Jumătate de cronică de sfert de concert

by Anku

(Ursus Cluj Fest)

Când au făcut parcările alea imense mall-urilor m-am întrebat cui Doamne folosește ditamai spațiul ăla imens ca infinitul la P(o)lus…Și mie, mi-am rușinat eu cârcoteala maladivă în istorica întâmplare din 15 august. Unor paznici tembeli, mi-am spus aseara, care se cred Sfântu Petru si te tot dirijează să nu cumva să intri cu mașina în parcare, că să te tot duci până dai de câmp si de acolo te descurci că doar nu mai e raiu’ lor acolo. Și ne-am dus…, ne-am dus…, ne-am mai dus un pic, prin spate pe la Polus până când jbeng! într-un loc de semi-parcare (nu am lovit nimic, da’ așa de repede am sprintat spre locul liber din cauză că mai erau vreo 5 mașini în competiție de am și auzit instantaneu o interjecție care nu era jbeng, da’ mie imi place asta mai mult). Și după aia iară du-te și du-te where no one has gone before, prin niște cotloane de mall până ieși la fântâna pe care o știi și după care parcă te mai poți orienta.

Drept să vă spun eu vroiam să prind măcar un pic de Zdubi (pe care îi ratasem la zilele metropolei Câmpia Turzii din motiv de Maiden), că la Iris sigur nu apucam că eu la ora 10 cel târziu trebuie să fiu în casă (la mine!) și oricum mă consolam că filmul cu Iris îl mai văzusem eu. Când am ajuns m-au lovit zdrăngănelile celor de la Vița de vie și vreo cațiva bași în piept de nici azi nu mi-am revenit (I’m getting old, I know…). Părerea mea față de formația asta e cam ca cea a Elveției față de războiul mondial, dar recunosc că așteptam să termine odată, să vină Zdubii (ora 10, Cenușăreasa, etc etc). Când Despot a zis că mai cântă 3 piese și se cară am vrut să întreb câte!? CÂTE?!! DECI CÂTE??!!, da’ am zis că mai bine nu-l stârnesc. Și a terminat. Și param-pam-pam prezentatorul (nu era Ursulescu) anunță că urmează…Puya. Despre Puya nu știam nimic în afara de faptul că are un cap rotund, frumos; habar nu aveam cum se scria numele lui până acum juma’ de minut când am dat căutare pe net ca să fiu sigură că scriu articole bine documentate. Nu prea știu ce o cântat că eram atentă la niște dansuri de rugby-iști din echipele emisferei sudice, da’ am ciult urechea la întrebarea aia pe care urăsc să o aud în Cluj adresată unui grup mai mare de 1 persoană. “Cu cine țineți: cu CFR sau cu U?” Cu Liverpool – da’, dacă nu i-am răspuns lui Despot am zis că nu are rost să mă obosesc cu ăsta. Pe când să plec Puya a început să sune bine, da’ numa pentru că băgase CD-u’ cu We Will Rock You (cred că rămăsese în combină de la Despot…) și era de fapt siderat că mulțimea tot accentua aia cu rock pe când el se chinuia să deturneze spre cuvântul celebru cu rezonanță asemănătoare.

Și iar am luat-o prin labirinturile de la Mall să găsim mașina, elaborând creativ ideea mașinii vorbitoare care să urle din parcare “AICEA ÎS, IDIOTULE, UNDE M-AI LĂSAT!” Când am și găsit-o deja se auzea fluiera lu’ Roman &co, da’ nu mai era loc de întors. Nici noi, nici mașina. Așa că după vreo niște ture (în sinea mea mă rugam să mai fim in Cluj!) prin locuri total necunoscute, puțin teren viran cât să traumatizăm toba (mașinii, că a Zdubilor încă se auzea bine) și o ieșire în drumul național cu deturnare spre cel local am ajuns acasă ca să mai ies la 11 jumate seara pe balcon să deslușesc ce se mai aude de la concerte, dar se auzeau: 1. niște bețivi urlători în blocul din față, 2.manele de la vecinu’ și 3. un avion care căuta disperat Aeroportul Cluj. Da’ nu pot spune că nu am fost la concert și întotdeauna există o dimineață bună în care să recuperez trecutul!

Compact de ocazie

by Anku

În vremea studenţiei mele, când afacerea transportului cu microbuze şi autocare încă nu izbucnise circulam foarte des cu autostopu’/ocazie/iamănene (nu vă gîndiţi la prostii!) La un moment dat urcăm (nu eram singură) la un „nene” într-o dubiţă. Nici nu apucăm să ne aşezăm comod şi să emitem un politicos „Să-ţi deie Dumnezeu sănătate” şi alte urări sincere din inimi îngheţate (era iarnă) că vocea de la volan tună în plin anotimp friguros întrebarea care era să ne ducă în neant: VĂ PLACE COMPACT??!!!! Îngheţul de afară era adiere de zefir pe lângă frigul care ne-a paralizat sufletele. Teroarea din noi a scos un comun „daaaaa” firav cu rugăminţi acerbe la orice forţă superioară de a nu da greş. „BINE, a fulgerat din nou vocea, CĂ ACUMA L-AM DAT JOS PE UNU’ ÎN CÂMP CĂ NU-I PLĂCEA!” Privirea de gheaţă a şoferului a început a se lumina numai când am inceput a urla impreună cu el „Aaaaaaaaaaltuuuuuuul deeeeesiiiiiiiiiiiguuuuuuur te va iuuuuuuuuuubiiii maaaaaaaaai muuuuuuuuult, vaaaaaa fi uuuuuuuuun aaaaaaaaaaaaaaaaalt inceeepuuuut!!!!” şi am ştiut că scăpasem!
Multă vreme după aceea m-am intrebat dacă ăla pe care îl dăduse jos era mort sau viu în momentul expulzării din dubiţa rockului autohton…..
(va urma pentru că am circulat prea mult cu acest gen de mijloc de transport)
P:S. (fără legatură cu ce am scris mai sus) AM încă nu are net. Nici tv (if you are wondering). Da’ şi când o aveeeeeaa……….