Tag Archives: copii

S.O.S sexul parental

by Dodo

Pe majoritatea probabil că titlul ăsta îi duce cu gândul la imaginea oripilantă a unui copil (nu bebe strumf, aşa, mai degrabă către teenager) care intră în cameră peste ai săi părinţi, în timp ce aceştia exersează procesul prin care fusese el creat, ca să spunem aşa.

Ei bine, nu! De data asta vorbesc (mă rog, scriu) din perspectiva părintelui, posesor a două bucăţi pişpuci, de 3, respectiv 1 an (neîmplinit nici ăla). Şi aş începe cu o întrebare pentru cei care sunt sau au trecut prin aceeaşi situaţie : “When the fuck do you **** ?” ( era să mă repet). Sigur, răspunsul ar putea părea foarte la îndemână: 1.“cănd dorm copiii”, sau 2.“lăsaţi-i la bunici” sau 3.“când se uită la desene, colorează sau se joacă”.

Să le luăm pe rând:

1. Copiii mei nu dorm !!! Mă rog, am minţit un pic. Dar dorm foarte puţin şi foarte prost. Şi iepureşte! Şi oricum, programul zilnic (rutina, bat-o soarele s-o bată, trăzni-o-ar şi mânca-o-ar cânii) este după cum urmează:

6 :20 – trezirea soţului să meargă la serviciu. Eu sunt mai şmecheră. Sunt în concediu, deci ar trebui să dorm mai mult. Numai că, după primii paşi prin casă se trezeşte cel puţin unul dintre cei doi bin-Ladeni. A ! De aia specifică ăştia ca e  « concediu pentru îngrijirea copilului », să  nu care cumva să înţelegi altceva şi să te scapi prea mult la hodină ! Odată trezit un inamic, are de grijă, în maxim 10 minute, să-l trezească si pe al doilea. Şi apoi, începem dansul : fetiţa trebuie dusă la grădiniţă şi, deci, spălată şi îmbrăcată. Prin acelaşi proces trece şi cel mic care işi cere dreptul şi la sticla de lapte. Şi tot aşa, mai un scutec la unu’, mai o pereche de ciorapi la altu’… pardon, un crac, că era să se rostogolească ăla micu’ din pat ! Pe când mă întorc să-i dau şi cracul 2, fetiţa nu mai e lângă mine. O aud vorbind singură ca o babă nemulţumită că i s-a tăiat pensia : ‘Nu-mi place asta! Veau lochiţa loz!’ Încerc să-mi păstrez calmul şi o strig mieros, că poate uită şi se întoarce la îmbrăcat. Şi se întoarce… cu tot cu o ‘lochiţă loz’ de plajă şi cu sandale asortate, declarând autoritar : « Cu astea mă-mblaci ! » Urmează muncă de convingere şi, în cele din urmă desene animate, timp în care pitesc sub plapumă rochiţa de vară şi sandalele şi o înfofolesc înainte să se prindă cu hainele călcate şi pregătite de cu seara, de parcă aş fi ştiut cum avea să se desfăşoare dimineaţa. Apoi urmează pieptănatul. Trasă puţin de păr, se dezmeticeşte, îşi mută ochii de la desene şi începe : « veau la oghindă ! Nu veau codiţă, veau aglafe ! Nu astea, cu ielău Kitty ! »

Pe la 8 fără 20 apare mama, să rămână cu cel mic până fug eu la grădiniţă. E bine. Mai am şi eu 5 minute în care să mă spăl şi să mă îmbrac. Deşi jur că mi-a trecut prin cap cel puţin o dată să-mi trag pe mine o pereche de blugi şi să-mi închei bine paltonul să nu se vadă bluza de pijama ! Ei bine, n-am facut-o încă. Mă îmbrac frumos, că de ! sunt 5-10 minute de socializare la grădi şi nu ştiu dacă o să mai ies în ziua respectivă.

După ce mă întorc, fac curăţenie, mâncare şi mă joc cu piticul. Apoi doarme vreo oră, timp în care nu pot să mişc, că se scoală. Şi dacă aş vrea să mişc, n-aş avea cu cine, că soţul e plecat.

În jur de ora 15 vine consortul acasă, îi dau să mănânce lui şi piticului şi apoi fug din nou la grădiniţă, să-mi recuperez copilul 1. Apoi ne ocupăm fiecare de căte un copil, făcând schimb din când în când, să nu se simtă vreunul neglijat de mami sau de tati. Aşa, un fel de « păsărică mută-ţi cuibul ».

Seara spăl, schimb, hrănesc, culc un copil, după care spăl, schimb, hrănesc, culc celălalt copil, că nu vor decât cu mami… Lucky me ! De multe ori, până să adoarmă al doilea, ţipă din te miri ce cauze la spălat sau îmbrăcat şi-l trezeşte iar pe primul. Apoi, odată ce se aşterne liniştea, pregătesc haine pentru a doua zi, încercând să nu mişc prea mult şi meditez în timpul ăsta dacă mai mănânc sau e prea mare efortul. Apoi mă târăsc spre pat, unde mă aşteaptă soţul, ceva mai odihnit decât mine. Şi el recunoaşte că la serviciu se relaxează faţă de cum e acasă… Adesea nici nu-mi mai amintesc drumul spre pat, cred că adorm din mers. Dacă soţul face greşeala să mă mângâie puţin pe spate, dorm cu atât mai adânc,  sforăi cu atât mai tare. Daca mă trezeşte, Dumnezeu cu mila, că eu VREAU SÃ DORM !!! , ştiind că, nu peste mult timp se trezeşte iar mezinul sau visează senioara ceva urât  sau vrea la baie…

Dacă nu adorm din prima, suntem oricum prea sleiţi de puteri. Unul dintre noi zice: “Ar merge un masaj…” Celălalt răspunde: “Îhîîîîîîî…..” Şi adormim cu gândul la ce-ar fi putut să fie şi cu un zâmbet tâmp pe faţă, cam ca al lui Arnold în « Gemenii », după ce a facut-o întâia dată. Alteori, mai rar, încercăm să ne apropiem mai mult, dar de obicei sfârşim prin a înjura printre dinţi (şi neaparat în şoaptă) patul care scârţâie sau copilul care s-a trezit, deşi, nu-i asa ?, e al nostru şi-l iubim nespus… Adevăru-i că tot mai mult îi iubim când dorm…

2. Având în vedere că bunicii stau chiar sub noi ar fi destul de comod să-i cadorisim cu 2 nepoţi, dar cum să le spui : « Ţineţi voi o juma de oră copiii că noi vrem să ne… jucăm ?! Şi gândiţi-vă bine acum dacă mai e nevoie de ceva, să nu carecumva să urcaţi… »

3. Am încercat şi să ţinem copiii ocupaţi : cea mare la desene, cel mic dormea în pătuţ în camera lui. Când era mai bine, auzim : « Aaaaa ! aaaaaaaa….. eeeeeeeeeeeeeee ! » Şi nu eram noi, ci mezinul, care cică a dormit destul. Ne uităm unul la altul şi spunem : « Lasă-l, încă nu plânge ! » Apoi aud tropăieli în spate. Acopăr rapid cu plapuma ce se putea acoperi şi o simt pe fetiţă în spatele meu, călare pe taică’su, strigând : « Diiiiii ! Diiiiii ! Diiiiiiiiiii, tati ! » Cine spune că cea mai sigură metodă contraceptivă este prezervativul să încerce abstinenţa sau copiii sau ambele.

Concluzie : cred că ar trebui să scriu ca ziarele care aşa scuză orice : « Acest articol este un pamflet şi trebuie luat ca atare », să nu se interpreteze că-s vreo disperată dupa pu….terea masculină. Anyway, mesajul ar fi : « Salvaţi balenele, planeta şi sexul între părinţi (nu neaparat ai aceluiaşi copil :)).

 

Anunțuri

Cainii latra, eutanasierea trece

by Anku

Zilele astea, ziare, televiziuni, bloguri si alte asociatii (ba chiar si baba de vis-à-vis) au sarit de cu…vant in sus in apararea cainilor. Bravo! Ne-au demonstrat bunatatea crestina, care la noi mult prea des ramane la nivel verbal, dar e si asta un inceput (sau eternul mijloc). Dar as avea si eu o intrebare (a se citi “enervare”): “Cum de niciodata, indiferent de cate orori vedem, la tv sau, hai sa recunoastem, chiar pe strazi, nu ne mobilizam la acest nivel pentru salvarea copiilor?” Nici o vedeta sau persoana publica nu apare sa ne spuna cum doneaza ea teren pentru construirea de centre maternale cu personal calificat, cum a adunat ea de pe strazi copiii carora le-a dat de mancare, cum s-au infiintat organizatii care sa militeze si sa schimbe mentalitatea referitoare la protectia copilului, sa ia odata statul asta si sa-l dea cu capu de pereti pana pune la punct un sistem functional si bine organizat care sa lucreze in favoarea copiilor? Ne-am oripilat putin cand am auzit de asistenta maternala care a ucis un copil [hai sa recunoastem ca ne-a priit o astfel de stire, doar face, in primul rand, audienta (al doilea rand nu mai exista!) ], ne ingrozim cand auzim de copii batuti cu bestialitate, abuzati in cele mai sadice moduri, legati de lanturi, infometati, tranformati in infractori, lasati in plata Domnului, dar nu facem nimic, nu se schimba nimic! Zilele trecute am auzit stirea despre un copil lasat in grija bunicilor care ajunsese la spital in coma alcoolica, iar statul il pansase, il carpise putin si-l trimisese inapoi in grija bunicilor (eu zic ca ar fi trebuit sa-i dea si o sticla de whisky ca am inteles ca vinu’ il incercase deja copilul!) Cand vor decadea din drepturi tiganii din Faget (si de oriunde din tara asta!) care iarna de iarna dorm in corturi si isi cara copiii plin de bube si purici dezbracati si ca vai de lume si orice “parinti” care sunt incapabili sa-si creasca progeniturile? Cand va veni statul sa preia copiii ai caror parinti sunt la munca in tari cosmopolite ca sa-si mai poate cumpara foite de aur si pentru tapetul din a cinspea camera a vilei (poate asa vor intelege acesti parinti ca nevoile emotionale ale unui copil primeaza in fata celor materiale)? Cand vor exista centre specializate care sa asigure acestor copii un trai mai bun decat au in familiile lor? Cand vor exista centre pentru copiii cu probleme in care parintii sa gaseasca macar sprijin moral? Daca ati auzit de asa ceva, va rog spuneti-mi si mie sa ma inscriu la voluntariat. Eu nu am auzit…

Nu am nimic cu cainii (maidanezi sau nemaidanezi), dar poate ar trebui sa ne regandim prioritatile si sa realizam ca salvarea asta a societatii romanesti (pe care toata lumea o cauta, dar cu resemnarea lui nu se mai poate face nimic) va veni prin EDUCATIE! Sa acceptam faptul ca incepem acum si ca rezultatele se vor vedea nu maine, ci peste cativa zeci de ani, ca nu o mai putem face pentru noi, ci pentru copiii nostri (da, copiii astia care merg la ore de pian si de engleza). Sau daca motivul asta nu e destul de bun sa-l alegem pe cel pragmatic: copiii carora azi le intoarcem spatele ne vor plati pensiile si vor organiza asistenta sociala pentru batrani cand noi vom fi cu pampersul in curtea azilului. EI, nu cainii! Si poate LOR le vom cere in cativa ani votul. Nu cainilor.


Ce nu inteleg eu din filmele si serialele americane…

by Anku

casele, familia, organizarea – vorbind de filmele “obisnuite” (nici cu prea multe impuscaturi, nici prea siropoase) ma intriga cum naiba reusesc sa tina aia o asa curatenie perfecta. Nu conteaza ca au cel putin 2 copii (de obicei 3 e numarul preferat) relativ bezmetici, ca ambii parinti merg la serviciu si vin seara acasa bucataria si sufrageria arata ca in prezentarile magazinelor de mobila: nu tu o soseta aruncata aiurea, nu cafea picurata prin bucatarie, nu ambalaje scapate pe jos, doamne feri sa vezi vase murdare sau urme de pahare si totul zici ca e lustruit de 3 ori pe zi (si menajera nu apare ca personaj bine definit in sensul ca nu apare deloc). Si ziua se desfasoara cam asa: cu toate ca toti membrii familiei se trezesc tarziu (as putea sa mentionez la capitolul paradox si ceasurile care nu suna exact cand e graba mai mare!) reusesc sa-si bea cafeaua (aia mari), sa guste cerealele (aia mici) si toti impreuna sa ia macar o gura din sucul de portocale (cand, bunica lor, au reusit sa-l faca??!!); toata lumea e corect imbracata (parintii moda de multinationala (imi plac hainele alea ca scoase din cutie si ma intreb cand sau cine la calca si daca nu se sifoneaza in dulapuri), copiii ori prea-prea, ori foarte-foarte, ideea principala ca fiecare reuseste sa-si pastreze trendu’. Buuuuuuuun! Seara vin acasa total neobositi si mama (mda, asta nu mai e cliseu!) incepe sa prepare cina (nus’ ce mancare gateste ca acolo pare foarte sanatoasa (neaparat niste legume ”aburite”) si iar mi se pare ca factorul timp nu e corect reprezentat) da’ nu cumva vezi vreun rest de coaja de ceapa prin zona! si tacamurile par piese de colectie adica stau la vedere dar nemiscate, toata lumea se aseaza in jurul mesei, din nou perfect aranjate si incep socializarea+mancatu’. Tot seara mai au timp sa stearga vasele (neaparat sunt implicati si copiii si tatal) si parintii se duc in dormitorul (din nou fara haine aruncate aiurea!) cu asternuturi si pijamale din satin (cred ca material din ala e, da n-as baga mana in foc!) fara nici macar o cuta vizibila siiiiiii … (asta e preferata mea!) incep sa citeasca (bine, de multe ori citesc ceva gen Sex for dummies, da’ ideea e ca citesc!)

Mai distractiv e cand au un copil mic care nu plange decat atunci cand toata familia se ascunde in dulap ca vecinul psihopat tocmai a facut rost de un topor, dar care (copilu’, nu vecinu’!), de obicei, sta cuminte in tarc, patut, pe podea in timp ce parintii dezbat ultimele impresii despre Critica ratiunii pure. Nu se impiedica nimeni de biberoane, scutece si jucarii aruncate pe jos si toata lumea are foarte mult timp pentru activitati din cele mai variate.

~ femeile – (daca nici eu nu inteleg femeile, nu ma mai mir ca barbatii sunt usor “confuzati”!) arata perfect indiferent ca sunt pe o insula pustie (mda, ma uit la Lost!) sau in excursia de doua saptamani cu cortul. Asa….cand le mai fugaresc niste entitati neprietenoase parca-parca par putin transpirate, da fac rost repede de tricouri curate chiar daca au lasat cortu’ la kilometri distanta, iar parul e atat de “dezorganizat aranjat” de zici ca odata cu ele fuge si o armata de coafeze care la fiecare pauza de recapatat suflul mai aranjeaza o suvita, mai pun putin fixativ (in timpul asta entitatea se opreste si ea ca respecta distanta in general constanta). Nu stiu daca mai are rost sa mentionez ca femeile sunt perfect epilate chiar daca sunt pierdute in jungla si de cateva zile nu au mai gasit de mancare si apa e pe terminate, (da cred ca tin in buzunaru’ blugilor stramti-stramti un aparat de ras si presteaza aceasta activitate cel putin o data pe zi), ca sunt machiate cu niste farduri care nu interfereaza cu sangele care acum cateva minute le curgea siroaie din rana de pe frunte si ca manichiura e impecabila cu toate ca in ultimele 5 zile au sapat cu mainile prin pamant dupa niscaiva mancare bio. Si niciodata perioada aia din luna nu pica in jungla, chiar daca ti se pare ca au stau acolo cam de multisor.

In general femeile din filmele si serialele americane cu sau fara insule pustii sunt extrem de curajoase si nu ezita sa intre singure in cele mai intunecoase locatii desi au ceva informatii ca pe acolo ar fi fantome/ucigasi in serie/fostul sot caruia i-au luat tot la divort/hartuitorul care o urmareste de cateva saptamani/animale salbatice sau, pur si simplu, rau-intentionate.

~ atitudinea flower-power – in filmele americane toata lumea iubeste pe toata lumea de parca is toti picati intr-o atmosfera de Woodstock si nu se rusineaza sa arunce cu “te iubesc” in stanga si-n dreapta. Am vazut un film politist in care 2 parteneri barbati si aparent hetero (tocmai prestasera (separat!) niste activitati hetero de unde am facut eu deductia!) se mangaie platonic cu doua teiubescuri dupa o zi incarcata de munca ca sa alunge tot stresul unei zile pline de cadavre si impuscaturi.

Te iubesc, angajata necunoscuta de la casa supermarketului, ca imi treci asa finut cumparaturile prin casa de marcat!

Te iubesc, vecine fost mizantrop si ursuz, actulamente bun prieten, ca ai incetat sa-mi otravesti pisicii!

Te iubesc, politist intransigent, ca stiu ca m-ai amendat pentru siguranta mea si daca m-ai dat cu capul de capota masinii e poate pentru ca eu am indraznit sa ma uit ciudat la tine!

Te iubesc, ucigas cu sange rece, ca te-ai impiedicat cu o secunda inainte sa bagi letal cutitul in mine!

Te iubesc, trecator necunoscut, care-mi dai indicatii gresite si ma trimiti in cartiere cu infractionalitate maxima, ca doar nu e vina ta, ci a mea ca te-am intrebat!

Si uite asa, cat e ziua de lunga, o tin tot in declaratii de iubire si imprastie in univers numa’ energii pozitive!

~ personalul medical – in care medicii sunt cele mai intelegatoare fiinte umane nu doar pentru ca stau 3 ceasuri sa explice pacientului (care, desi  drogat, e de felul lui foarte receptiv!) cum si de ce o sa-i sutureze de la stanga la dreapta (si nu invers!) taietura pe care pacientul singur si-a facut-o cu sticla de whisky in timp ce isi bocanea nevasta, copiii si mama paraplegica, dar mai si imbarbateaza fiecare pacient, se intereseaza de toate cunostintele pacientului mai mult sau mai putin importante, il tine de manuta inspre, in timpul si dinspre operatie, ii suna rudele cu care bolnavul nu a mai vorbit de 15 ani sa le convinga ca acesta e un om bun, uneori de Craciun ii canta colinde (si de obicei de Craciun prefera sa-si petreaca timpul cu pacientii si nu cu familia)  si ii impodobeste un bradut, ii aduce flori si ii pune poze sa-i personalizeze salonul si in general are foarte mult timp sa umple golul sufletesc al fiecarui pacient. Medicul din filmele americane nu se grabeste niciodata, e foarte serviabil cu toata lumea si in nici un caz nu are orgolii pricinuite de o biata diploma care sa-l faca arogant, badaran si nesuferit.

Ar mai fi multe (si nu ma refer la celebrele baghete care musai se itesc din fiecare sacosa de cumparaturi sau la eroul tipic din filmele de actiune care singur reuseste sa dovedeasca armata superioara si numeric si logistic), dar promit sa le adaug cand mi le amintesc.


%d blogeri au apreciat asta: