Tag Archives: comunicare

Cum vreau eu să fiu cînd oi fi mare

by Eclectical Storm

În Malta, în piscina hotelului. Subsemnata conversează cu englezul Alan. Subsemnata, cum o știți (dacă nu o știți, încercați să, rezultate garantate), englezul în vîrstă. Multă vîrstă. Am renunțat să mai încerc să identific anii persoanelor de cînd tot universul e cu minimum 10 ani mai tînăr decît mine. Sau cu 20 mai în etate. Not an issue, age is just a number, you are as old as you feel, (Insert here ~more motivational crap~) etc. Discutăm despre vreme și despre mări. Cu un braț atîrnînd de salteaua gonflabilă îmi explică ș-anume că azi nu merge la mare că e vînt de răsărit și nah, el doar cu salteaua înoată și să nu-l poarte cine ști pe unde – deși, preventiv, învață araba, în cazul în care, să se descurce cît de cît. Apoi îmi povestește cum făcea el sumedenie de scufundări și snorkeling (ăla de ai numa niște ochelari subacvatici mari și un tub de respirat), dar l-au pus doctorii să „give it up, Alan, it’s high time you should, with your sinuses, the pressure and all. Of course, I was 75 at that time”.

Eu cînd o să cresc mare vreau să fiu ca Alan.

Și da, relansăm blogul.

 

 

 

Anunțuri

Sunetul filmelor

by Anku

Trebuie să recunoaștem că românii se pricep la orice. La urma urmei suntem neam din cei mai cei dintre traci. Că ne dăm cu părerea despre orice e una, când ne apucă să stricăm un lucru bun e cu totul altceva. Probabil că știți că un domn care se plictisește s-a gîndit să ne șteargă scrisul de la filmele străine (pun pariu că proiectul lui de lege se bazează pe cifra de vânzări a cărților de la “Adevărul” și vizează sănătatea oftalmologică a românilor care deja citesc prea mult). Respectivul domn spune multe să-și apere legea și nu reușește decât să dovedească că habar nu are despre ce vorbește. Ia să vedem niste argumente împotriva acestei idei.

  1. Orice ființă umană înzestrată cu capacități lingvistice vorbește pentru că a fost expus permanent și continuu la limba respectivă. Un copil nu vorbește doar pentru că mama l-a pus să spună de 10 ori pe minut mama, tata, papa și Popocatepetl (aviz mamelor, dar asta e altă poveste), ci mai ales pentru că a auzit vorbindu-se în jurul lui. Așa că înainte de a învăța o limbă străină în școală un copil are șansa de a o învăța mai rapid și mult mai eficient auzind-o cât de des. Deja, odată cu traducerea canalelor de desene animate le-am cam tăiat copiilor acestă șansă.
  2. Cel mai mare dușman al fondului românesc nu sunt filmele, ci internetul. (din nou altă poveste, că tot aminteam de flip-flopși). Filmele străine nu au nimic de-a face cu fondul ăsta. Nu folosești cuvinte străine în discursul în română pentru că le-ai auzit într-un film, ci pentru că le găsești permanent amestecate cu limba română. Identitatea noastră lingvistică e amenințată de multe altele și poate că o regândire a orelor de comunicare în școală ar mai rezolva problema. Dar asta nu interesează pe nimeni.
  3. Legea asta va tâmpi de cap generațiile care vor veni. Deși poate domnul respectiv tocmai citea Rainer Maria Rilke în momentul când i-a venit ideea și se gândea că cei care l-au ales fac la fel, țin să-l informez că puțină lume mai citește. O mare parte a populației care nu citea nici măcar etichetele de pe alimente, nu va mai citi acum chiar nimic.
  4. Oricât de acuzator sună, legea va încuraja piratarea filmelor. Pentru că foarte mulți nu vor renunța la filmele în engleză/franceză/japoneză etc,etc, dar vor renunța la a le privi la televizor.
  5. Și nu în ultimul rând aș dori să știu cum se va dubla un film precum „Sunetul muzicii” (că ăsta mi-a venit primul în minte). Domnul Socaciu se va oferi să o dubleze pe Julie Andrews?

Știu, cu postarea asta n-am făcut nimic…


Don’t Ask the Chinese Guy

by Moniku

Sambata a fost si la noi. Ma duc la magazinul chinezesc sa cumpar carucior (asta dupa ce m-am uitat in portofel si am realizat ca nu-mi permit unul de firma si dupa ce am dat o tura prin supermarketuri si am vazut ca vand tot chinezarii dar cu pret mai mare). Vine o doamna sa ne explice ce si cum. Simpatica foc, dar la intrebarea: „Si cum se ridica bara din fata?” ridica frumusel din umeri si afirma ca nu se pricepe, ia instructiunile, citeste, se uita din nou la carucior si declara: „Nu se ridica”. „Hmmm, insistam noi, dar cine s-ar pricepe mai bine?” Doamna, arata cu capul spre chinezul-patron al magazinului. „Pai, zic, sa-l intrebam pe dansul”. Doamna, cu o atitudine dispretuitoare nu numai la adresa sus-mentionatului chinez, ci probabil la adresa intregii natii raspunde: „Da, cine se intelege cu el???!!!”
Eu, insistenta ca de obicei, ajung la casa, ii explic chinezului care nu stia nici romana, nici engleza nelamurirea mea, pare ca intelege, i se lumineaza fata asiatica…si zice, aratand spre carucior: „Copil-aicea”. Hai, no?
Asa ca, daca tot l-a pomenit Laura pe Murphy, as adapta o lege de-a lui: „Daca iti cumperi un obiect nou, si incerci orice si nu merge POATE AR FI BINE SA CITESTI INSTRUCTIUNILE. ORICUM, NU IL INTREBA PE CHINEZ!” Mai ales ca numele altui magazin chinezesc, Ye Shi, denota o mica ruptura intre marketing si comunicare.


Comunicare si PR. Simbata.

by Laura

1. 9:00 a.m. Fixu’.  (Timpit suna! Oare i se poate schimba melodia? TACI, ca vin. AU! Murphyu’ tau de colt care imi iesi in calea genunchiului!)

(Laura suav) „Aloou?”

(o doamna foarte hotarita) „… Nu sinteti Elena, nu?”

Interesanta abordare.

2. 9:46 a.m. Mobilu’ de firma. (Evita coltu’, EVITA coltu’!!)

„Unde aveti sediu?” Citește în continuare


%d blogeri au apreciat asta: