Tag Archives: alegeri

Când puiul o învaţă pe găină…

by Dodo (pe această cale anunţăm stimabilii cetitori că echipa 3fmi conţine de fapt 5fmi şi acum este completă)

La una dintre ultimele ore de conversaţie la clasa a IX-a bilingv, înainte de a intra în concediu, într-o banală discuţie despre ce e mai bine: să regreţi ceva ce ai făcut sau că nu ai făcut ceva, un elev a răspuns foarte degajat : «I just let it be, teacher !» M-am uitat la el oarecum contrariată, uşor deranjată de atâta lejeritate în a privi lucrurile. «Şi dacă la o răscruce, în loc să o iei la dreapta îţi dai seama că era mai bine să mergi în stânga, nu regreţi nimic?» am plusat eu. «Ce rost ar avea? Dacă vreau într-adevăr să ajung în stânga, ocolesc puţin, dar tot ajung acolo. Până una-alta, mă bucur de peisajul de pe drumul pe care am pornit-o. Poate e chiar mai pitoresc decât celălalt… ».

M-am blocat pentru câteva clipe. Nu ştiam ce să-i răspund. Singurul lucru care îmi venea în minte era: “God, you’re so fuckin’ right!” – şi, bine-nţeles, nu suna tocmai etic… Mă încercau o grămadă de sentimente şi nu era nici momentul, nici locul să cad pe gânduri, să le explorez sau să le savurez.

Mai întâi am simţit cum mă năpădesc amintirile şi m-a cuprins nostalgia: «Am fost şi eu cândva aşa…» Unde sunt vremurile de altadată (vezi motivul ubi sunt, examen anul I, Curticăpeanu, Miron Costin etc.) când ne durea în cot de lumea asta, când orice nimic devenea prioritar şi eram capabili să reducem TOTUL la NIMIC, când, la fel cum ştiam să facem adevărate drame din te miri ce, ştiam şi să facem haz de necaz, când deţineam adevăruri absolute şi nu avea cine ce să ne spună să ne convingă că nu e chiar aşa, când ne durea în dos cine este Ministrul Tineretului şi Sportului sau câţi bani are în buzunare?!

Apoi m-a încercat o uşoară invidie. Îmi era îngrozitor de ciudă că nişte copii au mai multă minte decât noi (mă rog, cel puţin decât mine – nu vreau să se simtă nimeni jignit). Când au ajuns ăştia (generaţia neglijată de părinţii prea ocupaţi să alerge după bani, crescuţi cu nasul în calculator şi cu lei grei în buzunar pentru a suplini orice alte lipsuri) să gândească mai limpede? De ce în loc să ne deşteptăm odată cu înaintarea în vârstă ne îngropăm în false realităţi ? De ce uităm să trăim clipa şi apoi numărăm cu regret câte clipe au trecut pe lângă noi ?

În cele din urmă m-a cuprins o iremediabilă tristeţe. Am uitat să fim noi. Am devenit «maturi» şi «responsabili». Nu ne mai permitem să fim copilăroşi, să privim lucrurile cu lejeritate, să zâmbim doar aşa, pentru că e plăcut. TREBUIE să fim serioşi, pentru că viaţa e grea. În loc să savurăm cafeaua de dimineaţă fericiţi că dorm copiii şi avem câteva minute de linişte, calculăm ce mai avem de plătit şi cu ce mai rămânem. In loc să zâmbim când piticii fac câte o boacănă, ţipăm isteric, obosiţi de atâtea gânduri.

Copilul avuse dreptate şi eu una am luat aminte, chiar dacă mi-a luat ceva timp. Mă obişnuisem atât de tare cu starea de încordare zilnică încât aproape că mi-a fost frică să încerc altceva. Şi totuşi, ieri, în urma ştirilor de la TV şi a unor ţipete de genul : « Ãştia-s nebuni ! Ne taie 25% din salarii ! Aşa n-o să mai putem trăi! » am putut să mă uit liniştită la copii şi să răspund calm: « Dacă nu mai poţi trăi, deschide balconul şi sari. Eu nu-mi permit. » Care sunt lucrurile care merită ? Puiuţii noştri şi oamenii ca voi, dragelor, care au susţinut o prietenie de aproape 12 ani, dintre care vreo 8 au constat într-o relaţie mai mult telefonică (şi în lipsa instrumentului care, teoretic, ar fi trebuit să fie cel puţin cu câţiva centimetri mai lung decât distanţa dintre telefoane ).

Anunțuri

Vizionară fiind, chefuri făceam

by Anku

Pentru cine nu-și aduce aminte anii de „glorie” ai României postbelice (anii ăia comuniști) sau pentru cei care nu au fost foarte atenți în perioada aceea, ocupați fiind cu papa și joaca vreau să vă spun că duminica liberă se desfășura după cum urmează:
Primăvara târzie/vara:
Primul pas: Verifici dacă se circulă cu numere cu soț sau fără.
Pasul doi: Faci rost de niște benzină de la vecinu de la 4 care, deși e activist, te mai împrumută cu una-alta
Pasul trei: Împrumuți mașina de la aia mică a vecinului de la 2 care a câștigat-o pe carnetu’ de cec. Îi promiți niște eugenii.
Pasul patru: Te iei și te duci încotro vezi cu ochii așteptând vremurile în care se va inventa oteveu ca să ai la ce te uita la televizor.
Toamna târzie/iarna-iarnă! :
Singurul pas pe care îl faci e să te duci afară la curățat zăpada/plimbare/tras cu sania ăla micu’/povești în fața blocului că oricum în casă e mai frig și nici curent nu e.
Ce vreau eu să subliniez și n-ați fi ghicit în vecii-vecilor (da’ numa’ pentru că-s subtilă de felu’ meu) e că nu aveam duminici electorale. Adică aveam, da pe noi nu ne întreba nimeni. Bine, bine ne întrebau, da’ ne și dădeau răspunsurile. Și Doamne ferește să le încurci!! Așa că la nuș’ ce congres al partidului (cred că ultimul, da’ chiar nu vreau să-mi amintesc!) urmau duminică alegerile. Cu o săptămână înainte în programul radio-tv (din nou pentru cei care la ora aia nu citeau cu voce tare pentru simplul fapt că încă nu învățaseră să vorbească, fițuica respectivă era o hârtie mizerabilă cu accente albastre pe fond gri, mai mult radio decât tv din motive de 2 ore/zi la televiziunea unică) apărea emisiunea de DUPĂ hai-să-le-mai-zicem-o-dată-alegeri. Emisiune în care se preaslăvea (deși nu știu dacă astfel de cuvinte religios conotative erau acceptate) realegerea tovarășului unic în funcția de bla, bla, bla.

Acu’ de-ți ghici ce mi-o dezlănțuit asemenea amintiri? Primul răspuns corect primește (răspunsul se-nțelege!) o bere “să bea la meci”.
Da, da aţi ghicit! Nu că m-ar fi mirat realegerea lu Mircea Sandu ca șef irefutabil al ferefeului. Pesemne că nici pe el nu l-a mirat de vreme ce a făcut chefu’ de realegere ÎNAINTE. Asta cu chefu’ mi-a plăcut! Și mă gândesc eu cu inocență cum nu ne crede el proști pe noi și știe că noi știm că el știa în 90 toamna că peste 20 de ani tot el va conduce (îmi place cum se exprimă unii prin ziare) „frâiele federației”. Normal că m-am găsit să comentez! Chiar dacă sunt femeie mă uit la fotbal. Și uneori chiar îmi place. Și o să înteleg cândva cum e cu offside-ul. Da’ comentez mai ales pentru că îmi plac chestiile astea specialitatea lui Nostradamus. Și vreau să fiu și eu vizionară că văd că ăștia au succes. Așa că peste 11 ani facem chef. Pentru că peste 11 ani și 2 luni fix vom hotărî oficial, dacă pe acest blog, scriem cu diacritice au ba. Dacă nici ăsta nu e motiv de cheeeef…. VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG!


%d blogeri au apreciat asta: