Plăcut urechii

Icişa doar muzică, cu nişte informaţii. Liber la contribuit, după pohtă şi ştire.

Fiindcă tocmai i-am descoperit, iaca doi domnişori nemţi, Peter Hoppe & Berndt Batke la buletin, cu un site doar în nemţeşte. Îmi place langoarea şi ideea de different strokes for different folks.

Pe lîngă că băieții sunt din Manchester/ Madchester, îl au și pe numitul Ian Brown drept vocalist. În plus, e o poveste în spatele faptului că te desparți în 1996 și te readuni în 2012. Bonus: titlul vorbește de la sine, zic.

Are o voce de om calm. Daneză fiind, e cumva (cred) by default. Și e crescută într-un mediu ”neconvențional” (ce-o mai fi însemnînd ș-asta, zici că nu suntem toți așa).  Îmi aminteşte de eroina din The Piano.

Singur bucată faimoasă a lui Vittorio Monti – mă rog, pentru cine nu a auzit de Noël de Pierrot. Îmi pune în stare de mişcare sîngele şi picioarele şi mîinile şi cred că şi urechile de fiecare sfîntă de dată cînd o ascult!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=yqvsBA9UKjI]

Temper Trap mi se pare că merită mai mult decît ”snif snif ce fain îi Sweet Disposition”. Au cîntat în deschidere la Coldplay în turneul Australia/ Noua Zeelandă, noiembrie-decembrie 2012, că au cu ce, de-aia!

Sunt vremuri de Poe, de fantome, de nevermore.

Cercul de prieteni, sau FK. Trupă care cîntă (pe lîngă germană, engleză, franceză) și în esperanto. Yeap. Trupă cu conștiință socială. Mie îmi aduc aminte de adolescență – a mea, în speță, și-mi place sunetul de la finalul piesei, ”oi” ăla ardelenesc.

Vocea îi sună a fiord cald. Vocalist la Madrugada, apoi solo, apoi cu The Volunteers.  Părinții lui se numesc Asbjørn Høyem și Jørun Drevland. Cred că primul nume e al mamei.

Fado și iluzia unui tărîm unde sper să ființez odată.

Prin 1964 Ray și Dave Davies înființau The Kinks. Iaca ce meșterește Ross, fiul lui Dave, în zilele noastre prin proiectul solo cu iz de scorțișoară, prin care he is experimenting with philosophy and magic to create meaning amidst the randomness of existence (citat de pe Wiki)

Tim Burton + Wynona Rider + The Killers = această bucată artistică potrivită pentru o zi de primăvară sumbră și obsedată, neurastenică, simbolistă și zbuciumată, e ceva întunecat și adânc acolo.

Nu îi știu de cînd se numeau Kunek, dar iaca am dat de ei pe cînd se cheamă Other Lives. Thom Yorke (de la Radiohead) o zis de bine de ei.  Și o și mers împreună-n turneu!

Îmi place ce fac și în Suds & Soda, dar și în Nothing Really Ends, deși n-aș fi băgat brînca (= mînă, pe bihorenește) -n foc, că-s unii și aceiași. Și asta de jos nu bate nici spre prima, nici spre-a doua melodie. Ceea ce e mișto. Belgieni, cîntă din 1991. Asta de urmează e de pe albumul din 2012. Deci da.

Căci e în ton cu vremea. Because I am alive. And burn in different ways. Detalii despre trupă aici.

Argentina. Brokeback Mountain și Babel –  coloana sonoră. Premiată. Love it.

O trupă-concept și un proiect media, la inițiativa lui Jamie Catto (fondatorul Faithless) și Duncan Bridgeman, 1 Giant Leap are ca nucleu tema ”Unitate prin diversitate” (Ca UE, dar cu o prepoziție mai dinamică)

Hopelandic. O limbă inventată. Contralto dramatic. Australiancă de origine irlandeză. E ceva uriaș în ce cîntă ea, ceva ce nu se poate defini și care înalță.

De băut, de răcnit, de altfel de căldură, lucidă.

Fibră mexicană, muzică de fiert sîngele-n vene și fumat și dat cu cuțite. Am văzut-o cîntînd ”Piensa in mi” în Tacones lejanos (Almodovar) și de-acolo am căutat. O meritat.

Băieții ăștia de la The The merită multă atenție. Așa, ca nadă: albumul lor de debut se numește The Pornography of Despair. Eh?

[youtube=http://youtu.be/7epsKzky3aI]

Zona de remix – sunetele pe care îmi făceam acum 15 secole lucrarea de licență și jucam ca nebuna Diablo 2. Uha!

Un tip de sunet care crește din sine însuși. Auzit prima dată pe albumul Back to Mine al celor de la Everything but the Girl și preferat ever since.

Visual Audio Sensory Theater, inițiator Jon Crosby. Texani.

Un soi de Cat Empire (mi se pare mie) singular și feminin, mai blând, nu atât de bețiv și hălăduitor, poate un pic mai crud?

Douglas Appling. Doar un alt trip hop.

 

Jimi și aripa sa. All time fav.

[youtube=http://youtu.be/8Ja2LSwKCWI]

O gașcă formată din duo. Din Brighton. Numele vine dintr-un musical cu Fred Astaire și, desigur, Ginger Rogers. Susțin căei sunt punk, cel puțin în ethos și atitudine dacă nu în stilul de cîntat.

Aci n-am căutat informații din motive de lene, dar place cum sună. Mai de ploaie, așa, ca vremea.

Halifaxieni ei, șapte intrumentiști adunați în 2004 ca tribut adus lui Django (Reinhardt, nu ăla al lui Tarantino) și care ulterior și-au găsit vocile. Multe ele, vocile.

Muzică iudeo-hispanică. Darbuka, violoncel, oud și pian. Persia și flamenco. Se consumă cu alcool.

Matthew Stephen Ward. M Ward pe numele e de scenă. „My dad turned me on to Johnny Cash. He was always into gospel and country. My mom listened to classical music”. Și uite ce-a ieșit.

DeVotchKa. Cvartal vocal pluri-instrumental din Denver, Colorado. Numele vine de la cuvîntu rusesc девочка = fată.

[youtube=http://youtu.be/YNzbq–GAYA]

Esben Nørskov Andersen, bedre kendt som Rangleklods er en indie-pop-/electro-sanger/producer fra Danmark bosat i Berlin. Ce-ați înțeles înțeles voi am înțeles și eu, dar e singura informație pe care am găsit-o despre el/ ea. Sau ei/ ele.

Ș-unptic de chamber music, mai eclectic așa, cum îmi place mie.

Fiindcă e iunie, fiindcă au trecut prin neofolk, post-punk, orientare acoustic și altele, fiindcă e proiectul unui om (Douglas P.)

God I love this voice!


9 responses to “Plăcut urechii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: