Tag Archives: găină

Haiku

Vântul de toamnă
Bate deşi
Castanele nu-s coapte.

(Matsuo Basho)

Ai naibii căţei!

Mai bine mă car acas’.

Scuterul tace.

(un anonim român prevăzător)

Această prezentare necesită JavaScript.


Reclame

Leaves of Grass. (Optional, Leaves the Country)

by Laura

Una la mina ca m-am efectiv saturat sa vad numai postarea lu Dodo cu norocu cel presbiteric.

A doua la mina, peste asta m-am si luat de capsorul meu cel fain si destept, care cu toate ca evita din rasputeri sa urmareasca cu minunatii ochisori si delicatele urechiuse din dotare tot ce inseamna stire si TV in general, iaca a fost ajuns de mare tam-tam: brandul Romaniei. Nu ne place frunza. E plagiata, e de canabis, e d-a lu Adam si Eva, e costisitoare, e asa, e pe dincolo, huo, ba ne-huo ca totusi.  Discutii pe toate canalele mass media (prin canal inteleg chestia subterana pe unde se scurg reziduuri, cu mirosul aferent), hectolitri de analisti care isi dau cu parerea pe teme de orice (ca-n reclama la nush ce banca cu piticii de gradina – oribile creaturi – “Chiar orice??” – “Orice orice!”) de la filonul mioritic al spiritualitatii romanesti pina la cantitatea de bere per cap de locuitor. Nu mai mentionez semafoarele 3D.

In schimb doresc sa mentionez, in postura de cetatean roman cu drept de vot: garile din Romania (aia din Timisoara par example – buna de filmat. Bleak House. Sau, optional, Final Destination, Predator, Friday XIII, Any Chainsaw Massacre. Chiar si concomitent). Aeroporturile din Romania (aterizezi la Aeroportul International Consiliul Judetean Cluj: Star Trek, the Next Generation, optional, Solaris, District 9 – In ce parte a orasului te afli? Unde e statia de mijloc de transport in comun? Unde ai putea dormi in zona? – aci e simplu: nicaieri, da te prinzi repede). Autogari (niet comment). Indicatoare rutiere cu directii (1D neica, da sa fie, sa stii pe unde o iei presupunind ca nu stii limba noastra cea comoara). La categoria “Infrastructura, Servicii, Igiena, Dotari” nici nu ma bag: nu-mi ajunge world wide web-ul.

Deci noi promovam turismul. Adica sa vina oamenii din alte tari in Romania.

“Frunza verde s-un 3D/ Minca-mi-ati! C-aveti de ce!”


Flamura (Meta-post)

by(e) Laura

Situatia se prezinta in felu’ urmator: AM are niste chestiuni la scirbici care o mier(l)esc acolo (de la miere – lipiciosenie – stuck with… ah, dar sigur va prinseserati!), Anku e racita boc(na!), din nou, (Premier… League … pff,  IAR am explicat!), Moniku praz(n)uieste la Oltenia (de la praz/ praznic… BINE! Terminati cu rinjetele si datu’ din picioare ca NU mai explic!) asa ca imi pare ca v-ati pricopsit cu mine pe p®ost de purtator de flamura.  Sa vedem … despre ce sa scrie Laura azi… Paste-iepurasi-religie-stomac-cluburi-ritualuri pre- si post- … mnah. Altceva: sentimentele-feminine-vis-à-vis-de… nu, nu is in dispozitia aia. Adica era sa scriu despre cum  m-am indragostit eu asa in general, numa’ fiindca e primavara si miros toti copacii si am eu muzica misto, da nu va zic, ca v-o luati in cap (sau in freza, en fin) [intre timp {de cind am inceput sa scriu aceasta perla de cultura bumbacului} de la 0-1 pentru Arsenal s-a ajuns la 3-1 pentru Barca. Nici nu ma mai uit, ca nu tin pasu’ de pe scaun]. Despre ce ziceam?  …a! despre ce sa scriu. M-am mai gindit sa va scriu (da, voua, aia care habar nu am de pe unde aterizati pe aci [si nu mai cautati timpenii pe Google, da? Va puteti face rost de-o viata. Chiar si personala] – in afara de cunostintele noastre [foarte personale si mai ales multe, chestie pentru care va multumim ca aveti rabdarea si in special cultura sa]… ba stai ca ne-am intilnit moaca-n fata cu cetitorii – care nici nu mai cometeaza de cind ne-am intilnit cu ei… hm…) – despre  cum am descoperit (sorry to annoy you, da tot eu) muzica urmatorilor: The Editors, The Temper Trap, The Tragically Hip si Sophie Zelmani (cam intimplator, toti, sincera sa fiu, da pe Sophie am pus-o acolo sa nu fie toti cu “The” + ceva, si exact d-al naibii nu va pun link, ia sa nu mai capatati de-a gata!)  saaaaau (tocmai am varsat bere pe birou. Sa ridice mina care m-o injurat! Da??? Ca ma enervez si nu mai scriu despre nimic! Sau ba nu! Razbunare si mai crunta: scriu despre iubire!! Na!!! Calmi? Bun. Continuam:) despre cum mi-am luat (cu 5 lei. Noi) Evocari de Stefan Augustin Doinas (pe care de fapt nici nu-l cheama asa, ci altfel, numele adica, nu prenumele), cum am citit-o in tren, cine era in compartiment si ce a facut, cum Negoitescu – ala de ne-a pus Dira (diriginta, pentru neabsolventii clasei a XII-a A, Lic. Eminescu Oradea [actualmente Colegiu national] promotia `98, sau pentru neabsolventi in general) sa-l lecturam si fisam pe teme de Eminescu – a capatat forma umana si Cioran a capatat… (acu’ intrebati-va). Mai sunt optiunile de: muzica din anticariate (majoritate covirsitoare fado – e un gen muzical, nu un vocativ… pfai iar am explicat!), cum te intilnesti cu un fost-prieten (un ex- pentru cititorii nostri mai tineri ca virsta) dupa 11 ani (D., daca citesti asta, may the Schwartz be with all of us), para-normalitate si Abigail – asta de fapt o sa fie textu lu Anku… cindva. (Am pus punct dupa, ca sa fie clar ca respectiv “cindva-ul ala” este exact ce zice el ca va sa fie [eu m-as fi plictisit de paranteze in paranteze. Numa zic]). Revenind: despre ce basca lu Tiger Woods sa va scriu? (Poll deschis, nu va aptineti [si da, stiu ca se scrie cu -b-: va rugam vinati erori in alta parte]).


Scufita, caii si ardelencele

by Echipa

De cind cu blogul cel mai mult ne plac, pe langa cei zece cititori zilnici, cautarile cu care se ajunge la noi pe blog. Si pentru ca ni se pare ca oamenii cautatori pe Google pun suflet in ceea ce fac si sufera si alea alea avem si noi niste raspunsuri/sfaturi sau nelamuriri.

Categoria “Vine politiaaaa ”

taxi domnule politist – da, e adevarat: politia sare in ajutorul populatiei printr-o gama diversificata de servicii. Incepind cu 8 martie agentii vor livra si pizza la domiciliu (blondele cu flotant beneficiaza de oferta speciala)

–        Ah Chirila, iar te-ai turmentat te-ai turmentat…

cum sa ajungi la jandarmerie – varianta A) o iei usurel in jos pe strada, faci prima la dreapta, a treia la stanga, mai mergi putin pana ajungi la un sens giratoriu, te invarti de 2 ori, mergi inainte vreo 2km, virezi la dreapta, ba nu, nu virezi acolo ca l-au facut sens interzis, mai mergi pana poti vira la dreapta, mergi vreo 3 km in orice directie, apoi intrebi pe cineva

–        varianta B) mergi la meci si te iei de galeria lu’ Dinamo

raze ale politie rutiera – la soare te puteai uita, da la agentu’ rutier ba! (Insa el doar te momea! Fa bine nu-l asculta si-n fiola nu sufla!)

gps pentru automobile politiei rutiere – complicate giratoriile astea, drept?

politia rutiera sta pe artera – politia judiciara sta pe artera coronara shaidilidilidilididaaa

Categoria “Ezoterismul nu este al meu, ci al urmasilor urmasilor…”

Ritualuri de aducere a ursitului – soc – nu am inteles prea bine: doriti un sot? sau o planta? Oricare ar fi, sa stiti, diferenta e insesizabila

Gaina tampita joc – cite gaini destepte ai vazut? Oricum daca doresti sa te joci, pune-ti masca antigripa si mai ales nu lasa gaina sa treaca strada!

Corn de radasca – nesatula persoana! la a 4-a cautare primesti avertisment!

Ritualuri magie alba pentru a castiga la – avem decat magie neagra. La doua ritualuri bonus lista cu ce combinatii sa nu joci la.

Cand se mai pot face ritualuri pentru ga – in fiecare joi cu luna plina, in lunile pare cu cate 30 de zile obligatoriu, de la 5 la 7 seara

Maestru Windu – he’s gone with the wind, dar din cand in cand mai apare pe la noi Obi-wan, deci revino.

Categoria “Cine ti-o mai lua scufita…”

muzica cu scufita rosie si politia – Vacanta Mare? James Finn Garner?

Scufita rosie comentariu modern – postmodern nu e bine?

Categoria “Drumurile noastre poate… “

La ce ne trebuie geografia – stimate elev, nu iti trebuie geografia, dar daca ajungi in Austria sa nu te astepti sa vezi canguri

Va place geografia – ne plac si Brahms, Sepultura si Kasabian. Da ne e cam frica de Virginia Woolf.

Categoria “Cal la F6”

Caii cand se fura – altii sta de sase

Caii care nu pot sa trag si ii bat – te uiti prea mult la stirile protv

Muzica caii cand se pot fura – noi zicem sa le pui ceva linistitor gen Enya sa nu-i sochezi chiar de la inceput

Subcategoria “caut comentariu pentru “La furat de cai” sa-i dau copy paste pentru referat” – copii, lasati netu si cititi cartea. Oricare.

Categoria “Premiul saptamanii”

Yoo tobe – Hamlet, maica, iar esti prin ghetou?


Cum a evitat Laura un Valentine’s Day siropos

Ca să nu rămîie fata repetentă şi anul ăsta (că anul trecut, parte dintr-un cuplu făcînd, n-am avut de ales), mă pregătesc să petrec Ziua Sfîntului Valentin 2010 aşa cum merit, adică în mod absolut relaxant şi spumos, performînd ritualurile magice întru găsirea perechii ideale, apoi gătind ceva bun bun, desfăcînd o sticlă de vin, apoi spa (schimbat culoare plete, baie cu spumă şi lumînărele, cremuire şi loţionare et caetera), vorbind cu prietenele la telefoane şi eventual vizionînd o producţie cinematografică aleasă pe sprînceană.

Pasul 1: Magia de dragoste [Armin van Buuren – Burned with Desire]

– etapa de cercetare

Se caută cu două zile înainte pe internet după cheile “ritualuri de aducere a dragostei în viaţa dumneavoastră”, “vrăji de dragoste”, “găseşte-ţi ursitul” şi eventual “cum faci un băiat să se îndrăgostească de tine” (deşi convingerea mea e că toate chestiile astea pot fi soluţionate în exact două feluri, respectiv “A) Cîştigă la LOTO” şi “2) Implant silicon”).

– etapa de inventariere şi luarea deciziei

Se alcătuieşte un necesar de obiecte în funcţie de ritualurile alese. Se concluzionează că, dacă ne bazăm pe dotarea proprie şi comerţul local, sunt relativ greu de achiziţionat: fire lungi de mătase originală (6 bucăţi, 150 cm bucata – cotrobăi prin dulap în încercarea de a fraieri reţetarul – fir-ar! tot ce am din mătase naturală e făcut din fire scurte…), cutie de argint pur neşlefuit pătrată (ah… toate cutiile mele de argint sunt şlefuite sau rotunde!!), oglindă de cristal pur (neştiind de cristalul de Boemia al oglinjoarei mele se consideră pur au ba, renunţ şi la asta), rouă (ete fleoşc!), apă neîncepută de fîntînă scoasă la orele 24:00 în găleată nouă (oare merge cu o apă minerală neîncepută, la pet?), praf de corn de rădaşcă (mda, februarie nu e chiar sezon la rădaşcă, deci tăiem), o pereche de raţe mandarine („simbol al dublei fericiri”) legate cu un şnur roşu (raţele ca raţele, da unde naiba găsesc şnur roşu??), un nod mistic (hm… în ce sens??).  Se renunţă şi se cumpără un bilet la LOTO. [Lily Allen – F..k You Very Much]

Pasul 2: Gătitul a ceva bun [Gotan Project – Diferente]

Mîncare chinezească după reţeta lui AM: tăieţei de orez, ardei, alune, piept de pui, sos de soia, ardei iute, pace bună.

Vin: minunat.

Pasul 3: Spa [Smoke City – Underwater Love]

Se desface cutia cu vopseaua de păr, se etalează toate componentele, se prepară amestecul şi se aplică pe plete cu relativă neglijenţă, fiindcă nu conţine amoniac şi nu pătează ca o „vopsea obişnuită”. Apoi se stă. Dacă tot stau, ia să mai torn nişte vin.  Mmmm… bună treabă, bun Valentine’s! Fiindcă orele avansează şi mai e şi film în program (chiar, care să fie? Mă gîndesc la asta în timpul băii …), dau drumul la apă în cadă, întru splendida scufundare între spume parfumate. [Deep Forest – Sweet Lullaby]. Apa rece e rece. Aia caldă e rece ca gheaţa. Stau 15 minute. Nici o schimbare. Trec la planul Be: încalzitul apei pe aragaz. Două oale, cele mai mari, extrase cu mare greu din nişte tainiţe imemoriale (ocazie cu care mă lovesc la cot, în punctul acela mic, dar, se pare, imposibil de ratat, care are ca efect amorţirea imediată şi completă a braţului) [Şuie Paparude – Armada verbală]. Nu intru în detaliile spălatului de vopsea neagră prin intermediul sistemului clasic “turnat cu ibricul”, menţionez doar că nu ajunge apa, mai tre’ încălzită o tură. În urma afacerii cu limpezitul muşchii braţelor se simt foarte tonifiaţi. În concluzie sărim şi peste spa. A, mai e vin. Aa! Nu mai sunt ţigări! [Trini Lopez – If I Had A Hammer] Evaluare rapidă a situaţiei: ABC parter bloc închis, cap frumos răsare da’ îi ud, non stopu îi departe…  Bine, se trece pe alune.

Reformulare completă a planului – se sparge hidrantul (adică sticla de vin nr. 2) şi mutăm retina la film pe TV – musai să fie pe Acasăăă ceva siropoşenie! Dar… iată, Prima TeVe mă delectează cu Eternal Sunshine of the Spotless Mind! Deci… iupiiiiii-ul emis de frumosul meu cap negru strălucitor se stinge, odată cu pana bruscă de electricitate. [AC/ DC – TNT]

Renunţare la plan. Adorm fortuit. Jbang! Lumină! “Trimite ACUM codul prins SMS la…” Ha? Aaa!… a revenit curentul, s-a pornit televizorul.

Merg să spăl dinţii, dacă tot nu dorm. Apa? Fierbinte. [Rage Against the Machine – … complete discography]

Fiindcă nu mai reuşesc să adorm, mă uit pînă la 1 la un documentar despre reproducerea la ploşniţe.


No news is good news

by Anku

Săptămâna trecută am auzit și eu știrea care m-a lăsat mască. De pe Napocanews. Cică guvernul, armata și nu mai știu cine au trimis ajutoarele haitienilor în…Tahiti. Ăia de la napocanews (de aici o să-i scriu cu litera mică din motive lesne de înțeles) preluaseră știrea de la times.ro. Numai că acolo era banc, cam pe profilul respectivului site. Ceea ce e ușor de observat la o aruncătură de ochi mai atentă. Și când s-au prins oamenii de la napoca de banc au dat-o într-un râs gen Harap Alb. „Vaaaaai, ce bine ne distrăm noi de guvernu’ și armata care AR FI PUTUT face asa ceva…” Și dă-i și râzi și hihihi și hahaha. Alooo, alooo, napocanews, dacă te cheamă stiri și atitudini NU ai voie să bagi bancuri numa’ dacă ai rubrică de bancuri (deși, din nou, dacă te cheamă știri nu prea văd de ce ai avea o asemenea rubrică)….Aaaaaa, ați făcut o glumă? Cam ca și chirurgul care râde de se sparge că și-a operat pacientul de inimă când trebuia să-l opereze de ficat? Nu??! Nu așa?! De ce nu?? Aaaaa, așteptăm profesionalism doar de la ăia care-s responsabili de vieți și alte chestii grele? Vă dezamăgesc spunându-vă că io aștept profesionalism și de la nenea care mătură și mopuiește scara blocului (da, da avem un nene pentru acest job; trăiască mișcarea de emancipare a femeilor ura!) și când dau de un site cu știri în titlu mă aștept să citesc așa ceva! Dacă mă întrebați pe mine, eu zic că napocanews a mușcat-o și, după aia într-o sclipire de geniu, au dat-o pe glumă și într-o altă sclipire ne-au mai povestit cum alții au preluat știrea și cum oamenii din Ministerul Apărării au umor și cum i-au sunat CHIAR PE EI să le mulțumească că nu au luat în serios povestea. Știu că sună încurcat da’ cred ca așa îs și mințile celor de la știri și atitudini.

Între timp am aflat că și la teve s-a dat știrea cu ajutoarele ajunse în fosta tabără de creație a lui Gaugain. Dar de la teve de mult nu mă mai aștept la altceva, mai ales de când și agerpresu’ a comis-o cu mistrețul care a nimerit ca orbu’ Brăila.

Ooooof, parcă mi-e dor de găina care năștea pui vii…


Privind în sus cu mînie

by Laura

Poiezie urbană, pe lîngă Universitatea Cluj.


%d blogeri au apreciat asta: