Tag Archives: lene

Lenea

by Laura

Pap o pară şi m-am zemuit. Dacă nu îmi era extrem de lene la finalul ăsta de săptămînă tomnatecă, aţi fi avut poze marcă proprie cu:

–         una bucată cea mai meseriaşă locomotivă cu aburi existentă în România, sesizată de subsemnata în gara Oradea: se spune că are 5000 CP (cai putere, pentru doamne), comparativ cu una „uzuală” care are doar 2000 Cp, şi că „ăştia de la CeFeReu au de gînd să o rebage în circulaţie pe ceva linie de soiul Orient Express” (citat din domnul corpolent cu haină maron deschis care mergea în faţa mea spre peronul de la linia 3). Am căutat în schimb o poză, aşa, să vă faceţi o idee.

–         una bucată scenă Alice în Ţara Minunilor, conţinînd: eu şi tata încărcînd în maşină cumpărăturile şi cotrobăind după pungi pe bancheta din spate, o dubiţă de UK plină de chestii colorate – cam cum are trupa lui Scooby Doo, din care coboară în primă fază nişte fete îmbrăcate în şalvari cu un catralion de culori şi cu papioane idem la gît, urmate de un tip cu melon a la Magritte, vestuţă, şi nişte catalige semi-dubioase, arcuite, cu care ţopăia destul de graţios, ca un flamingo, spre deliciul trupei de jucători în nisip din Orăşelul Copiilor. Pitoreşti şi relaxaţi. Continuarea aici. Chapeau! (Sau Melon!)

–         una bucată … nu, mai multe bucăţi puiuţi de animale cum ar fi pisicuţa Chartreux (2 buc.) şi căţelul Beagle (2 buc.), care se hîrjonesc precum boabele de porumb în cuptorul cu microunde – adică doi cîte doi în vitrina pet shop-ului. Foarte draguţi, simpatici etc. Da mi s-o făcut o milăăăăă…Recunosc, pe ei nu mi-a fost lene să îi pozez, dar pur şi simplu nu am vrut.

Dar mi-a fost lene şi gata.

A, ba nu, că mai e şi ăsta:


Home. Cinema.

by Laura

„Azi! Azi o fac! Musai! Deja devine de-a dreptul enervant. Şi de-a stîngul! Şi măcar dacă ar fi cine ştie ce! Trebuie doar să mă motivez!”. Teancul stă cuminte pe birou, l-am frunzărit de enşpe ori – fără să mă pot hotărî cu ce să încep – am ajuns să le schimb ordinea cu intenţie numai pentru ca data viitoare cînd voi face aceeaşi chestie să am senzaţia că nu cunosc pe de rost numele, succesiunea, culorile…

În cîte-o după-amiază noroasă literalmente fug spre casă, îmi adun pe drum toate forţele şi toată hotărîrea, îmi promit să nu mă las deturnată de considerente de soiul „Mdah, d-aia vă place tuturor! Doar e cea mai comodă chestie: bifezi culturalizare şi nici nu trebuie să citeşti prea mult, nici măcar să ieşi din casă sine qua non, scapi de acest musai al conversaţiei zilnice cu partenerul de cuplu, şi dacă există conversarea aveţi temă clară de discuţie şi nu reluaţi gama ‚meniul şi muzica de la nunta lu’ Roxy/ Nu mi-a dat încă Lică banii înapoi… Nuuuu, cum să uit! Doar că nu ne-am întîlnit azi/ Cînd îi zici lu şef-tu de mărirea de salar?/ Mergem în Grecia singuri sau îi chemăm şi pe Zsuzsa cu Gic? Le-ai zis DEJA??? Păi nu vorbisem că….?/ DA, ştiu cîţi bani se duc pe ţigări şi NU, nu am de gînd să mă las/ Nu mai fac cartofi mîine, am citit azi pe net că au ceva substanţă care..’ plus că ai subiect şi a doua zi la cafea cu colegii, plus că ai senzaţia că te relaxezi şi în acelaşi timp înveţi ceva, şi că sufletul ţi-a fost îmbogăţit cu noi nuanţe, şi ai devenit inevitabil o persoană mai deşteaptă şi un pic superioară ălorlalţi. Deci evit să mă gîndesc la soiul ăsta de percepţie. O dau pe panta „MĂCAR să încerc – de nu mi-o place, nu continui, doar nu mă obligă nimeni! – mna şi ce dacă se apucă ăştia să se hlizească mîine ‚haaai tu Laura nu să poate tu eşti chiar culmea da nici măcar aşa de curiozitate nu ai… ?

Ajung acasă în mare grabă si din secunda în care deschid uşa încep să traaaag de tiiiimp cu scosul de accesorii vestimentare unul cîte unul, aranjatul lor foarte exact în locaşurile special destinate, rearanjatul celor nearanjate corespunzător ieri, apoi îmi amintesc de ceva ce am uitat să cumpăr, mă îmbrac la loc, ies, cumpăr, revin, iar traaaag de timp, şi, cînd într-un final nu mai am nici un motiv logic s-o lungesc prin hol, oftez, intru în cameră, pornesc calculatorul, apoi mă trăzneşte iniţiativa de a păpa ceva bun-bun că deh! Şi mai fentez juma de oră pînă mă gîndesc ce, în ce farfurie, ce beau lîngă, şi după ce toate-s pregătite şi cînd chiar nu mai am de ales mai oftez o dată aşa, din rărunchi, mă aşez pe scaunul ergonomic, mă uit cîteva minute în gol la monitor, mai zic – uneori şi cu voce tare, să fie mai constructiv – „Haideeeee, că nu e mare brînză!!! Hai începe odată, că dup-aia e mai uşor!”, mă aplec, iau CD tower-ul, scot DVD-urile cu filme, le frunzăresc, mă uit în stînga, mai oftez, schimb playlist-ul pe Winamp, apoi pun la loc filmele şi mă apuc să joc Heroes 3, deja împăcată cu ideea că NICI în ziua asta nu am să mă uit la un film pe calculator!




%d blogeri au apreciat asta: