Tag Archives: film

„Tangled”

by Anku

Ea în turn, el pe cal alb; nimic nou sub soare. Numa’ că ea mai deține și o tigaie cu care îl altoiește pe el (până se prinde că poate să-l rezolve în cel mai femeiesc fel posibil), el e genul infractor și egoist (rezultat al unei copilării traumatizante, normal), calul alb e nevrotic de justițiar, iar baza turnului e la o aruncătură de păr. Căci părul lui Rapunzel (ciudat nume pentru o prințesă, nu?), folosit pe post de coardă de bungee jumping din turn, scripete, arme de luptă și funie de legat intrușii, mai are și calitatea de a vindeca răni, plus niște chestii de care am mai auzit noi, gen furnizor de tinerețe veșnică și viață fără de moarte. Combinația clișeelor basmelor cu obsesiile hollywoodiene (acțiune plus umor egal succes) se regăsește perfect în Tangled. Probabil că tocmai parodierea acestor locuri comune asigură succesul filmului (da, e un film pentru oameni mari): raufăcători fioroși sunt îmbunați cât ai zice „reconversie profesională”, prilej de mărturisiri dansante cu tema I have a dream, cameleonul (personajul meu preferat) face fețe-fețe și la figurat, nu doar la propriu, amintindu-mi (cel puțin mie) de scene clasice ale cinematografiei. E un film relaxant, cu foarte mult umor, de văzut când supărările sau oboseala se adună. Aaaa … și v-aș sfătui să nu vă uitați insistent în ochii de desen animat japonez ai eroinei principale. S-ar putea să vă ia cu amețeli.

Anunțuri

Viitorul nu sună deloc

Vroiam să scriu …

… despre cum nou-apărutul radio rock (cred că pe 92,2 în Cluj) nu mă lasă să muncesc pentru că trebuie să lălăi…

… o postare intitulată „Fascinația fotbalului” în care să vorbesc despre Bute, echipa de gimnastica a României si Andre Agassi…

… un articol documentat despre avionul de pasageri doborât de ruși în anii ’80 (1980!)…

… despre cum am stat o jumătate de oră gândindu-mă la ițele compromisului după ce am citit articolul lui Mihnea Măruță (îl găsiți in blogroll)…

… niște reflecții lingvistice pornind de la perechea româno-americană Rozmarin-Rosemary

… despre faptul că încă nu am găsit un film care să depășească o carte (oare există?!), dar că am găsit actori care să-mi submineze imaginația…

… o aberație despre cura de slabire, în ciuda tuturor revistelor glossy (urăsc cuvântul ăsta!), dar, pentru că nu mi-a reușit aberația cu Albă-ca-Zăpadă în continuarea celei cu Scufița Roșie, am decis să renunț la genul ăsta…

… despre obsesivele reclame la telefonie mobilă…

… despre chestii care mă enervează…

… și despre locuri frumoase în România…

… despre wordpressu’ care scrie cu greșeli…

… despre cărți, multe, multe cărți și cum aș face un blog doar despre cărți, dar inutilitatea lui mă dezarmează…

Vroiam să scriu, … dar nu voi scrie…


Hop si eu cu nedumeririle!

by Anku

  • Oare o fi Oana Cuzino autoritatea suprema in materie de medicina? Cum apare vreun medic la ea in emisiune, cum ne invadeaza dupa aceea acelasi medic in emisiuni, ziare, reviste cu sfaturi de tot felul si dupa aia mai si urla la noi din reclame. Cred ca as vrea si eu sa fiu Oana Cuzino pentru  o zi …
  • Ce-i cu moda asta pe bloguri a titlurilor lungi, alambicate si de multe ori ilogice ca azi-maine depasesc textul in numarul de semne? E un fel de triumf al titlului asupra textului (ca am auzit si noi de teoria formei fara fond!) sau am devenit atat de ocupati incat citim doar titlul si gata, stim despre ce e vorba, mai avem chiar si 2-3 pareri contradictorii (intre ele!) si dupa aia zburam doar din titlu in titlu?
  • Ce are toata tagma barbateasca impotriva lui Hugh Grant? Grant am spus, nu Jackman!!! O fi accentu’?…Or fi dintii?..O fi prostituata?…Adica am auzit niste huiduieli sustinute impotriva omului si am observat de prea multe ori mutarea privirii de pe ecran insotita de grimasa aferanta doar la aluzia ca s-ar putea sa apara Hugh Grant. Nu sunt fan, nu imi place in mod deosebit Hugh Grant, dar nici nu refuz din start un film dragut (cum a fost aseara About a Boy) numa’ pentru ca na! englezii tin si ei la actorii lor si ii mai si distibuie in filme…
  • A castigat Teo… Ce o castigat Teo? (daca mai statea mult in umbra azi-maine ne intrebam cine e Teo?) Locul pierdut in inima lui Adrian Sarbu? Ca ala parea sa si-l doreasca cel mai mult…
  • Unde a disparut emisiunea Eugeniei Voda? A plecat de tot, s-a mutat, e in pauza, ni s-au terminat profesionistii?

Ce nu inteleg eu din filmele si serialele americane…

by Anku

casele, familia, organizarea – vorbind de filmele “obisnuite” (nici cu prea multe impuscaturi, nici prea siropoase) ma intriga cum naiba reusesc sa tina aia o asa curatenie perfecta. Nu conteaza ca au cel putin 2 copii (de obicei 3 e numarul preferat) relativ bezmetici, ca ambii parinti merg la serviciu si vin seara acasa bucataria si sufrageria arata ca in prezentarile magazinelor de mobila: nu tu o soseta aruncata aiurea, nu cafea picurata prin bucatarie, nu ambalaje scapate pe jos, doamne feri sa vezi vase murdare sau urme de pahare si totul zici ca e lustruit de 3 ori pe zi (si menajera nu apare ca personaj bine definit in sensul ca nu apare deloc). Si ziua se desfasoara cam asa: cu toate ca toti membrii familiei se trezesc tarziu (as putea sa mentionez la capitolul paradox si ceasurile care nu suna exact cand e graba mai mare!) reusesc sa-si bea cafeaua (aia mari), sa guste cerealele (aia mici) si toti impreuna sa ia macar o gura din sucul de portocale (cand, bunica lor, au reusit sa-l faca??!!); toata lumea e corect imbracata (parintii moda de multinationala (imi plac hainele alea ca scoase din cutie si ma intreb cand sau cine la calca si daca nu se sifoneaza in dulapuri), copiii ori prea-prea, ori foarte-foarte, ideea principala ca fiecare reuseste sa-si pastreze trendu’. Buuuuuuuun! Seara vin acasa total neobositi si mama (mda, asta nu mai e cliseu!) incepe sa prepare cina (nus’ ce mancare gateste ca acolo pare foarte sanatoasa (neaparat niste legume ”aburite”) si iar mi se pare ca factorul timp nu e corect reprezentat) da’ nu cumva vezi vreun rest de coaja de ceapa prin zona! si tacamurile par piese de colectie adica stau la vedere dar nemiscate, toata lumea se aseaza in jurul mesei, din nou perfect aranjate si incep socializarea+mancatu’. Tot seara mai au timp sa stearga vasele (neaparat sunt implicati si copiii si tatal) si parintii se duc in dormitorul (din nou fara haine aruncate aiurea!) cu asternuturi si pijamale din satin (cred ca material din ala e, da n-as baga mana in foc!) fara nici macar o cuta vizibila siiiiiii … (asta e preferata mea!) incep sa citeasca (bine, de multe ori citesc ceva gen Sex for dummies, da’ ideea e ca citesc!)

Mai distractiv e cand au un copil mic care nu plange decat atunci cand toata familia se ascunde in dulap ca vecinul psihopat tocmai a facut rost de un topor, dar care (copilu’, nu vecinu’!), de obicei, sta cuminte in tarc, patut, pe podea in timp ce parintii dezbat ultimele impresii despre Critica ratiunii pure. Nu se impiedica nimeni de biberoane, scutece si jucarii aruncate pe jos si toata lumea are foarte mult timp pentru activitati din cele mai variate.

~ femeile – (daca nici eu nu inteleg femeile, nu ma mai mir ca barbatii sunt usor “confuzati”!) arata perfect indiferent ca sunt pe o insula pustie (mda, ma uit la Lost!) sau in excursia de doua saptamani cu cortul. Asa….cand le mai fugaresc niste entitati neprietenoase parca-parca par putin transpirate, da fac rost repede de tricouri curate chiar daca au lasat cortu’ la kilometri distanta, iar parul e atat de “dezorganizat aranjat” de zici ca odata cu ele fuge si o armata de coafeze care la fiecare pauza de recapatat suflul mai aranjeaza o suvita, mai pun putin fixativ (in timpul asta entitatea se opreste si ea ca respecta distanta in general constanta). Nu stiu daca mai are rost sa mentionez ca femeile sunt perfect epilate chiar daca sunt pierdute in jungla si de cateva zile nu au mai gasit de mancare si apa e pe terminate, (da cred ca tin in buzunaru’ blugilor stramti-stramti un aparat de ras si presteaza aceasta activitate cel putin o data pe zi), ca sunt machiate cu niste farduri care nu interfereaza cu sangele care acum cateva minute le curgea siroaie din rana de pe frunte si ca manichiura e impecabila cu toate ca in ultimele 5 zile au sapat cu mainile prin pamant dupa niscaiva mancare bio. Si niciodata perioada aia din luna nu pica in jungla, chiar daca ti se pare ca au stau acolo cam de multisor.

In general femeile din filmele si serialele americane cu sau fara insule pustii sunt extrem de curajoase si nu ezita sa intre singure in cele mai intunecoase locatii desi au ceva informatii ca pe acolo ar fi fantome/ucigasi in serie/fostul sot caruia i-au luat tot la divort/hartuitorul care o urmareste de cateva saptamani/animale salbatice sau, pur si simplu, rau-intentionate.

~ atitudinea flower-power – in filmele americane toata lumea iubeste pe toata lumea de parca is toti picati intr-o atmosfera de Woodstock si nu se rusineaza sa arunce cu “te iubesc” in stanga si-n dreapta. Am vazut un film politist in care 2 parteneri barbati si aparent hetero (tocmai prestasera (separat!) niste activitati hetero de unde am facut eu deductia!) se mangaie platonic cu doua teiubescuri dupa o zi incarcata de munca ca sa alunge tot stresul unei zile pline de cadavre si impuscaturi.

Te iubesc, angajata necunoscuta de la casa supermarketului, ca imi treci asa finut cumparaturile prin casa de marcat!

Te iubesc, vecine fost mizantrop si ursuz, actulamente bun prieten, ca ai incetat sa-mi otravesti pisicii!

Te iubesc, politist intransigent, ca stiu ca m-ai amendat pentru siguranta mea si daca m-ai dat cu capul de capota masinii e poate pentru ca eu am indraznit sa ma uit ciudat la tine!

Te iubesc, ucigas cu sange rece, ca te-ai impiedicat cu o secunda inainte sa bagi letal cutitul in mine!

Te iubesc, trecator necunoscut, care-mi dai indicatii gresite si ma trimiti in cartiere cu infractionalitate maxima, ca doar nu e vina ta, ci a mea ca te-am intrebat!

Si uite asa, cat e ziua de lunga, o tin tot in declaratii de iubire si imprastie in univers numa’ energii pozitive!

~ personalul medical – in care medicii sunt cele mai intelegatoare fiinte umane nu doar pentru ca stau 3 ceasuri sa explice pacientului (care, desi  drogat, e de felul lui foarte receptiv!) cum si de ce o sa-i sutureze de la stanga la dreapta (si nu invers!) taietura pe care pacientul singur si-a facut-o cu sticla de whisky in timp ce isi bocanea nevasta, copiii si mama paraplegica, dar mai si imbarbateaza fiecare pacient, se intereseaza de toate cunostintele pacientului mai mult sau mai putin importante, il tine de manuta inspre, in timpul si dinspre operatie, ii suna rudele cu care bolnavul nu a mai vorbit de 15 ani sa le convinga ca acesta e un om bun, uneori de Craciun ii canta colinde (si de obicei de Craciun prefera sa-si petreaca timpul cu pacientii si nu cu familia)  si ii impodobeste un bradut, ii aduce flori si ii pune poze sa-i personalizeze salonul si in general are foarte mult timp sa umple golul sufletesc al fiecarui pacient. Medicul din filmele americane nu se grabeste niciodata, e foarte serviabil cu toata lumea si in nici un caz nu are orgolii pricinuite de o biata diploma care sa-l faca arogant, badaran si nesuferit.

Ar mai fi multe (si nu ma refer la celebrele baghete care musai se itesc din fiecare sacosa de cumparaturi sau la eroul tipic din filmele de actiune care singur reuseste sa dovedeasca armata superioara si numeric si logistic), dar promit sa le adaug cand mi le amintesc.


Candva, in trecut …

by Anku

Uuuuuf ce greu e cand esti incult, dar tanjesti sa fii cult! Cand vrei sa spui o gramada de chestii, da’ iti lipsesc mijloacele, vocabularul, termenii, adica bagaju’ ala de cunostinte despre care vorbeau profii in scoala de ne blazau pe noi in-gro-zi-tor! Cand vezi un film si, dupa 2 saptamani, ti se mai plimba pe retina in flashback-uri care l-ar face mandru si pe Tarantino, un film care inca iti sare pe neuronu’ ala mic din emisfera dreapta si striga ca bezmeticu’ “Scrie despre mine!! Scrie despre mine!! SCRIE!!”

Ce sa scriu? Cum? Sa incep prin a ma scuza ca sunt profana in ale cinematografiei? Ca nu stiu exact despre ce vorbesc, dar vorbesc? Ca Tarantino e genial (poftim platitudine!)? Ca omu’ asta bate tot ce am vazut eu pana acum? Ca e vizionar si eu anacronica? Ca in primul rand mi-a placut Povestea iesita din realitatea si limitarile istoriei in care lucrurile arhicunoscute se aranjeaza total anapoda si totusi atat de firesc de parca trecutul e la indemana tuturor? Ca a rescrie istoria e un joc total al imaginatiei? Ca poti fi dramatic cu ranjetul parodiei pe chip? Ca tensiunea cadrelor lungi in care aparent nu se petrece nimic e plina de atatea taceri zgomotoase incat iti vine sa tot derulezi inapoi ca sa gasesti alte si alte simboluri? Ca “taieturile” (sau mai bine zis “deschiderile”) plasate uneori cand te astepti mai putin fac tot farmecul discursului cinematografic? Ca Tarantino, maestrul ruperii cronologice, stie sa-si aranjeze atat de frumos istorisirea? Ca trebuie sa fii un actor al naibii de bun ca sa joci un personaj cabotin fara sa fii cabotin? Ca nu ma mai mir ca aia de la Oscar sunt total cretini, dar cu toate astea reusesc sa ma enerveze de fiecare data? Ca orice ar spune unii si altii pe mine Brad Pitt nu reuseste sa ma impresioneze? Ca daca e sa fiu rea (si sunt!) as intreba (si intreb!) unde e Uma Thurman? Ca  mai bine va uitati voi la film?!…

Mda.. poate, candva, voi scrie despre toate astea….


Surogate, toate!

by Anku

După foarte multă vreme m-a reapucat mania (să fim îngăduitori și să nu-i zicem obsesie) filmelor. Că nu puteam găsi altul mai slăbuț, m-am prins după 5 minute, dar o să vedeți mai în colo că nu prea am avut de ales dacă vroiam să mă eschivez de la munci și obligații.

Pe film îl cheama Surrogates și zice așa: în lumea viitoare oamenii, ca să nu se mai îmbolnăvească, rănească, surmeneze, machieze și să stea frumos acasă în celebrul halat american de interior, sunt înlocuiți de roboței-surogate care poartă amprenta lor neurologică (cred că aia era, da nu-s sigură, că io când dau de chestii științifice prin filme încep să mă gândesc instantaneu cum voi curăța faianța într-una din zilele astea). Și oamenii stau cuminți în pat, conectați la aparate, conducându-si surogatele pe străzi, baruri și birouri, să muncească în locul lor, să le plătescă renelu’ și cheltuielile de bloc și să socializeze cu vecinu’ manelist pe care de fapt nu-l supoartă. Și pe surogat, robot fiind, poate să-l calce mașina, să-i explodeze butelia, să-l taie bormașina, să-l jefuiască infractoru’, să cadă cu elicopteru’ efbiaiului (că am uitat să vă spun cum eroul principal e de la poliția aia a lor și e jucat de eternul salvator/greumuritor/umorist Bruce Willis) da’ tu ca om nu pățești nimica-nimicuța. Toate astea până când niște oameni foarte răi inventează arma cu care, omorând surogatele, să-i omoare și pe oameni în numele civilizației infectată și dependentă de roboței. Mai are rost să vă spun că Bruce Willis salvează ÎNTREAGA umanitate? Nu o scară de bloc, un avionaș sau cine știe ce batrân rătăcit cu cadrul pe lîngă trecerea de pietoni! Nuuuuuuu! TOATĂ PLANETA! De la Beijing la Vascăuții din Deal și din Alaska în Bora Bora, nimeni nu scapă de forța salvatoare a lui Bruce Willis (deși unii reușesc să se sinucidă numa’ să-i facă lui în ciudă). Și la final când toate surogatele pică deconectate pe străzi ca muștele lovite de flit, oamenii ies afară să vadă cât s-o mai îngrășat vecinu manelist și dacă vânzătoarea de la abc e la fel de sexi cum era  înainte. Că am uitat să vă spun că surogatele arată ca vedetele în pozele sfîntului photoshop. Că dacă omu’ în halat e grăsuț, nebărbierit, nespălat, cu păru vâlvoi, plin de bube, riduri și cearcăne, surogatu’ are tenu’ perfect, perucă rezistentă, kile ca Barbie sau Ken, ochii precum două mărgici, cearcăne ioc….într-un cuvânt arată mai bine decât originalul. Bine, în afară deeeee….. Bruce Willis (bravo! ati ghicit!) care, pierzându-și bucățele din surogat până la rătăcirea totală a agregatului, trebuie să presteze în carne și oase, care carne și oase sunt incomensurabil mai interesante decât surogatul în rulmenți și cipuri.

Vă recomand filmul dacă îndepliniți următoarele condiții (deși nici așa nu vă garantez că nu vă veți plictisi):

  1. Sunteți blocați în casă.
  2. E singurul film la care aveți acces.
  3. Vi s-au terminat episoadele din Lost.
  4. Vă plicitsiți de moarte.
  5. Sunteți fani Bruce Willis. Da, fani din aia adevărați care visau în adolescență tot a doua noapte că Bruce Willis vine să le ceară rețete de prăjituri.

%d blogeri au apreciat asta: