Tag Archives: protectie sociala

Codu’

by Pan Fried Chicken

Nu despre peşte, nici despre Dan Brown. Nici despre Iona al lui Sorescu – deşi ãla era cu chit. Hm, şi totuşi, e ceva despre oareşce înghiţire în cheie cam ironicã. Ori îs io defectã profesional. De Codul Muncii zic. Proiect(il)u’ ãla nou.

Ia sã spicuim onlainu’.

“Proiectul stabileşte cã un contract individual de muncã este suspendat pentru participarea la grevã.” (Sursa) I-auzi! Acu’ nu cã am fi în Caraibe unde ţac pac! grevãm cã nu primim cafea vinerea, nu cã s-ar rãscula românul organizat şi semestrial pentru a-şi susţine drepturile pe care nu le cunoaşte trãgînd nervos înapoi economia naţionalã… dar, hm, chiar aşa?

Alta. “Revizuirea perioadelor de probã instituite pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncã” (explicaţia aici). Revizuire  în plus, darã! Numa’ bine îmi aduc aminte de începuturile mele cu flamurã în cîmpul muncii. Tare fain o fost! Multã experienţã am acumulat. Toatã în perioade din astea “de probã”. Uiiiiii ce bine cã acu’ îs mai lungi, sã te poţi mãcar obişnui cu adresa apartamentului unde se aflã SRL-ul! (în mod absolut surprinzãtor, în România nu existã doar firme serioase sau multinaţionale).

Sã mai frunzãrim. A! Super! “Va fi menţinutã propunerea privind aplicarea contractelor colective de muncã la un întreg sector doar dacã este semnat de cel puţin jumãtate dintre cei acoperiţi de acest contract” (aşa scrie). Noa foarte bine! Deci sã se aplice contractul colectiv pe ramura comerţ, de exemplu, cînd or semna jumãtate din doamnele, duduile şi domnişoarele bãtrîne şi domnii vînzãtori din ţara asta. Pãi şi ce dacã lucreazã “la patron” care nu le-o fãcut carte de muncã (chiar dacã le-o zis cã le-o)?? Sã semneze, dacã vor contract colectiv! Şi lãsaţi minerii sã vinã la mine. Sã semneze şi ei, vorba aia.

Ne mai uitãããm. Aha! Ceva super!  “Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor”. Mnoa aia-i! … sã ştim şi noi! Foarte bine! (Deşi nu prea înţeleg eu mare lucru, dacã zici chestia asta urmatã în alineatul numãrul doi de o schemã de soiul “Locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detaşarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă” mie nu-mi tare sunã a comun acord, dar mai ştii? O fi ca-ntr-o cãsnicie… un compromis, o mãslinã…)

Ce mai gãsim? Oh damn! “Este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, încheierea unui contract individual de muncă în scopul prestării unei munci sau a unei activităţi ilicite ori imorale”. Mna poftim! Şi eu acu’ de unde sã îmi dau seama dacã job-ul meu numãrul doi drept hostessă videochat în scop de întreţinere mãtuşã bolnavã şi frãţior şcolar e ilicit ori imoral???? Cã oricum lucrez numa’ pe comision!

Aşa de protejatã mã simt cã mai caut. O!  Splendid! Se propune concediul neîntrerupt scãzut de la 15 la 10 zile!  URA! Chiar simţeam cã îi prea mult! 15 zile una-ntr-una sã te tãt odihneşti! Cã ‘nebuneşti naibii 3 sãptãmîni consecutive sã nu faci ce faci în restul de 51/ 53 sau cite îs în an.

Noa fain, de acu’ pot dormi liniştitã, cã l-o şi aprobat Guvidu’ amendînd pe ici pe colo varianta din 2003! Ioi!  GUVERNU’ am vrut sã zic! Damn fishy stuff!


Pentru cei cu nervii tari

by Moniku

De o saptamana ma tot pornesc sa scriu acest post, dar diverse sentimente ma impiedica de fiecare data. Cand ma revolt, cand imi vine sa emigrez in Coreea, cand ma apuca lehamitea…

Ei bine este vorba despre protectie. Aaaa, nu, nu va voi face o trecere in revista a produselor destinate diverselor forme de protectie a cetateanului- deci nu e vorba nici de Durex, nici e Rexona, nici de Protex…E ceva mult mai profund, mai existential, mai aproape de fiinta sau de nefiinta…Ihim, voiam sa va vorbesc despre PROTECTIA SOCIALA.

Tin sa multumesc celor care au citit pana aici si mentionez ca nu ma supar, chiar ii inteleg pe cei care, afland tema acestor randuri nu vor lectura in continuare. Probabil am distrus cateva orizonturi de asteptare pentru ca protectia sociala in Romania nu trezeste nici optimism, nici buna-dispozitie, nici macar sentimentul de siguranta…a, nu, nu a zilei de maine…nici macar a clipei prezente.

Ma aflu in situatia celui care nu a folosit Durex la momentul potrivit si acum abuzeaza de Rexona si Protex pentru a indeparta transpiratia determinata de furtunile interioare amplificate in fiecare sfanta zi de nepasarea celor din jur.

In octombrie 2009, depun eu dosarul cu zeci de acte si formulare, necesar pentru acordarea indemnizatiei de maternitate. Dupa ce in prealabil dadusem zeci de telefoane la locul de munca – ca haideti, oameni buni, faceti actele alea – dupa ce facusem nu stiu cate copii dupa diverse certificate, dupa ce completasem cateva formulare care s-au dovedit a nu fi cele potrivite si evident au trebuit refacute…ei bine, intr-un final iata-ma cu dosarul depus la Primarie. Am intrat intr-o asteptare febrila a banilor respectivi, bani care, evident, reprezentau singura mea sursa de venit, de supravietuire si de intretinere a copilului.

“Dureaza trei luni de zile pana veti primi banii”, mi s-a spus. Trebuie sa recunosc, eu am un mare defect…cum imi spune cineva ceva ce e peste puterea mea de intelegere, sar instinctiv pe acel cineva cu cea mai grea intrebare din lume: “De ce?”. Pun aceasta intrebare constient si cu riscul de a primi un raspuns neplacut sau deranjant (si trebuie sa recunosc ca de obicei raspunsurile la intrebarea “de ce?” sunt extreeem de neplacute). Asa s-a intamplat si in cazul de fata. Mi se da un raspuns demn de un functionar public, o poveste intortocheata de parca traseul dosarului cu pricina ar fi fost cel putin parcursul unui dosar de importanta colosala al serviciilor secrete. “ca… stiti…dosarul…trebuie procesat…se lucreaza mai intai la Sibiu…apoi se trimite la Bucuresti…ca trebuie aprobat…stiti cum e…deci dureaza trei luni.” Ma rog…fara sa ma declar convinsa sau multumita de raspuns accept- ca ce era sa fac- raspunsul si situatia si…astept…La sfarsitul lui ianuarie…fac apel la cunostintele mele de matematica…adun 1+1+1, imi da 3, numar pe degete noiembrie, decembrie, ianuarie si…evrika…da, refac socoteala si constat ca, intr-adevar, dupa calculele mele si dupa spusele maritului functionar public trebuie sa primesc banii. Banii, pe care, dupa principiul tiganului care face carnati din porcul din targ, eu in impartisem in zeci de directii – datorii acumulate in 3 luni, cele necesare casei, copilului…etc.

Dar macar toate problemele mele pareau rezolvate la momentul respectiv. Verific febril cardul, timp de o saptamana, ba devenisem si intelegatoare, puteam sa accept o intarziere de cateva zile, hai, o saptamana. Cardul meu in schimb nu era atat de optimist ca si mine si imi arata incapatanat un magnific sold de 0 lei si 0 bani.

Eee, zise iar optimistul din mine…trebuie sa verificam, trebuie sa fie o incurcatura. Zis si facut – sunat cunostinta de la Primarie, ceva fosta colega de liceu care raspunde dupa vreo doua saptamani de insistente (ca de, ii suna telefonul incontinuu, nu mai stie ce sa faca, e asa de ocupata incat nici nu mai raspunde), respectiva spune ca nu, nu mai depinde soarta dosarului de Primarie ci de Asistenta Sociala, intrebat acolo unde primim intr-un final un raspuns: „Da, zice, dosarul a fost lucrat la Sibiu – ce o fi insemnand „lucrat”?! – si acum se afla la Bucuresti.” Oftez cumva usurata, ma gandesc ca asta nu mai poate dura mult…DAR raspunsul este completat cu urmatoarele „veti primi banii in martie”. Ma trec toate transpiratiile, dau intr-o nevroza autoindusa spontan, vecina cu slogul si evident izbucneste din mine intrebarea „De ceeeeeeee?????”. Vine raspunsul, calm, a la functionar public…”stiti, trebuie procesat si aprobat dosarul la Bucuresti, apoi pana se intoarce la Sibiu si abia apoi intra la plata – adica in martie, probabil la sfarsitul lunii”.

Va scutesc de sentimentele negative starnite de situatia de mai sus, va scutesc si de injuraturile care incep cu toate literele alfabetului care mi se inghesuie in cap…si mi-e teama chiar spun „Mai rau de atat nu se poate” ca poate se gaseste un optimist mai mare decat mine care sa ma contrazica.


%d blogeri au apreciat asta: