Tag Archives: geografie

Amintiri

by Adriana

Sunt o fată tare bună. De când mă ştiu, prietenii m-au chemat să-i ţin de mânuţă în momentele mai grele şi să le ofer suport moral. De obicei reuşeam de minune figura asta, dar s-a întamplat să şi eșuez spectaculos. E drept, am circumstanţe atenuante.

Eram printr-a doişpea, primul trimestru, cam la trei ani după revoluţie. Copil cuminte, inteligent şi serios, bucuria mamei şi mândria tatălui. Sora-mea era fix invers: mândria mamei şi bucuria tatălui, prietenoasă, sociabilă, băieţoasă şi cu o trenă de admiratori dupa ea; era in clasa a zecea, 16 ani, carevasăzică. Dar şi ea fată bună, că are cu cine să samene. Şi aşa fată bună cum e, o pune dracu’ să-i sufle nu-ştiu-ce unei colege la geografie, o aude profu’, îi dă 1. Nimic neobişnuit sau tragic. Dar zilele trec, saptămânile trec, lunile trec, şi se apropia momentul încheierii mediilor, şi în catalog săraca de ea avea o singură notă: 1. Ea, şi încă vreo trei, pe acelaşi motiv. Se prinde profu’ la un moment dat că sunt cam puţine note, şi el trebuie să încheie mediile, aşa că declară: „aia care au o singură notă, să stea liniştiţi, că le-o dublez, nu-i mai ascult”
Tragedie, evident. Oricât de zăpăcită era soră-mea, n-a fost niciodată cazul să anunţe note proaste, că le corecta, cu atât mai puţin corijenţe. Treaba era gravă, atât de gravă că ne-am gândit o săptămână ce dracu’ să facem: spunem sau nu? Am ajuns la concluzia că ar fi mult mai nasol să afle de la „binevoitori”, mai ales că diriga ei era o babă cel puţin sărită de pe fix care mai facea şi vizite acasă la elevi, deci îi musai să spunem. Adică să spună, şi eu să o ţin de mânuţă.
Prindem momentul când nu-i tata acasă şi mama e în toane bune (călca haine şi o auzeam fredonând), ne luăm inima în dinţi (mă credeţi sau nu, şi acum am emoţii când îmi amintesc) şi ne ducem, de mână, spre bucătărie. Cred că eram puţin verzi la faţă, că mama s-a oprit cu fierul în mână şi s-a uitat speriată la noi.
– Ce-i?
Tragem aer în piept (da, sufeream alături de ea), soră-mea deschide gura şi o închide la loc. Se uita la mine disperată. Eu, cu curaj, verde-albă-verde-albă, spun:
– vrem să-ţi spunem ceva… da’ să nu te enervezi…
Mama, deja panicată:
– Ce-i? spuneţi!
Deschid gura cu curaj şi-i dau un cot soră-mi. Ca împuşcată, deschide şi ea gura, ia o gura de aer şi-i dă drumul:
– Mamă… am rămas!
Şi atât. Efortul a fost probabil prea mare.
Maică-mea se face instant roşie ca focul, ridică fierul de calcat spre capul soră-mi, şi zice:
– Cu ciiiine?!?!?!
În secunda aia, soră-mea a fost pe jos. La propriu. Nu mai avea aer, de râs. Eu am ramas cateva secunde interzisă, şi am început să râd şi eu. Mama făcea spume la gură:
– Tu nu-ţi dai seama, esti inconştientă! Ce-o sa faci? Cine o să ţi-l crească? N-ai decât 16 ani! Ţi-ai distrus viaţa!
Eu râdeam, spijinită de perete; soră-mea radea, sprijinită de frigider; mama urla, gata-gata să ne lipeasca fierul de calcat de mutre.
-Râzi ca o bleaga! Nu înţeleg ce găseşti de râs în asta! nu realizezi ce-ai făcut! Cum o să-ţi mai termini şcoala? O sa te angajezi pe şantier la taică-tu! O să cari borduri cu roaba!
De câte ori reuşea una dintre noi să se calmeze suficient cât să spună ceva cât-de-cât inteligibil, în pauzele de respirat ale mamei, asta iar începea să strige, noi iar incepeam să râdem… vreo 20 de minute a urlat săraca femeie la noi, până a obosit şi am reusit într-un final să ne adunăm de pe jos, repectiv a reuşit soră-mea să articuleze:
– Nu „cu cine?”, „la ce?”!
Şi dă-i, iar o criză de râs. Mama iar se face roşie, iar ridică fierul de călcat spre capul ei, iar începe să strige:
– Cum adică „la ce?”? Ce-i aia „la ce”? Crezi că asta contează, „cum”?…
Eu, „suportul moral”, făceam ca peştele, deschideam gura, trăgeam aer, încercam să lămuresc situaţia, nu ieşeau decât interjecţii, mă umfla râsul, mă uitam disperată ba la una, ba la alta, ce mai, eram neputincioasă. Tot soră-mea a reuşit să explice ce-i aia „la ce?” şi de unde i se trage. Credeţi că mama şi-a cerut scuze pentru părerea proastă pe care o avea despre fiica ei? Da’ de unde! Reacţia a fost ceva de genul „ei, lasă, ca nu-i nimic, vorbim cu profesorul să te mai asculte, doar tu eşti copil cuminte, n-o sa te lase corigentă, da’ hai să nu-i spunem lui tata”

Încrederea mea in calităţile de „empat” pe care cu mândrie le posed a scăzut mult, dar am învăţat ceva din treaba asta: când ai de dat o veste proastă, dă-o dupa una falsă, oribil de proastă.

(preluat de pe blogul adadoi)


Scufita, caii si ardelencele

by Echipa

De cind cu blogul cel mai mult ne plac, pe langa cei zece cititori zilnici, cautarile cu care se ajunge la noi pe blog. Si pentru ca ni se pare ca oamenii cautatori pe Google pun suflet in ceea ce fac si sufera si alea alea avem si noi niste raspunsuri/sfaturi sau nelamuriri.

Categoria “Vine politiaaaa ”

taxi domnule politist – da, e adevarat: politia sare in ajutorul populatiei printr-o gama diversificata de servicii. Incepind cu 8 martie agentii vor livra si pizza la domiciliu (blondele cu flotant beneficiaza de oferta speciala)

–        Ah Chirila, iar te-ai turmentat te-ai turmentat…

cum sa ajungi la jandarmerie – varianta A) o iei usurel in jos pe strada, faci prima la dreapta, a treia la stanga, mai mergi putin pana ajungi la un sens giratoriu, te invarti de 2 ori, mergi inainte vreo 2km, virezi la dreapta, ba nu, nu virezi acolo ca l-au facut sens interzis, mai mergi pana poti vira la dreapta, mergi vreo 3 km in orice directie, apoi intrebi pe cineva

–        varianta B) mergi la meci si te iei de galeria lu’ Dinamo

raze ale politie rutiera – la soare te puteai uita, da la agentu’ rutier ba! (Insa el doar te momea! Fa bine nu-l asculta si-n fiola nu sufla!)

gps pentru automobile politiei rutiere – complicate giratoriile astea, drept?

politia rutiera sta pe artera – politia judiciara sta pe artera coronara shaidilidilidilididaaa

Categoria “Ezoterismul nu este al meu, ci al urmasilor urmasilor…”

Ritualuri de aducere a ursitului – soc – nu am inteles prea bine: doriti un sot? sau o planta? Oricare ar fi, sa stiti, diferenta e insesizabila

Gaina tampita joc – cite gaini destepte ai vazut? Oricum daca doresti sa te joci, pune-ti masca antigripa si mai ales nu lasa gaina sa treaca strada!

Corn de radasca – nesatula persoana! la a 4-a cautare primesti avertisment!

Ritualuri magie alba pentru a castiga la – avem decat magie neagra. La doua ritualuri bonus lista cu ce combinatii sa nu joci la.

Cand se mai pot face ritualuri pentru ga – in fiecare joi cu luna plina, in lunile pare cu cate 30 de zile obligatoriu, de la 5 la 7 seara

Maestru Windu – he’s gone with the wind, dar din cand in cand mai apare pe la noi Obi-wan, deci revino.

Categoria “Cine ti-o mai lua scufita…”

muzica cu scufita rosie si politia – Vacanta Mare? James Finn Garner?

Scufita rosie comentariu modern – postmodern nu e bine?

Categoria “Drumurile noastre poate… “

La ce ne trebuie geografia – stimate elev, nu iti trebuie geografia, dar daca ajungi in Austria sa nu te astepti sa vezi canguri

Va place geografia – ne plac si Brahms, Sepultura si Kasabian. Da ne e cam frica de Virginia Woolf.

Categoria “Cal la F6”

Caii cand se fura – altii sta de sase

Caii care nu pot sa trag si ii bat – te uiti prea mult la stirile protv

Muzica caii cand se pot fura – noi zicem sa le pui ceva linistitor gen Enya sa nu-i sochezi chiar de la inceput

Subcategoria “caut comentariu pentru “La furat de cai” sa-i dau copy paste pentru referat” – copii, lasati netu si cititi cartea. Oricare.

Categoria “Premiul saptamanii”

Yoo tobe – Hamlet, maica, iar esti prin ghetou?


Liceu, alogen al tinereţii mele

by Laura

Ca orice elev eminent de liceu, în clasa a XII-a e ca ochiu’ (adică limpede, dacă nu cunoşteaţi sintagma) că trebuie să îţi conservi cît mai mult energiile pentru bacalaureat. Ai obligaţia morală şi civică să profiţi de orice ocazie – şi chiar să creezi ocaziile – de a lipsi de la orele de curs normale. Sub impulsul acestei axiome am acceptat să particip în anul al doisprezecelea de şcoală la un concurs între clase. Concurs de geografie, organizat de studenţii de la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii orădene. “Doamna profesoară, ştiţi… ăăă… vă rog… ne scuzaţi azi de la muzică/ educaţie/ chimie? Că trebuie cu Steli şi Alex să învăţăm că ne-o luat dom’ profesor de geografie… ştiţi, cu concursu… studenţii… Universitatea… şi eu dau Bacu’ din geogra’…” – totdeauna dau bine chestiunile astea extracuriculare, aşa că efectul scontat a fost obţinut în mod repetat cam o săptămînă.

Vine ziua concursului. Decor: clasa a XII-a A (a noastră). Personaje: studentele de la geogra’ preocupate de aspectul logistic (cronometre, cartonaşe, liste), profu’ de geogra’ preocupat de studente disciplină, 4 bucăţi elevi XII B dintre care 3 în concurs şi 1 galerie, 29 bucăţi elevi XII A dintre care 2 + eu concurează, restul se foiesc, şoptesc, pîsîie, sîsîie, foşnesc toate manualele şi enciclopediile de geografie găsibile în biblioteca şcolii, pasează bileţele, vociferează pe principiul “HaideAujoscuBeu”, rînjesc la studentele vag alarmate.

Începe. Întrebările curg, răspunsul trebuie scris în decurs de 3 minute pe cartonaşe. Transpiraţiile curg, colegii şoptesc de prin bănci ce se pricep, profu’ sugerează răspunsuri, ăla din B joacă avioane cu o colegă de-a nostră, studentele se agită vis-à-vis de lipsa completă şi făţişă de sportivitate, echipa clasei XII A (eu cu Steli şi cu Alex) jubilează şi vede deja laurii şi podiumul şi excursia cu studenţii. Şi atunci cade, grea ca un pai pe umerii unui somalez ţinut la carceră, Întrebarea! Se lasă o linişte şi mai grea, aproape post-atomică. Îngheţăm. Clasa nu mai suflă. Profu’ tratează ceva cu una dintre studente. De afară se aud nişte păsărele naive şi a X-a de sport la educaţie fizică – sărituri la groapa cu nisip. Pe jos cade o foaie dar nimeni nu are energia să o ridice. Studenta şatenă repetă întrebarea, cadenţat, ca o sentinţă, şi adaugă cu un ton care se vrea încurajator dar frizează bucuria răutăcioasă a celui care se răzbună: “Haideţi, nu e greu! Gîndiţi-vă la un academician, geograf şi geopolitician român care…” şi nu mai aud restul, mă uit cu disperare la Steli care îmi face pe muţeşte “E din partea de materie a lui Alex!!” şi ne uităm amîndouă la Alex “Haide, aminteşte-ţi!!!!” şi în momentul ăla profu’ rînjeşte şi hăhăie încîntat (de rezultatul tratativelor) “Hai mă că este şi judeţ cu numele ăla ce vă tot mocăiţi!” şi toată clasa începe să dea foi repede repede la lista cu judeţele României şi să urle din amintiri “Satu Mare! Brătescu-Voineşti! Raionul Ocniţa” … 30 de secunde… studentele încearcă să ţină situaţia sub control, dar brusc realizăm că există un calm în aer, că ei, colegii noştri ŞTIU, şi încearcă să ne arate prin semne!! “Steli uită-te un pic la Silviu de ce dracu îşi indică dinţii??” “Aştia îsi bat joc!” … 20 de secunde… şi în momentul în care îmi pică fisa şi îmi tremură pixul în mînă scriind “Mehedinţi” Alex se ridică brusc de lîngă noi, toate se derulează cu încetinitorul ca în filme cînd se deschid cerurile şi apare raza sau cînd tocilaru clasei bagă în ultima secundă coş de la 3 puncte, Alex emite din virful buzelor privind undeva prin tavan “Ştiu…! (10 secunde… oftat general de satisfacţie ) DINŢESCU!”


%d blogeri au apreciat asta: