Tag Archives: mezeluri

După amiază de primăvară

by Pan Ettone

„Să nu uit să iau apă. Ioi, şi hîrtie! Hîrtiehîrtiehîrtieee!!” îmi repet în gînd în timp ce încerc să mă fofilez printre babele în capoate care s-au oprit la un mic schimb de informaţii de seară, exact în faţa aleii ce duce spre magazinul de la parterul blocului, lăsînd în drum găleţile de gunoi tapate cu ziar. Încă mă frapează chestia asta, cum preferă unii să îşi pună un ziar pe fundul găleţii şi să arunce resturile de-a valma, ca să nu dea bani pe sacii de gunoi, probabil. Patronii ABC-ului fac o investiţie în amenajare interioară, deci totul e înghesuit în a doua încăpere, nu chiar claie peste grămadă, dar tot îmi ia un pic să mă uit după ce-mi trebuie. Un fel de laie peste grămadă…

Aştept să termine domnul din faţa mea, cu o geantă chinezească grea în spate, tăindu-i umărul gecii din imitaţie ţeapănă de piele, roasă şi pe alocuri plesnită la cusături: „Noa dă-mi nişte Winchester, nişte bere, nu, nu din aia că din aia mică, la pet, şiii… noa stai să văd dacă-mi ajung, zece -doişpe -trişpe… noa bun, taie-mi de vreo doi lei nişte salam din ăla ieftin”. „Da’ la lucru cum îi mă Nelule?”, îl întreabă vînzătoarea în timp ce îi feliază inegal un salam plin de noduri cu un cuţit vişiniu de bucătărie, “Mai mere? Aveţi ce lucra? Amu vii?”. “Ieste, da-o-ar dracu’-n ei! Amu mă duc!” pufneşte omul în timp ce-şi îndeasă petul Neumarkt în geanta chinezească.

Ies şi îmi dau seama că soarele o să apună curînd.

Anunțuri

Am fost la Real. Nu ma mai duc!

by Moniku

Avand in vedere ca in Sibiu sunt doar cateva supermarketuri, majoritatea cu preturi mari, ma duc si eu, ca omul la cumparaturi acum cateva saptamani (da, Laura, mi-a fost lene sa scriu mai devreme). Si unde sa ma duc? Pai ca sibianul, la Real ca de, a fost primul supermarket si a prins foarte multi clienti care i-au ramas fideli pana in ziua de azi.

Si, ca un om normal ce sunt -fara comentarii, va rog 🙂 – am observat urmatoarele anormalitati:

In fata supermarketului Real un ditamai bannerul cu reclama la Carrefour care e la vreo 50 de metri distanta. Mi se pare correct sa-ti faci reclama in fata magazinului concurent! Bravo lor! Din pacate am intrat totusi in Real.

Intentionand sa-mi cumpar niscaiva mezeluri – nu multe, din lipsa de finante – ma postez in mijlocul magazinului, unde se afla o zona in forma de cerc, cu vitrine frigorifice in care troneaza diverse mezeluri, branzeturi si masline care s-au dovedit, in adevaratul sens al expresiei -“ hard to get.” In cercul cu pricina, doua vanzatoare, doua tanti intre doua varste, exasperate de nesimtirea clientilor de a dori sa cumpere cate ceva exact de acolo si de inimaginabilul tupeu de a le cere sa-i serveasca. Indurand cu stoicism privirile dusmanoso-agresivo-ucigase (vorba lui AM) ale lucratoarelor comerciale (ca asa li se spune mai nou), ma asez cuminte la vitrina cu mezeluri langa un domn, singurul client din zona la momentul respectiv. Imi facusem eu calculul ca va fi servit rapid si apoi ma va intreba si pe mine cineva de care parizer doresc…sau ceva de genul.

Constat cu surprindere ca, ori domnul respectiv se uita la mine urat peste umarul sau maiesuos, ori privirile vanzatoarelor se reflectau in ochii sai dandu-mi fiori pe sira spinarii. Incerc sa nu ma pierd cu firea, ba schitez si un zambet…Domnul, pastrandu-si expresia fetei ma intreaba:

–        Vreti sa cumparati?

–        Da, indraznesc eu, timid. (ca doar nu m-oi fi indragostit de privirea de gheata a vanzatoarelor sau de vreo ruda dodoloata de salam).

–        Hmm..imi zice domnul, cu dispret. Pai trebuie sa va luati bon de ordine.

–        Ce sa-mi iau???!!! Cum bon de ordine? Pentru ce? Da’ ce-s la Primarie sau la Cartea Funciara? Glumiti? Pai suntem doar noi doi!

Nu, din pacate nu glumea. Se pare ca acesta este noul mod de servire la supermarketul Real. Trebuie sa-ti iei bon de ordine (nu fiti impertinenti, ce daca vreti sa cumparati doar 30 de grame de masline?!), apoi stai cumintel in fata vitrinelor frigorifice cu bonul in mana pana cand, pe afisaj (care nu e intotdeauna in dreptul tau) vezi numarul tau norocos. Daca nu, poate ai noroc si auzi strigatul vanzatoarei- Cine are nr. 69, va roooog?- apoi raspunzi tare, sa te auda ca tu esti ala, tu ai numarul, tu urmezi, ceri 30 de grame de masline, le iei si pleci odata ca femeile sunt epuizate dupa o zi de munca.

Fiind ora 8-9 seara cand s-au intamplat cele de mai sus, mi s-a parut in prima faza straniu, apoi normal faptul ca eu luasem numarul saptezeci si ceva. Pai cum sa ai mai multi clienti in asemenea conditii? Azi- maine ne vor cere sa cumparam pe cartela.

Si, ca sa inchei, sa va mai spun si ca am avut neobrazarea sa mai vreau sa cumpar niste dovlecei si pentru ca mai ramasesera trei bucati care erau stricati m-am dus sa intreb daca nu cumva mai au si altii si urmeaza sa-i aduca. Si unde sa intreb eu treaba asta? La tanti care manevra cantarul- stiti ca exista o tanti care cantareste chestiile pe care le cumpara oamenii (sunt curioasa ce-i scrie pe cartea de munca). Nu am aflat daca mai sunt dovlecei, dar am aflat urmatoarele: cat e ea de obosita, ce mult lucreaza si pe ce salariu de mizerie, cat de nesimtiti sunt angajatorii si cum ea nu mai poate in aceste conditii.

Acestea fiind zise va doresc cumparaturi…fara egal.

P.S. In bunatatea inimii mele i-am iertat pe cei de la Real pentru ca, au fost atat de draguti incat mi-au inapoiat cardul pe care nu l-am mai gasit trei zile si m-am dat de ceasul mortii ca ce ma fac. Am realizat intr-un tarziu ca, tot un angajat de-al lor- de la casa de marca de data aceasta- uitase sa mi-l dea. Fac mea culpa si recunosc ca trebuia sa fi fost mai atenta si sa-l fi cerut.


%d blogeri au apreciat asta: