Praf în vînt. LAPTE praf.

Un eveniment! Aia era cînd făcea mama ciocolată de casă. Trîntoream prin bucătărie cu ochii cît cepele de apă, absolut dispusă să trec peste etapa de răcire a produsului şi să-l haplesc aşa căldicel şi lichid cum era cînd se termina migăleala şi frîntul cocoloaşelor şi topirea şi omogenizarea şi mai ştiu eu ce.

Aşa că vorbim cu Luţu şi decidem: facem ciocolată de casă de Anunou. Căutăm reţetă şi pornim la cumpărături. Ingredient principal – laptele praf, acest alt surogat al copilăriei, insuportabil de scîrbos ca produs finit (lapte) la vremea respectivă, drept pentru care era consumat cu linguriţa, crud, spre disperarea părinţilor. Avem nevoie de juma de kil. Şi-ncepe jurnalul de bord.

• Hypermarket fără egal hyperînţesato-plino-foşgăitor la ora 10 a.m. Lapte praf locaţie neidentificată. Varii întrebări către diverşi angajaţi şi răspunsuri la fel de variate. Victorie! S-a găsit. Pseudo-victorie. Există doar un sortiment (Dr. Oetker). Costă 9,09 lei. La 250 de grame. Armata se retrage nervoasă. Noi nu dăm 18 lei pe lapte praf! Ne luăm cu altele, dar ne roade gîndul. Vom insista! Ajungem la bază, descărcăm harnaşamente şi utilaje din plăşi. Se trimite o echipă formată din subsemnata în recunoaştere în cartier. Ce naiba, doar e lapte praf!
• Alimentara de cartier numărul 1. Tactică de învăluire vînzătoare-vă-ajutăm-cu-ceva? Laptele praf există. Tot exclusiv Oetker. Beneficiu: există şi alte gramaje. La 380 de grame – 16, 10 lei, la 130 de grame 5,65 lei. Echipa de recunoaştere se retrage. Cu su(r)le.
• Alimentara de cartier numărul 2. Intrare în forţă, evitare babe mioape la/ în raft. Laptele praf există. Beneficiu: altă marcă! 9,90 lei, 250 de grame. Mhîm. În rest, Oetker. Echipa de recunoaştere ia notă şi se retrage în linişte pentru a fila şi alte teritorii atacabile.
• Supermarket de cartier foarte profi. Îmbulzeală. Echipa de recunoaştere se fofilează discret. Laptele praf pare a nu exista. Pentru siguranţă se afişează rînjet şi se întreabă inamicul. Lipsa completă a ţelului se confirmă. Se cumpără, la cerere, pungi de făcut cuburi de gheaţă pentru restul armatei (care, aparent, s-a aşezat la ţucsuială odihnă). Se stă la coadă de 7 persoane, jumătate indecise, jumătate cu pretenţia de a evita coada căci cumpără doar ţigări şi jumătate dorind să beneficieze de animalul de pluş cadou pe puncte de fidelitate. Aaa, sînt mai multe modele de animale de pluş cadou disponibile?… Echipa de recunoaştere bate toba a detriment.
• S-a luat decizia. Se revine la alimentara numărul 2 pe considerentul spargem monopolul, investim în produs românesc, în ciuda preţului. Echipa de recunoaştere umflă două cutii de lapte praf Rarăul dînd mărunt din buze. În drum spre casa de marcat, echipa bine antrenată observă o mişcare neconformă planului. Oftează. „Mbună ziua. Ştiţi, laptele ăsta e expirat. De acum 3 săptămîni. Aveţi altul?” Inamicul adoptă o atitudine de suspiciune bleagă asemeni unui struţ emu care vede o mină artizanală. „Da? Serios? Ce chestie. N-am observat. N-avem, numai ăsta e. Avem Oetker…”. Da. Ştiu. Mersi.
• ABC de cartier numărul 3. Echipa de recunoaştere vag iritată întreabă direct inamicul. Nu se ştie dacă laptele praf există. Raftul e la 80 de cm. Inamicul apelează la avertizare sonoră: „Mărioarăăăăă (de la Gooorj, mîrîie mental echipa de recunoaştere, plasînd şi o rimă neortodoxă) maaai iestie laptie praaaf?”. Mărioara vine din capăt şi scotoceşte o zonă relativ nudă din raft. Pleacă. Răspunde cînd ajunge în capătul de unde plecase. „Nu mai iestie de joi!”. Revelată, echipa de recunoaştere revine la bază.

Atacul final s-a dat în ziua următoare, reduta a fost cucerită cu mici răni de orgoliu: 2 x Oetker la 250 grame, totuşi la 8,55 lei bucata.