n-auzi că n-au chef de plimbări? Le-a ajuns!

Fiica răcnind entuziasmată: BĂĂĂĂĂĂĂ! CE FACI BĂĂĂĂĂ uite cum ne-a depășit ăla doamneeeeeee ăăhăăăăă!

Tatăl răcnind și mai tare: NU! (către nevastă-sa, fără sottovoce) Lasă dragă, mergem acum, las mașina dup-aia, acu să le arătăm (se întoarce spre noi) Acu o să trecem prin spatele Spitalului Militar ui acolo ăla e gardu! Ehe și peste drum e ăla de Oncologie, de copii …

Luțu: Da… da… cel pe care l-au dotat… (frînă bruscă la semafor)

Tatăl: Ce faaaci băăă uite-o și p-aia ce proastă e, ui cum iese proasta!

Mama (întorcîndu-se în spate): Aaaaaaaa ne întrebam cum vi se pare vouă accentul nsotru? Adică… avem accent? Că al vostru e așaaaa de drăguuuuț iihihihii!

Luțu: La fel ni se pare și nouă.

Eu: Nu hăpt accentul cît viteza.

Urlete generale Aahahahahahaaaaa vitezaaa!

Fiica: AAAAAAAAAA uite încă o mireasăăăă! ACOLO în parc! Dă-te BĂĂĂ pe-acolo s-o vedem!

Mama: Da ce faci dragă??? Cum e posibil să nu fi văzut groapa aia????? CE FACI???

Tatăl: N-o văzusem dragă că mă uita după mireasă ăhăăăăăhăăăăă. Asta e ca bancu ăla cu ăăăăăhăăă pungile. Îl știți? Ăăăăăăhăăă cică merge nevasta acasă și găsește casa goală și bărbatul trîntit lîngă calorifer, mort de beat. Începe aia să urle (îi trage cu ochiul nevestei) unde-i canapeaua? unde-i mobila de la mama?? unde-i..  mai știu eu ce? ăla cică în pungi fa, în pungi, la care aia și unde-s pungile?? și ăla-i arată (se întoarce și indică zona de sub ochi) aaaahahahahaaaahăăăăăă

Fiica: AAAAAAHAHAHA!

Mama: Bancu ăsta se potrivește și la tine.

Noi: …

Tatăl: Am ajuns, da unde parcăm?

Noi: E ok, noi putem coborî…

Tatăl: MAI FACEM O TURĂ, încercăm p-aia perpendiculară!

Fiica: BĂĂĂ! Da nu puteai acolo? Uite acolo!

Tatăl: Nu, nu puteam, crede-mă!

Fiica: Ba puteai, hai, încearcă! Uiteeeeeeeee nu e nașa în taxiul ăla?? OPREȘTE!!

O fost fain la nuntă.


%d blogeri au apreciat: