Tag Archives: card

Întortocheate sunt căile cardului

by Anku

Dacă s-ar uita cineva în portofelul meu ar zice ca sunt falsificatoare de carduri la câte am. Goale toate, normal! Cum schimbam locul de prestat munci, cum pac! alt card că „noi avem contract numa cu ăia”. Şi îmi făceam card că în România încă nu s-a auzit de legea competiţiei. Ultimul foileton cu banca durează de o lună jumate. Încă n-am reuşit să văd şi cardu că deh, e greu să te mişti repede cînd nu e vorba de credite pe care le ai de plătit. Dacă atunci nu eşti rapid, e bai. Şi în rest e bai şi tot pentru tine. Să vă povestesc. Întîi m-am dus la sucursala X să-mi deschid cont şi să îmi fac card. Am completat 3 formulare, am dat specimen de semnătură, am dat buletinul la xeroxat, am lăsat bani. După o jumătate de oră m-au sunat de la bancă să mă reinvite pe la ei să-mi facă şi copie după buletin. Nu, nu îmi făcuseră. Îmi luaseră puţin buletinul să-l ţină în copiator şi să uite să facă şi copie. N-am zis nimic. M-am isterizat în schimb la serviciu că de ce trebuie să plătesc pentru alt card. Au încercat să mă liniştească învăluindu-mă în promisiunea unui acord cu banca şi invitându-mă la sucursala Y „că doar e aci aproape de noi”. La sucursala Y mi-au zâmbit binevoitor şi mi-au spus că nu au cum să mă ajute pentru că nu apar în acordul pe care angajatorul îl are cu ei. M-am reîntors la serviciu să întreb de acord. Angajatorul mi-a spus că să stau liniştită că ei m-au introdus în baza de date şi sigur-sigur până la ziua de salariu voi avea card. Aaaah, de ce naiba nu am pus pariu??! Între timp mă sunau de la sucursala X să-mi spună să vin cu buletinul. M-am dus. Mi-au făcut copie, am văzut-o cu ochii mei! Am întrebat de card. Mi-au spus că nu îl ridic de la ei, că poate de la Y că parcă acolo ramasese cererea mea de card. Mi-au cerut, totuşi, numărul de telefon (da, ăia care mă sunau de 3 ori pe zi) să-mi comunice când e gata cardul. După două săptămâni am zis să intru la sucursala Y (de fapt, sediul central) să întreb de card. „Care card?? Dar dumneavoastră aţi făcut doar cerere de deschidere de cont.” Pauză. Blank în capul meu. „ Aş mai fi făcut şi cu nervii dacă îi aveam” vroiam să-i raspund, dar am luat-o logic: de ce mi-aş fi deschis cont de salariu fără card? de ce aş fi bifat nişte opţiuni despre ce tip de card doresc? de ce aş fi dat specimen de semnătură şi aş fi scris negru pe alb ce nume să-mi apară pe card DACĂ NU VROIAM CARD??? Şi de ce naiba vorbeam cu ea, aceeaşi cu care mai vorbisem, angajata de la departamentul carduri?? Izbită în plin de multitudinea argumentelor raţionale doamna/domnişoara de la carduri a reacţionat ca orice român get-beget care a semnat un contrat că nu jigneşte/nu urlă/nu înjură clienţii: a dat vina pe angajata de la sucursala X. Nu şi-a cerut scuze, probabil şi din cauză că eu nu rostisem cuvintele magice „protecţia consumatorului” şi „reclamaţie” (chiar, oare de ce nu le-oi fi rostit?!), dar m-a invitat peste fix o săptămână după card. Azi fiind luni, deci miercurea viitoare. Noroc că pe mine nu mă întreabă nimeni cu cine fac banking. Mi-ar trebui vreo jumate de ora doar să înşir nume…

Anunțuri

Am fost la Real. Nu ma mai duc!

by Moniku

Avand in vedere ca in Sibiu sunt doar cateva supermarketuri, majoritatea cu preturi mari, ma duc si eu, ca omul la cumparaturi acum cateva saptamani (da, Laura, mi-a fost lene sa scriu mai devreme). Si unde sa ma duc? Pai ca sibianul, la Real ca de, a fost primul supermarket si a prins foarte multi clienti care i-au ramas fideli pana in ziua de azi.

Si, ca un om normal ce sunt -fara comentarii, va rog 🙂 – am observat urmatoarele anormalitati:

In fata supermarketului Real un ditamai bannerul cu reclama la Carrefour care e la vreo 50 de metri distanta. Mi se pare correct sa-ti faci reclama in fata magazinului concurent! Bravo lor! Din pacate am intrat totusi in Real.

Intentionand sa-mi cumpar niscaiva mezeluri – nu multe, din lipsa de finante – ma postez in mijlocul magazinului, unde se afla o zona in forma de cerc, cu vitrine frigorifice in care troneaza diverse mezeluri, branzeturi si masline care s-au dovedit, in adevaratul sens al expresiei -“ hard to get.” In cercul cu pricina, doua vanzatoare, doua tanti intre doua varste, exasperate de nesimtirea clientilor de a dori sa cumpere cate ceva exact de acolo si de inimaginabilul tupeu de a le cere sa-i serveasca. Indurand cu stoicism privirile dusmanoso-agresivo-ucigase (vorba lui AM) ale lucratoarelor comerciale (ca asa li se spune mai nou), ma asez cuminte la vitrina cu mezeluri langa un domn, singurul client din zona la momentul respectiv. Imi facusem eu calculul ca va fi servit rapid si apoi ma va intreba si pe mine cineva de care parizer doresc…sau ceva de genul.

Constat cu surprindere ca, ori domnul respectiv se uita la mine urat peste umarul sau maiesuos, ori privirile vanzatoarelor se reflectau in ochii sai dandu-mi fiori pe sira spinarii. Incerc sa nu ma pierd cu firea, ba schitez si un zambet…Domnul, pastrandu-si expresia fetei ma intreaba:

–        Vreti sa cumparati?

–        Da, indraznesc eu, timid. (ca doar nu m-oi fi indragostit de privirea de gheata a vanzatoarelor sau de vreo ruda dodoloata de salam).

–        Hmm..imi zice domnul, cu dispret. Pai trebuie sa va luati bon de ordine.

–        Ce sa-mi iau???!!! Cum bon de ordine? Pentru ce? Da’ ce-s la Primarie sau la Cartea Funciara? Glumiti? Pai suntem doar noi doi!

Nu, din pacate nu glumea. Se pare ca acesta este noul mod de servire la supermarketul Real. Trebuie sa-ti iei bon de ordine (nu fiti impertinenti, ce daca vreti sa cumparati doar 30 de grame de masline?!), apoi stai cumintel in fata vitrinelor frigorifice cu bonul in mana pana cand, pe afisaj (care nu e intotdeauna in dreptul tau) vezi numarul tau norocos. Daca nu, poate ai noroc si auzi strigatul vanzatoarei- Cine are nr. 69, va roooog?- apoi raspunzi tare, sa te auda ca tu esti ala, tu ai numarul, tu urmezi, ceri 30 de grame de masline, le iei si pleci odata ca femeile sunt epuizate dupa o zi de munca.

Fiind ora 8-9 seara cand s-au intamplat cele de mai sus, mi s-a parut in prima faza straniu, apoi normal faptul ca eu luasem numarul saptezeci si ceva. Pai cum sa ai mai multi clienti in asemenea conditii? Azi- maine ne vor cere sa cumparam pe cartela.

Si, ca sa inchei, sa va mai spun si ca am avut neobrazarea sa mai vreau sa cumpar niste dovlecei si pentru ca mai ramasesera trei bucati care erau stricati m-am dus sa intreb daca nu cumva mai au si altii si urmeaza sa-i aduca. Si unde sa intreb eu treaba asta? La tanti care manevra cantarul- stiti ca exista o tanti care cantareste chestiile pe care le cumpara oamenii (sunt curioasa ce-i scrie pe cartea de munca). Nu am aflat daca mai sunt dovlecei, dar am aflat urmatoarele: cat e ea de obosita, ce mult lucreaza si pe ce salariu de mizerie, cat de nesimtiti sunt angajatorii si cum ea nu mai poate in aceste conditii.

Acestea fiind zise va doresc cumparaturi…fara egal.

P.S. In bunatatea inimii mele i-am iertat pe cei de la Real pentru ca, au fost atat de draguti incat mi-au inapoiat cardul pe care nu l-am mai gasit trei zile si m-am dat de ceasul mortii ca ce ma fac. Am realizat intr-un tarziu ca, tot un angajat de-al lor- de la casa de marca de data aceasta- uitase sa mi-l dea. Fac mea culpa si recunosc ca trebuia sa fi fost mai atenta si sa-l fi cerut.


%d blogeri au apreciat asta: