Monthly Archives: octombrie 2010

Viitorul nu sună deloc

Vroiam să scriu …

… despre cum nou-apărutul radio rock (cred că pe 92,2 în Cluj) nu mă lasă să muncesc pentru că trebuie să lălăi…

… o postare intitulată „Fascinația fotbalului” în care să vorbesc despre Bute, echipa de gimnastica a României si Andre Agassi…

… un articol documentat despre avionul de pasageri doborât de ruși în anii ’80 (1980!)…

… despre cum am stat o jumătate de oră gândindu-mă la ițele compromisului după ce am citit articolul lui Mihnea Măruță (îl găsiți in blogroll)…

… niște reflecții lingvistice pornind de la perechea româno-americană Rozmarin-Rosemary

… despre faptul că încă nu am găsit un film care să depășească o carte (oare există?!), dar că am găsit actori care să-mi submineze imaginația…

… o aberație despre cura de slabire, în ciuda tuturor revistelor glossy (urăsc cuvântul ăsta!), dar, pentru că nu mi-a reușit aberația cu Albă-ca-Zăpadă în continuarea celei cu Scufița Roșie, am decis să renunț la genul ăsta…

… despre obsesivele reclame la telefonie mobilă…

… despre chestii care mă enervează…

… și despre locuri frumoase în România…

… despre wordpressu’ care scrie cu greșeli…

… despre cărți, multe, multe cărți și cum aș face un blog doar despre cărți, dar inutilitatea lui mă dezarmează…

Vroiam să scriu, … dar nu voi scrie…

Publicitate

Păpuși…

O artă de mult uitată, cu puțină istorie și multă culoare…

Expoziţia va fi deschisă în perioada 25 -31 octombrie, după următorul program:

luni – vineri: 9.00 -19.00

sâmbătă – duminică – 10.00 – 18.00


Scaunele

by Laura

Congresul Blondelor la Sofia.

Reporter: “De ce unele blonde stau pe margine si nu participa la mars?”

Blonda: “Pai nu toate inteleg ce se petrece.”

***

ORL-ista de la clinica particulara catre mine: “Buuuun. Deci la virsta de 7 ani ati suferit o interventie chirurgicala la amigdale. Amigdalectomie, cum o numim noi. Mai tineti minte motivul medical pentru care vi le-au scos?”

***

Un anticariat din Romania a pus taxa pe privit. Daca nu cumperi nimic, platesti 1 leu.

***

Bute: “Nu am cu cine sa ma bat. Toti ma refuza”

***

Orange Romania catre prietena mea R. “Va trimitem factura pentru modem prin posta. E urgent? Stati linistita, in 10 zile ajunge la dumneavoastra.”

***

Dansez cu tine batuta si sirba, by Adi Mutu. Adica a agresat un ospatar sirb, cu 7 zile inainte sa i se termine suspendarea de 9 luni.

***

Întoarcerea lui Voda Lãpuşneanul (B1 TV). Decor otoman: Guţã Ştirbu.

***

Un domn tuciuriu stirb cu caruta trasa de magarus, catre mine: “Hai in Mercedes, dom’soara!”

***

Un oficial de la Gloria Bistrita: “Sintem prostii prostilor! Singurii care nu i-am dat gol lu’ Dinamo!”


Sacrifice

…în așteptarea celor 275 de postări despre Vonnegut pe care le pregătește  Anca …

Cu drag, inepuizabilei, inegalabilei, imuabilei…România

 

Mai multe postere aici


In dulcele stil clasic

By Laura

Motto:

The step trece eu rămân.

Din ce în ce mai pre- /stre- /intere-santă. De goana cotidiană zic. De-aia, sigur, avem nevoie în jurul nostru de ultra-portabilitate, interconectivitate, mobilitate, multifuncţionalitate. Orice trebuie să fie conectabil la orice altceva (prin mufe, porturi,Wi-Fi, 3G, Bluetooth, IrDA). Toate năzdrăvăniile şi dispozitivele de comunicare/ stocare/ măsurare/ înregistrare/ ce mai vreţi voi se micesc, intră la apă, capătă forme halucinante, se răsucesc la 360 grade, se pliază şi se desfăşoară precum corturile migratorilor (adică ţac-pac), uşoare ca pînza de paing, dar rezistente ca unghia de mamut. Şi se sincronizează unele cu altele. Şi redau (din ce în ce mai) multe formaturi de fişiere.

Laptop clasic? S-avem pardon, e desuet precum izmana bunicului – util, dar complet depăşit, ca vocabulă. Acum categoriile sînt mult mai specifice: netbook, notebook, flybook, palmtop, iPad, PDA. Telefon celular? Ei aş! Blackberry, iPhone, GPhone, SmartPhone (adicătelea PDA cu redare audio), dual sim-uri sau chiar dual-screen-uri, touchscreen (pregătiţi-vă de full surface touchscreen, urmează. Şi de anul ăsta şi telefoane mobile care funcţionează pe bază de hidrogen).

Uneori mi-e dor să trag de mînerul orizontal al frigiderului Fram ca să iau cratiţa cu lapte cu caimac de 1 deget jumate, să îmi petrec după-amiaza inserînd în unitatea orizontală dischete şi aranjîndu-le pe categorii, mi-e dor de cîntarul cu greutăţi, de telefonul cu fise, de pick-up şi magnetofon şi radioul cu unde ultrascurte, de telefonul fix alb cu disc şi de televizorul cu lămpi cu funcţionare pe bază de pumni, de stilou cu peniţă şi de călimară şi de sugativă. Şi de filmele pe VHS (în interpretarea vocală a doamnei Nistor).

Şi mi-e dor de încă ceva: de limba care se vorbea pe cînd tehnologia nu era aşa de avansată. De cuvintele pline, onctuoase, dure, regionale, naive, de frazele stufoase sau banale, de construcţia vorbei ne-sughiţate şi ne-mprestriţate cu haşdedeuri, usebeuri, haşdemeiuri, biţi, baiţi, gipiesuri, elsidiuri, leduri, depeiuri, empepatru, rîpîmîuri şi sîmîsîuri.

Probabil şi de-aia citesc eu în fiecare an „Fraţii Jderi” (varianta fizică din colecţia Patrimoniu, nu pe E-Reader). Cartea aia mă ţine cu picioarele pe glie.


Dodo

Îmi amintesc de vremea-aceea…

Chitară. Gene luni. Râs molipsitor. Voință. Geacă vorbitoare. Depardieu. Mâncăruri delicioase. Cu brândză. Ghivece pictate. Nopți de povești. Cabană la munte. Bătăi cu frișcă. Orhidee-n păr. Conversații interminabile. Gin. Curaj. Jurăminte că nu mai bem gin veci. Voință. Cântece. Curaj. Rochițe vesele. Lăsat pe spate, târziu. Da,cum să nu, haideți să listăm lucrarea de  licență la 1 noaptea.  Și iar chitara cu gașca de altădată… For ever. Prietenii știu de ce.


Batman, batman…

Dacă vă plac zburătorii…


Candidule!

by Echipa

Motto:

“Ce faci, bã??” (“bã” fiind cãţãrat pe-un stîlp de telegraf si scuipînd intr-o remorcã/ benã)

“Sã taci! Cã fac piscinã!”

Explicaţie: “Bã”, zis şi “ten de trandafir” şi cunoscut şi sub numele de “Ceahlãu’-n soare”, nesmintit provider de: filme, muzichie, cheat codes, beri, lemne de foc uscate de sub Dacia roşie, instrumente de pescuit cînd învãţa porumbu’ sã-noate, strategii de şi implicãri în Whist, Renţ şi Tarnib, stãpîn de momente de hãhãialã, tãceri profunde şi semnificative, sau expresii frumoase ca “Nu, nu îs gata grãtarele şi cartofii, da’ era sã dãm foc la ciupercã. Daţi nişte apã.”

Urare: Dragã Departamentule IT al blogului 3fmi, îţi dorim viaţã de biscuite, şi un La Mulţi Ani lãlãit (cu Help Desk chitara lui Dodo) de cãtre toatã echipa 3fmi, în speţã cele 5 fmi pe care ai avut rãbdarea, toleranţa şi detaşarea sã le cunoşti de atiţia ani de zile!

Concluzie: Sã ne trãieşti, domnu’! Aşa sã-ţi fie numele:


Jumătate de cronică de sfert de concert

by Anku

(Ursus Cluj Fest)

Când au făcut parcările alea imense mall-urilor m-am întrebat cui Doamne folosește ditamai spațiul ăla imens ca infinitul la P(o)lus…Și mie, mi-am rușinat eu cârcoteala maladivă în istorica întâmplare din 15 august. Unor paznici tembeli, mi-am spus aseara, care se cred Sfântu Petru si te tot dirijează să nu cumva să intri cu mașina în parcare, că să te tot duci până dai de câmp si de acolo te descurci că doar nu mai e raiu’ lor acolo. Și ne-am dus…, ne-am dus…, ne-am mai dus un pic, prin spate pe la Polus până când jbeng! într-un loc de semi-parcare (nu am lovit nimic, da’ așa de repede am sprintat spre locul liber din cauză că mai erau vreo 5 mașini în competiție de am și auzit instantaneu o interjecție care nu era jbeng, da’ mie imi place asta mai mult). Și după aia iară du-te și du-te where no one has gone before, prin niște cotloane de mall până ieși la fântâna pe care o știi și după care parcă te mai poți orienta.

Drept să vă spun eu vroiam să prind măcar un pic de Zdubi (pe care îi ratasem la zilele metropolei Câmpia Turzii din motiv de Maiden), că la Iris sigur nu apucam că eu la ora 10 cel târziu trebuie să fiu în casă (la mine!) și oricum mă consolam că filmul cu Iris îl mai văzusem eu. Când am ajuns m-au lovit zdrăngănelile celor de la Vița de vie și vreo cațiva bași în piept de nici azi nu mi-am revenit (I’m getting old, I know…). Părerea mea față de formația asta e cam ca cea a Elveției față de războiul mondial, dar recunosc că așteptam să termine odată, să vină Zdubii (ora 10, Cenușăreasa, etc etc). Când Despot a zis că mai cântă 3 piese și se cară am vrut să întreb câte!? CÂTE?!! DECI CÂTE??!!, da’ am zis că mai bine nu-l stârnesc. Și a terminat. Și param-pam-pam prezentatorul (nu era Ursulescu) anunță că urmează…Puya. Despre Puya nu știam nimic în afara de faptul că are un cap rotund, frumos; habar nu aveam cum se scria numele lui până acum juma’ de minut când am dat căutare pe net ca să fiu sigură că scriu articole bine documentate. Nu prea știu ce o cântat că eram atentă la niște dansuri de rugby-iști din echipele emisferei sudice, da’ am ciult urechea la întrebarea aia pe care urăsc să o aud în Cluj adresată unui grup mai mare de 1 persoană. “Cu cine țineți: cu CFR sau cu U?” Cu Liverpool – da’, dacă nu i-am răspuns lui Despot am zis că nu are rost să mă obosesc cu ăsta. Pe când să plec Puya a început să sune bine, da’ numa pentru că băgase CD-u’ cu We Will Rock You (cred că rămăsese în combină de la Despot…) și era de fapt siderat că mulțimea tot accentua aia cu rock pe când el se chinuia să deturneze spre cuvântul celebru cu rezonanță asemănătoare.

Și iar am luat-o prin labirinturile de la Mall să găsim mașina, elaborând creativ ideea mașinii vorbitoare care să urle din parcare “AICEA ÎS, IDIOTULE, UNDE M-AI LĂSAT!” Când am și găsit-o deja se auzea fluiera lu’ Roman &co, da’ nu mai era loc de întors. Nici noi, nici mașina. Așa că după vreo niște ture (în sinea mea mă rugam să mai fim in Cluj!) prin locuri total necunoscute, puțin teren viran cât să traumatizăm toba (mașinii, că a Zdubilor încă se auzea bine) și o ieșire în drumul național cu deturnare spre cel local am ajuns acasă ca să mai ies la 11 jumate seara pe balcon să deslușesc ce se mai aude de la concerte, dar se auzeau: 1. niște bețivi urlători în blocul din față, 2.manele de la vecinu’ și 3. un avion care căuta disperat Aeroportul Cluj. Da’ nu pot spune că nu am fost la concert și întotdeauna există o dimineață bună în care să recuperez trecutul!


Umor tomnatic

by Anku

Pentru că e duminică și eu i-am promis Laurei că scriu ceva săptămâna asta (să știți că ea nu mă obligă să scriu, eu mă ofer!) tot ce pot face e să dau copy-paste de la alții, să sper că ei nu mă dau în judecată pentru plagiat/furt sau cin’ ști’ ce alte delicte și că măcar unii dintre voi nu sunt suprasaturați de chestiunile astea copiate de mine cu sudoarea degetelor că și să-ți asumi munca altora e destul de … sinuos (mi-am propus să folosesc cel puțin câte un neologism în fiecare postare!) Așa că dacă le-ați citit deja, nu vă mai obosiți, treceți direct la ultimul rând unde din nou vă recomand oameni care chiar știu să scrie.

I want to die peacefully in my sleep, like my grandfather. Not screaming and yelling like the passengers in his car.

The last thing I want to do is hurt you. But it’s still on the list.

Light travels faster than sound. This is why some people appear bright until you hear them speak.

If I agreed with you, we’d both be wrong.

We never really grow up; we only learn how to act in public.

War does not determine who is right – only who is left.

Evening news is where they begin with ‘Good evening’ and then proceed to tell you why it isn’t.

To steal ideas from one person is plagiarism. To steal from many is research.

A bus station is where a bus stops. A train station is where a train stops. On my desk, I have a work station.

How is it one careless match can start a forest fire, but it takes a whole box to start a campfire?

Why does someone believe you when you say there are four billion stars but check when you say the paint is wet?

Why do Americans choose from just two people to run for president and 50 for Miss America ?

Behind every successful man is his woman. Behind the fall of a successful man is usually another woman.

A clear conscience is usually the sign of a bad memory.

You do not need a parachute to skydive. You only need a parachute to skydive twice.

The voices in my head may not be real, but they have some good ideas!

A diplomat is someone who can tell you to go to hell in such a way that you will look forward to the trip.

Hospitality: making your guests feel like they’re at home, even if you wish they were.

Some cause happiness wherever they go. Others whenever they go.

I used to be indecisive. Now I’m not sure.

You’re never too old to learn something stupid.

Some people hear voices. Some see invisible people. Others have no imagination whatsoever.

A bus is a vehicle that runs twice as fast when you are after it as when you are in it.

Eu le-am (re)găsit aici, ocazie cu care am învățat un cuvânt nou în engleză încă din titlu. Da, despre „sentence” vorbesc.

Și în cinstea toamnei de octombrie pe care eu o iubesc daca nu plouă, nu e ceață, nu cad prea multe frunze, nu-și finalizează nucile zborul fix în capul meu, nu bate vântul (fenomenu’, nu omu’!) si termoficarea a început să furnizeze agentu’ (termic, nu 007) citiți un poem de toamnă (în proză) de pe unul dintre cele mai ludice bloguri. (dacă am folosit încă un neologism, data viitoare mai trebuie să caut prin dicționar după altul??)


%d blogeri au apreciat: