Despre mancare…

by Anku

In mijlocul mieilor, viteilor, porcilor, gainilor, “oualelor” verzi, albastre si rosii (ultima culoare mai rar), in inima droburilor, sarmalelor, fripturilor, in curgerea supelor, ciorbelor, vinurilor, sucurilor (mai mult sau mai putin eco), in fine, de Paste, m-a izbit si pe mine o idee: mancarea e o forma de iubire. Scurt pe doi: cu cat iubesti pe cineva mai mult cu atat il indopi mai abitir. Probabil o sa-mi spuneti ca noua mea strafulgerare de gandire e fumata de mult, ca am invatat-o odata cu celebra “dragostea trece prin stomac”, ca “Romania” si “mancare” alaturate ar trebui sa fie exemplu de pleonasm si probabil ca aveti dreptate, dar uite ca eu doar acum am avut revelatia.

…de la mamele care indeasa mancarea in gura copilului si tot nu pot dormi noapte ca parca-parca nu a mancat destul copilul, care fug cu lingurita, castronelul, iaurtelul, dupa copilul care, desi are doar 2 ani, e mai destept si stie ca stomacul lui nu e setat sa proceseze atata mancare, mamele care fac cinspe mii de feluri de mancare si care sufera ca tu nu ai gustat decat din paispemiinouasutenoujnoo (clar, nu o mai iubesti!), care nu s-au mai uitat de mult in buletinul tau sa vada ca ai depasit varsta majoratului cu vreo 30 de ani si tot iti trimit tone de caserole cu alte tone de mancare ca un fel de declaratie de dragoste saptamanala, ca Doamne feri independenta (da, aia in virtutea careia ar fi trebuit sa te invete sa gatesti) e din nou o dovada (sau mai bine zis spaima lor principala) ca nu le iubesti …

…de la sotiile care toaca, razalesc, curata, framanta, coc, prajesc, fierb, glazureaza, orneaza, cara sacose cu ingrediente care uneori depasesc greutatea lor, pun borcanase cu zacusti, dulceturi, muraturi intru bucurarea familiei care, guess what?, e total nerecunoscatoare in fata efortului supraomenesc si dupa aia tot soatele cad late de oboseala nestiind sau uitand ca sotul si copiii isi doresc de fapt altceva…

… de la sotii care burdusesc frigiderele ca au auzit ei ca razboiul atomic e aproape si sigur dupa ala ei vor ramane intregi impreuna cu articu’ de facea figuri si in vremuri de pace (pentru numele lui Dumnezeu ce cautau oamenii in supermarketuri in a doua zi de Paste??!) toate acestea probabil datorita unor sechele ancestrale (mda… Jung ne mai scrie si in ziua de azi…) ramase din  vremurile in care aduceau in pesteri halci de dinozauri sa-si sature mostenitorii dovedind pentru a cata oara ca siguranta e o forma de iubire…

… de la iubitorii de aer curat care canta natura mai ceva ca poetii romantici incalzind-o in focuri total iresponsabile si aducandu-i ofrande de fripturi, mici, pulpe si cartofi prajiti cadorisind mediul inconjurator cu mormane de peturi, sticle, doze, coji, ambalaje, dupa ce trudisera 5 ceasuri ca sa manance o juma’ de ora si sa stea tolaniti inca o jumatate in scaunele pliante si dupa aia sa adune repede-repede ca sa ajunga acasa sa savureze cina in fata televizorului…

… de la “crestinii” care preaslavesc orice sarbatoare religioasa intinzand si adunand de cateva ori pe zi mese neincapatoare pentru varietatea de mancaruri gatite in numele Domnului…

… de la toate astea mi s-a facut mie dor de vremurile in care nu ma iubeam de plictiseala, atat de mult si des si niciodata la ore atat de tarzii.

Iepurasu’ morocanos

by Anku

Pe unde ma intorc, pe unde ma sucesc, ma rasucesc, pe unde ciulesc urechile si casc ochii nu aud decat despre iepurasu’ de Paste. Cum ca el face, el drege, el ba vine, ba nu vine, ba e bun, ba nu e, ba-l momim cu apropouri catre stim noi cine, ba-l periem pe fata sa vaza tot poporu’ dar mai ales cine trebuie, ba il laudam, ba avem asteptari mari si foarte mari de la el. “Am dat comanda iepurasului pentru.. “ “poate primesc de iepuras…” “tu ce vrei de la iepuras” “mi-am luat cutare lucru de iepuras ca, deh, e o data-n an” “sper ca iepurasu de anu asta sa nu fie afectat de criza” “vreau de iepuras…. Vreau vreau iepuras iepuras e tot ce aud zilele astea neaparat in voci pe tocuri si stridente.

Cine e epurele asta, fratilor, si cum de ne-am pricopsit cu el??! Ce poate el sa ne dea in afara de carne, blana si eventual o labuta drept amuleta? De unde atata bogatie pe el? De unde atata daruire? Si mai ales ce treaba are el cu o sarbatoare religioasa? De ce tocma’ animalul asta? De ce nu un porc spinos sau o meduza? Acuma eu inteleg ca multa lume il vrea un omolog al lui Mos Craciun pe departamentul Paste si Inviere, da’ chiar asa, ne apucam iar de cumparat ca bezmeticii, iar preluam fara discernamant cine stie ce idee dusa cu pluta?

Pot sa pricep ca noi ne comportam ca un popor nebun ce suntem, adoptand atitudini la extreme ca sa ne invelim frumos ego-ul schizoid: ori suntem pro-iepuri, mosi craciuni (neaparat mai buni!), valentini si toti sfintii din calendar, ori suntem cool, adica eco, bio si anti(-consumeristi) plus inca niste prefixe. Ati putea crede ca m-as incadra in a 2-a categorie, dar eu vreau doar sa aflu cum a ajuns iepurasu asta personaj principal de Paste (mie bunica imi tot povestea despre unu’, Isus, si despre cum a inviat El si cred ca am ramas cu ideea gresita ca sarbatoarea asta ar fi despre asa ceva) Dar la o adica as putea sa cred si in iepure daca lumea spune ca aduce tot felu’ de cadouri. Asa ca, daca il vedeti, sa ii spuneti sa-mi aduca o casa, un SUV, o vila la munte (am ales terenul), 15 parfumuri  “de firma”, 39 de kile de haine, 3 genti vuitoane si 127 perechi de pantofi (de preferat Manolo ca mi-a placut serialul ala cu sexul si orasul)… A…da…. si sa-i mai ziceti sa-mi aduca si o bricheta ca nicicum nu mi-o mai gasesc pe a mea. Multumesc!