Tag Archives: iubire

Cum vreau eu să fiu cînd oi fi mare

by Eclectical Storm

În Malta, în piscina hotelului. Subsemnata conversează cu englezul Alan. Subsemnata, cum o știți (dacă nu o știți, încercați să, rezultate garantate), englezul în vîrstă. Multă vîrstă. Am renunțat să mai încerc să identific anii persoanelor de cînd tot universul e cu minimum 10 ani mai tînăr decît mine. Sau cu 20 mai în etate. Not an issue, age is just a number, you are as old as you feel, (Insert here ~more motivational crap~) etc. Discutăm despre vreme și despre mări. Cu un braț atîrnînd de salteaua gonflabilă îmi explică ș-anume că azi nu merge la mare că e vînt de răsărit și nah, el doar cu salteaua înoată și să nu-l poarte cine ști pe unde – deși, preventiv, învață araba, în cazul în care, să se descurce cît de cît. Apoi îmi povestește cum făcea el sumedenie de scufundări și snorkeling (ăla de ai numa niște ochelari subacvatici mari și un tub de respirat), dar l-au pus doctorii să „give it up, Alan, it’s high time you should, with your sinuses, the pressure and all. Of course, I was 75 at that time”.

Eu cînd o să cresc mare vreau să fiu ca Alan.

Și da, relansăm blogul.

 

 

 

Anunțuri

Tehnici de evitare a unei Valentine’s Day dulcici (II)

by Pan Ama

Anul trecut a fost într-un fel. Dar nu-mi fu dat sã rãmîn repetentã şi anul acesta.

Etapele în crescendo care duc spre climaxul valentinesc şi nepetrecerea sa în mod tradiţional (ursuleţi, inimuci, felicitãrele, cine la lumînare, flori, tangouri, un “film bun” şi adormire linã) în anul de mare graţie 2011 decurg cam aşa:

  1. Operativã şi hotãrîtã cum o ştiţi, Laura renoveazã bucãtãria (mã rog, reconstrucţie ar fi un concept mai aplicabil, dar passons). Înainte de perioada de maxima bîntuire cupidonicã, sã fie treaba oablã şi elegantã. Meşterii ca meşterii, “Venim, da nu azi cã poimîine, da da, sîntem pe drum, acuşi acuşi ajungem, ah mai dureazã juma’ de orã” etc. Vin. 10 dimineaţa?? N-ai înţeles tu bine, am zis doişpe FĂRĂ zece! Buuuuun. Începe. Ca şnuru’ se mişcã echipa! Ţac! blatul decupat loco, pac! plita montatã ţuşti! dulãpioarele urcate pe pereţi! O mãslinã, o alunã şi treaba-i pe trei sferturi gata. Deja anvizajez tava de sandwichuri la cuptorul ãl nou cu care o sã-l întîmpin pe tata! Dar meşterii, ca meşterii! “Laura noi merem sã mîncãm, venim peste foooo … douã ore”. Trãznete şi pureci! Suav: “Hat nu trebe, vã dau eu sã mîncaţi, hai sã terminãm!”. Mucalit, meşterul şef “Apãi poatie cã, numa vezi… tre’ sã aducem şi uşile şi sistemul de glisare şi ãlalalt dulãpior..”. Mda. Vin. Peste 3 ore. Între timp eu cu tata rãmînem fãrã mãsline, alune şi alte beri pentru ritmurile necesare. În douã ore treaba-i gata. Minus “ãlalat dulãpior”, care nu-i defel gata aşa, în esenţa lui, minus racordarea scurgerii la chiuvetã şi minus racordarea plitei la gaz. Nu-i hãpt utilã bucãtaria, da cîtu-i de fainã!
  2. Peste douã rãsãrituri. Vine instalatorul sã racordeze chestii. Plita: nu-i bun racordul de tip A cumpãrat de mine, nu e potrivit pe context – noroc cã are domnul tipul B de racord, deşi el cînd îmi zisese ce sã iau era convins cã e de tip A. Noa şi mai tre’ tãiat un pic din blat cã bãieţii cînd o pus cuptoru’ o scos ţeava AIA de la conducta de gaz şi dacã nu-i AIA…  Bine, tãiem din blat. Verificãm rezultatul. Un ochi nu stã aprins. Nici cu aprindere clasicã, nici cu aia electricã, nici cu dragonu’ cãlcat pe coadã. Asta e, caut garanţia, la ora asta nu mai e nimeni, sun mîine, sper (Laura e idealistã) cã nu trebuie demontatã plita şi cã vin ãia s-o vadã la locul fãpţii. Trecem la pasul Chiuveta. Hã?? Apoi nu din ãsta furtun trebe! Aci trebe aşa: douã coturi de nouãzeci, o mufã dublã, şi o ţeavã de patruzeci. Laura, hotãrîtã şi rapidã, ţac la sanitare la douã strãzi mai jos, douã minute înainte de ora închiderii, lista bifatã şi tanaaa, se pot spãla vase în chiuvetã! Splendid! Laura, care pe lîngã restul adjectivelor e – bonus – încãpãţînatã, dupã plecarea instalatorului se agaţã de butonul lu’ ochiu cel neascultãtor şi-l fîcîie în toate poziţiile posibile. Şi tanaaa, merge ş-ãla! Cu o fineţe cam ca la cãutarea unui post de radio pe ultrascurte în vîrfu’ muntelui într-o noapte fãrã lunã, dar merge, aia e principalul.
  3. Peste trei zile. Vine şi ultimul dulap în bucãtarie. Meşterii, ca meşterii. Proiectul e totuşi finalizat, cu cîteva capete trase în dulapul cel ultim (Laura mai e şi uitucã, uneori) la fiecare trecere prin bucãtãrie. Curãţenia finalã dureazã. (Încã mai dureazã)

Decorul a fost pregãtit pentru celebrarea zilei internaţionale a sentimentelor cãlduţe şi sincere în cuplu. Programul a fost stabilit: se va ieşi cu gaşca în oraş la o şedinţã de cooperativã, la întoarcere se va gãti ceva de mare angajament, se va face spa, se va viziona/ citi ceva de mare angajament. (Dupã cum se poate observa targetul Laurei pentru 14 februarie este relativ mundan, lipsit de complicaţii şi antren şi mai ales constant).

PATRU. 11-13 februarie: teambuilding.
5. 14 februarie: se adoarme în mod organizat la orele 19:37 (mã rog, prãbuşire ar fi un concept mult mai aplicabil, dar passons…)


Dragostea in vremea cablării

titlu by Laura, text by Anku

Incercarile partial nereusite ale Laurei de a beneficia de oferta RDS m-au purtat catre vremurile inceputului unei frumoase prietenii intre mine si RDS.  Ca la orice intalnire pe nevazute nu stiam prea multe despre viitorul meu partener (desi auzisem o poveste cu un fâș, o vaca si o cabina), dar fiind in plin proces de divort de “fostul” m-am aruncat in noua relatie cu disperarea unei femei inselate ce cauta razbunare…

De la inceput toate sperantele mele au prins aripi odata cu intalnirea cu oamenii RDS-ului si depasirea barierelor etnice in momentul in care eu i-am servit cu cafea si ei mi-au zimbit si impreuna am descoperit beneficiile limbajului non-verbal (ei imi aratau unde sa semnez, zambeau, dadeau din cap incurajator si eu semnam). Aveam sa ma bucur de plinatatea tuturor programelor dupa ziua in care trudisem sa sterg urmele operatiunii “instalarea cablurilor si a telefonului”. Incepeam povestea de iubire perfecta. Si asa a fost vreo 4 zile. Pentru ca fusesera 4 zile insorite si meteorologic si sufleteste. In a 5-a zi doispe stropi invidiosi de ploaie au atentat miseleste la puritatea relatiei noastre si au blocat o treime dintre posturile initial promise. Stiind ca orice relatie are momentele ei de cumpana care necesita compromisuri am inchis ochii si am hotarat ca iubirea merita sacrificii. Si am tacut. Si am zis ca mergem mai departe impreuna. Dupa inca o zi inima mi-a fost franta in mii de bucatele cand am descoperit ca disparuse TVR Cultural si nu se mai intorsese chiar daca soarele stralucea pe cer, iar noptile erau senine. A fost momentul cand am hotarat ca, pentru a mentine relatia, trebuia sa implic si partenerul. Si am sunat. Si le-am spus of-ul cu TVR Cultural, am plans, am implorat, am amenintat… Ei m-au invaluit in cuvinte dulci si promitatoare si sperantele au renascut iar. Nu a trecut mult timp pana cand sa realizez ca eram din nou inselata. Si am sunat din nou. Si din nou am spus parola “TVR Cultural”. A sasea oara cand am sunat deja ma stiau toti anajati raspunzatori la telefon si ma alintau drept “doamna cu tevereculturalu”. Era din ce in ce mai evident ca eram intr-o relatie disfunctionala si eram neinteleasa. Ma asteptam sa ma abuzeze in fiecare moment cu promisiuni precum “OTV” “EtnoTV” sau “Taraf”. Sufeream. Adormeam noptile plangand si incepusem sa am cosmaruri in care eu fugeam pe campuri dupa TVR Cultural care exact in momentul in care ma apropiam de el disparea ca semnalul RDS in vreme de ploaie. Dupa vreo 2 saptamani oamenii vorbitori de alta limba au revenit si mi-au zgaltait farfuria redandu-mi TVR Culturalu’ si inca niste posturi care nu ma interesau. Peste inca un an partenerul meu a luat alta forma, poate nu atat de frumoasa si clara ca prima, dar mult mai implicate in relatia noastra si TVR Culturalul nu a mai disparut niciodata…

Acum dupa atatia ani toata pasiune relatiei noastre s-a stins undeva intre farfurie si cablu, dar stiu ca am pe cineva care se gandeste la mine, e atent la toate episoadele mele amnezice  si ma suna tot timpul sa-mi aminteasca sa platesc factura. Sunt impacata. Asa ca atunci cand a disparut fara urma VH1 am facut unul din multele compromisuri care au tinut aceasta relatie si m-am prefacut ca nimic nu s-a intamplat. La urma-urmei sunt prea batrana sa o iau de la inceput…


Despre mancare…

by Anku

In mijlocul mieilor, viteilor, porcilor, gainilor, “oualelor” verzi, albastre si rosii (ultima culoare mai rar), in inima droburilor, sarmalelor, fripturilor, in curgerea supelor, ciorbelor, vinurilor, sucurilor (mai mult sau mai putin eco), in fine, de Paste, m-a izbit si pe mine o idee: mancarea e o forma de iubire. Scurt pe doi: cu cat iubesti pe cineva mai mult cu atat il indopi mai abitir. Probabil o sa-mi spuneti ca noua mea strafulgerare de gandire e fumata de mult, ca am invatat-o odata cu celebra “dragostea trece prin stomac”, ca “Romania” si “mancare” alaturate ar trebui sa fie exemplu de pleonasm si probabil ca aveti dreptate, dar uite ca eu doar acum am avut revelatia.

…de la mamele care indeasa mancarea in gura copilului si tot nu pot dormi noapte ca parca-parca nu a mancat destul copilul, care fug cu lingurita, castronelul, iaurtelul, dupa copilul care, desi are doar 2 ani, e mai destept si stie ca stomacul lui nu e setat sa proceseze atata mancare, mamele care fac cinspe mii de feluri de mancare si care sufera ca tu nu ai gustat decat din paispemiinouasutenoujnoo (clar, nu o mai iubesti!), care nu s-au mai uitat de mult in buletinul tau sa vada ca ai depasit varsta majoratului cu vreo 30 de ani si tot iti trimit tone de caserole cu alte tone de mancare ca un fel de declaratie de dragoste saptamanala, ca Doamne feri independenta (da, aia in virtutea careia ar fi trebuit sa te invete sa gatesti) e din nou o dovada (sau mai bine zis spaima lor principala) ca nu le iubesti …

…de la sotiile care toaca, razalesc, curata, framanta, coc, prajesc, fierb, glazureaza, orneaza, cara sacose cu ingrediente care uneori depasesc greutatea lor, pun borcanase cu zacusti, dulceturi, muraturi intru bucurarea familiei care, guess what?, e total nerecunoscatoare in fata efortului supraomenesc si dupa aia tot soatele cad late de oboseala nestiind sau uitand ca sotul si copiii isi doresc de fapt altceva…

… de la sotii care burdusesc frigiderele ca au auzit ei ca razboiul atomic e aproape si sigur dupa ala ei vor ramane intregi impreuna cu articu’ de facea figuri si in vremuri de pace (pentru numele lui Dumnezeu ce cautau oamenii in supermarketuri in a doua zi de Paste??!) toate acestea probabil datorita unor sechele ancestrale (mda… Jung ne mai scrie si in ziua de azi…) ramase din  vremurile in care aduceau in pesteri halci de dinozauri sa-si sature mostenitorii dovedind pentru a cata oara ca siguranta e o forma de iubire

… de la iubitorii de aer curat care canta natura mai ceva ca poetii romantici incalzind-o in focuri total iresponsabile si aducandu-i ofrande de fripturi, mici, pulpe si cartofi prajiti cadorisind mediul inconjurator cu mormane de peturi, sticle, doze, coji, ambalaje, dupa ce trudisera 5 ceasuri ca sa manance o juma’ de ora si sa stea tolaniti inca o jumatate in scaunele pliante si dupa aia sa adune repede-repede ca sa ajunga acasa sa savureze cina in fata televizorului…

… de la “crestinii” care preaslavesc orice sarbatoare religioasa intinzand si adunand de cateva ori pe zi mese neincapatoare pentru varietatea de mancaruri gatite in numele Domnului…

… de la toate astea mi s-a facut mie dor de vremurile in care nu ma iubeam de plictiseala, atat de mult si des si niciodata la ore atat de tarzii.


Cum a evitat Laura un Valentine’s Day siropos

Ca să nu rămîie fata repetentă şi anul ăsta (că anul trecut, parte dintr-un cuplu făcînd, n-am avut de ales), mă pregătesc să petrec Ziua Sfîntului Valentin 2010 aşa cum merit, adică în mod absolut relaxant şi spumos, performînd ritualurile magice întru găsirea perechii ideale, apoi gătind ceva bun bun, desfăcînd o sticlă de vin, apoi spa (schimbat culoare plete, baie cu spumă şi lumînărele, cremuire şi loţionare et caetera), vorbind cu prietenele la telefoane şi eventual vizionînd o producţie cinematografică aleasă pe sprînceană.

Pasul 1: Magia de dragoste [Armin van Buuren – Burned with Desire]

– etapa de cercetare

Se caută cu două zile înainte pe internet după cheile “ritualuri de aducere a dragostei în viaţa dumneavoastră”, “vrăji de dragoste”, “găseşte-ţi ursitul” şi eventual “cum faci un băiat să se îndrăgostească de tine” (deşi convingerea mea e că toate chestiile astea pot fi soluţionate în exact două feluri, respectiv “A) Cîştigă la LOTO” şi “2) Implant silicon”).

– etapa de inventariere şi luarea deciziei

Se alcătuieşte un necesar de obiecte în funcţie de ritualurile alese. Se concluzionează că, dacă ne bazăm pe dotarea proprie şi comerţul local, sunt relativ greu de achiziţionat: fire lungi de mătase originală (6 bucăţi, 150 cm bucata – cotrobăi prin dulap în încercarea de a fraieri reţetarul – fir-ar! tot ce am din mătase naturală e făcut din fire scurte…), cutie de argint pur neşlefuit pătrată (ah… toate cutiile mele de argint sunt şlefuite sau rotunde!!), oglindă de cristal pur (neştiind de cristalul de Boemia al oglinjoarei mele se consideră pur au ba, renunţ şi la asta), rouă (ete fleoşc!), apă neîncepută de fîntînă scoasă la orele 24:00 în găleată nouă (oare merge cu o apă minerală neîncepută, la pet?), praf de corn de rădaşcă (mda, februarie nu e chiar sezon la rădaşcă, deci tăiem), o pereche de raţe mandarine („simbol al dublei fericiri”) legate cu un şnur roşu (raţele ca raţele, da unde naiba găsesc şnur roşu??), un nod mistic (hm… în ce sens??).  Se renunţă şi se cumpără un bilet la LOTO. [Lily Allen – F..k You Very Much]

Pasul 2: Gătitul a ceva bun [Gotan Project – Diferente]

Mîncare chinezească după reţeta lui AM: tăieţei de orez, ardei, alune, piept de pui, sos de soia, ardei iute, pace bună.

Vin: minunat.

Pasul 3: Spa [Smoke City – Underwater Love]

Se desface cutia cu vopseaua de păr, se etalează toate componentele, se prepară amestecul şi se aplică pe plete cu relativă neglijenţă, fiindcă nu conţine amoniac şi nu pătează ca o „vopsea obişnuită”. Apoi se stă. Dacă tot stau, ia să mai torn nişte vin.  Mmmm… bună treabă, bun Valentine’s! Fiindcă orele avansează şi mai e şi film în program (chiar, care să fie? Mă gîndesc la asta în timpul băii …), dau drumul la apă în cadă, întru splendida scufundare între spume parfumate. [Deep Forest – Sweet Lullaby]. Apa rece e rece. Aia caldă e rece ca gheaţa. Stau 15 minute. Nici o schimbare. Trec la planul Be: încalzitul apei pe aragaz. Două oale, cele mai mari, extrase cu mare greu din nişte tainiţe imemoriale (ocazie cu care mă lovesc la cot, în punctul acela mic, dar, se pare, imposibil de ratat, care are ca efect amorţirea imediată şi completă a braţului) [Şuie Paparude – Armada verbală]. Nu intru în detaliile spălatului de vopsea neagră prin intermediul sistemului clasic “turnat cu ibricul”, menţionez doar că nu ajunge apa, mai tre’ încălzită o tură. În urma afacerii cu limpezitul muşchii braţelor se simt foarte tonifiaţi. În concluzie sărim şi peste spa. A, mai e vin. Aa! Nu mai sunt ţigări! [Trini Lopez – If I Had A Hammer] Evaluare rapidă a situaţiei: ABC parter bloc închis, cap frumos răsare da’ îi ud, non stopu îi departe…  Bine, se trece pe alune.

Reformulare completă a planului – se sparge hidrantul (adică sticla de vin nr. 2) şi mutăm retina la film pe TV – musai să fie pe Acasăăă ceva siropoşenie! Dar… iată, Prima TeVe mă delectează cu Eternal Sunshine of the Spotless Mind! Deci… iupiiiiii-ul emis de frumosul meu cap negru strălucitor se stinge, odată cu pana bruscă de electricitate. [AC/ DC – TNT]

Renunţare la plan. Adorm fortuit. Jbang! Lumină! “Trimite ACUM codul prins SMS la…” Ha? Aaa!… a revenit curentul, s-a pornit televizorul.

Merg să spăl dinţii, dacă tot nu dorm. Apa? Fierbinte. [Rage Against the Machine – … complete discography]

Fiindcă nu mai reuşesc să adorm, mă uit pînă la 1 la un documentar despre reproducerea la ploşniţe.


%d blogeri au apreciat asta: