Tag Archives: Sibiu

Eu sunt cel ce sunt

by Moniku

Paradoxal, nu e o revelatie pe care am avut-o in urma unei profunde introspectii, nu e nici un dicton religios (asa cum am vazut pe google cautand dupa titlu)…e o piesa de teatru reusita pe care o recomand cu mana pe inima celor care iubesc teatrul si care uneori vor sa uite de sine pentru a trai experientele altora, cu scopul final si evident de a reveni la sine pentru a se redescoperi din alte perspective.
Spectacolul este o adaptare dupa piesa „Kaspar” a dramaturgului austriac – Peter Handke. Genul de spectacol numit generic „one man show”, mult mai expresiv decat spectacolele cu distributie complexa, il are ca protagonist pe actorul Bogdan Saratean.
Piesa s-a jucat intr-o sala mica, numita Sala Studio, o sala aproape improvizata, cu bancute de lemn, care nu iti dadea in niciun fel senzatia unei sali de teatru forfotind de lume gatita special pentru evenimentul cultural cu pricina, uitandu-sa imprejur sa vada cine mai observa ca au o viata culturala activa. Si totusi, prin simplitatea si originalitatea sa, aceasta sala contribuia cumva la atmosfera piesei.
Ceea ce m-a surprins in primul rand a fost tema piesei, la inceput dificil de intuit – tema limbajului ca element definitoriu al naturii umane. Personajul principal apare la inceput ca un om complet neajutorat, incapabil sa vorbeasca, sa rationeze, lipsit de mobilitate si de posibilitatea de a relationa cu lumea exterioara. Apoi acesta rosteste greoi si obsesiv aceeasi fraza, pe care o citez din memorie, „vreau sa fiu unul cum a fost odata un altul”. Repetata la nesfarsit, in timp ce personajul face eforturi sustinute de a se ridica de jos si de a se sprijini pe propriile picioare, fraza capata intelesuri diverse. De la cautarea sinelui in altul si pana la, dimpotriva, lepadarea de sine pentru a deveni altcineva, piesa lasa loc de interpretare.
In timp ce personajul se zbate pentru a-si dobandi mobilitatea fizica si verbala, o voce ii vorbeste in paralel, definind metaforic cuvantul, propozitia si mai apoi fraza si demonstrand logic si in acelasi timp figurativ legatura profunda intre limbaj si eul uman. Treptat, pe masura ce personajul rosteste, mai intai cu greu, apoi cu o tot mai mare usurinta, cuvinte uzuale, „vocea” argumenteaza faptul ca omul se exprima cu ajutorul cuvintelor, exprimandu-se el isi manifesta personalitatea si din aceste manifestari el ajunge sa se autocunoasca, sa capete incredere in sine si are apoi curajul de a se manifesta plenar, raportandu-se nu doar la propriul eu ci si la lumea si realitatea exterioara.
Am acum senzatia ca n-am spus destul, ca as vrea sa citesc scenariul si sa mai vad o data piesa ca mai sunt intelesuri pe care nu le-am patruns,
Aceasta este de fapt esenta piesei, exprimata in doar 50 de minute de spectacol. Omul neajutorat care, prin limbaj se cunoaste pe sine, cunoaste lumea exterioara si devine un om complet, cu bune si cu rele. In final, personajul e un om perfect „normal” (in sensul restrictiv pe care il folosim cu totii pentru a desemna obisnuitul). Are acum incredere in sine, se simte puternic si aceasta putere ii da curajul de a merge mai departe fara a se teme de nimic. Mai mult, el devine chiar violent, caci manat de aceata incredere in sine distruge in final intregul decor de pe scena.
Va veti intreba probabil unde poate fi vazuta piesa. A fost in programul de spectacole al lunii ianuarie la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu. Din pacate nu l-am vazut programat pe luna februarie dar cu siguranta el va fi reluat in lunile urmatoare. Biletul a costat 10 lei, adica aproximativ pretul unui beri la un bar din centru.

Eu_sunt_cel_ce_sunt

Publicitate

Imi aduc aminte/ De-o poveste veche…

by Moniku

Am citit recent o postare interesanta despre muzica folk… M-am bucurat enorm ca mai exista ascultatori ai genului, ascultatori care simt ce simt si eu cand asculta folk. M-a durut insa faptul ca multa lume asociaza acest gen de muzica cu o perioada trecuta, o perioada de libertate, tinerete in care a fi rebel e un mod de a fi in general. Da, asocierea e potrivita pana la un punct. Nu stiu altii cum sunt… dar muzica folk este singurul gen de muzica pe care il ascult cu placere din adolescenta si pe care il voi asculta mult timp de acum incolo. Nu pot vedea folkul ca pe o etapa.

Folk-ul romanesc mi se pare cel mai simplu si in acelasi timp cel mai patrunzator gen muzical. L-as putea caracteriza prin: “omul si chitara”. E o muzica linistita, explicita, rascolitoare, usoara in aparenta, dar care reuseste sa creeze ascultatorilor stari de spirit profunde. Personal, cand ascult folk (sau cand ma gandesc la folk) incerc o usoara stare de tristete, nedefinita, aproape lipsita de concretete pentru ca ea nu se datoreaza versurilor ci mesajului muzical. Tristetea aceasta e cumva linistita, linistitoare… placuta chiar. Apropiata de poezie, muzica folk probabil ca mi se potriveste.

Acum vreo sase ani ani aparusera in oras cateva – foarte putine si amplasate in locuri obscure, in general pe stalpi – afise care anuntau ca peste cateva zile incepea prima editie a Festivalului de Folk de la Sibiu. M-am interesat rapid despre ce e vorba. Festivalul urma sa aiba loc la Teatrul Gong, o locatie simpla care in memoria mea de copil a ramas ca un loc de mare bucurie unde mergeam periodic la teatru de papusi. Locatia aleasa nu avea deci nimic spectaculos (intre timp s-a renovat si arata bine acum) si mi-am dat ulterior seama ca fusese aleasa din motive economice, pretul salii fiind probabil mai mic. Foarte bine – folkul nu mi se pare ca se potriveste cu locurile luxoase.

Mi-am cumparat bilete – pentru toate trei spectacolele de vineri, sambata si duminica si m-am bucurat ca pretul biletelor era accesibil si imi puteam permite trei seri de relaxare. Si relaxare a fost. Concertele s-au desfasurat intr-o sala mica, amenajata modest dar am simtit atat de multa intimidate si caldura incat nu imi mai venea sa plec. Artistii, multi dintre ei mai putin cunoscuti, deci mai putin comerciali, transmiteau si ei caldura sufleteasca prin atitudinea deschisa, modesta, prietenoasa. Au cantat Maria Gheorghiu, Tatiana Stepa, Vali Serban si multi altii, mai mult sau mai putin populari.

Scaunele erau putine, mai putine decat cei veniti la spectacole. Sala era plina de tineri. In timpul concertelor ne-am asezat jos, jos pe podea, studenteste si ne simteam bine sa fim acolo. Iesind de pe scena, Vasile Seicaru a fost la un pas de a calca pe noi dar s-a distrat si el, ne-am distrat si noi.

Nu voi uita niciodata scena: pe podea frunze uscate si un copacel. Atat.  Si doua microfoane, si oamenii, si muzica, si chitarile, si atmosfera si caldura…

La sfarsitul unuia dintre spectacole, probabil ca Special Guest Star – Ducu Bertzi. Unul dintre cantaretii mei preferati, singurul al carui autograf m-am chinuit sa-l obtin – nu atunci, ci in studentie, intr-un concert la Cluj. A fost o surpriza neplacuta pentru ca, spre deosebire de toti ceilalti, a atras atentia reporterilor televiziunii locale ca daca vor sa filmeze sa discute cu managerul sau. Mi s-a parut de prost gust.

In ultima seara, iesind, am intalnit-o pe Tatiana Stepa– Dumnezeu sa o odihneasca. Am intrebat-o cum as putea face rost de un CD cu muzica ei. Eram dispusa sa-l cumpar chiar si la un pret mare. M-a privit oarecum mirata si distrata de intrebarea mea si mi-a dat un site al unui post de radio unde puteam asculta gratis. Mi-a spus apoi ca nu au sponsori si nu isi pot permite sa scoata CD-uri. Trist mi s-a parut atunci, trist mi se pare si acum mai ales ca dupa moartea ei cei de la Jurnalul National au si scos doua CD-uri.  Am inteles ca au donat totusi incasarile fiului artistei.

La finalul festivalului mi-am promis ca voi participa la fiecare editie. Nu m-am tinut de cuvant.

Urmatoarea editie m-a dezamagit profund. Au schimbat locatia – Sala Thalia, frumoasa si luxoasa, se potriveste perfect concertelor de muzica clasica, dar NU Festivalui de Folk. S-a schimbat publicul – sala  intesata de doamne si domni imbracati elegant de parca venisera la  opereta, s-au scumpit biletele – muult, incat a trebuit sa aleg un singur concert la care sa particip. Artistii invitati au fost doar dintre cei celebri: Alifantis, Seicaru, Ducu Bertzi.

Au cantat frumos dar ceva lipsea. Lipseau frunzele uscate, lipsea tineretea si dezinvoltura, lipsea atmosfera fara de care muzica folk parca si-a pierdut putin din farmec si din mesaj.

Chiar daca e primavara si a trecut iarna poate va va face placere urmatorul cantec:


%d blogeri au apreciat: