Tag Archives: Romania

Sete de cultură

by Anku

Se dă o situație ipotetică în care parcă pe la 8 seara ai vrea o bere. Te duci la magazinele din jur, vreo 4, (nu puține!) și constați că nu mai este bere. Nici o marcă, nici un fel de recipient, nimic, nimic.

–        Doamnă, nu mai aveți bere?? (parcă ai picat într-un roman de Orwell sau măcar înapoi în comunism: cum adică să nu mai găsești bere în România??)

–        Nu mai avem nici bere, nici țigări, nici semințe?

–        ???

–        Dar nu știți că începe filmul în aer liber la TIFF? De la 7 seara nu mai avem nimic!

Și mai zic unii că românii nu sunt culți…

Anunțuri

Nunta secolului

by Dodo

Am urmărit zilele trecute, recunosc, cu neaşteptat de mult interes, toate amănuntele legate de ceea ce britanicii au numit cu-atâta naivitate “nunta secolului”. Cum?! Adică ăştia n-au auzit de Mutu? Sau de Iri şi Moni sau de Oana şi Pepe sau de Viorel Lis sau de Regina R&B? Slăbuţ… Păi noi atâtea nunţi ale secolului am avut încât nici nu mai ştiu în ce secol suntem. Sau alea au fost ale mileniului?!

Oricum, a fost plăcut după atâtea războaie, tsunami, cutremure, tornade şi alte dezastre la nivel mondial să mai văd şi altceva – o poveste adevărată a unei fete de rând care a visat să se mărite cu un prinţ şi a reuşit. Deşi… o viaţă de prinţesă implică multe: lipsă viaţă privată, rigurozitate, obligatoriu moştenitori (dacă se poate de gen masculin) şi un zâmbet larg şi uşor tâmp de Albă-ca Zăpada desenat în permanenţă pe faţă, să nu carecumva să pari nefericită cheltuind banul public. Şi cum eu nu eram disponibilă, nici dispusă la asemenea sacrificii, cineva trebuia să se sacrifice. Bravo ei! Eu una le doresc tot binele din lume, că-s tineri şi frumoşi şi să ajungă cât mai repede pe tron, chiar dacă se sare o generaţie.

Dincolo de toate astea, mi-a plăcut enorm. De la rochia miresei, la marea de pălării mai mult sau mai puţin inspirate, de la Corul din Canterbury (Doamne, cum suna corul ăla!) la slujba religioasă în sine, de la scena sărutului (cam scurt, ce-i drept şi la comanda «ready, steady, go!» a lui William) la petrecerile din stradă care au ţinut până dimineaţă. Totul respira bun gust, somptuozitate, organizare până la cel mai minuscul detaliu. N-am mai văzut atâta lume comportându-se atât de civilizat (sau poate doar japonezii care îşi acordau prioritate în intersecţii când se vedea deja valul uriaş la câţiva metri de ei). Doar două lucruri n-au fost prevăzute: un preot simpatic care a făcut tumbe la sfârşitul ceremoniei şi doi români căţăraţi într-un pom în faţa palatului pentru a avea o mai bună perspectivă asupra lucrurilor, că doar n-or sta ei la grămadă cu prostimea!

O singură zi a durat minunea şi la noi. Mă mir chiar că i s-a acordat atâta importanţă când, nu-i asa? avem noi atâtea subiecte muuuuult mai interesante de dezbătut în showuri TV. Apoi am revenit cu picioarele nu pe pământ, ci direct în mocirlă, unde ne e locul. Nunţile secolului au devenit divorţurile secolului şi ştirile mondene – ştiri de interes naţional, deci trebuia să fim informaţi, să nu murim proşti. Au urmat nişte comparaţii dureroase de-a dreptul între nunta regală şi nunţile celebre de la noi (care prin eleganţă şi somptuozitate înţeleg câteva artificii şi jocuri cu laser, dar put a snobism, prost gust şi exagerări inutile) şi, ceva mai recent, între mulţimea adunată la Vatican pentru a cere sanctificarea cât mai rapidă a Papei Ioan Paul al II-lea şi plebea noastră ce se călca în picioare şi uitau de orice Dumnezeu pentru a obţine viaţa cea veşnică (cel puţin!) sărutând nişte moaşte. Trist, nu?


Sacrifice

…în așteptarea celor 275 de postări despre Vonnegut pe care le pregătește  Anca …

Cu drag, inepuizabilei, inegalabilei, imuabilei…România

 

Mai multe postere aici


Ieurooooooovizion…și echipa națională, binențeles

M-am îmbrăcat aseară în steagul românesc și am hotărât să fiu patrioată, natională, sora cu râul, ramul si devreme acasă pentru a vedea meciul naționalei. Și eurovizionul, opțional. Era deja repriza a 2-a a meciului cu Ucraina când m-am prins eu că trebuia să țin cu ăia îmbrăcați în roșu, nu cu ăilalți. Moașă-sa de galben subliminal!! În fine, bănuiesc că nu doriți analiză de meci de la cineva care habar nu are care-i echipa națională. Mai faină a fost discuția cu vecinul.  Mă, ai văzut meciu’? Ce meci? Cum ce meci? România cu Ucraina! Si? Păi, o condus a’ noștri cu 2-1 și după aia România o luat-o cu 3-2. El stă puțin și se gândește și o plasează tipic ardelenește în vinclu: Noa, las că-i  binie! O fi…

Bun, comut pe Eurovizion și îmi manifest din nou spiritual patriotic rugându-mă la Sfântul Andrei să fim măcar pe penultimul loc. Deși, de data asta, știam în ce culori evoluează ai nostri, habar nu am cine și ce o cântat. Pentru România prestau la greu Gianina și Leo: ce cântece, ce punctaje, ce emoții? Eu mă concentram să ascult ce comentau ai noștri: ba că una e lebăda tristă de la Varșovia, ba că unu’ e dalmațian, ba că unu’ de ce cântă si altu’ de ce vorbește, ba că uite-o pe Morticia… Că erau într-o ceața totală despre cum apărea punctaju’ destul de clar pe ecran, că mai încurcau steagurile (e greu cu Federația Rusa ca ei e mulți!) e la fel de evident precum faptul că TVR e societate nu știu de care și nu intră sub incidența tăierilor bugetare. Felicitări Gianina și Leo pentru un binemeritat loc in TVR!


Trei scurte

  1. Window-shopping-ul pe net ar trebui sa se numeasca windows-shopping (cu scuzele de rigoare pentru utilizatorii de Linux)?
  2. Ieri seara plimbandu-ma printre blocurile care devin incet-incet colorate datorita programului “izolarea”, am descoperit o noua moda de socializare: adunatu’ grupurilor in garaje (nu ploua!!) unde se desfasurau variate activitati de relaxare precum ascultatul de muzica la volum aproape maxim, mancatu’ de seminte cu implicitul concurs de scuipat coji distanta astfel incat sa se iasa din perimetrul garajului sau pur si simplu discutarea ultimelor sicane de la “Nora pentru mama”. Azi maine vom auzi discutii de genul: “Unde iesi diseara?”- “A, am fost la coafor ca diseara ies in garaju’ lu’ Cutarescu.” Lasand la o parte asocierea oximoronica dintre a iesi si inauntru, presimt ca in curand vom avea si garajele de fite pe care le vom recunoaste dupa Mercedesurile parcate la usa garajului deoarece inauntru sta de vreo 12 ani inamovibila Dacia castigata pe carnetu’ de CEC in 1978 (toamna). Bine ca suntem inventivi pe timp de criza…
  3. Problema antrenorilor din Romania e ca nu le explica clar jucatorilor la ce poarta sa atace.

%d blogeri au apreciat asta: