Tag Archives: nu uita sa inchizi lumina

Postul despre uitare pe care n-am uitat să-l scriu

Mi-am dat seama zilele trecute de unul dintre motivele pentru care refuz (cu încăpățînare, ar spune Luțu)  cuptorul cu microunde. Peste tot unde mă uit sînt ceasuri. În stația de MTC (mijloace de transport în comun), la telefon, la calculator, în magazine, la serviciu pe-un perete, la TV, în orice instituție, în stradă, ceasuri ceasuri ceasuri. Îmi feliază timpul și mi-l arată exhibiționist: ”Ce-ai făcut tu între 17:18 cînd ai plecat din stație și 17:43, cînd ai ajuns? Ha? Aud? Nimic, așa-i?”.  Trebuie să fii mereu prezent și activ în ceva care nu e prezentul. Că așa trăiesc, am mereu ceva de făcut, de găsit, de completat, de bifat. E pentru mine și pentru ai mei, pentru toți ai mei trebuie să fac performanță. Dar măcar ceasurile astea mari nu-mi arată implacabil, așa cum face ceasul de la microunde, cît de inutil îmi trec timpul. De-aia nu vreau microunde, că îmi arată cît de subiectivă e precepția timpului și cum îl folosesc – și cu microundele n-ai cum să-l folosești decît așteptînd. Deci ești degeaba. (Mă rog, presupunînd că nu faci pui rotisat care să se zbenguie circular vreo oră).

Plec de-acasă și nu mai știu dacă: am luat cu mine tot ce trebuie? am încuiat ușa-gazul-lumina-apa? Și la vîrsta asta mai am coșmaruri în care plec la școală cu ghoizdanul făcut pe ziua precedentă. De fapt e mereu o proiecție în avans: cînd ajung trebuie să fac asta și asta, înainte de a pleca trebuie să verific asta, după ce plec trebuie să ajung la adresa asta și să fac asta, și abia înainte de a intra între pături pot să zburd cîteva minute pe coclaurii mentali, înainte de a programa, evident, ce am de făcut mîine, începînd cu prima oră.

Sîntem crescuți să nu greșim. O uitare e o greșeală. Dacă nu mai reții închisul au ba al ușii, e greșeală. Dacă uiți unde ai pus biletul de troleu e greșeală. Dacă nu mai știi unde ți-e pixul din geantă greșești, că nu ești atent. Dacă uiți să trimiți un mail… pfai! Oribil! Ăsta e gremlinul. Timpul e apa lui. Ajung să mă gîndesc, la finalul zilei, oare ce NU am făcut azi. Pe cine am uitat să contactez, ce am uitat să cumpăr, ce n-am scris, ce mi-am propus și am uitat să fac… Și mi le promit pe mîine. Trăiesc mereu proiectată într-un viitor imediat în care încerc să nu mai uit. Încep să mă feresc de chestiile care mă abat de la Planul Zilei. Și nici măcar nu mă mai întreb ce pierd, ferindu-mă atîta. Mă gîndesc doar că-i protejez pe-ai mei.

Uitarea mică e cea care erodează. Uitarea mare nu-ți permiți s-o ai, căci ține de lucruri care nu sunt pentru tine, ci pentru ”bunul mers al vieții”, ca să te încadrezi în societate, la locul de muncă, în cercul de prieteni, lîngă partenerul de viață, în sînul căminului părinților… Pînă la urmă singura chestie de care uit de-a binelea sînt eu.

Reclame

%d blogeri au apreciat asta: