Tag Archives: Albă-ca-Zăpada

Albă-ca-Zăpada merge mai departe

Vanea se trezi în cor de păsărele și decor de vis. Pentru că nu-și aducea aminte cum ajunsese acolo, primul lucru la care se gândi era coperta unei reviste în care râuri albastre alergau spre câmpii verzi și în care oameni și animale se îmbrățișau într-o iubire eternă. Era în rai. Cititori atenți și deștepți s-ar putea întreba ce naiba căuta Vanea în rai când în ultimii ani nu se preocupase decât de cum să ucizi fără urme. Dar Vanea nu își mai aducea aminte nici de crime, nici de banda pentru care depusese jurământ, nici de crima perfecta la care lucra de ceva vreme. Adevăru-i că nu își aducea aminte nici cum îl cheamă căci Vanea, Vanea biet suflet rătăcit, își pierduse memoria. Dar atmosfera idilică îl învălui ca un parfum de zefir într-o zi cu soare arzător și, hipnotizat, Vanea știu că trebuie să-și găsească coperta de revistă în care să trăiască fericit până la bătrânețe. Peste câțiva ani, naratorul omniscient îl regăsi redactor-șef la o revistă cu profil religios, tată a 5 copii și încă 2 pe drum și binențeles predicator recunoscut international, dar nu se obosi să ducă mai departe povestea lui.

Văzând că Vanea nu se întoarce ucrainienii îi blestemară spiritual antreprenorial și se blestemară și pe ei că nu le venise lor ideea să-o vândă pe Albă-ca-Zăpada unor întreprinzători turci. Că altă explicație nu găseau. Ca să nu fie totul pierdut se prezentară la Mama Vitregă să-și încaseze plata. Cu poze mânărite în photoshop dovediră că o spânzuraseră, înjunghiaseră și finalmente incendiaseră pe fiica repudiată. Mama Vitregă le promise plata pe card în câteva zile invocînd anumite lipsuri financiare generate de lucrările de modernizare ale vilei de la Păduribitza. Mai strâmbând din nas, mai pomenindu-i strămoșii și rudele  până la gradul 4, ucrainienii acceptară, neuitând să specifice că se vor întorce ceva mai încărcați. Și ei și puștile.

În tot acest timp Albă-ca-Zăpada începuse să fie plictisită de munca la “Pensiunea Cei 7 Pitici”. Așa că, dimineața, cum plecau piticii la muncă se și posta pe canapea uitându-se la “Nora pentru mamă” și uneori, în pauzele publicitare, la taraf tv. Când se apropia ora de întoarcere a piticilor, Albă-ca-Zăpada sărea sprințară de pe canapea și ștergea asiduu praful astfel că piticii o găseau întotdeauna trudind de zor. Dar reclamațiile începură să curgă. Așa că în ziua în care viața ei se schimbă iremediabil, în timp de piticii erau la muncă, cineva sună la ușă. O mulțime de blitzuri și camere de filmat ale celor mai importante televiziuni din pădure erau pe punctual de a da buzna în pensiune. În fața lor și în fața Albei-ca-Zăpada stătea posesorul celei mai frumoase priviri albastre pe care ea o văzuse în scurta ei viață, privire în care eroina noastră se pierdu de nu-și mai reveni nici până în zilele noastre.

“Inspector Frumos Făt de la OPC, Garda de mediu, sef servicul de Asistență Socială localitatea Pădure, sectorul Pini, necăsătorit, 2 copii, metrosexual amator” – se prezentă bărbatul și Albă-ca-Zăpada trebui să se țină de tocul ușii ca să nu leșine.

Exact în momentul în care televiziunile începură transmisiunea live de la pensiune Mama Vitregă deschise televizorul. Spre deosebire de Albă-ca-Zăpada, ea leșină.

Anunțuri

Albă-ca-Zăpada de criză doi

Avea și Albă-ca-Zăpada o calitate: era frumoasă-frumoasă! Din păcate pentru cei din jur din când în când mai și vorbea. Tot din păcate pentru Vanea în ziua aia nu-și ascultase horoscopul că poate ar fi aflat despre oarișce  încălecări de planete neprietenoase și ar fi decis că era mai bine să fi stat acasă. În primul rând că din caștile Albei-ca-Zăpada răsuna o muzică psihedelică de-l ameți pe vajnicul Vanea pe loc. După aia blestemă clipa în care nu-și luase mitraliera că se părea că Albă-ca-Zăpada și-o adusese pe a ei că fata începu fără milă să tragă: auzi, ubi, tu ce crezi unghiile acrilice sunt la modă?..siiiii ai văzut ce s-a întâmplat aseara la Noră pentru mama, da de Pepe, săracu Pepe, ai auzit, stii că vreau să-mi fac operație la guriță, oare doare? (pe Vanea deja îl dureau, da’ urechile) auzi da tu ce mașină ai că pe mine mă dor piciorușele să mergem așa mult pe jos, n-ai apă plată la tine, pisi, da îmi cumperi cerceii ăia pe care i-am văzut eu la teleshopping, apropos să știi că începe dansez pentru tine, n-ai vrea, auzi, tu mergi la sală, că eu, stai să-ți spun ultima bârfă din Castel, uite ce hăinuțe de firmă mi-am luat, oare să mergem la Milano, auzi, spune drept, pantalonii ăștia mă îngrașă, de ce taci, iubi, de ce taci  deci mă îngrașă (plânsete) am văzut niște pantofi la Bianca Drăgușan, oare crezi, tu ce zici, silicoanele sunt bune sau nu? știu trebuia să mai iau pastille de slăbit, auzi, n-ai o pilă la tine că unghia asta nu-mi place, vaaaaaaai, vântu mi-s deranjat o șuviță, iubi, iuuuuuubi, IUUUUBIIIIIIIII, unde eeeeeești? Deodată singură în mijlocul pădurii Albă-ca-Zăpada nu va mai afla niciodată că a îngropat pentru totdeauna una dintre marile speranțe ale crimei organizate ucrainiene, și de ce nu mondiale, pe Vanea cel căzut cu câțiva metri în urmă îmbrățișând un copac pe care-l implora în delir să-l scape de acolo. Deodată pe Albă-ca-Zăpada o cuprinse panica: incidentul cu unghia era mai grav decît credea, iar lipsa unei pile îi provoca palpitații. Știa că la adăpostul nopții era în siguranță, nimeni n-ar fi observat că unghia părea mai mare decât celelalte, dar dimineața asta ar fi putut genera un dezastru. Era pierdută! Răvășită de pierderea incomensurabilă, incapabilă să se mai gândescă la ceva, Albă-ca-Zăpada rătăci ore bune în pădure. Văzu din depărtare o luminiță și alergă într-acolo, pe cât putea alerga ea cu pantofii de firmă cu tocuri de 20 de centrimetri și paltformă de 5. În fața ei lumina în culori fluorescente Pensiunea “Cei 7 pitici”. Mai mult moartă decât vie, Albă-ca-Zăpada intră urlând cu ultimele puteri după o pilă. Din păcate pentru ea nimeni nu-i răspunse așa că se prăbuși în unul dintre paturile de la etaj subit îngrijorată și de neîndeplinirea somnului de frumusețe. Când se trezi pe la ora 4 după-amiaza 7 capete se uitau la ea cu interes. Aducându-și aminte de pierderea suferită, Albă-ca-Zăpada imploră cu ochii ei mari de caprioara machiată după o pilă. Cele 7 capete țineau în primul rând la etichetă. Se prezentară drept “Consiliul de administrație și acționari ai pensiunii” și o invitară pe Albă-ca-Zăpada să facă frumos curat în 12 camere plus holul aferent dacă dorea o pilă. După 2 secunde de meditație ea hotărî că târgul era corect (ce nu știau fraierii ăia era ca pentru o pilă ea ar fi făcut mult mai multe, dar pentru prima oară în viața ei hotărî să-și țină gura). Boardul de pitici se retrase și pentru că erau alergici la praf și pentru o ședință de urgență. Disperați că ultima menajeră plecase la muncă în Spania cu oprire prin Italia, piticii încropiseră urgent o ofertă de anagajare. După 3 CV-uri depuse (2 în limbi de circulație internatională), 2 pre-interviuri, 5 teste psihologice, niste jocuri de rol și un interviu final Albă-ca-Zăpada era ca și anagajată o lună de probă cu jumătate de salariu că doar criza era criză și-n pădure.


Albă-ca-Zăpada de criză

by Anku

(întâi Laura a scris asta, apoi motivate de nenumăratele căutari Google care ne implorau să scriem compunerea cu Scufița Roșie, eu am scris o aberație iar acum, dorind să dau și altor personaje șanse egale de apariție în căutările pe net,…am atacat-o și pe neprihănita de Albă-ca-Zăpada)

Mama vitregă făcu o analiză rapidă a situației și decise că e criză. Prea multe persoane la cheltuielele castelului, prea mari facturi la Electrica Pădure Nord și nici nu vroia să se gândescă la plata telefoanelor mobile și a internetului. Trebuia să reducă din cheltuieli că se duceau dracului și castelu’ și vacanțele în străinătate, ba chiar și abonamentul la spa. Era imperios să scape cât mai rapid de persoanele în întreținere! Da’ cui putea oare să-i facă felu’? Dacă era după ea, ar fi scăpat de toți, dar adevărul era că trebuia să acționeze cu precauție și calm. Se hotărî să-l păstreze pe bărbat-su că la urma-urmei salariul lui de bugetar era singura sursă de venit și mitocanul îi mai cumpăra din când în când bijuterii. Primul gând zbură către a’ bătrână. Dar era vigilentă baba, fi-i-ar atenția de gerontofilă că numa’ de pensionarii ei îi păsa! Unu’ la mână că, uitându-se la toate talk-show-urile, baba era informată: știa tot, cunoștea tot, avea o părere despre tot. După aia, baba, naiba ști’ cum, zici că era clonată: acu era în aripa de vest a castelului să asculte pe la uși, în secunda următoare o găseai prin pivniță degustând din vinu’ de colecție și flirtând cu pivniceru’, că bătrână bătrână, da’ curviștină. De fiii vitregi nici nu îndrăznea să se atingă. Tunați la sală, nătărăii mai făceau și lupte libere cu slujitorii de trebuiau să organizeze câte un interviu de angajare în fiecare săptămână. Nu aveau ei multe, da aveau mușchi și mama vitregă știa că proștii cu mușchi trebuie respectați. Deci rămânea doar neghioaba de Albă-ca-Zăpada. Albinoasa era silfidă, era aeriană, era candidata perfecta! Bănuind că telefonul ei era ascultat, mama vitregă subtiliză iphonul fiului mijlociu, înjură toate butoanele, înjură evoluția fulminantă a tehnologiei, îl mai înjură o data pe Boc după care reusi să ia legătura cu prietenii ei, ucrainienii. Folosi codul arhicunoscut (un telefon de curtoazie pentru a discuta ultimele tendințe în lirica suprarealistă coreeană) și reuși să le transmită asasinilor plătiți comanda: una bucată Alba-ca-Zăpada moartă! Echipa ucraineană, făcând cinste rădăcinilor ruse, decise că pentru o amărâtă de adolescentă emo care avea șanse mari să se sinucidă înainte ca ei să-și bea vodka de dimineața nu avea rost să se deplaseze în grup, așa că îl trimiseră pe pârlitu’ de Vanea care oricum cam ardea gazu’ degeaba curățând sângele sau meșterind bombe. Fire romantică, Vanea își făcea meseria cu pasiune și creativitate. Hotărî că nu putea pur și simplu să-i tragă fetii vreo 20 de gloanțe în cap, că modul ăsta de operare era pentru criminalii sordizi, iar el era inventiv și talentat. O invită pe Albă-ca-Zăpada la o plimbare prin pădure urzind pe drum planuri de îndeplinire a targetului lunar (adevărul era că Alba-ca-Zăpada era a 30-a clientă pe luna aia și Vanea visa la bonusul promis în contractul de angajare)

(va urma)


Jurnalul mamei în concediul de paternitate (2)

Ziua 3. Azi când am intrat în casă era suspect de liniște. Soțul se uita siderat la niște desene animate, iar când l-am salutat a sărit rapid în picioare „Adunam jucării și am găsit televizorul deschis!” „Bine, bine, da’ unde-i infantul?” am întrebat eu încercând să par liniștită și degajată. Nu eram. Moment în care ne-am uitat disperați unul la altul și am început să alergam ca bezmeticii prin casă. Pe jumătate intrat în debara copilul desfăcuse telefonul mobil al socră-mii pe care-l adusese lu’ fi-su să-i repare nu știu ce. (Good luck with that!) și fericit ne tot arăta butoanele (doi, tei, patu, țațe) care pluteau liniștite prin borcanul cu castraveți murați. Tot de la soacra. Bucătăria….ah… bucătăria, perla calităților mele de gosodină,…. coji de ouă călcate în picioare ar fi făcut invidios un ansamblu specializat în dansul Ciuleandra, laptele vărsat pătase fața de masa cu tematica Paște pe care nu o mai văzusem în ultimii 3 ani, iar într-o farfurie spanacul și dulceața amestecate pictaseră ușa frigiderului. „Am făcut omletă”, zâmbea tâmp soțul. „Prima dată în viața mea am făcut omletă!” La cum rânjea cred că aștepta și o medalie! (good luck with that, too!) Chiuveta devenise invizibilă, iar coșul de gunoi vădea aspirații înalte începând să crescă inundând 99% din spațiul destinat borcanelor goale.

Ziua 4. Urletele le-am auzit de la parterul blocului. Am fugit disperată spre apartament încercând să mă liniștesc singură… nu e nici o ambulanță în fața blocului….nu miroase a ars…nici a gaz…. Când am deschis ușa mi-au fugit sub picioare 3 mașinuțe care se roteau bezmetic urlând made in China anțiuțihaaaa, anțiuțihaaaaa, anțiuțihaaaaaaaaaaaaa. Le-am scos bateriile și le-am aruncat. Pe geam. Vroiam să le arunc la coș, dar zona destinată resturilor menajere era total nedelimitată. Urletele nu au încetat din păcate. În fața televizorului copilul striga de neoprit „dutie, dutie, a poata, goooooooool, goooooooool”. M-am uitat interzisă la teve unde Discovery ne lumina cum să ambalăm un tort de ciocolată.  Am mutat privirea către soț. „Mai devreme ne-am uitat la meciul Liverpool- Everton pe care nu l-am putut vedea în weekend și de atunci tot strigă..”. Știam eu că ar fi trebuit să-mi reziliez contractul cu RDS! Pe lângă achizițiile lingvistice, copilul reușea o tot mai bună imitare dansantă a lui Angus Young, cu un plus constând într-o oliță pe cap. Ca norocu, goală. Bucătăria devenise invizibilă în procent de 78%.

Ziua 5. După primii pași în casă am ieșit convinsă că iar intrasem la vecina de la 2. M-am uitat atentă la numărul apartamentului scris pe ușă. Era ca în buletinul meu. În casă liniște. Suspect de curat. Bucătăria prezentă în toată strălucirea ei, 3 oale aburinde pe aragaz și miros de vanilie venea dintr-o farfurie plină ochi cu clătite. Oglinda din hol strălucea, paturile aranjate (Albă-ca-Zăpada, was that you??), nici o jucărie printre picioare… M-am liniștit când mi-am dat seama că venise soacră-mea să-l ajute pe fi-su cu…”paternitea asta”. Când am intrat pescuia zambitoare butoanele dintre castraveți murați. Doi…tei…patu…țate…

(sper că nu va mai urma)


Viitorul nu sună deloc

Vroiam să scriu …

… despre cum nou-apărutul radio rock (cred că pe 92,2 în Cluj) nu mă lasă să muncesc pentru că trebuie să lălăi…

… o postare intitulată „Fascinația fotbalului” în care să vorbesc despre Bute, echipa de gimnastica a României si Andre Agassi…

… un articol documentat despre avionul de pasageri doborât de ruși în anii ’80 (1980!)…

… despre cum am stat o jumătate de oră gândindu-mă la ițele compromisului după ce am citit articolul lui Mihnea Măruță (îl găsiți in blogroll)…

… niște reflecții lingvistice pornind de la perechea româno-americană Rozmarin-Rosemary

… despre faptul că încă nu am găsit un film care să depășească o carte (oare există?!), dar că am găsit actori care să-mi submineze imaginația…

… o aberație despre cura de slabire, în ciuda tuturor revistelor glossy (urăsc cuvântul ăsta!), dar, pentru că nu mi-a reușit aberația cu Albă-ca-Zăpadă în continuarea celei cu Scufița Roșie, am decis să renunț la genul ăsta…

… despre obsesivele reclame la telefonie mobilă…

… despre chestii care mă enervează…

… și despre locuri frumoase în România…

… despre wordpressu’ care scrie cu greșeli…

… despre cărți, multe, multe cărți și cum aș face un blog doar despre cărți, dar inutilitatea lui mă dezarmează…

Vroiam să scriu, … dar nu voi scrie…


%d blogeri au apreciat asta: