By Pan Zer
Şi cum stãteam noi ‘colo cu Moniku foooaaarte concentrate la ea-n bucãtãrie, cã doar aveam a doua zi examen la English Literature, cu “Moll Flanders” (de n-o citisem) şi de-alea, la ore înaintate din noapte, cu cafea şi cu minus (ca de obicei) de ţigãri, de ne-am şi pornit sã ne luãm din staţie ţigãri Maro (aromate de pişcau la buze mai ceva ca limba neamţã), ne sunã pretenu’ Radu, student la Regie pe vremea aia, cu o întrebare de concurs România, te ador (pe vremea asta, cã pe aia nu era cazul. De emisiune, nu de sentiment!), ş-anume: “Care este cel de-al patrulea cuvînt din limba românã care se terminã în –zdã? Hehe”. Noi, ocoşe, dã-i cu “brazdã”, dã-i cu “gazdã”, dã-i cu altele, ne ies doar trei. Atîta se fãcu şi ora. Şi noi… noi într-o stare de silenţium lugubrum perplexum, aruncînd cîte-o privire furişã pe pereţi, în mod mai mult decît evident complet extrase din peisajul nenorocirilor şi noroacelor stimabilei Moll şi mormãind aceleaşi litere printre pufãiri de Maro: “…mmm… hmm.. –zdã… -zdããã… mmm… tu!… mnu…”.
N-am rezolvat-o în noaptea aia, dar îmi amintesc perfect conversaţia de dimineaţã, dupã ce am decis cã totuşi sã şi dormim o ţîrã înainte de examenul la literaturã englezã fixat la ora 8 a.m.
Laura: “Moniku, trezeşte-te. E ora 7,30”
Moniku: “Cît?? Avem timp de cafea?”
Laura: “Nu.”
Moniku: “Îs gata. Hai.”
Am luat examenul. Şi dacã bine reţin l-am asaltat pe Radu trei zile cu soluţionarea misterului, dupã care l-am înjurat douã. AMÎNdouã.