Monthly Archives: aprilie 2011

Românii ar fi putut avea…

by Anku

Ieri, prinsă ca o minge de ping-pong chinezească într-o discuție despre valențele ceramicii în perioada neolitică, am rememorat cu regret momentul în care noi, românii, am fi putut fi buricul pământului.

Acum vreo 7-8 ani în cadrul unui proiect, 2 delegații, una italiană și alta portugheză, au fost plimbate într-un amplu program de culturalizare la Muzeul de Istorie din Cluj. La un momenta dat, printre bolovanii și cioburile din perioada neolitică, italienii au făcut un cerc și au început să se închine mai ceva ca și triburile din jungla amazoniană la un oarecare zeu. Când s-au depărtat am putut observa că obiectul adorației lor era soba de teracotă din dotarea muzeului. Și imediat a venit și întrebarea care m-a lăsat incapabilă de răspuns: „E din neolitic??”

Și când, peste nici măcar 5 minute, portughezii au efectuat exact același ritual cu exact aceeași întrebare am știut ce să le răspund: Da, e din neolitic. De fapt pe aceste teritorii s-a dezvoltat cea mai evoluată civilizație a timpului respectiv, o populație remarcabilă în gândire și progres și care a dus pe toată întinderea planetei dovezile vizionarismului și civilizației cu mult înaintea timpului său, o nație de inventatori, artiști și oameni de geniu care au influențat ireversibil conștiința mondială. De fapt m-am uitat sec la ei: “Nu, doamnă, e din piața de cărămizi de la marginea orașului…”

Publicitate

In pace

by Pan Flute

La Recviem fusese frumos, deşi o luase cam pe nepregãtite afişul pe care era pictat cu verde numele autorului, Verdi, probabil de cãtre (încã) un tînãr alternativ, ea convinsã fiind cã se va asculta Recviemul lui Mozart. La ieşire îşi mãrturisi cã s-a regãsit cel mai mult în partea coralã şi cea intrumentalã, în timp ce soliştii o fãcuserã sã priveascã fix tãblia de lemn casetatã (cu trei reproduceri de picturã religioasã pe fond foarte albastru) pe care regizorul gãsise de cuviinţã sã o atîrne cam oblic deasupra pãrţii de mijloc a orchestrei. Nu se putea abţine de la a gîndi o sintagmã obsesivã: “Final Destination”… Dar totul a decurs conform normalului. (Ce-o mai fi şi ãla). Pe parcursul concertului îşi aminti cã mai trebuia sã execute nişte operaţiuni din seria Buna Gospodinã cã deh, sã nu ne gãseascã post-sãrbãtorile cu/ fãrã, şi gîndul ãsta se topi în altul, mai cuprinzãtor şi mai important, şi anume întrebarea dacã la întoarcere o sã vadã din tren iar fazanii şi şoimii liberi pe cîmpiile de dupã Aleşd, aici închise ochii exact cînd începea Dies irae, nici mãcar ştiind dacã de obosealã sau pur şi simplu de evadare, apoi se întrezãri ideea cã o sã scrie pe blog despre concert, şi încercã sã formuleze în cap în mod politicos faptul cã solistele aveau moace de tãntiţe de la ţarã înţolite pentru Balul de la Cãminul cultural şi voci de scene internaţionale şi cã nu-i frumos sã judeci oamenii aşa, mai ales nu e deloc relevant, nu diplomele, nu aspectul conteazã, apoi întrebarea dacã fetiţa aia de la emisiunea Ai noştri posedã talent, aia micã codatã… o fi în regulã sã munceascã “de micã” dupã cum zisese, ea avînd 7 ani sau aşa ceva, adicã noa, totuşi parcã altceva fac copiii la vîrsta aia, o fi ştiind fãtuca de Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor sãi, şi ce naiba e cu lumea asta de îs toţi deosebiţi şi talentaţi şi n-ar zice unu’ fãrã mizã dom’le eu nu mã pricep la nimic în mod deosebit şi îs tare mulţumit cu asta, şi îşi aminti de caricatura dintr-un Caţavencu vechi şi chicoti, dar nu destul de discret încît sã nu provoace privirea încruntatã a domnului chel din faţã care, în mod ciudat, tocmai se trezise, dar ea bãnui cã din cauza celor doi din spatele ei care îşi şopteau “Bã, nu fi cocalar!”. Toate astea în timp ce undeva pe fundal se contura ideea cã ce-o scrie pe blog va fi un fel de flow of consciousness de mixaj Woolf-Bengescu asupra cãruia va trona moaca de Emilie a solistei din stînga îmbrãcatã în gri strãlucios.


Absolut toată lumea are talent!

by Anku

Păi nu-s ăștia de la Protv dați dracu? Păi îs! Că dacă ieșea copilul contratenor cel mai talentat noi despre ce mai discutam? Poate un era de așteptat, da,da știam că așa va fi, previzibil etc, etc, vreo 2 jigniri corelând vocea cu alte organe și cam atît. Da’ așa nu a explodat România?! Ba a explodat! Că altceva nu se auzea ieri nici în virtual, nici în real. Altceva decât analize și reanalize, opinii peste încă multe alte opinii, teorii, formule, amintiri, deconstruiri și reconstruiri, ba chiar și re-votări pe site-uri importante.

Eu recunosc: m-am uitat la „Românii au talent”. Nu chiar la tot, da’ m-am uitat. Și, deși nu sunt adepta teoriei conspirației, mi s-a părut un show regizat cap-coadă: de la replicile juriului (minus Andi Moisescu care a dat cât de cât dovadă de gândire proprie și naturalețe), la prezentarea și chiar alegerea concurenților (s-a văzut clar că în finală era nevoie de talente diferite că de prea mulți cântăreți, fie ei și remarcabili, s-ar putea să ne plictisim) și binențeles la alegerea undeva pe parcurs a câștigătorului. Eu asta cred. Până la urmă o mișcare genială de publicitate. Era necesar ca oamenii să vorbescă despre show. Și să fim serioși despre chestii pozitive, previzibile nu se vorbește prea mult!

Așa că acum toată lumea așteaptă sezonul 2. Plus că potențiali concurenți știu că nu e nevoie de cine știe ce talent să-i scoată din anonimat și să le aducă sacul de bani câștigat peste noapte la care visează dinainte de a ști că un asemenea concurs există. Bravo, Pro TV, până la urmă ai dat tuturor șanse egale pe viitor. Și dacă ai mai scos și bani din asta tu ce vină ai? E și ăsta un talent. Chiar mare.

Ca de obicei o analiză plină de bun simț și obiectivitate tot Mihnea Măruță face.

Și pentru că românii mai au și talent uitați-vă ce face băiatul ăsta la „Britain’s Got Talent”.


În care se dovedește că nu sunt în stare să fierb nici măcar un ou

by Anku

Am vrut eu musai-musai să vopsesc ouă, deși nu era nevoie. C-așa-i omu, se mai plictisește și mai inventează chestii după care să tragă. Buuuuuuun, și de la bunica citire la noi ouăle se vopsesc în coji de ceapă (dacă ar mai fi trăit bunica, ar fi fost azi o respectată partizană a curentului bio). Da’ chestia se face cu cap și gândire organizată de care eu nu mai am demult. Pentru că în acest demers ecologic  ar fi trebuit să adun cojile de ceapă de la Crăciunul trecut. Or eu le adunam de două zile. La apel au răspuns 5 foi de ceapă cu totul. Nevermind mi-am zis eu, am auzit că și sfecla rosie e bună și dacă n-aș fi experimentat vopsirea hainelor, mâinilor și oalelor cu sfeclă roșie poate n-aș fi crezut. Dar eu am crezut în sfeclă. Așa că m-am apucat. Trebuia să bănui de la început că ceva nu e în regulă cu astrele în ziua respectivă pentru că desenatul pe ouă cu creioane cerate nu a dat rezultate, ocazie cu care am aflat că pictatul pe ou se șterge cât ai zice „dungă”. Mi s-a părut ciudat de vreme ce aceleași creioane cerate rezistă cu succes pe vopseaua lavabilă de pe pereți. Da’ în fine. N-am dat importanță incidentului pentru că eu aveam un vis și mă țineam bine de el: să vopsesc ouă! Am îmbrăcat ouă în frunze, flori și ceapă + creioane cerate și le-am pus la fiert cu foile de ceapă și sfecla. A rezultat o fascinată culoare căcănie. Am zis că  poate dacă mai fierb puțin… Au mai fiert vreo juma de oră. Tot căcăniu. Încă 10 minute fierbere. Căcăniul rezistă. Moment în care panica a pus stăpânire pe mine: vroiam ouă roșii și aș fi abdicat de la orice credință ca să le am. Mi-am lăsat naibii obiceiurile și, după o fugă la magazin (nu a mea) eram în posesia unei foarte roșii culori de vopsit oo. Și de aici a început distracția. Un fir de praf a căzut din plic pe mobila de bucătărie. Atât. Când am dat să-l șterg a rămas o dungă de toată roșeața. Aveam ouă căcănii, dar mobilă roșie. Am încercat să șterg mai abitir, dar praful s-a împrăștiat pe gresie. Aveam ouă căcănii, mobilă tot roșie, gresie foarte roșie. Când m-am uitat la mâini era să leșin: mâinile ca ale lui Jack Spintecătorul. M-am dus la baie să mă spăl. După 5 minute aveam ouă căcănii, mobilă roșie, gresie foarte roșie, chiuveta de la baie pictată în artistice culori de roz și roșu și mâinile tot roșii. Aș fi plâns dar mi-era teamă că lacrimile vor fi tot roșii. După încă vreo oră, doar datorită unor eforturi susținute, mobila a devenit roz, gresia la fel, de chiuveta de la baie nici nu mai îmi păsa pentru că eram prea ocupată să-mi frec mâinile cu sare de lamâie și piatră ponce. Aș fi încercat și cu șmirghel, da’ nu am găsit prin casă.  Într-un final ouăle au devenit roșii, da’ așa neuniform colorate și cu vopsea zgâriată de ziceai că erau vopsite în secolul trecut. De desenele, frunzele, floricele și încercările mele creative se alesese praful. Aș fi putut să o întorc declarând că de fapt eu ouă vopsite vintage mi-am dorit, dar, pentru că nu sunt atât de maleabilă, am trântit ouăle în frigider unde zac și la ora asta și m-am dus la mama unde am vopsit de-a dreptul artistic toate ouăle. Cu coji de ceapă, binențeles.


După potop

by Anku

Am revenit. Când am plecat i-am spus: “Te iubesc, dar trebuie să luăm o pauză”. Ca de obicei a tăcut. M-a privit impasibil și a clipit discret. Înainte să intre în întuneric a mai apucat să mă audă promițându-i că în timpul în care voi sta departe de el nu mă voi uita la altul. Căci el, doar el, m-a ajutat în vremuri tulburi și m-a susținut cum nici un alt laptop nu a știu să o facă.

3 zile a durat cura de dezintoxicare de internet. Timp suficient să dai în alte vicii, căci, știm cu toții, suma viciilor e mereu constantă. Vroiam doar să spun că după fiecare sărbătoare îmi vine așa un dor să mă fac vegetariană. Sau măcar pustnică. Nimic nu s-a schimbat față de anul trecut, dar mâine jur că îmi fac salată din frunze de păpădie.

Bine v-am regăsit, revenim în forță!

P.S. Nu vreau să mă laud, dar donez ouă roșii!


Urare

by Echipa

Cu ocazia acestor

a) Sfinte

b) Luminate

c) Calde

d) Festive

sarbatori de

a) Craciun

b) Invierea Domnului

c) Paste

d) Nasterea Domnului

va dorim

a) toate cele bune alaturi de cei dragi.

b) implinirea tuturor dorintelor. Alaturi de cei dragi.

c) un curcubeu la fiecare furtuna, un zambet la fiecare lacrima, o promisiune la fiecare grija, o binecuvantare la fiecare pas. Alaturi de cei dragi.

d) Fie ca.

Cu drag,

a) Ai vostrii 1fmi

b) Alor voastre 2fmi

c) Ale voastre 3fmi

d) Al tuturor FMI


To look like or not to look like

by Anku

Citeam cum un scriitor chinez vrea să-și facă operații estetice ca să semene cu Shakespeare.

Nenea chinezu, poți să-ți faci câte operații dorești că guleraș din ăla ca a’  lu’ Shakespeare n-ai cum să-ți tragi veci pururi!

Știrea e de pe Mediafax, poza de aici.


Patimile pe înțelesul copiilor

by Anku

(varianta 1)

“Te plictisești la biserică, mă copile? Pac! o palmă în cap. Te plicitsești, mă?!! Pac, pac, două palme și cu mâna liberă începe să tragă de urechea necredinciosului. Te plictisești? Da?!! Pac!pac! pac! Păi, mă, la biserică nu te plictisești, mă, la biserică trebuie să fii atent la ce spune popa! Pacpacpacpac!! Fără număr…

(varianta 2)

“Te plictisești la biserică, mă copile? Pac! o palmă în cap. Te plicitsești, mă?!! Pac, pac, două palme și cu mâna liberă începe să tragă de urechea necredinciosului. Te plictisești? Da?!! Pac!pac! pac! Păi, mă, la biserică nu te plictisești, mă, la biserică trebuie să fii atent la ce spune popa! Pacpacpacpac!! Fără număr

Eu cobor de la balconul de la care am văzut scena, mă duc la doamna de altfel elegant și în trend îmbrăcată și chiar în momentul în care stă să-și deschidă portiera de la Volkswagen îi trag 2 palme de să-i joace ochișorii ca ansamblu’ ăla irlandez.

(varianta 2 e doar un vis, da într-una din zilele astea visul meu va deveni realitate.)

Știu, e Săptămâna Mare și eu vin cu povești beligerante, da’ ce să-i faci, eu nu sunt religioasă. Spre deosebire de “mămica” de mai sus.


Nu răspund la telefon

by Anku

Am urât telefoanele mobile din ziua 1 și primul meu telefon mobil a fost cam fix, în sensul că îl țineam în casă și refuzam să-l scot în public.  Așa, de frondă. Pe vremea aceea mi se păreau culmea snobismului și a infatuării. Dar, încet-încet tehnologia m-a învins. Am mobil și-l port peste tot cu mine. O vreme m-am întrebat ce am avut împotriva lor. Mi-am adus aminte după o săptămână în care în mijloacele de transport în comun am fost obligată să ascult o discuție extrem de bine structurată pe motive, tactici, puncte tari vs puncte slabe și finalitate despre cum Cătălin ar trebui să se cupleze cu Monica, alte povești despre cum se poate demonta o speță, despre cum se scrie o lucrare de diplomă (+posibile subiecte), despre cum nu s-au putut plasa pantaloni importați din China pe motiv că „ne-au luat-o alții înainte”, despre cum vecinul de la 4 nu-și repectă locul de parcare și despre cum se poate face o sesizare în acest sens, cum se prepară sucul de cimbrișor(+/- zahăr), despre cum doamna de la  parter a murit și binențeles despre cum Ioana a născut, despre cum se imploră, se ceartă, se împacă, se jignește. Toate, și multe altele, la telefonul mobil al unora lângă care am avut ghinionul să mă plasez în troleibuz. Fără să mă intereseze câtuși de puțin dar și fără posibilitate de evitare. Nu mai răspund la telefon în troleibuz să știți. Nu mai răspund din ziua în care, vorbind cu o prietenă răcită și recomandându-i un anume tratament, o domnișoara care stătea în fața mea s-a întors spre mine și mi-a spus: Da, da tratamentul acela e foarte bun. Și eu l-am încercat. Și știți ce rău m-am simțit?? Foarte rău! Nu mă puteam ține pe piciore. Și ăla a funcționat. Așa că să-i mai spuneți să încerce! Aaaa… și puteți să-i spuneți să ia și medicamentul X. E foarte bun.

Uraaaa, de când cu telefoanele mobile suntem toți o mare familie fericită. E tot ce îmi doream!


Albă-ca-Zăpada merge mai departe

Vanea se trezi în cor de păsărele și decor de vis. Pentru că nu-și aducea aminte cum ajunsese acolo, primul lucru la care se gândi era coperta unei reviste în care râuri albastre alergau spre câmpii verzi și în care oameni și animale se îmbrățișau într-o iubire eternă. Era în rai. Cititori atenți și deștepți s-ar putea întreba ce naiba căuta Vanea în rai când în ultimii ani nu se preocupase decât de cum să ucizi fără urme. Dar Vanea nu își mai aducea aminte nici de crime, nici de banda pentru care depusese jurământ, nici de crima perfecta la care lucra de ceva vreme. Adevăru-i că nu își aducea aminte nici cum îl cheamă căci Vanea, Vanea biet suflet rătăcit, își pierduse memoria. Dar atmosfera idilică îl învălui ca un parfum de zefir într-o zi cu soare arzător și, hipnotizat, Vanea știu că trebuie să-și găsească coperta de revistă în care să trăiască fericit până la bătrânețe. Peste câțiva ani, naratorul omniscient îl regăsi redactor-șef la o revistă cu profil religios, tată a 5 copii și încă 2 pe drum și binențeles predicator recunoscut international, dar nu se obosi să ducă mai departe povestea lui.

Văzând că Vanea nu se întoarce ucrainienii îi blestemară spiritual antreprenorial și se blestemară și pe ei că nu le venise lor ideea să-o vândă pe Albă-ca-Zăpada unor întreprinzători turci. Că altă explicație nu găseau. Ca să nu fie totul pierdut se prezentară la Mama Vitregă să-și încaseze plata. Cu poze mânărite în photoshop dovediră că o spânzuraseră, înjunghiaseră și finalmente incendiaseră pe fiica repudiată. Mama Vitregă le promise plata pe card în câteva zile invocînd anumite lipsuri financiare generate de lucrările de modernizare ale vilei de la Păduribitza. Mai strâmbând din nas, mai pomenindu-i strămoșii și rudele  până la gradul 4, ucrainienii acceptară, neuitând să specifice că se vor întorce ceva mai încărcați. Și ei și puștile.

În tot acest timp Albă-ca-Zăpada începuse să fie plictisită de munca la “Pensiunea Cei 7 Pitici”. Așa că, dimineața, cum plecau piticii la muncă se și posta pe canapea uitându-se la “Nora pentru mamă” și uneori, în pauzele publicitare, la taraf tv. Când se apropia ora de întoarcere a piticilor, Albă-ca-Zăpada sărea sprințară de pe canapea și ștergea asiduu praful astfel că piticii o găseau întotdeauna trudind de zor. Dar reclamațiile începură să curgă. Așa că în ziua în care viața ei se schimbă iremediabil, în timp de piticii erau la muncă, cineva sună la ușă. O mulțime de blitzuri și camere de filmat ale celor mai importante televiziuni din pădure erau pe punctual de a da buzna în pensiune. În fața lor și în fața Albei-ca-Zăpada stătea posesorul celei mai frumoase priviri albastre pe care ea o văzuse în scurta ei viață, privire în care eroina noastră se pierdu de nu-și mai reveni nici până în zilele noastre.

“Inspector Frumos Făt de la OPC, Garda de mediu, sef servicul de Asistență Socială localitatea Pădure, sectorul Pini, necăsătorit, 2 copii, metrosexual amator” – se prezentă bărbatul și Albă-ca-Zăpada trebui să se țină de tocul ușii ca să nu leșine.

Exact în momentul în care televiziunile începură transmisiunea live de la pensiune Mama Vitregă deschise televizorul. Spre deosebire de Albă-ca-Zăpada, ea leșină.


%d blogeri au apreciat: